Fericitul Părintele nostru Tit a trăit pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane. Și, iubind din tinerețe pe Hristos, s-a lepădat de lume și a intrat într-o mănăstire cu viață de obște. Deci, luând îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă și de lupte, a vieții monahicești, cu multă răbdare înaintea lui Dumnezeu. Și avea atâta smerenie și ascultare, încât strălucea între toți frații, cu acele fapte bune.

Drept aceea, a fost pus păstor oilor lui Hristos celor pustnicești și, atâta dragoste, blândețe și răbdare și milă avea către toți frații și creștinii ce veneau la dânsul, încât s-a dus vestea despre el în tot ținutul acela, că era ca o icoană vie de adevărat părinte, cu fapta și cu cuvântul. Și, păzindu-se curat, cu trupul și cu sufletul, era ca un înger al Domnului. Drept aceea și făcător de minuni a fost și stâlp Bisericii s-a arătat în prigoană. Deci, lăsând creștinilor chip de adevărata viață în Hristos, s-a dus către Domnul.

Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre tâlharii care au prădat un stareț.

        Graia ava Zosima: „Fiind eu, zicea, in manastirea cea din Tir, a venit la mine un staret oarecare, imbunatatit, si citeam noi la Pateric cuvintele parintilor, ca iubea fericitul totdeauna a le citi pe acestea, ca dintru aceasta se umpluse el, de toata fapta buna. Iar citind noi, am ajuns la staretul acela, la care au venit talharii si i-au zis lui: „Toate cele ce sunt in chilia ta, am venit sa le luam.” Si acela a zis: ‘Toate cate veti voi, fiilor, sa le luati.” Deci, luand toate si ducandu-se, au uitat o haina spanzurata acolo. Iar staretul, luand-o si pe aceasta, a alergat in urma lor, striga si zicandu-le: „Fiilor, luati pe aceasta, pe care ati luat-o in chilia mea.” Iar ei, minunandu-se de nerautatea staretului, toate, iarasi, le-au intors in chilia lui si, pocaindu-se, au zis unul catre altul: Cu adevarat om al lui Dumnezeu este acesta.

Deci, dupa ce am citit locul acesta, mi-a grait mie staretul: „Oare, stii, parinte, ca locul acesta mult mi-a folosit mie? Si eu am zis catre dansul: Cum parinte? Si mi-a grait mie: Odinioara, vietuind eu in partile Iordanului, am citit locul acesta si m-am minunat de staretul si am zis: Doamne, invredniceste-ma a umbla dupa pasii staretului acesta, precum m-ai invrednicit a primi chipul monahicesc. Si, precum aveam dorirea aceasta, dupa doua zile, iata, si talharii au venit. Si, cum au batut in usa, am inteles ca talharii sunt si am zis intru sinea mea: Multumita lui Dumnezeu, iata, a venit vremea, ca sa-mi arat roadele doririi mele. Si, deschizand, i-am primit pe ei cu liniste. Si, aprinzand lumanare, am inceput a le arata cele ce aveam in chilia mea, zicand lor: Nu va tulburati, fiii mei, cred lui Dumnezeu si nu voi ascunde nimic de voi. Si mi-au zis mie: Ai aur? Si am zis lor: Adevarat, am trei galbeni; si am deschis vasul inaintea lor iar ei, luandu-i s-au dus cu pace.

Iar eu, zicea fericitul Zosima, glumind, am zis catre dansul: Si nu ti i-au intors si tie, precum staretului aceluia? Si mi-a zis mie: Nu. Sa nu o faca Domnul aceasta, ca n-am voit ca sa-mi intoarca. Si zicea: Iata, vezi dorirea staretului si ce i-a mijlocit lui? Ca nu numai nu s-a necajit, dar s-a si bucurat, ca de o buna daruire, ca s-a invrednicit de aceasta.

Spunea si de staretul acela, care odinioara a mers la targ sa-si cumpere lui o haina si si-a cumparat. Deci, luand-o pe ea, a pus-o sub el si sta peste ea. Si dand un galben, voia sa mai dea si alti bani. Si cum a inceput sa numere banii, iata un oarecare a venit pe la spate si incet, tragea haina, vrand s-o fure. Iar staretul milostiv fiind, daca a simtit, a inceput a se ridica incetisor, ca si cum s-ar fi intins dupa departarea banilor, pana ce acela a luat haina si s-a dus. Si nu l-a vazut pe el staretul. Si graia fericitului: Nu a avea ceva este vatamator, ci, cu impatimire a avea, este rau. Ca unul ca acesta, chiar de ar avea si visteria a toata lumea, asa petrece, ca si cum n-ar avea nimic. Si intr-acest fel, petrecea fara tulburare.

Graia iarasi: O osteneala fierbinte, vreme de un ceas, poate sa aduca lui Dumnezeu mai multa fapta buna, decat poate sa-i aduca in cincizeci de ani, o osteneala cu lenevire. Si, daca ar vedea dracii, ca a fost ocarat cineva, sau asuprire a luat de la cineva, sau a fost pagubit si se necajeste, nu pentru ca a patimit rau, ci, pentru ca s-a impotrivit si n-a rabdat vitejeste, atunci, de o voire ca aceasta, se tem dracii, ca vad ca au inceput oamenii a calatori pe calea cea dreapta, voind a alerga pe calea cea dumnezeiasca si a urma Preacuviosilor Parinti.”