Acești sfinți Mucenici au fost frați după trup și după duh, crezând, adică, în Hristos și plăcându-I Lui, prin fapte bune. Și erau, cu meșteșugul săpători în piatră, sub îndrumarea unor Sfinți bărbați, anume Proclu și Maxim, de la care au învățat nu numai meșteșugul, ci și viața plăcută lui Dumnezeu, a credinței creștine. Deci, mai întâi, au fost uciși, pentru Hristos, învățătorii lor, apoi, și ei, după învățători, s-au făcut moștenitori ai cununilor mucenicești, pătimind, pe vremea lui Licheon, dregătorul Iliricului.

Începutul pătimirii lor a fost din niște pricini ca acestea: Un oarecare stăpânitor, al altei țări, a rugat pe dregătorul Iliricului să-i trimită niște iscusiți ziditori în piatră, ca să ridice zeilor păgâni o frumoasă capiște de piatră. Și au fost trimiși , la stăpânitorul acela, acești Sfinți, Flor și Lavru, ca unii ce erau mult mai iscusiți decât alții, la lucrul acela. Zidind ei capiștea, după porunca aceluia, prețul pentru osteneală îl împărțeau săracilor, învățându-i pe ei sfânta credință în Hristos, iar ei petreceau în postiri, în rugăciuni și în osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua își săvârșeau lucrul lor, luând puțină hrană, iar pe săraci hrănindu-i cu îndestulare. Dar, nu numai pe săraci, ci și pe un slujitor idolesc l-au adus la credința lui Hristos, împreună cu fiul său. Că, într-una din zile, cioplind ei piatra, un fiu al aceslui slujitor, copil tânăr, venind aproape de ei, pe când sta el să-i privească, deodată, piatra pe care o ciopleau, sărind o bucățică, a lovit pe copil în ochi și l-a vătămat. Răcnind el și venind tatal lui și văzând sângerată fața copilului și ochiul rănit, și-a rupt hainele de jale. Și a început a ocarî pe Sfinții lucrători, sărind să-i bată, dar, fiind oprit de alții care erau acolo și care mărturiseau nevinovăția lucrătorilor și că tânărul, singur, a fost pricina nenorocirii sale, apropiindu-se de cei ce ciopleau, fără să se păzească. Iar Sfinții Flor și Lavru mângâiau pe copil, făgăduindu-i că au să tămăduiască degrabă ochiul copilului și au să-l facă să vadă, ca și mai înainte.

Deci, au început, noaptea, pe copil în casa lor și au început a-l învăța cunoștința adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos și ziceau: „De vei crede, din toata inima, în Dumnezeul cel propovăduit de noi, ochiul tău, îndată, se va tămădui.” Tânărul, însă, zicea: „Dacă ochiul meu va fi așa precum era întâi, voi crede și mă voi închina Dumnezeului vostru, de vreme ce se cade a crede, cu adevărat, într-Acel Dumnezeu, Care tămăduiește pe cei bolnavi și luminează ochii, mai mult decât în zeii care în loc să tămăduiască, îmbolnăvesc pe cei sănătoși.” Și a povestit tânărul o întâmplare de acest fel, zicând: „Este, între slujitorii idolești, unul, anume Erm, pe care, cu câțiva ani mai înainte, voiau să-l pună la slujirea idolilor. Deci, l-au dus la capiștea lui Jupiter, să pună idolul mâna pe capul lui Erm, că așa era rânduiala, ca mâna idolului, cea făcută să se miște din umăr, fiind ridicată în sus de alții, cu o funie de argint, și să cadă pe capul celui adus acolo. Dar, când au coborât aceia mâna pe capul lui Erm, din întâmplare, a alunecat acea funie de argint, din mâinile celor ce o țineau și, căzând mâna pe fața lui Erm, i-a jupuit toată fața cu unghiile, până la oase, iar dinții lui se văd, până astăzi, de departe și nici un zeu nu i-a ajutat lui.”

După ce tânărul a spus acestea, Sfinții Flor și Lavru s-au ridicat și au început a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru tămăduirea și luminarea, nu numai a ochiului trupesc, ci și pentru ochii sufletești ai acelui tânăr. Și, după multă rugăciune, când au însemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Crucii, îndată, acela s-a făcut întreg și deplin sănătos și vedea bine, ca și mai înainte. Deci, acel tânăr tămăduit, a crezut, îndată, în Hristos și nu numai el, ci și tatăl lui, slujitorul idolesc, cu numele Memertin. Și s-a făcut acesta, atunci din slujitor drăcesc, rob al Domnului Iisus Hristos, împreună cu fiul său.

Deci, după puține zile, Sfinții lucrători Flor și Lavru, având ajutător la lucru pe îngerul lui Dumnezeu, au sfințit capiștea ce o zideau și n-au lăsat-o pe ea ca locuință idolilor, ci au sfințit-o spre slava preasfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, punând într-însa cinstita Cruce și, adunând ca la 300 de frați săraci, au făcut cântare de toată noaptea, lăudand pe Hristos, Dumnezeu. Și a venit atunci, de sus, o lumină a slavei cerești și a umplut lăcașul acela de minunată strălucire. Au mers, apoi, frații în locașul apropiat, unde erau pregătiți idolii. Și, legând cu brâiele lor de grumaji pe acei idoli, i-au târât pe pământ, lovindu-i și sfărâmându-i în bucăți.

Despre toate acestea înștiințându-se, stăpânitorul a prins pe Sfinții Flor și Lavru și pe toți cei împreună cu dânșii, între care era și Memertin cu fiul său, și i-au osândit să fie arși de vii, iar, pe Sfinții Flor și Lavru, bătându-i cumplit, i-a trimis lui Licheon, dregătorul Iliricului. Acela, cercetându-i pe ei și aflându-i neclintiți în creștineasca credință, i-a aruncat într-un puț adânc și cu pământ i-a acoperit. Iar, după mulți ani, s-au arătat Sfintele lor moaște, izvorând tămăduiri și au fost aduse, cu cinste mare, la Constantinopol, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Întru această zi, învățătură despre calea cea strâmtă, care duce la viața veșnică, și cea largă, care duce la pierzare

 

  Nevoiți-vă, fraților, la calea cea strâmtă, care duce la viața veșnică și la Împărăția Cerului și care este calea necazurilor și a ostenelilor, calea credinței, a dragostei, a milosteniei, a ascultării, a privegherii, a înfrânării. Nu vă îmbătați, nici nu vorbiți de rău, nici nu invidiați nici nu mințiți, nici să nu vă sfădiți, nici să nu vă bateți, nici să nu furați, nici să nu vă mâniați, nici să nu vă iuțiți, nici să nu vă mândriți, nici să nu vă trufiți, nici slavă deșartă să nu doriți. Ci smerită și umilită inimă să aveți. Plângeți-vă păcatele voastre, întristați-vă și îngrijiți-vă de mântuirea voastră. Mai mult decât tot omul, smeriti-vă, să nu judecați pe nimeni, că mai rău decât toate este a judeca pe alții. Că a zis Domnul: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.” (Matei 7,1). Că aceasta este mântuirea, adică, să rabzi, fiind judecat, fiind ocărât, să te smerești și să te socotești, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, mai păcătos decât toți. Această osteneală stă înaintea noastră și despre ea David a zis: „Smeritu-m-am și m-am mântuit. Întoarce-te, sufletul meu, la odihna ta, că bine ți-a făcut ție Domnul.”

În  calea cea largă și lată, care duce la pieire, este necredința, nesupunerea, neascultarea, mândria, trufia, slava deșartă, lenevia, beția, preasațiul, desfrânarea invidia clevetirea, ura, cârtirea, blestemul, pierzătoarea de suflet mânie și osândirea aproapelui. Păcat peste păcat se adaugă și fărădelege peste fărădelege dar din toate, mai au este a osândi și a judeca pe alții. Dar când ne vor lăuda pe noi oamenii și gândurile drăcești ne vor slăvi, atunci să ne gândim la păcatele noastre. Drept aceea, să ne ocărâm pe noi înșine, ca sfânta smerenie să petreacă în noi, și darul cel duhovnicesc să ne acopere. Iar de ne vom slăvi pe noi înșine și ne vom înălța și de vom fi mândri, ascultând gândurile drăcești, apoi, Duhul Sfânt se va depărta de la noi și vom rămâne fără nici o plată. Drept aceea, fraților, cu toată râvna să slujim lui Dumnezeu, în taină, și Acela ne va răsplăti nouă, la arătare. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, învățătură a Sfântului Vasilie cel Mare

    Postul, privegherea si culcarea pe pamant si toate cele ce se savarsesc, in afara de legea Stapanului, le primeste Hristos, de vreme ce sunt invataturi ale barbatilor sfinti. Insa, nu osandeste pe cei ce, pentru neputinta, nu se ingrijesc de ele. In vreme ce, pentru ale Sale porunci, a zis, cu hotarare, ca va osandi pe cei ce le calca, pentru lenevire. Deci, eu voiesc să se ferească călugării de invidie, de clevetire, de împodobire, de râsul cel fără rânduială, de legăturile cu oamenii, cele fără de măsură, și de grăirea deșartă, de minciuni și de ocări, de jurăminte și de înșelăciuni și de iubirea de stăpânire, de beție, de sațiu, de a judeca, de a urî, de nesupunere și de celelalte. De cumpara cineva ceva, dator este sa faca cumpararea aceasta fara de minciuna si de juraminti. De sporeste intr-o slujba, sa faca aceasta fara ingamfare si desarta slava, sa se supuna la cei mai mari si sa-i iubeasca pe cei mici, sa nu se mahneasca de binele altuia, pentru ca aceasta este ura, nici sa primeasca a vorbi cuvinte spurcate. Nimanui sa nu-i vrea raul, nici sa insele pe cineva, nici sa defaime pe cineva, ca pe un patimas si lenes, ci pururea sa nadajduiasca in indreptarea tuturor. Nici sa se sarguiasca a rasplati celui ce i-a facut rau, ci cu neaducere aminte de mahnire, sa biruiasca rautatea celui ce l-a asuprit. Pe un pustnic ca acesta il primeste Dumnezeu, bun, credincios, intelept, bland, cinstind totdeauna folosul altora, mai mult decat sporirea sa, din a carui gura nu iese inselaciune.

Întru această zi, învățătură despre înfrânarea limbii

    Dacă vreți să trăiți bine în viața aceasta, opriți-vă gura de la deșarta grăire. Fericit este omul acela, care nu greșește cu limba sa. Pentru că cel ce urăște vorba multă, împuținează răutatea. Și cele bune se varsă, de la Domnul, prin gura cea tăcută. Omul înțelept iubește tăcerea. Că, tăcând cinsteste pe Dumnezeu. Drept aceea, să lepădați din gura voastră vicleșugul și să depărtați de la voi cuvintele cele nedrepte. Că, răspunzând cu judecata, vă veți rușina. Pentru că cel ce-și păzește limba, își ferește de întristări sufletul său. Pentru că viața și moartea în puterea limbii stau. Că aceasta ne învață pe noi Iacov, fratele Domnului, zicând: „Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire. Dacă nu greșește cineva prin cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare să-și înfrâneze și trupul.” (Iacov 1,19; 3,2). Iar Domnul a zis: Vă spun că, pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății. Că din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12,36).

Întru această zi, învățătură despre pace și dragoste, care sunt mai bune decât toate

    Smeriti-va fratilor, si iubiti-va unul pe altul si Dumnezeul pacii si al dragostei va fi cu voi. Ca nu este nimic mai bun, decat pacea si dragostea. Ca, prin acestea, se strica razboiul si toata rautatea. Fiti unul fata de altul milostivi si buni, precum a zis Hristos: „Porunca dau voua, sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 34-35). „Si, unde sunt Eu, acolo va fi slujitorul Meu.” (Ioan XII, 26). Si iarasi, a zis: „Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5, 9). Si ce este mai fericit decat a fi impreuna cu Dumnezeu in imparatia aceasta a dragostei, la care suntem chemati, totdeauna, de Hristos? Pentru aceea fratilor, sa nu faceti rautati, ca sa nu va despartiti de Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, si ne-a rascumparat cu Sangele Sau. Parasiti-va de rautatile voastre si castigati dragostea in toate, care este legatura deplinatatii. Pentru ca dragostea acopera multime de pacate. Si madularele sufletesti, cele putrede le tamaduieste. Ca cel ce iubeste pe fratele sau, in lumina petrece. De vreme ce Dumnezeu este dragoste, iar frica nu este, in dragoste. Drept aceea, de voieste cineva sa se mantuiasca, fara de osteneala, dragoste sa aiba spre toti; si catre cei mici si catre cei mari. Dragostea nu face rau aproapelui. Si cei ce voiesc pacea, se vor desfata in dragoste. Mai bine este a manca paine uscata, cu dragoste, decat vitel gras, cu vrajba.

Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

.