Sfântul Apostol Vartolomeu, numit și Natanail, a fost unul din cei doisprezece Apostoli. El a propovăduit pe Hristos, o vreme, în Siria, împreună cu Sfântul Apostol Filip și cu sora acestuia, Mariami, Fecioara, iar de la o vreme, a făcut lucrul Domnului singur. Pe când propovăduia în Asia Mică, suferind bătăi, temniță, loviri cu pietre, pentru Stăpânul său, Sfântul Vartolomeu a întâlnit pe Sfântul Ioan, Apostolul cel iubit al Domnului, binevestind pe Hristos. Și a fost întâlnirea aceasta, pentru dânsul, o duhovnicească mângâiere.

S-a dus, apoi, în Frigia, și, intrând în cetatea Ierapolei, propovăduia neîncetat pe Hristos în cetatea cea plină de idoli. Aici a deschis ochii cei trupești ai orbului Stahie, iar, prin propovăduire și Sfântul Botez, i-a deschis ochii lui și ochii cei sufletești. De aici, Apostolul Vartolomeu s-a dus în părțile Indiei și a zăbovit acolo multă vreme. Deci, luminând pe toți și făcând biserici, le-a lăsat Evanghelia Sfântului Matei, pe care o purta cu el, tălmăcind-o în graiul lor. După ce Sfântul Vartolomeu a ieșit din India, s-a dus în Armenia cea Mare și, tămăduind pe fiica împăratului de duhuri necurate, mulți au crezut în Hristos, încât, până și împăratul, cu toată casa lui, s-a botezat. Dar, uneltind, fratele împăratului l-a îndemnat pe acesta să piardă pe Vartolomeu, ca să aibă pace cu păgânii din cetate. Deci, găsind bun prilej, l-au prins pe Sfântul Apostol în cetatea Albana, din Armenia, l-au răstignit pe cruce, cu capul în jos, iar Sfântul pe cruce fiind, îi sfătuia să cunoască adevărul și să se întoarcă, de la întuneric, la lumina cea adevărată a lui Hristos. L-au osândit, pentru aceasta, să-i jupoaie pielea de pe el, iar el răbda ca, într-un trup străin, binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu. La sfârșit, dregătorul a poruncit să i se taie capul.

După sfârșitul mucenicesc al Sfântului Apostol Vartolomeu, cinstitul său trup a fost luat de credincioși, care l-au pus într-o raclă de plumb și l-au dus în cetatea Albana, din Armenia cea Mare, în care Sfântul lucrase. Acolo, sfintele lui moaște, dând tămăduiri bolnavilor, mulți nccredincioși se întorceau la Hristos. Deci, slujitorii diavolești, văzând minunile acelea, se mâniau pe cinstitele moaște ale Apostolului. Deci, s-au adunat cu vrăjmășie și, luând racla de plumb, cu moaștele, le-au aruncat în mare, socotind că se vor duce în adânc și li se va pierde urma. Și au mai aruncat încă și alte patru racle, cu moaștele altor Sfinți Mucenici. Și în loc să se afunde, raclele s-au făcut ca niște luntrii, plutind pe apă, mai presus de fire. Iar, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, racla cu moaștele Sfântului Apostol Vartolomeu a ajuns în insulele Lipare.

Toate acestea, descoperindu-se lui Agaton, episcopul insulelor Lipare, acesta a mers, cu clerul și cu poporul, la malul mării. Și, aflând racla cu moaștele Apostolului, s-au umplut toți de mare bucurie, grăind: „Bine ai venit la noi, Apostole al lui Dumnezeu.” Deci, luând racla cu moaștele, în laude și în cântări, au dus-o la biserică. Și se făceau vindecări bolnavilor, cu mirul ce curgea din cinstitele moaște. Și au petrecut sfintele moaste, în insula aceea, mulți ani, până pe vremea lui Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, când saracinii au prădat insulele Lipare. Atunci, un om bogat, Sicard, din cetatea Venenda, pornindu-se din credința lui fierbinte în Sfântul Apostol, a tocmit niște corăbieri din cetatea Amalfi, să ia sfintele moaște și să le aducă la dânsul, plătind cu îndestulare pentru aceasta.

Deci, corăbierii aceia au luat din insula acea dorita bogăție duhovnicească și s-au întors la ai lor. Iar, când Sicard a văzut, pe mare, apropiindu-se, moaștele Apostolului, a ieșit în corăbii cu episcopul și cu poporul, în întâmpinarea lor, primind cu bucurie pe Apostolul lui Hristos. Și, ducându-le în cetatea Venenda, le-au pus în biserica cea mare, alcătuindu-le praznic luminat. Și, din acea vreme, s-a așezat prăznuirea cinstitelor moaște ale acestui Apostol, la 25 de zile ale lui august, zi în care aceste sfinte moaște s-au adus în Venenda.