Erau două ținuturi cu numele Decapole: cel dintâi Decapole, era aproape de Galilea, în Palestina, care este pomenit și de Sfântul Evanghelist Matei, când zice: „Și mulțimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapol…” (Matei, 4.25). Iar cel de al doilea Decapole, era o latură mai mică, din pământul Isauriei: din acest Decapole, al Isauriei, a fost Sfântul Grigorie învățătorul Cuviosului Ioan, a cărui pomenire o facem acum.
Sfântul Ioan, de tânăr s-a despărțit de lume și, iubind pe Hristos, a mers la sus-pomenitul lui învățător Grigorie Decapolitul, care l-a făcut monah și petrecea împreună cu dânsul, nevoindu-se întru toate și plăcând lui Dumnezeu. Și avea atâta sârguință spre tot lucrul bun, încât și însuși învățătorul lui, Sfântul Grigorie, se bucura de el și slăvea pe Dumnezeu.
Deci, când rău-credinciosul împărat Leon Armeanul a ridicat, ca un al doilea val, lupta împotriva sfintelor icoane, în acea vreme, acest Cuvios Ioan a mers în Constantinopol, împreuna cu dascălul său Grigorie și cu Iosif, făcătorul de cântări și, umblând prin cetate, întăreau pe creștini să stea în dreptcredincioasa mărturisire a credinței. Asemenea și după căderea Sfântului Iosif în mâna saracinilor și după mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie, dascălul său, Cuviosul Ioan, rămânând în Constantinopol, se nevoia în ostenelile cele obișnuite și în mărturisirea dreptei credințe, nu numai pentru mântuirea sa, ci și pentru a celorlalți, punându-și viața în primejdie, ca un adevărat mărturisitor al credinței ce era.
Din îndemnul inimii, Sfântul Ioan a mers să se închine la Sfintele Locuri, statornicindu-se o vreme, apoi, la lavra Sfântului Hariton. Nu după mult timp, la adânci bătrâneți, s-a mutat și Sfântul Ioan la Domnul, și l-a îngropat Sfântul Iosif alături de Sfântul Grigorie, în noua biserică pe care Sfântul Iosif a ridicat-o, aproape de Constantinopol, în cinstea Sfântului Nicolae. Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sfantul Sava s-a nascut si a trait in partea de rasarit a tarii noastre, in stanga Dunarii, pe vremea cand la Constantinopol imparatea rau-credinciosul Valens, iar la Roma cea Veche, stapanea Valentinian, imparatul (364-375). Pe atunci tara noastra era, vremelnic, cucerita de goti. In vremea aceea, cei doi conducatori ai gotilor, Fridirgern si Atanaric, purtau razboi unul cu altul, Frigidern, invins de Atanaric, fugise la imparatul Valens, cerandu-i ajutor. Cu ajutorul crestinilor, condusi de Junius Soranus, Frigidern zdrobeste tabara lui Atanaric si acesta scapa in pribegie. In vremea aceasta, a inceput a se intinde si mai mult drepta credinta a crestinilor si in neamul cel paganesc al gotilor. Nu peste mult timp, insa, Atanaric s-a intors cu razboi si cu putere mare si, invingand pe Fridigern, a inceput o cumplita prigoana in tot cuprinsul stapanirii sale asupra crestinilor. In aceasta prigonire a avut loc si patimirea Sfantului Sava, de la Buzau.
Sfantul Sava era crestin de tanar. Primind din tinerete invatatura crestina si Botezul, prin faptele sale, s-a dovedit a fi barbat intreg si vrednic marturisitor al credintei, stralucind printre crestini, ca o stea in lume. Ca voind sa nimiceasca religia crestina din tara sa, regele Atanaric a poruncit ca supusii lui, care credeau in Hristos, sa fie prinsi si indemnati sa se lepede de aceasta credinta, jertfind idolilor, iar cei care s-ar impotrivi, sa fie ucisi. Prigoana incepand, poporul a fost silit sa manance din carnurile jertfite idolilor. Pe unii, care cautau o scapare rusinoasa, Sfantul ii mustra cu asprime, cerandu-le sa fie mandri ca sunt crestini si patimesc pentru aceasta, multi insa, indurand chinuri si moartea, nu se lepadau de credinta.
In anul urmator, prigonitorii au incercat alt mijloc, silind pe crestini sa jure, in fata altarului zeilor, ca nu sunt crestini. Venind randul Sfantului Sava, acesta a marturisit, cu indrazneala credinta sa. Dar, cand el a marturisit ca n-are alta avere decat haina de pe dansul, dregatorul, socotindu-l om de nimic, l-a lasat liber.
Dorind sa serbeze Pastele, care erau aproape, Sfantul Sava s-a dus la un preot, cu numele Sansala, dar, la trei zile dupa praznic, au fost prinsi amandoi, din porunca unui dregator Atarid, si supusi la chinuri. Si unul si altul au indurat, cu tarie, neomenia calailor, pana ce Atarid a hotarat ca Sfantul Sava sa fie dat mortii. Insangerat de rani, Sfantul a fost dus la malul unei ape numite Muzcon (Buzaul de astazi). legat cu o greutate de gat si inecat in apa. Trupul, scos la mal de ostasi, a fost luat de crestini, care l-au ingropat, in anul 372.
Junius Soranus, stapanitorul Scitiei, a ridicat moastele Sfantului Sava si le-a trimis in tara sa de nastere, Capadochia. Trimiterea acestor moaste a fost insotita de o scrisoare, in care se arata patimirea Sfantului Sava. Cuprinsul ei s-a pastrat pana astazi. Noi romanii laudam pe Dumnezeu, ca a binecuvantat tara noastra cu mucenicia acestui Sfant, Dumnezeului nostru, slava, in veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre faptul că rugăciunea este ascultată în tot locul, dacă se face cu credință
Sfantul Pavel nu in biserica s-a rugat, ci, inchis in temnita si cu picioarele in butuci, nici sezand drept, nici genunchii plecandu-si-i. Ca nu putea sa stea altfel in butucul in care-i erau prinse picioarele. Ci, de vreme ce se ruga cu credinta, zacand in temnita, s-a cutremurat temnita, si lanturile celor legati au cazut si pe strajerul temnitei la credinta l-a adus. Si Ezechia regele nu sta in biserica, nici genunchii nu-si pleca, ci, culcat pe pat si zacand in boala, s-a intors spre perete. Dar de vreme ce cu caldura si cu suflet umilit a chemat pe Domnul, cuvantul cel hotarat asupra lui spre moarte, a fost schimbat si a primit bunatatea cea dintai si lungimea vietii, cu adaogirea anilor, iar toata cetatea a luat mantuire de vrajmasi. Asemenea si talharul, pe cruce fiind rastignit, cu putine cuvinte a castigat Imparatia cerului, Ieremia, in groapa aruncat, s-a rugat lui Dumnezeu si l-a auzit pe el, Daniil, dat fiind in groapa, spre mancare leilor, a chemat pe Dumnezeu si s-a mantuit Iona, in pantecele chitului s-a rugat lui Dumnezeu. Si multi altii au izgonit, cu rugaciunea, toate rautatile ce-i cuprindeau pe dansii si au primit ajutor de la Dumnezeu. Asemenea, si acum, multi cu rugaciunea s-au slobozit din multe primejdii si rautati, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Drept aceia, si noi, fratilor, sa nu cautam loc de rugaciune, nici sa o graim cu lungi cuvinte impodobita, ci, precum Cananeanca zicea: „Miluieste-ma ca fiica mea rau se indraceste.” asa, si tu, sa zici: „Doamne, miluieste-ma.” Ca, macar ca este mic acest cuvant, el cuprinde un noian al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Ca, unde este mila lui Dumnezeu acolo este tot binele. Deci, oriunde esti, asa sa zici: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Si chiar de nu-ti vei misca buzele, cu mintea asa sa strigi. Ca, si tacand, te va auzi Dumnezeu si, fiind tu insuti biserica, apoi nu cauta loc de rugaciune.
Multe Scripturi graiesc despre aceasta scurta si grabnica rugaciune. Moise fugea din Egipt, dinaintea lui Faraon; marea ii era inainte si Faraon in spatele lui, iar el la mijloc. Mare stramtorare avea si nu-i era lui cu putinta a se ruga lui Dumnezeu. Insa, i-a zis Dumnezeu lui: „Ce strigi catre mine?” Asemenea, si cei trei tineri, fiind aruncati in cuptor, se rugau: si rugaciunea lor a stins vapaia si legaturile lor le-a dezlegat si i-a scos pe ei vii si preaslaviti i-a aratat. Inca si Iov, pe gunoi, s-a rugat si a facut milostiv pe Dumnezeu.
Macar si ispita de ar navali asupra ta, la Dumnezeu sa scapi si sa te rogi, Lui, ca sa te izbaveasca pe tine. Ca Dumnezeu este pretutindenea si aproape de tine si, inca nesfarsind tu a-l grai, El iti va zice tie: „Iata-ma!” Inca nu-ti vei sfarsi rugaciunea si Acela iti va da tie vindecarea, de-ti vei curati mintea ta de patimile cele spurcate.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre însemnarea cu Sfânta Cruce
Multi din cei fara de socotinta isi fac cruce, fluturand cu mana pe fata lor, dar, in desert se ostenesc, de vreme ce nu inchipuiesc crucea dreapta, iar dracii se bucura de acea fluturare. Cand, insa, cineva isi face cruce dreapta, punand mana sa la frunte si la piept, la umarul drept iar, pe urma, la cel stang, apoi ingerii vazand, se veselesc de adevarata inchipuire a crucii pe fetele noastre. Iar ingerul Domnului scrie pe cei ce intra in biserica Domnului, cu frica si cu credinta.
Deci, daca cineva, intrand in biserica, sta cu frica si isi face cu umilinta inchinaciunea pe „chipul lui Dumnezeu” acela primeste iertare de pacate si mila de la Dumnezeu, iar, de intra fara frica, apoi, unul ca acela, la iesirea din biserica, mai mari pacate dobandeste. Drept aceea, si noi, fratilor, venind la biserica, sa stam cu frica, asteptand de la Dumnezeu mare mila, in veacul de acum si in cel ce va sa fie.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre dragoste
Un frate, foarte cuernic si iubitor de Dumnezeu, avea mare dragoste catre un sihastru, cu nume mare. Iar, odata, mergand, dupa obiceiul sau, la acel sihastru – ca de multe ori mergea la dansul pentru cercetare si dragoste frateasca – , l-a aflat pe el mort. Deci, umbland prin hainele lui a gasit in ele opt galbeni de aur, iar el vazandu-i, mult s-a mirat si luandu-i, a inceput sa planga si sa se tanguiasca cu amar socotind ca se va fi maniat Dumnezeu pe acel batran, pentru acei bani si-l va fi pedepsit pe el. Si asa, plangand si tanguindu-se, s-a rugat la Dumnezeu, ca sa-i descopere si sa-i arate lui cele despre acestea. Si asa, rugandu-se el, i s-a aratat lui ingerul Domnului si i-a grait, zicand: „Ce-ti este tie de plangi asa, pentru acel sihastru?” Zis-a lui fratele: „De aceasta plang eu, ca, iata, am gasit la dansul acesti opt galbeni, si mi se pare ca pentru ei se va fi maniat Dumnezeu pe dansul si-l va fi trimis la pedeapsa, de vreme ce sihastrilor, traind in pustie, nu li se cade sa stranga si sa tina la sine bani, ca nu le sunt lor trebuitori.”
Raspuns-a lui îngerul: „De vrei să te înștiințezi de aceasta, adu-ți aminte de milostivirea lui Dumnezeu și de iubirea Lui de oameni. Că, de ar fi toți, în toate, desăvârșiți, atunci, unde s-ar arăta milostivirea lui Dumnezeu și iubirea de oameni?” Acestea zicând, îngerul s-a făcut nevăzut. Iar fratele a cunoscut, prin aceasta, că sihastrul a dobândit iertare; și s-a mângâiat, mulțumind lui Dumnezeu, pentru negrăita Lui iubire de oameni. Și așa, îngropând trupul bătrânului, s-a întors și a mers la chilia sa. Dumnezeului nostru, slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
.
