Isaachie Mărturisitorul era din părțile Răsăritului și a venit la Constantinopol, în zilele rău credinciosului Valens, care era arian cu credința și începuse război împotriva goților. Deci, întâmpinând pe împărat, fericitul Isaachie l-a sfătuit să deschidă biserica dreptcredincioșilor, dacă vrea să nu piară în război. Minunându-se de atâta îndrăzneală, Valens a poruncit să-l bată și să-l arunce în mărăcini. Dar Sfântul, ieșind înaintea lui, în alt loc, i-a apucat calul de frâu, spunându-i curat că, de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Și proorocia s-a împlinit întocmai. Că, fiind biruit de goți, împăratul a pierit în foc. Dar viața cea plăcută lui Dumnezeu, a Cuviosului Isaachie, râvna lui cea mare pentru dreapta credință, precum și fericitul lui sfârșit sunt scrise, mai pe larg, în ziua de 30 mai, când Biserica a rânduit prăznuirea acestui Cuvios.

Cât privește pe Cuviosul Dalmat, acesta, în viața lui de mirean, a fost ostaș, pe vremea împărăției lui Teodosie cel Mare și era cinstit mult de împărat. Apoi, lăsând toate cele lumești, a luat cu sine numai pe un fiu al său, anume Faust, și s-a dus la mănăstirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Și a fost primit acesta împreună cu fiul său, în rânduiala monahicească. Și au trăit amândoi în post și în rugăciune, ostenindu-se să împlinească pustniceștile îndatoriri. Când Cuviosul Isaachie a ajuns la adânci bătrâneți, dorind să lase mănăstirea în grija unui om vrednic cu fapta și curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a așezat egumen, în locul lui. Dar la el, mai pe urmă, si-a luat și acest așezământ numele de „mănăstirea lui Dalmat”. Și, stăruind pe lângă patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfințit preot. Acesta s-a nevoit încă și cu diavolii cei văzuti, cu ereticii nestorieni, care învățau că Sfânta Fecioară Maria n-ar fi Născătoare de Dumnezeu, ci numai născătoare de om. Și Dalmat a fost de mare ajutor Sfinților Părinți la cel de-al treilea Sinod a toata lumea, ce s-a ținut la Efes (431), pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450). Și era iubit de împărat și de Sfinții Părinți și l-au rânduit pe el arhimandrit în mănăstirea Dalmatului. Și, plăcând cu desăvârșire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adânci bătrâneți. Asemenea și fiul său Faust, străbătând cu dumnezeiască râvnă toată scara nevoințelor pustnicești, s-a mutat la veșnicele lăcașuri și cu Sfinții Părinți s-a numărat, în viața cea fără de moarte.

Întru această zi, cuvânt despre călugăr și despre o femeie desfrânată, care s-a pocăit

    Intr-o cetate oarecare, un calugar mergea la o slujba. Iar, cand trecea el pe la un anumit loc, l-a strigat o femeie desfranata, zicand: „Mantuieste-ma pe mine, parinte, precum Hristos pe desfranata.” Iar el, de rusinea omeneasca neingrijindu-se nicidecum, i-a zis ei: „Vino in urma mea.” Si, luand-o de mana, a iesit prin poporul din cetate, in vederea tuturor. Deci, s-a facut vorba in cetate, ca un calugart a luat ca femeie pe Porfiria, ca asa era numele ei. Si, ducandu-se ei, ca sa o lase pe aceasta la o manastire, a aflat femeia un prunc aruncat langa biserica si l-a luat, ca sa-l hraneasca. Iar, dupa un an, a mers cineva in acel loc, unde era desfranata si, vazand-o pe ea ca avea pruncul, i-a zis ei: „Buna calugarita, ai nascut calugaras.” Apoi, ducandu-se la Tir, ca de acolo o luase pe ea calugarul, oamenii care o cunosteau au spus ca femeia Porfiria a nascut de la batranul acela, ca au vazut pruncul cu ochii lor si-i semana lui. Iar, cand a cunoscut calugarul, de la Dumnezeu despre moartea sa, a zis calugaritei Pelaghia, ca asa o numise pe ea, cand se calugarise: „Sa mergem la Tir, ca eu acolo am o trebuinta si as vrea sa mergi cu mine.” Si ea, neputand sa-l lase singur, a mers pe urma lui, luand si pe prunc cu dansii, fiindca acum, era de sapte ani. Iar, cand s-a imbolnavit calugarul de moarte, au iesit, la cercetarea lui, din cetate, o suta de oameni. Iar el le-a zis: „Aduceti-mi foc.” Si dupa ce i-au adus cadelnita, luand carbuni aprinsi, staretul i-a turnat in haina sa si a zis: „In stiinta sa va fie voua, fratilor, ca, precum Dumnezeu a pazit rugul cel nears de foc si precum si de haina mea nu s-au carbunii acestia, asa si eu n-am cunoscut pacat cu vreo femeie, de cand m-am nascut”. Si toti, minunandu-se ca nu s-a ars haina sa de foc, au proslavit pe Dumnezeu, Cel ce are robi ascunsi, ca acest calugar. Cat despre maica Pelaghia, care a fost oarecand desfranata, multi pentru dansa, lepadandu-se de lume si ducanduse la manastiri, s-au calugarit.

Iar aceasta istorisire s-a spus voua, o fiilor, ca sa nu fiti gata spre osandire si hulire a pacatelor altora. Ca, de multe ori, am vazut pe desfranati gresind, dar pocaindu-se, nu i-am mai vazut. Sau, am vazut pe cineva furand, iar suspinele si lacrimile pe care le aduce Domnului, noi nu le stim si nu stim nici daca au fost primite de Dumnezeu, in taina, pocainta si marturisirea acestuia. Si toti se minunau de invatatura cea lucratoare a pastorului si invatatorului acestuia. Dumnezeului nostru, slava!

Întru această zi, cuvânt despre milostenie

    Fiilor, zicea Isus Sirah, ascultati invatatura mea si sa fiti milostivi, ca pe focul cel aprins il stinge apa, iar milostenia curateste pacatele. Nu va intoarceti ochiul de la cel lipsit si sarac si sufletele celor flamanzi sa nu le necajiti. Sa nu treceti, fara sa dati, celui ce cere, pentru ca scris este: „Izbavirea sufletului omului este bogatia lui”. Si iarasi: „Cel ce miluieste, miluit va fi”. Pentru ca pe omul cel milostiv il iubeste Domnul. Drept aceea, cautati spre cel sarac, faceti bine celui neputincios si veti afla rasplatire, nu de la acela, ci de la Cel Preainalt. Pentru ca milostenia omului este ca o pecete a sa, ca cel ce face milostenie, imprumut da lui Dumnezeu si Acela il va izbavi pe el din tot raul si va sta impotriva vrajmasilor, celor ce lupta impotriva lui. Pentru ca stie Domnul sa izbaveasca din ispite pe cei credinciosi, iar pe cei drepti, stie sa-i pazeasca, ca sa nu fie osanditi in ziua Judecatii. Zdrobi-va Domnul coapsele celor necurati si nu va fi bine pentru cel ce nu da paine, celui ce o cere. Pentru ca zice Stapanul Hristos: „Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”. Ca judecata este fara de mila, celor ce n-au facut mila.

.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre fapta bună

Smerite monah, cugeta la chipul cu care te-ai imbracat si vezi cata deosebire este intre acesta si cel mirenesc si intreaba-te, in inima ta: „Oare ce inseamna aceasta?” Ca, adica, aceasta deosebire arata o lepadare si de obiceiurile lumesti si de toate lucrurile si mai aduce aminte si de lucrarea cea duhovniceasca. Deci, nu te lenevi de fapta buna ci, cu toata puterea, ingrijeste-te de sfintenie, fiindca pentru aceasta ai iesit din lume. Deci, castiga-ti curatia, ca sa locuiasca in tine Duhul cel Sfant. Asculta sfatul bun intru Domnul, iubite, si nu-l defaima pe acesta, ca sa afli odihna in tine. Sa nu iei aminte la pofte urate si la momeli desarte. Sa nu te amageasca pe tine prin cuvinte zadarnice, si sa nu ravnesti la cele rele, nici sa nu iei aminte la pacatele altora. Pazeste-te curat pe tine. Si, daca a inceput a se aprinde in tine vapaia pacatului, stinge-o cu lacrimi. Ca mantuieste Domnul pe cei ce se roaga catre El. Acestea, dar, sa le ceri, pentru tine, de la Domnul. Ca iubeste Domnul pe cei ce Ii slujesc Lui in sfintenie. Avutie scumpa este curatia, cugetand drept. De o vei iubi pe aceasta, vei fi slavit de catre Domnul si, intru toate, bine vei spori.

Acestea auzindu-le, vezi sa nu umbreasca cumva diavolul ochii mintii tale, cu lucruri desarte. Ca acela nu-ti va ajuta tie, cand vei fi tras de ingerii cei rai, ca nici macar lui nu poate sa-si fie de ajutor. Ca aceluia, si ingerilor lui, li s-a pregatit gheena. Iar tie, bucuria Raiului ti s-a pregatit, daca te vei departa de lucrurile lui. Diavolul se bucura cand petreci in rautati si se intristeaza cand tu sporesti in fapte bune. Deci, nu defaima fapta buna, cea mai sus-zisa. Ca, la savarsirea ei, putin te vei osteni. Ci cuteaza, ca, degraba, vei gusta roadele ei. Iar, de vei socoti mincinoase sfaturile cele folositoare, mai pe urma, te vei cai, cand iti vei zdrobi carnea trupului tau si vei zice: „Cum am urat certarea si cum s-a abatut inima mea de la mustrari? Si nu ascultam glasul celui ce ma certa si ma invata pe mine, nici nu mi-am apropiat de el urechea mea. Cat de curand am ajuns la tot raul, in mijlocul multimii si al adunarii.”

Deci, să nu ne lenevim de mântuirea noastră, iubite, nici să nu râvnim la cei ce trăiesc în înverșunare, în mândrie și fără de frică. Că rușinea și ocara va acoperi pe cei ce urăsc pe Domnul. Zilele noastre fug și sfârșitul se apropie. Să plângem înaintea Domnului Dumnezeului nostru, mai înainte de a fi lepădați în întunericul cel mai dinafară. Cum vom căuta noi, cu multe lacrimi, măcar o parte din zilele acestea. Iată, acum, este vreme bine primită, iată, acum este zi de mântuire. Fericiti cei ce se trezesc, că aceia se vor încununa cu bucurie. Fericiti cei ce plâng, acum, că aceia se vor mângâia, împreună cu cei aleși ai lui Dumnezeu. Fericiți cei ce ostenesc întru Domnul, că desfătarea Raiului îi așteaptă pe ei, pe care, fie, ca noi toți să o aflăm, cu solirile tuturor celor ce au bineplăcut Domnului nostru Iisus Hristos Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.