Acești sfinți au trăit pe vremea prigoanei lui Decius împăratul, fiind fii ai dregătorului cetății Efes, toți cu credință în Hristos și mărturisind, cu îndrăzneală, credința lor. Deci, auzind păgânul împărat de râvna propovăduirii lor, a dat poruncă să fie prinși și aduși, în lanțuri, înaintea judecății lui. Și, de îndată, a început împăratul  să-i silească cu amenințări și făgăduințe, să se lepede de credința creștinească și să se întoarcă la închinarea idolilor păgâni. Dar tinerii l-au înfruntat cu bărbăție pe împărat, care, văzându-i nesupusi, cu atâta tărie, și, pentru că fusese chemat în altă parte, de treburile împărăției, i-a slobozit și le-a dat timp să se răzgândească, până la întoarcerea sa.

Deci, după plecarea împăratului, tinerii au folosit libertatea lor, mergând la casa părintească, de unde, au luat aur și argint, pentru hrana lor, și, apoi, ieșind din cetate, s-au ascuns în peștera ce se afla în muntele Ohlon. Și, petrecând zile multe, se rugau neîncetat lui Dumnezeu, ca să-i izbăvească de prigoană, iar Iamblic, cel mai tânăr dintre ei, mergea în cetate și le cumpăra lor hrană. Deci, mergând el odata în cetate, l-a văzut pe împărat și, întorcându-se în peșteră, a spus aceasta fraților săi. Iar Decius, făcând cercetare pentru ei și cunoscând că se află în munte, a naăcocit o osândă cumplită împotriva lor, punând pe slujitorii împărătești să zidească gura peșterii, pentru ca astfel, tinerii să moară de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cerească a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindcă, neîncetat rugându-se, cei șapte tineri au adormit, cu o minunată adormire.

Și anii au urmat să curgă neîncetat. Împăratul Decius a murit și alți împărați au luat scaunul împărăției și valuri nesfârșite de sânge creștinesc au adăpat pământul, din pricina prigonitorilor. Într-un târziu au ajuns a stăpâni lumea împărații creștini. Deci, în zilele împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), binevoind Dumnezeu să arate tuturor că este o înviere a morților, a deschis peștera, printr-un om, care căuta piatră, și a înviat din morți, după aproape două sute de ani, pe cei șapte tineri, care stăteau acum împreună, părându-li-se că s-au culcat aseară. Apoi, au trimis pe Iablic în cetate, să cumpere cele de trebuință. Și, de mirare lucru a fost când, efesenii au văzut, umblând, pe ulițele lor, pe un tânăr îmbrăcat în haine, care se purtaseră în altă vreme și care cumpăra hrană cu niște bani de aur, purtând chipul împăratului Decius. Plin de mirare era și tânărul acela, văzând cetatea plină de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Și cugeta întru sine, zicând: Oare acesta este Efesul?

Deci, s-a făcut cercetare și tânărul a vorbit și de frații săi din peșteră. Și s-au dus la peșteră episcopul și dregătorul cel mare din Efes și au aflat în gura peșterii un sicriaș de aramă, cu două tăblițe de plumb, pe care era scrisă chinuirea Sfinților. Apoi, intrand în peșteră, au aflat pe Sfinți, treziți ca dintr-un somn, după aproape două sute de ani, ca și când n-ar fi adormit decât o noapte. Și se minuna toată lumea, proslăvind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credința învierea morților, și-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvât din Pateric, despre căugării ce mâncau la masă

    Spunea unul din stareți că trei lucruri călugărești sunt cinstite, de care ni se cuvinte nouă să ne apropiem cu frică, cutremur și bucurie duhovnicească. Adică, împărtășirea Sfintelor Taine, masa fraților și spălarea picioarelor. Încă, a adăugat și o pildă, zicând: „A fost un bătrân mare și văzător cu mintea și i s-a întâmplat, odată, să stea cu mai mulți frați la masă. Și, pe când mâncau ei, bătrânul lua aminte, cu duhul, și vedea că unii mănâncă miere, alții pâine, iar alții lucruri necurate și se minuna întru sine și se ruga lui Dumnezeu, zicând: Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că, aceleași bucate fiind puse pe masă, înaintea tuturor așa schimbate se văd, când le mănâncă. Și i-a venit lui glas de sus, zicând: „Cei ce mâncau miere, aceștia sunt cei ce, cu frică, cutremur și bucurie duhovnicească, stau la masă și neîncetat se roagă, și rugăciunea lor se suie, ca tămâia, la Dumnezeu. Iar cei ce mâncau pâine, aceștia sunt cei ce mulțumesc pentru înfruptarea din cele dăruite de la Dumnezeu. Iar cei ce mâncau lucruri necurate, aceștia sunt cei ce cârtesc și zic: Asta e bună, asta e putredă. Deci, nu trebuie, zicea bătrânul, să socotim acestea, în acest fel, ci, mai mult, să proslăvim pe Dumnezeu și laude să-I înălțăm Lui, ca să se împlinească cuvântul, cel zis de Apostol: Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate, spre slava lui Dumnezeu, să le faceți!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare

    Iată, acum, vreme potrivită, a zis Apostolul, iată, acum ziua mântuirii (II Cor. 6,2). Acesta este veacul pocăinței, acela al răsplătirii. Acesta al lucrării, acela al dării de plată. Acesta, al răbdării, acela, al mângâierii. Acum, Dumnezeu este ajutator celor ce se întorc, din calea cea rea, iar, atunci, va fi înfricoșător și neschimbat, întrebător, nu numai despre fapte și cuvinte, ci și despre gânduri. Acum îndelunga-răbdare să-I primim, iar, atunci, cand vom învia, Îi vom cunoaște dreapta judecată. Unii, în osânda veșnică, iar alții, în viața cea veșnică; și fiecare va lua plata după faptele sale. Oare, pentru ce întârziem a asculta pe Hristos, Care ne-a chemat pe noi la cereasca Lui Împărăție? Oare, nu suntem treji? Oare, nu suntem chemați la păzirea Evangheliei, în viața noastră cea obișnuită? Oare, nu vedem cu ochii ziua Domnului cea înfricoșătoare, întru care, cei ce vor sta de-a dreapta Domnului, pentru faptele lor, vor lua Împărăția Cerului, iar, cei ce vor sta de-a stânga, pentru lipsa faptelor bune, vor fi aruncați în gheena focului și în focul cel veșnic? Acolo va fi plâns și scrâșnirea dinților. Însă noi zicem că dorim Împărăția Cerească, dar, cu ce s-ar putea să o câștigăm pe ea, nu ne îngrijim. Ci, încă, nici o durere nu vrem să primim și nici o osteneală nu ne dăm, pentru poruncile lui Dumnezeu, iar răsplata cerească, pentru nevoințe, o socotim ca o închipuire a minții noastre. Pentru că cine, dormind sau stând, în vremea semănatului, își va umple sânul său de spice, în vremea secerișului? Cine culege via cea nesădită și nelucrată de el? Roadele sunt, adică, ale cui sunt ostenelile. Cinstirile și cununile sunt ale acelora care au biruit. Cine, oare, va încununa pe cel ce nu s-a luptat cu potrivnicul? Și, încă, nu numai a birui, se cade, ci și a se lupta, după lege, precum a zis Pavel, adică să nu lăsăm ceva din cele poruncite nouă, ci să le împlinim, precum ni s-a poruncit. Că fericită este sluga aceea, zice Domnul, pe care, venind stăpânul său, o va găsi făcând nu precum s-ar întâmpla, ci, așa, precum i s-a poruncit. Dumnezeului nostru, slavă!