Încă din cele dintâi timpuri, creștinii au arătat multă evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legătură cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfinții Săi (Fapte 19, 12). Ei au păstrat cu scumpătate asemenea semne sfinte și le ascundeau cu grijă în vremuri de restriște. Multe s-au pierdut și pierdute au rămas până în ziua de astăzi, dar, altele s-au aflat și, în vremuri de liniște, au fost așezate în locuri de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea lor.

Așa s-a întâmplat, bunăoară, cu „Veșmântul Maicii Domnului” cu „cinstitul ei Omofor”, cu Brâul Maicii Domnului”, cu moaștele a sute și mii de Mucenici și cu atâtea altele, de acest fel, aducătoare aminte despre cei ce au mărturisit, de-a lungul vremurilor, credința noastră veche și mereu noua, în Iisus Hristos, Domnul nostru.

Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astăzi, a fost adus, de la Ierusalim, la Constantinopol, așezat într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească, și a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise, cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adică târgul de aramă.  După mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon cel Înțelept (886-912) soția acestuia, Zoe împărăteasa, era supărată de duhul cel necurat, iar împăratul și rudeniile lui erau în mare mâhnire și se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu, pentru împărăteasa, care pătimea. Și i s-a arătat ei o dumnezeiască vedenie, spunându-i că, dacă se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire.

Împărăteasa a spus acest vis bărbatului său, împăratului Leon, iar el, a rugat, îndată, pe patriarh pentru aceasta. Și, dezlegând pecetea, au deschis racla și s-a aflat, întreg, cinstitul Brâu al Preacuratei, întru nimic vătămat de trecerea vremii. Și l-au sărutat pe el cu evlavie. Iar, când patriarhul l-a întins deasupra împărătesei, aceasta, îndată a scăpat de chinuirea diavolească și a câștigat tămăduire desăvârșită de boala ei. Atunci, toți, cu bucurie, au preamărit pe Hristos Dumnezeu și pe Preacurata Maica lui, cântând cântări de mulțumire. Iar cinstitul Brâu, fiind pus în aceeași raclă de aur, a fost pecetluit cu pecete împărătească. Și s-a așezat prăznuirea de astăzi, în cinstea Binecuvântatei Naăcătoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte a minunii ce s-a făcut atunci de sfântul său Brâu, cu darul Preacuratei și cu milostivirea Celui ce S-a născut dintr-însa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.


Întru această zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, de la Neoria
    Pe vremea imparatiei lui Mihail si a Teodorei, dreptcredinciosii imparati (1051-1055), un oarecare patrician, cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa  cinstita, in curtea ce era alaturi de Neoria. De asemenea, el avea o biserica slavita,  a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, careia imparatii luptatori impotriva icoanelor ii luasera podoabele, scotand sfintele icoane si insemnand numai cruci in locul lor. Deci, patricianul acesta, facand, din nou, icoanele bisericii, cum se cadea, a zidit si o baie, foarte mica, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihna. Dar deasupra acelei bai se aducea pururea preamarire lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intr-insa darul Preasfantului Duh, pentru Preacurata Maica a Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri, de multe feluri de boli. S-au strans si unii iubitori de Dumnezeu si au cerut de la patrician sa faca imbaierile, o data pe saptamana, pentru fratii cei intru Hristos si, mai ales, pentru cei bolnavi; si primind invoirea, faceau aceasta, cu credinta, si se vindecau. Deci, murind patricianul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mantuirea lui sufleteasca. Dar acestia, fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incetul cu incetul, grijea lucrarii se parasea si, nevrand nimeni dreptul sa o lase altcuiva, a ramas neingrijita. Iar baia, jefuind-o unii si altii de podoabele pe care le avea, lucrul a incetat cu desavarsire. Iar sfanta biserica, vindecatoare a celor bolnavi, in care facea slujba un preot, care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de trebuinta hranei. Deci, fericitul imparat Roman, facandu-si palatul imparatesc si trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, instiintandu-se de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu, ca are multe materiale de folos, a pus gand sa o strice. Dar Nascatoarea de Dumnezeu purta de grija impotriva celor ce gandea imparatul. Si, in noaptea aceea, s-a aratat celui care era ispravnic asupra lucrarilor, precum si unui tanar, ruda cu ispravnicul, si le-a zis, ingrozindu-i, sa nu cuteze nicidecum a-i darama casa ei, cea de la Neoria. Iar, daca s-a facut ziua, tanarul a spus mamei ispravnicului visul sau si a auzit si imparatul, care, indata ce a aflat, a zis cuvantul acesta: „Nu vreau sa supar pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci, inca, voi innoi casa aceea cu cele de trebuinta”. Asa incat, in loc sa o strice, oamenii care au fost trimisi au curatit baia, cu toata grija, si au innoit-o. Deci, terminandu-se toate lucrarile si facandu-se baia mai mare, au incalzit-o, iar imparatii Roman, Constantin si Hristofor s-au imbaiat intr-insa si bucurandu-se, au intarit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poata lua in fiecare an. Si au daruit-o unei manastiri, ca monahii manastirii aceleia sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au facut in acea biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa deoparte, povestind doar una din minunile ce s-au facut in vremea noastra.

O femeie vestita a cazut in boala grea. Si, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la doctori. Dar, auzind de minunile ce se faceau la biserica de la Neoria, a Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo. Si, ramanand acolo cateva zile si petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bantuita de boala. A iesit, deci, si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna si, cazand la pamant, se ruga zicand: „Miluieste-ma, Maica lui Hristos Dumnezeu, ca am alergat la tine, fiind lipsita de orice ajutor omenesc.” SI, ramanand acolo noua zile, in ziua cea din urma, i s-a aratat o Doamna preacinstita, zicandu-i: „O, femeie, ce strigi catre mine, neincetat?” Iar ea a zis catre dansa: „O, Stapana, stiu ca, pentru pacatele mele, ma chinuiesc, dar, mai stiu noi pacatosii, Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din cer si S-a facut om, nascandu-Se din pantecele tau, drept aceea, am alergat la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa.” Iar Nascatoarea de Dumnezeu a zis catre dansa: „Du-te la lacasul meu cel mic, de la Neoria, si acolo iti vei afla vindecarea.” Deci, daca s-a desteptat femeia, a multumit lui Dumnezeu si s-a dus, in graba, la Neoria. SI, cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea: „Miluieste-ma Stapana si implineste mila ta catre mine.” Si, dupa ce a zis aceasta, a adormit. Si a vazut, iarasi, pe Nascatoarea de Dumnezeu, care i se aratase, impreuna cu un barbat frumos, catre care Maica Domnului a zis: „Iata, femeia cea bolnava, vindeca-i pantecele.” Si acela, indata, atingand-o peste pantece cu varga, ce tinea in mana, s-a facut nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu, care se aratase cu dansul. Deci, desteptandu-se femeia, a intrat in baie si, spalandu-se, a iesit sanatoasa. Si, inchinandu-se acelui sfant loc, a tamaiat cu mirodenii, multumind Preacuratei Stapane de Dumnezeu Nascatoarei, spre slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru slava!

Întru această zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinți, Părintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului

    Despre Sfantul Ghenadie, in cartea care se numeste Limonar, Parintii Sofronie si Ioan povestesc asa: „Am mers, ziceau ei, intr-o manastire de obste, care se numea Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la noua stadii. Si am aflat acolo pe doi stareti, care fusesera, mai inainte, preoti in Constantinopol. Aceia ne-au povestit noua despre fericitul patriarh Ghenadie, ca era foarte bland si curat cu trupul si preainfranat. Si a fost instiintat despre un cleric, cu numele Harisie, care slujea in biserica Sfantului Mucenic Elefterie si care mult gresea. Ca nu numai intru lenevire si nepurtarea de grija si in necuratie vietuia, ci si cu talharii se indeletnicea. Deci, chemandu-l pe el patriarhul, il sfatuia prin cuvinte, cu duhul blandetei, spre indreptare. Dar, vazandu-l petrecand in neindreptare, a poruncit ca sa fie pedepsit, parinteste, pentru indreptare. Dar acela, umbland cu totul umbland cu totul neindreptat si prin pedepsire neintepetindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii sai, la biserica Mucenicului, la care slujea Harisie, ca sa se roage Mucenicului, ca, pe clericul acela, care greseste la biserica sa, sau sa-l indrepteze sau sa-l desparta de biserica. Deci, trimisul, ducandu-se si stand in biserica in fata altarului, si intinzandu-si mana spre mormantul Mucenicului, a zis: „Sfinte Mucenice Elefterie, iti graieste tie Ghenadie patriarhul, prin mine pacatosul, ca Harisie, care slujeste in biserica ta face multe faradelegi si sminteli. Deci, tu, sau sa-l indreptezi pe el, sau sa-l desparti de biserica.” Deci, facand aceasta, dimineata l-au aflat Harisie mort. Si, de aici, se poate vedea cat de placut a fost lui Dumnezeu, si Sfintilor Lui, fericitul Ghenadie, ca nu in desert a fost cuvantul lui, ce s-a grait catre Sfantul Mucenic, prin trimisul sau, ci, degraba a fost auzit si cu fapta implinit.

Întru această zi, cuvânt despre milostivul Sozomon, că celui ce dă săracilor milostenie, împrumut îi da lui Dumnezeu și va lua sutit

    A fost un oarecare om in Ierusalim, cu numele Sozomon, care, mergand prin cetate, s-a intalnit cu un sarac necajit si, dezbracand de pe el imbracamintea, i-a dat-o saracului si s-a dus in calea sa. Insa, aceasta se intampla in vremea secerisului si ziua se pleca spre seara. Si, adormind el putin, a avut un vis. Si se facea ca era intr-o casa minunata, in care era multa lumina si tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare, incat se plecau ramurile pana la pamant. Si pasarile cantau, in multe feluri, cantari preafrumoase, neavand tacere, incat se putea auzi glasul lor de la pamant si pana la cer. Si ramurile se clatinau cu slava mare.

Deci, acestea vazandu-le el, a venit la dansul un tanar si i-a zis lui: „Vino dupa mine!” Si au mers impreuna, la un stalp poleit cu aur. Si printr-o ferestruica a vazut niste usi si palate preaslavite si impodobite cu margaritare de mult pret. Si, privind Sozomon acolo, iata, au iesit niste barbati cu aripi, din palatele acelea, stralucind ca soarele si ducand patru lazi. Iar, cand acei minunati ingeri treceau de usi, a cunoscut Sozomon ca ei mergeau spre dansul. Si, stand, au pus in preajma lui lazile acelea si asteptau pe cineva, puternic, care sa vina la dansii. Deci, iata, a vazut Sozomon un barbat frumos, iesind din palatele acelea si a mers la ingerii care tineau lazile si le-a zis lor: „Aratati omului acestuia ca, de vreme ce a miluit pe saracul acela, dandu-i lui haina sa, apoi, pentru dansul, se pastreaza lazile acestea.” Si a deschis o lada, din cele de aur, au si inceput sa scoata camasi si haine imparatesti si le intindeau pe el, zicandu-i: „Solomon, oare, sunt placute acestea inaintea ochilor tai?” Iar el zicea: „Eu sunt nevrednic si a privi spre ele.” Si-i aratau lui si alte tesute cu aur si mult pret, cu felurite podoabe si erau ele, ca la o mie la numar, si i-au zis lui: „Cel ce da saracului insutit va primi si viata vesnica va mosteni.” Apoi, i-a zis lui Domnul ingerilor: „Tie iti graiesc, Sozomon, iata, cat de multe bunatati ti-am pregatit tie, pentru o haina, cu care M-ai imbracat pe Mine, vazandu-Ma gol. Mergi, dar, si mai fa si altele asemenea si se va da tie insutit.” Iar Sozomon a raspuns, fiind cuprins de frica si de bucurie: „Doamne al meu, oare, asa vor lua toti cei ce fac milostenie la saraci?” Si i-a zis: „Cu adevarat, asa este. Ca tot cel ce face milostenie, insutit va primi si viata vesnica va mosteni. Insa iti spun tie si aceasta, sa nu te caiesti pentru milostenie, nici sa te indoiesti de cel sarac, cand i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, in loc de plata, paguba indoita sa primesti.” Deci, dupa ce a auzit acestea, Solomon, s-a desteptat din somn si s-a minunat in sine de acel infricosator vis. Apoi, sculandu-se din pat, a zis: „Daca asa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi da saracului si cealalta haina a mea.” Si, cealalta noapte a avut acelasi vis. Deci, sculandu-se, a doua zi, si-a impartit averea sa saracilor. Si, despartindu-se de lume, s-a facut calugar iscusit.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre tâlharul Chiriac

    Spunea un iubitor de Hristos despre Chiriac talharul, ca facea razboi pentru furt, pe la Emaus, acolo unde este cetatea Nicopolei. Si atat de cumplit era, incat oamenii il numeau lup. Inca, mai avea impreuna cu sine si pe alti talhari, nu numai crestini, ci si evrei si samarieni. Deci, odata, ducandu-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfanta cetate a Ierusalimului, in Saptamana cea mare, pentru botezul copiilor lor, dupa ce i-au botezat, se intorceau la casele lor, ca sa praznuiasca sfanta zi a Invierii. Si i-au intampinat pe ei talharii, nefiind de fata mai marele talharilor, Chiriac. Barbatii au fugit, iar, pe femei, prinzandu-le, pe pruncii de curand botezati i-au aruncat pe pamant. Atunci, cand fugeau barbatii, i-a intampinat pe ei vataful de talhari si i-a intrebat: „De ce fugiti?” Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a intamplat. Deci, luandu-i pe ei, Chiriac, mai marele talharilor, i-a adus la insotitorii sai. Si au aflat pe prunci aruncati la pamant. Si, afland de cele ce facusera talharii, indata i-a taiat pe toti cei facusera spurcaciuni. Si a poruncit barbatilor ca sa-si ia pe copiii lor si sa nu se desparta de femeile lor. Iar, dupa ce a mai trecut putina vreme, prins a fost insusi vataful talharilor, si a petrecut in temnita zece ani, si nimeni din domni sau din dregatori nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urma, i-au slobozit din temnita si spunea el despre sine, folosul celor ce auzeau: „Pentru copiii aceia, pe care i-am izbavit eu, atunci, am scapat de moartea cea amara. Pentru ca ii vedeam pe ei, de multe ori, zicandu-mi, sa nu ma tem, caci ei vor raspunde pentru mine.” Si am vorbit eu impreuna cu dansul, zicea ava Ioan, presbiterul unei manastiri de obste, si acestea ne spunea noua, slavind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se savarsesc pe Dansul, pentru ca neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor Inaintea Lui.

Pentru aceasta, a fost izabavit, si acest talhar, din legaturi, din temnita si din moartea cea amara, prin Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia se cuvine slava, cinste si stapanire, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sfarsitul Prologului ce cuprinde douasprezece luni, iar Celui in Treime slavit, Dumnezeului nostru, slava!