Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Constantin cel Mare și a fiului său Constanțiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip și, la inimă, smerit. Mai întâi, a fost păstor de oi și, însurat fiind, a avut o fiică Irina, care a trăit în feciorie toată viața ei. Pentru sfințenia vieții lui, murindu-i soția, a fost făcut episcop în cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, și a primit de la Dumnezeu și darul tămăduirilor, încât s-a numit, din pricina minunilor ce le făcea, de minuni-făcător. Că în timp de secetă, a făcut de s-a pogorât ploaie și, iarăși, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugăciune, a potolit încă și foametea, că a făcut de s-au spart de ploaie grânarele unde era ascuns grâul. Și a prefăcut și un șarpe în aur, iar dacă a izbăvit pe cel sărac din nevoile lui, iarăși a adus aurul la starea cea dintâi și l-a facut șarpe. Oprit-a și revărsarea apelor. A întors pe păcătoși și păcătoase, făcându-i de și-au mărturisit păcatele.
În vremea prigonirii creștinilor de către Maximian-Galeriu, Sfântul a fost prins și, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a tăiat pulpa stângă și a fost trimis în temniță. A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece părinți episcopi și a mărturisit apostoleasca învățătură că Hristos, pentru Care a pătimit, este cu adevărat de o ființă cu Tatăl, arătând cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsă într-o cărămidă.

Murind Irina, fiica lui, o femeie, care încredințase moartei un odor de preț, spre păstrare, a cerut Sfântului odorul său, iar acesta, neștiind unde este, a întrebat pe cea moartă și, aflând de la ea locul unde este pus, l-a dat înapoi femeii. Acestui Sfânt i se arătau îngerii și-i slujeau la Sfânta Liturghie și a luat mărturie de la cer că avea îngeri privitori, care cântau împreună cu dânsul. Iar cât era de îndurător și milostiv se vedea din aceea, că pe când era păstor de oi, au venit noaptea hoții să-i prade turma lui și, deodată, au fost opriți cu orbirea, că n-au mai putut să facă nimic, nici măcar să scape, iar Sfântul, văzându-i în acea stare dimineața, nu numai că i-a izbăvit de orbire, ci înca și câte un berbec le-a dat la fiecare, îndemnându-i să-și schimbe viașa.

Și așa, ocârmuind bine turma ce i s-a încredințat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea și petrecerea îngerilor. Iar sfintele lui moaște se află în mare cinste, într-o raclă de mult preț, în insula Corfu, până în ziua de astăzi. Și se face pomenirea lui în biserica Sfântului și Verhovnicului Petru, aproape de Sfânta Biserică cea mare.

Întru această zi, minunea Sfântului Spiridon, cu un vânzător de grâu

O foamete mare cuprinsese toata tara Ciprului. Dar bogatii cetatii, care erau vanzatori de grau, se bucurau de scumpete si graul, nu mai aveau in cetate unde sa au inceput a vinde mai scump graul cel strans de multi ani, dar cand s-a ispravit mai cumpere. Insa, aceasta a randuit Dumnezeu, pentru pacatele noastre, smerindu-ne pre noi, ca toate cu judecata si cu purtare de grija le face.
Deci, era in cetatea Trimitundei un oarecare vanzator de grau, nesatios pentru iubirea de arginti si toate cele din launtrul sau, erau flamande de lacomie. Acesta, strangand cu negutatorie, de prin ale parti, multime de grau si aducandu-l cu corabia in cetate, nu vrea sa-l vanda cu acel pret cu care se vindea in cetate, ci l-a strans in hambare, pana cand se va mari foametea in cetate, pentru ca sa-l vanda mai scump si sa castige avere multa. Si, facandu-se foamete mare si, din zi in zi, ingreunandu-se traiul, a inceput bogatul acela a vinde graul sau foarte scump.

Si a venit, cazand catre dansul, un sarac, cerand si rugandu-l cu lacrimi sa-l miluiasca si sa-i dea lui putin grau, ca sa nu moara de foame cu femeia si copiii lui, iar vanzatorul, cuprins fiind de nemilostivire si de pofta aurului, n-a vrut sa-l miluiasca pe acel sarac, ci a zis catre dansul: „Sa mergi si sa aduci pretul si vei avea ceea ce vrei sa cumperi.” Iar saracul, slabit de foame, a venit catre Sfantul Spiridon, spunand cu plangere saracia lui si nemilostivirea bogatului. Iar Sfantul i-a zis lui: „Nu plange, ci mergi la casa ta, pentru ca asa graieste Duhul Sfant, ca, dimineata, casa ta se va umple de grau, iar pe bogatul acela il vei vedea rugandu-te pe tine si dandu-ti tie grau fara de pret.” Iar saracul, socotind ca Sfantul i-a zis aceasta numai spre mangaierea necazului sau si crezand desarta si nelucratoare nadejdea ce i se da, s-a dus la casa lui, suspinand.
Si, cum s-a intunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a varsat ploaie mare pe pamant si, prin acea varsare multa de ape, hambarele bogatului aceluia nemilostiv si iubitor de arginti s-au spart si apa a risipit tot graul. Iar acel nemilostiv vanzator de grau a alergat prin toata cetatea, strigand si rugand pe toti ca sa-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sarac, vazand graul cel risipit pe drumuri a inceput a-l strange si a-l aduna prin casele lor. Asemenea si saracul acela si-a adunat si el grau pentru sine cu prisosinta. Inca si bogatul, vazandu-l, a inceput a-l ruga sa-si ia grau fara de pret, cat va voi.

 

Întru aceeasi zi, cuvânt despre doi sihaştri, adevăraţi fraţi, care în Schit, plăcând Domnului, s-au mântuit

Povestit-a ava Vitinie, ca spunea ava Macarie: „Sezand eu odata in Schit, s-au pogorat doi tineri straini acolo: si unul avea barba, iar celuilalt abia incepuse a-i creste. Si au venit la mine, zicand: Unde este chilia lui ava Macarie? Si eu le-am zis: Ce voiti de la dansul? Si ei au zis: Auzind noi cele despre dansul si de Schit, am venit sa-l vedem. Le-am zis lor: Eu sunt. Si au facut metanie, zicand: Aici voim sa petrecem. Iar eu, vazandu-i gingasi si ca erau din parinti bogati, le-am zis lor: Nu puteti sedea aici. Si a zis cel mai mare:  Daca nu putem sedea aici, ne ducem in alta parte. Deci, am zis eu in gandul meu: Pentru ce sa-i gonesc si sa se mantuiasca? Osteneala ii va face ca ei insusi sa fuga. Si le-am zis lor: Veniti de va faceti chilie daca puteti. Si ei au zis: Arata-ne locul si ne vom face. Si le-am dat lor un topor si o traista plina de paine si sare si le-am aratat lor o piatra vartoasa, zicand: Sapati in piatra aceasta si aduceti-va lemne din lunca si acoperind-o, asezati-va acolo. Ca socoteam eu ca vor pleca din pricina ostenelii. Si m-au intrebat: Ce lucreaza calugarii aicea? Si le-am zis: impletire de cosnite. Si am luat zimicele de finici din lunca si le-am aratat lor inceputul impletiturii si cum trebuie sa le coase. Si le-am zis: Faceti cosnite si le dati pazitorilor si va vor aduce paini. Dupa aceea, eu m-am dus.

Si ei, cu rabdare, toate le-au facut, cate le-am zis lor. Si n-au mai venit la mine trei ani. Si am ramas luptandu-ma cu gandurile, zicand: Oare ce fel este lucrarea lor, ca n-au venit la mine sa ma intrebe de vreun gand. Cei de departe vin la mine si acestia de aproape n-au venit, nici la altii nu s-au dus, decat numai la biserica mergand tacand, de se impartasesc cu Sfintele Taine? Si m-am rugat lui Dumnezeu, postind o saptamana, ce sa-mi arate faptele lor.

Si, sculandu-ma dupa o saptamana, m-am dus la ei, ca sa vad cum stau. Si, batand eu la usa, mi-au deschis si mi s-au inchinat, tacand. Si eu spunand rugaciune, am sezut. Si cel mai mare, facand semn celui mai mic sa iasa, a sezut sa impleteasca impletitura de cosnite, negraind nimic. Si in ceasul al noulea a venit cel mai tanar si, facand putina fiertura, a asezat masa, dupa cum i-a facut semn cel mare. Si a pus pe ea trei posmagi si au ramas asa tacand. Iar eu am zis: Sculati-va sa mancam. Si sculandu-se, am mancat. Si ne-a pus vasul cu apa si am baut. Si daca s-a facut seara, mi-au zis: Te duci? Iar eu am raspuns: Ba nu, ci aici voi dormi. Si mi-au pus o rogojina de o parte si, pentru ei, iarasi, intr-un colt, de alta parte. Si au lepadat incingatorile lor si paramanele si s-au culcat impreuna pe o rogojina inaintea mea. Iar daca s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi descopere lucrarea lor. Si s-a deschis acoperamantul chiliei si s-a facut lumina ca ziua, dar ei nu vedeau lumina. Si cand socoteau ei ca eu dorm, a imboldit cel mai mare pe cel mai mic in coasta si s-au sculat amandoi si s-au incins si si-au intins mainile la cer si eu ii vedeam pe ei, iar ei nu ma vedeau pe mine. Si am vazut pe diavoli ca veneau ca niste muste spre cel mai mic: unii veneau sa se aseze pe gura lui, iar altii pe ochii lui. Si am vazut pe ingerul Domnului ca tinea sabia de foc si-l pazea pe el, gonindu-i de la dansul. Si de cel mai mare nu puteau sa se apropie. Iar catre dimineata s-au culcat. Si eu m-am prefacut ca m-am desteptat; si ei, asemenea. Si mi-a zis cel mai mare numai acest cuvant: Vrei sa citim cei doisprezece Psalmi? I-am zis: Asa, sa citim! Si a cantat cel mic cinci psalmi, cate sase stihuri si un Aliluia. Si la fiecare stih iesea cate o faclie de foc din gura lui si se suia la cer. Asemenea si cel mai mare: Cand deschidea gura lui si canta, ca o funie de foc iesea din ea si ajungea pana la cer. Si am rostit si eu putin pe de rost. Si, iesind afara, le-am zis: Rugati-va pentru mine. Iar ei mi-au facut metanie, tacand. Deci am cunoscut ca cel mai mare este desavarsit, iar cu cel mai mic inca se lupta vrajmasul. Iar peste putine zile, a adormit fratele cel mai mare si a treia zi, cel mai mic”.

Si, cand mergeau vreunii din parinti la ava Macarie, ii lua el si ii ducea la chilia celor doi frati, zicandu-le: „Veniti de vedeti mucenicia strainilor celor mici”. Dumnezeului nostru, slava!

 

 

.

 

 

 

 

 

.