Sfântul Miron, preotul, a trăit în Grecia (Ahaia), pe vremea păgânului împărat Decius, cârmuitor, domn și dregător, în acea țară, fiind atunci, Antipatros, om rău și hain la suflet, care vărsase mult sânge creștinesc. Și era Sfântul Miron de bun neam, cu obiceiuri bune și având dragoste de Dumnezeu și de oameni. Deci, în ziua Nașterii Domnului Hristos, Antipatros a intrat în biserică, unde slujea Sfântul Miron, ca să prindă pe creștinii adunați acolo și să-i dea la chinuri.

Fără să se înspăimânte de vederea în biserică a marelui dregător, Sfântul preot a certat pe Antipatros prin cuvinte pline de părintească dojană, pentru cruzimea și fărădelegile lui. Dar mâniindu-se, prigonitorul a poruncit ostașilor de l-au prins pe preot și l-au dus la locul unde se făcea schingiuirea creștinilor. Și l-au chinuit cumplit, cu grele și înfricoșătoare chinuri, l-au spânzurat pe lemnul de osândă și i-au strujit trupul cu piepteni de fier, arzându-i, apoi, rănile cu tăciuni aprinși. L-au silit, apoi, să treacă prin văpaia focului, și s-a păzit Sfântul Miron, cu darul lui Hristos, fără vătămare, ba, încă, se vedeau și Sfinții îngeri înconjurându-l pe el și focul prefăcându-se în răcorire. Și-l sileau pe el să se închine idolilor, dar Sfântul, nesupunându-se, dregătorul a poruncit să-i scoată pielea de pe trup, ca pe niște curele, de la umeri până la picioare, și l-au dat fiarelor spre mâncare. Dar văzând că și aici Sfântul s-a păzit nevătămat, dregătorul și-a luat viața singur, rușinat de răbdătorul de chinuri al lui Hristos.

Deci, Sfântul, fiind dus în cetatea Cizicului, i s-a tăiat capul. Și așa, luând cununa mucenicească, a intrat Miron, preotul, în bucuria Domnului, dându-și sfântul său suflet în mâna lui Dumnezeu.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Vasilie cel Mare

    Vădit lucru este că mulți oameni, astăzi, nu se mai îngrijesc de păzirea poruncilor Mântuitorului, ci se supun mai mult obiceiului și poruncilor omenești. Pentru că, a petrece prin munți și prin pustietăți, a se zăvorâ pe sine în închisoare, și mânca o dată pe zi, și în tot chipul a se feri de pâine și de apă, și a purta haine aspre de păr, și a-și înfășura trupul său cu fier, și a umbla desculț, și a se culca pe pământ, și a fugi de vorba multă, toate acestea sunt predanii bine așezate de Sfnții bărbați. Datori sunt, însă, cei ce fac acestea, mai întâi, să păzească poruncile Domnului, adică: îndelunga-răbdare, adevărul, gândul smerit, înfrânarea, neaducerea aminte de rău, neîmpătimirea pentru cele de aici, credința și dragostea cea nefățarnică, fără de care cu neputință este să placem lui Dumnezeu. Se cade, dar, cu adevărat, și pe acelea a le păzi, și pe acestea a nu le lăsa și de fapte rele a ne feri, după porunca lui Dumnezeu. Deci, să fugim de mânie și de gândul rău, de blestem și de ocară, și de desfrânare, de îngâmfare și de slava deșartă, de minciuni și de clevetiri, de vrajbă și de invidie și de toată răutatea. Eu, pe cel ce nu păzește aceste porunci ale Domnului, ce s-au zis,  ci se jură, și minte, și ocărăște, și se bucură de răul altora, eu, nu-l primesc pe el, nici măcar de și-ar petrece toată viața sa în sac și în cenușă, și chiar de n-ar primi nici un fel de hrană, fiindcă ei socotesc, că mai bine este să se împărtășească din bucate, cu mulțumire, și să-și măsoare pentru sine o pustnicie după putere, decât să se ție numai de obiceiurile omenești și să nu se îngrijească de poruncile Domnului. Eu am văzut, adică, pe mulți, având desăvârșită înfrânare și purtându-și trupul aproape mort, de multă pustnicie, peste măsură, și mult îi slăveau pe ei oamenii. Eu știu că înfrânarea gonește și pe draci, când are, ca temelie, poruncile Domnului și ferirea de rele. Dar, după aceea, văzându-i, pe unii dintr-înșii, jurându-se și mințind și ocărând, i-am rugat pe ei, zicându-le: „O, fraților, de vreme ce faceți învățăturile Sfinților bărbați, siliți-vă, dar, și la poruncile Domnului. Și feriți-vă de sfaturile cele viclene, de jurământ și de blestem, de minciuni și de gând rău și de toate celelalte.” Ei, însă, n-au primit sfatul acesta. Și, prin aceasta, s-a vădit că ceea ce făceau ei, pentru slava omenească făceau și mai mult nimic. Pentru că pustniceasca înfrânare are durere și osteneală trupească, iar, pentru a se feri de minciuni, de ocări și de blesteme, este trebuință de luare aminte. Pentru că pe acestea le-a legiuit și le-a așezat Hristos, Întemeietorul de Lege, pentru care și pedepsește, cu osândă, pe cei ce le calcă.

 

 

 

 

 

 

.