Cuviosul Nichita era din Bitinia și a trăit pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane. Născut din părinți dreptcredinciosi, iar tatăl său părăsind lumea, după moartea soției sale, copilul a fost crescut, din fragedă vârstă, în lumea bisericii și a mănăstirilor, îndeletnicindu-se cu nevoințele pustnicești și cu cercetarea Sfintelor Scripturi, în evlavie și viață curată.

Dornic de viață îmbunătățită și povățuit de un om al lui Dumnezeu, Ștefan sihastrul, tânărul Nichita a fost trimis la mănăstirea Midichiei, a neadormiților, zidită pe muntele Olimp, de patriarhul Tarasie al Constantinopolului, unde era egumen bătrânul și înțeleptul stareț Nichifor, care l-a primit pe el cu multă dragoste în mănăstirea sa. Și mult a sporit cu pustniceștile nevoințe, în smerenie și în ascultare. Și, încă neîmplinind el șapte ani în mănăstire, a fost silit de egumen să ia rânduiala preoției și l-a sfințit pe el preot însuși Sfințitul patriarh Tarasie. Deci, îndată i s-a încredințat lui toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slăbit de bătrânețe. Și mult sporea numărul fraților ce veneau, între care și prietenul său Atanasie, precum sporea și viața plăcută lui Dumnezeu, în mănăstire. Iar după moartea Cuviosului Nichifor (8OO), Nichita, rugat de frații din obște, a luat cârmuirea mănăstirii. Și așa, cu plăcere viețuind, a ajuns la anii bătrâneților și a sosit la vremea mărturisirii și a pătimirii celei vitejești, pe care a răbdat-o, pentru cinstea Sfintelor Icoane.

Lupta, în noul ei val, după moartea împărătesei Irina, a fost deschisă de împăratul Leon Armeanul, în anul 813. Dreptcredincioșii erau prigoniți, clericii surghiuniți și însuși patriarhul a fost înlocuit cu un om al împăratului, trecut în câteva zile prin toate treptele ierarhiei, Teodosie cu numele. Împreună cu alți egumeni, Cuviosul Nichita a fost închis în temniță și, apoi, trimis în surghiun, mărturisind și suferind neclintit timp de șase ani, pentru credința pe care a mărturisit-o la al șaptelea Sinod, de la Niceea, din anul 787.

Slăbit de suferințe și de bătrânețe, la sfârșitul prigoanei, în anul 820, fericitul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas la liniște, într-un schit la marginea orașului, de unde, luând îndoite cununi, ale mărturisirii și ale nevoinței pustnicești, s-a mutat la Domnul la 3 aprilie 824.

.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre un frate ce nu credea în Sfânta Împărtășanie
.

Povestit-a ava Daniil Faranitul, ca a zis parintele nostru, ava Arsenie, despre un schitiot ca era mare cu faptele, dar simplu cu credinta si gresea din nestiinta si zicea ca painea pe care o luam la Sfanta Impartasanie nu este cu adevarat trupul lui Hristos, ci o inchipuire. Si au auzit doi batrani ca el zice acest cuvant si, stiindu-l ca este mare la viata, au inteles ca, din nerautate si din nestiinta, zice acestea. Si au venit la el si i-au zis lui: „Ava, cuvant de necrezut am auzit despre cineva, cum ca zice, ca painea, cu care ne impartasim, nu este cu adevarat trupul lui Hristos, ci este o inchipuire a acelui trup.” A zis batranul: „Eu sunt cel ce a zis aceasta”. Iar ei il rugau, zicand: „Nu tine asa, ava, ci precum a invatat Biserica cea suborniceasca. Ca noi credem ca painea este trupul lui Hristos si in pahar este insusi sangele lui Hristos, cu adevarat, si nu ca o inchipuire. Ca precum la inceput, Dumnezeu tarina luand din pamant, a zidit pe om, dupa chipul Sau, si nimeni nu poate spune ca nu este chipul lui Dumnezeu, desi chipul acesta este cu anevoie de inteles, asa si painea, despre care a zis: Acesta este trupul Meu, credem ca este, cu adevarat, trupul lui Hristos”.

Si a zis batranul: „De nu ma voi incredinta din fapte, nu am semn desavarsit de intelegere”. Iar ei au zis catre el: „Sa ne rugam lui Dumnezeu o saptamana pentru taina aceasta, si credem ca Dumnezeu ne va descoperi noua”. Iar batranul, cu bucurie, a primit cuvantul. Si se ruga batranul lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, Tu stii ca nu din rautate sunt necredincios, ci, ca sa nu ma insel pentru nestiinta, descoperindu-mi mie Taina, Doamne Iisuse Hristoase.” Mergand inca si batranii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu si ei, zicand: „Doamne Iisuse Hristoase, descopera batranului Taina aceasta, ca sa creada si sa nu-si piarda osteneala sa”. Si Dumnezeu a ascultat amandoua partile.

Si, implinindu-se saptamana, au venit ei Duminica la biserica si au stat impreuna, numai ei trei, pe o rogojina, iar la mijloc era batranul. Si li s-au deschis lor ochii cei intelegatori. Si cand s-a pus painea pe Sfanta masa s-a aratat numai lor trei, ca un prunc, iar cand intindea preotul mana sa franga painea, iata ingerul Domnului s-a pogorat din cer, avand cutit, si a jertfit pe prunc si a turnat sangele lui in pahar. Iar cand a frant preotul painea in bucatele mici, si ingerul taia din prunc bucatele mici. Iar cand batranul s-a apropiat sa ia din cele sfinte, s-a dat numai carne cu sange. Si, vazand aceasta, s-a infricosat si a strigat zicand: „Cred, Doamne, ca painea este trupul Tau si, in pahar, este sangele Tau”. Si indata s-a facut carnea, cea din mana lui, paine, dupa taina, si s-a impartasit, multumind lui Dumnezeu. Si i-au zis lui batranii: „Dumnezeu stie omeneasca noastra fire, ca nu poate sa manance carne cruda si, pentru aceasta, a prefacut trupul Sau in paine si sangele Sau in vin, la cei ce le primesc cu credinta”. Si au multumit ei lui Dumnezeu pentru batranul, ca nu a lasat sa se piarda ostenelile lui. Si s-au dus toti trei, cu bucurie, la chiliile lor.

Inca si alt frate, cu aceleasi ganduri luptandu-se, ca si cel mai sus-zis batran, indoindu-se si necrezand despre Sfintele Taine, a fost luat de ceilaiti frati la slujba si povestea ca a vazut unele ca acestea, fiindca fratii, care il luasera pe el, se rugau cu deadinsul lui Dumnezeu, ca sa i se arate lui, de la Domnul, adevarul lucrurilor si sa lepede gandurile necredintei. Deci, dupa ce s-a sfarsit slujba, le-a povestit lor fratele, zicand: „Dupa ce s-a citit Apostolul, indata ce s-a suit diaconul sa citeasca Sfanta Evanghelie, am vazut acoperamantul bisericii deschis si cerul deasupra, iar pe diacon inconjurat de foc din toate partile. Apoi, dupa ce s-au adus darurile si s-au pus inainte, am vazut cerurile deschizandu-se si, peste dumnezeiestile daruri, foc pogorandu-se, si, dupa foc, multime de ingeri, si, in mijlocul lor, un prunc si alte doua fete, a caror frumusete nu este cu putinta a o spune, ca era stralucirea lor ca fulgerul. Si ingerii aceia stateau imprejurul mesei, iar pruncul sedea pe masa. Si, dupa ce s-au apropiat preotii sa franga painile punerii inainte, am vazut pe cele doua minunate fete, ca s-au apropiat si au tinut mainile si picioarele pruncului si, cu cutitul pe care-l tineau, l-au injunghiat pe prunc si sangele lui l-au turnat in pahar. Apoi, au taiat bucatele trupul lui si l-au pus pe paini. Si indata s-au facut painile trup. Iar cand s-au apropiat fratii sa se impartaseasca, mi s-a dat mie trup curat si, neputand sa ma impartasesc cu el, plangeam. Si am auzit un glas, graindu-mi in urechile mele: Omule, pentru ce nu te impartasesti ? Nu este aceasta ceea ce ai cerut ? Si eu am zis: Milostiv fii mie, Doamne, nu pot sa mananc trup. Si iarasi glasul a zis: Cunoaste, dar, ca, de putea omul sa se impartaseasca cu trup, trup s-ar fi aflat, precum si tu vezi. Dar nu poate sa manance trup si, pentru aceasta, Domnul Dumnezeul nostru a randuit ca punerea inainte sa fie paine. Deci, de ai crezut, impartaseste-te si tu. Iar eu am zis: Cred, Doamne. Si aceasta zicand eu, s-a facut indata trupul, pe care-l aveam in mana mea, paine, si, multumind lui Dumnezeu, m-am impartasit.

Iar, dupa ce s-a sfarsit sfanta slujba cea de taina, am vazut, de asemenea, acoperamantul bisericii deschis si pe dumnezeiestile si cerestile puteri iarasi la ceruri inaltandu-se. Acestea auzindu-le, de la fratele cel ce le povestea si umilindu-se pentru atata dar al lui Hristos, fratii, s-au dus, multumindu-I si slavindu-L pe El. A Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.