Acești sfinți au trăit pe vremea prigoanei lui Decius împăratul, fiind fii ai dregătorului cetății Efes, toți cu credință în Hristos și mărturisind, cu îndrăzneală, credința lor. Deci, auzind păgânul împărat de râvna propovăduirii lor, a dat poruncă să fie prinși și aduși, în lanțuri, înaintea judecății lui. Și, de îndată, a început împăratul  să-i silească cu amenințări și făgăduințe, să se lepede de credința creștinească și să se întoarcă la închinarea idolilor păgâni. Dar tinerii l-au înfruntat cu bărbăție pe împărat, care, văzându-i nesupusi, cu atâta tărie, și, pentru că fusese chemat în altă parte, de treburile împărăției, i-a slobozit și le-a dat timp să se răzgândească, până la întoarcerea sa.

Deci, după plecarea împăratului, tinerii au folosit libertatea lor, mergând la casa părintească, de unde, au luat aur și argint, pentru hrana lor, și, apoi, ieșind din cetate, s-au ascuns în peștera ce se afla în muntele Ohlon. Și, petrecând zile multe, se rugau neîncetat lui Dumnezeu, ca să-i izbăvească de prigoană, iar Iamblic, cel mai tânăr dintre ei, mergea în cetate și le cumpăra lor hrană. Deci, mergând el odata în cetate, l-a văzut pe împărat și, întorcându-se în peșteră, a spus aceasta fraților săi. Iar Decius, făcând cercetare pentru ei și cunoscând că se află în munte, a naăcocit o osândă cumplită împotriva lor, punând pe slujitorii împărătești să zidească gura peșterii, pentru ca astfel, tinerii să moară de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cerească a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindcă, neîncetat rugându-se, cei șapte tineri au adormit, cu o minunată adormire.

Și anii au urmat să curgă neîncetat. Împăratul Decius a murit și alți împărați au luat scaunul împărăției și valuri nesfârșite de sânge creștinesc au adăpat pământul, din pricina prigonitorilor. Într-un târziu au ajuns a stăpâni lumea împărații creștini. Deci, în zilele împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), binevoind Dumnezeu să arate tuturor că este o înviere a morților, a deschis peștera, printr-un om, care căuta piatră, și a înviat din morți, după aproape două sute de ani, pe cei șapte tineri, care stăteau acum împreună, părându-li-se că s-au culcat aseară. Apoi, au trimis pe Iablic în cetate, să cumpere cele de trebuință. Și, de mirare lucru a fost când, efesenii au văzut, umblând, pe ulițele lor, pe un tânăr îmbrăcat în haine, care se purtaseră în altă vreme și care cumpăra hrană cu niște bani de aur, purtând chipul împăratului Decius. Plin de mirare era și tânărul acela, văzând cetatea plină de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Și cugeta întru sine, zicând: Oare acesta este Efesul?

Deci, s-a făcut cercetare și tânărul a vorbit și de frații săi din peșteră. Și s-au dus la peșteră episcopul și dregătorul cel mare din Efes și au aflat în gura peșterii un sicriaș de aramă, cu două tăblițe de plumb, pe care era scrisă chinuirea Sfinților. Apoi, intrand în peșteră, au aflat pe Sfinți, treziți ca dintr-un somn, după aproape două sute de ani, ca și când n-ar fi adormit decât o noapte. Și se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credința învierea morților, și-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvât din Pateric, despre căugării ce mâncau la masă

    Spunea unul din stareti ca trei lucruri calugaresti sunt cinstite, de care ni se cuvinte noua sa ne apropiem cu frica, cutremur si bucurie duhovniceasca. Adica, impartasirea Sfintelor Taine, masa fratilor si spalarea picioarelor. Inca, a adaugat si o pilda, zicand: „A fost un batran mare si vazator cu mintea si i s-a intamplat, odata, sa stea cu mai multi frati la masa. Si, pe cand mancau ei, batranul lua aminte, cu duhul, si vedea ca unii mananca miere, altii paine, iar altii lucruri necurate si se minuna intru sine si se ruga lui Dumnezeu, zicand: Doamne, descopere-mi taina aceasta, ca, aceleasi bucate fiind puse pe masa, inaintea tuturor asa schimbate se vad, cand le mananca. Si i-a venit lui glas de sus, zicand: „Cei ce mancau miere, acestia sunt cei ce, cu frica, cutremur si bucurie duhovniceasca, stau la masa si neincetat se roaga, si rugaciunea lor se suie, ca tamaia, la Dumnezeu. Iar cei ce mancau paine, acestia sunt cei ce multumesc pentru infruptarea din cele daruite de la Dumnezeu. Iar cei ce mancau lucruri necurate, acestia sunt cei ce cartesc si zic: Asta e buna, asta e putreda. Deci, nu trebuie, zicea batranul, sa socotim acestea, in acest fel, ci, mai mult, sa proslavim pe Dumnezeu si laude sa-I inaltam Lui, ca sa se implineasca cuvantul, cel zis de Apostol: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate, spre slava lui Dumnezeu, sa le faceti!”

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare.

    „Iata, acum, vreme potrivita, a zis Apostolul, iata, acum ziua mantuirii” (II Cor. 6,2). Acesta este veacu pocaintei, acela al rasplatirii. Acesta al lucrarii, acela al darii de plata. Acesta, al rabdarii, acela, al mangaierii. Acum, Dumnezeu este ajutator celor ce se intorc, din calea cea rea, iar, atunci, va fi infricosator si neschimbat, intrebator, nu numai despre fapte si cuvinte, ci si despre ganduri. Acum indelunga-rabdare sa-I primim, iar, atunci, cand vom invia, Ii vom cunoaste dreapta judecata. Unii, in osanda vesnica, iar altii, in viata cea vesnica; si fiecare va lua plata dupa faptele sale. Oare, pentru ce intarziem a asculta pe Hristos, Care ne-a chemat pe noi la cereasca Lui Imparatie? Oare, nu suntem treji? Oare, nu suntem chemati la pazirea Evangheliei, in viata noastra cea obisnuita? Oare, nu vedem cu ochii ziua Domnului cea infricosatoare, intru care, cei ce vor sta de-a dreapta Domnului, pentur faptele lor, vor lua Imparatia Cerului, iar, cei ce vor sta de-a stanga, pentru lipsa faptelor bune, vor fi aruncati in gheena focului si in focul cel vesnic? Acolo va fi plans si scrasnirea dintilor. Insa noi zicem ca dorim Imparatia Cereasca, dar, cu ce s-ar putea sa o castigam pe ea, nu ne ingrijim. Ci, inca, nici o durere nu vrem sa primim si nici o osteneala nu ne dam, pentru poruncile lui Dumnezeu, iar rasplata cereasca, pentru nevointe, o socotim ca o inchipuire a mintii noastre. Pentru ca cine, dormind sau stand, in vremea semanatului, isi va umple sanul sau de spice, in vremea secerisului? Cine culege via cea nesadita si nelucrata de el? Roadele sunt, adica, ale cui sunt ostenelile. Cinstirile si cununile sunt ale acelora care au biruit. Cine, oare, va incununa pe cel ce nu s-a luptat cu potrivnicul? Si, inca, nu numai a birui, se cade, ci si a se lupta, dupa lege, precum a zis Pavel, adica sa nu lasam ceva din cele poruncite noua, ci sa le implinim, precum ni s-a poruncit. Ca fericita este slujba aceea, zice Domnul, pe care, venind stapanul sau, o va gasi facand nu precum s-ar intampla, ci, asa, precum i s-a poruncit. Dumnezeului nostru, slava!