Acești Sfinți Mucenici au pătimit pe vremea păgânului împărat Dioclețian și erau din cetatea Nicomidiei; Anichit era slujbaș împărătesc, iar Fotie era nepotul lui. Stând însuși împăratul, pe scaunul de judecată și osândind pe creștini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur și a mărturisit, cu îndrăzneală, credința sa. Împăratul a poruncit să i se taie limba și, apoi, să fie dat fiarelor sălbatice ca să-l sfâșie. Sfântul nu s-a abătut de la credința lui, ci a primit osânda cu multă îndrăzneală. A fost întins pe o roată cu țepușe ascuțite și, apoi, a fost aruncat într-o căldare cu plumb topit. Fotie, văzând puterea credinței unchiului său, a mers, și el, și a mărturisit că se închină lui Hristos, ocărând idolii păgânești. Împreună pătimind, unchiul și nepotul au rușinat, prin răbdarea lor, pe prigonitorii cei fără de suflet, până ce, cu voia lui Dumnezeu, au primit moartea, fiind arși de vii. Și așa au primit sfârșitul chinuirii lor și cununile biruinței.

.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru umilința sufletului

.

Să stea scrise, întotdeauna, în gândul tău, tainele acelea despre înfricoșătoarea a doua venire, adică: Judecătorul cel înfricoșător, șezând pe scaun, cărțile deschise, faptele cele ascunse ce se vor vădi, desfrânările, furturile, jafurile, lăcomiile, hulele, clevetirile, invidiile, războaiele, batjocurile. La acestea toate să te gândești, iubitule. Încă, și la acestea să iei aminte: răul cel clocotitor al focului nestins, mulțimi nenumărate de îngeri, care stau înainte, împrejurul Tronului, și tot neamul omenesc întrebat și dând răspuns de cele făcute, drepții despărțindu-se de cei păcătoși. Și, pe scurt, să zicem și cele ce se vor întâmpla drepților atunci. Că blândețile, dreptatea, înțelepciunea, milostenia, alinarea, răbdarea în primejdii și toată ceata faptelor bune avându-le, acestea îi vor duce în Împărăția Cerului. Precum rădăcina tuturor acestora este postul, asemenea și rădăcina tuturor acelora este sațiul. Și nu se cade a grăi de rău despre omul drept. Iar cei ce blestemă și urăsc pe robul lui Dumnezeu, greșesc asupra lui Hristos. Că sufletul cel ce place oamenilor și dorește slavă de la ei, nu va vedea Împărăția Cerurilor, chiar și lucruri bune de ar face.

Prin trei lucruri poate tot sufletul să se lipsească de Dumnezeu: sau prin căldura credinței, sau prin frica de Dumnezeu, sau prin învățătura Domnului. Vârful faptelor bune este a răbda cu bucurie minciunile și clevetirile, fiindcă, cel cu adevărat smerit cu gândul, nu se tulbură când este asuprit, nici nu se răzbună pentru că este asuprit, ci primește clevetirea, ca și când ar fi adevărată. Și nu se îngrijește a se certa cu oamenii, că l-au clevetit, ci își cere iertăciune. Iar unii și-au pus și nume de batjocură, măcar că ei nu erau asemenea oameni. Iar când vei voi să faci începătură la lucrul lui Dumnezeu, socotește, mai întâi, că nu ai de trăit veșnic în lumea aceasta, că nădejdea numai în viața aceasta, slăbeste mintea. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.