Pomenirea vieții și patimilor Sfântului Maxim s-a făcut la 21 ianuarie astăzi, prăznuim aducerea în Constantinopol a sfintelor lui moaște. Știut este, că Sfântul Maxim, marele luptător pentru dreapta credință, a fost surghiunit de împăratul Constanțiu al II-lea, în anul 662, în Tara lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre. Acolo, Sfântul, cu limba și cu mâna dreaptă tăiate, s-a mutat la Domul, în același an, la 13 august, în urma chinurilor suferite, la vârsta de 82 de ani. Și a fost înmormântat într-o mănăstire de acolo. Mai târziu, când ereticii erau înfrânți și pacea domnea iarăși în sânul Bisericii, moaștele Sfântului au fost aduse, cu mare cinste de la mănăstirea unde a fost înmormântat, la Constantinopol. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon

Fiul meu să nu te asemeni oamenilor răi, nici să nu dorești a fi ca dânșii. Pentru că minciuni cugetă inima lor și buzele lor grăiesc lucruri năpraznice. Cu înțelepciune se ridică o casă și cu chibzuială se întărește. Și cu știință se umplu cămările ei, de toată avuția, cinstită și bună. Mai bun este un înțelept, decât un voinic, și omul priceput, decât unul plin de putere. Cu dibăcie se face războiul, iar biruința se dobândește cu mulți sfătuitori. Înțelepciunea și gândul bun stau la poarta înțelepților și înțeleptul nu se abate de la legea lui Dumnezeu, ci se sfătuiește în adunări. Cei neîncercați se întâlnesc cu moartea și moare în păcate cel fără de minte. Să nu te scumpești a-i izbăvi pe cei duși la moarte și a-i răscumpăra. Iar, de vei zice: „Nu-l știu pe acesta,” să știi că Domnul știe inimile tuturor. Și cel ce a dat suflare tuturor, Acela știe toate și va răsplăti fiecăruia, după faptele lui.

Fiul meu, înțelepciunea este dulce ca mierea, dacă o vei afla, va fi bună moartea ta și nădejdea ta nu te va părăsi. Dacă cel drept cade de șapte ori și tot se scoală, cei fără de lege se poticnesc în nenorocire. Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Simion cel Nou

Mulți au fericit viața pustnicilor, iar alții cele sobornicești, adică viața de obște, iar alții pe cei ce s-au făcut povățuitori, ca să înțelepțească și să învețe pe oameni, și să așeze mânăstiri, în care, în multe feluri, să se hrănească și trupește și duhovnicește. Eu, însă, nu fac alegere între toate acesta; nici nu laud pe una, nici nu defaim pe cealaltă, ci, totdeauna, și în toate lucrurile, laud de trei ori fericita viață, ca pentru Dumnezeu și în Dumnezeu. Precum, din diferite meșteșugiri se alcătuiește viața omenească, unii lucrând una, iar alții, altele, și așa își împlinesc nevoile, luând unul de la altul, așa trăiesc oamenii, dând firii trupești trebuințe. Tot astfel, se poate vedea și la cei duhovnicești, unul, adică, se nevoiește la acest fel de viață, iar altul, la altă faptă bună și așa, își petrec viața lor, pentru Dumnezeu și în Dumnezeu. Însă în privința acestor două feluri de viețuire, toți gândesc la fel, și anume, la chipul Domnului nostru Iisus Hristos, Omul ceresc și Dumnezeu, cel îmbrăcat în omul cel pământesc și cuvântător.

Că omul, chipul Celui ceresc purtând, și bărbat desăvârșit al plinirii lui Hristos fiind, poate să povățuiască bune, la calea dumnezeieștilor porunci și a păstoriei lui Hristos. Iar cel ce nu cunoaște această taină, aceluia mai de folos îi este, ca să fie povățuit el, decât să povățuiască el pe alții, spre pierzare. Însă, pe cei ce cu osârdie se apropie, Dumnezeu nu-i lasă să cadă de tot, ci, văzându-i pe ei neputincioși, lucrează împreună cu ei, și le ajută, iubindu-i pe dânșii și vrând să le întindă lor mâna Puterii de sus, și să-i ridice la Sine. Și, astfel, le ajută, și la arătare și în taină, prin înțelegere și neștiut, până ce vor urca toată scara și se vor apropia de El și toți, prin toate, una vor fi și la uitarea tuturor celor pământești vor ajunge și pe El, Unul, Îl vor cunoaște, ori în trup, ori afară de trup, nu știu. Și, petrecând împreună cu El, vor primi negrăitele bunătăți. Să nu-ți strici rânduiala și petrecerea ta, când vrei să zidești pe aproapele. Vezi, dar, că lucrul acesta este cumplit și nu este lesnicios. Ca nu cumva, ajutându-l tu pe acesta, să strici așezarea ta și nici așezarea aceluia să nu poți să o zidești și să o vindeci. Cel ce se teme de Dumnezeu, nu se teme de năvălirile dracilor, nici de neputincioasele lor porniri, nici de certarea oamenilor celor vicleni. Că, precum o văpaie de foc mistuiește totul, în locuri nepătrunse și neluminoase, noaptea și ziua, așa, razele dumnezeiescului foc, care se trimit, în chipul focului, de către Domnul, gonește de la noi, pe draci care fug, ca să nu fie arsi de El. Unele puteri, adică, sunt de la noi, iar altele, se dau nouă de sus, de la Dumnezeu. Pe cât ne curățim prin osteneli sfințite, pe atâta ne luminăm, cu lumina umilinței. Și, pe cât ne luminăm, ne curățim cu lacrimile. Una, adică aducând-o de voie, iar, pe alta, o primim, dându-ni-se de sus. Unde este smerenia adâncă, acolo sunt lacrimi din destul și, unde sunt acestea, acolo este și venirea Sfântului Duh. Iar Acesta venind, prin ajutorul cel de la Domnul, se face toată curăția și sfințenia. Și văzut este omul acela de Dumnezeu și Dumnezeu îl vede și îl cercetează pe el. Că zice: Spre cine voi căuta? Fără numai spre cel blând și lin și spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, cuvânt despre dezlegarea canonului, după moarte

Spunea Petru presbiterul, despre Sfântul papă Grigorie al Romei, că, după ce a fost sfințit ca papă, a zidit o mânăstire mare și a pus acest fel de rânduială, ca nimeni din călugări să nu aibă ceva în chilia sa. Iar un călugăr avea un frate mirean. Și călugărul a cerut de la fratele lui, zicând: „Nu am cămașă, deci, să fii bun să-mi cumperi una”. Iar acela i-a dat lui trei galbeni, zicându-i: „Să-ți cumperi singur, cum vei pofti”. Deci, călugărul, luând galbenii, îi ținea la sine. Iar un alt călugăr, văzând acei galbeni, a spus egumenului și egumenul i-a spus papei. Deci, după trei zile, papa a oprit pe călugărul acela de la Împărtășanie, ca pe un stricător de rânduială a mânăstirii. Dar, după puține zile, fratele acela a murit sub acest canon. Însă papa nu știa că fratele acolo a murit. Deci, după trei zile, i s-a spus papei și s-a mâhnit mult pentru el. Pentru că nu-l dezlegase pe el din canon, mai înainte de ducerea lui din viața aceasta. Deci, papa a scris pe o hârtie rugăciunea cea de dezlegare și a dat-o arhidiaconului său, poruncindu-i să se suie deasupra mormântului acelui frate și să o citească pe ea. Și, ducându-se, arhidiaconul a citit deasupra mormântului hârtia, pe care era scrisă rugăciunea de dezlegare. Apoi, întru acea noapte, egumenul a văzut în vis pe fratele care murise și i-a zis lui: „Frate n-ai murit?” „Adevărat, așa este”. Și, iarăși, l-a întrebat pe el egumenul: „Atunci, unde ai fost până acum?”. Și a zis călugărul: „Am fost în temniță, până în ziua de ieri, dar după ceasul al nouălea, am fost slobozit de acolo.” Deci, s-au înștiințat toți, că în ceasul în care arhidiaconul a citit rugăciunea la mormântul fratelui, întru acel ceas s-a și dezlegat de canon și s-a slobozit sufletul lui din osânda temniței. Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

.