Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Constantin cel Mare și a fiului său Constanțiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip și, la inimă, smerit. Mai întâi, a fost păstor de oi și, însurat fiind, a avut o fiică Irina, care a trăit în feciorie toată viața ei. Pentru sfințenia vieții lui, murindu-i soția, a fost făcut episcop în cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, și a primit de la Dumnezeu și darul tămăduirilor, încât s-a numit, din pricina minunilor ce le făcea, de minuni-făcător. Că în timp de secetă, a făcut de s-a pogorât ploaie și, iarăși, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugăciune, a potolit încă și foametea, că a făcut de s-au spart de ploaie grânarele unde era ascuns grâul. Și a prefăcut și un șarpe în aur, iar dacă a izbăvit pe cel sărac din nevoile lui, iarăși a adus aurul la starea cea dintâi și l-a facut șarpe. Oprit-a și revărsarea apelor. A întors pe păcătoși și păcătoase, făcându-i de și-au mărturisit păcatele.

În vremea prigonirii creștinilor de către Maximian-Galeriu, Sfântul a fost prins și, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a tăiat pulpa stângă și a fost trimis în temniță. A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece părinți episcopi și a mărturisit apostoleasca învățătură că Hristos, pentru Care a pătimit, este cu adevărat de o ființă cu Tatăl, arătând cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsă într-o cărămidă.

Murind Irina, fiica lui, o femeie, care încredințase moartei un odor de preț, spre păstrare, a cerut Sfântului odorul său, iar acesta, neștiind unde este, a întrebat pe cea moartă și, aflând de la ea locul unde este pus, l-a dat înapoi femeii. Acestui Sfânt i se arătau îngerii și-i slujeau la Sfânta Liturghie și a luat mărturie de la cer că avea îngeri privitori, care cântau împreună cu dânsul. Iar cât era de îndurător și milostiv se vedea din aceea, că pe când era păstor de oi, au venit noaptea hoții să-i prade turma lui și, deodată, au fost opriți cu orbirea, că n-au mai putut să facă nimic, nici măcar să scape, iar Sfântul, văzându-i în acea stare dimineața, nu numai că i-a izbăvit de orbire, ci înca și câte un berbec le-a dat la fiecare, îndemnându-i să-și schimbe viața.

Și așa, ocârmuind bine turma ce i s-a încredințat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea și petrecerea îngerilor. Iar sfintele lui moaște se află în mare cinste, într-o raclă de mult preț, în insula Corfu, până în ziua de astăzi. Și se face pomenirea lui în biserica Sfântului și Verhovnicului Petru, aproape de Sfânta Biserică cea mare.

Întru această zi, minunea Sfântului Spiridon, cu un vânzător de grâu

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Oarecând era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urmă foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfântul Spiridon, care, văzând nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sârguinţă către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunându-i de la marginile pământului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, până ce iarăşi sfântul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe pământ şi n-a încetat multe zile, până când iarăşi s-a rugat sfântul şi s-a făcut senin.

Pământul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste câţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vânzători de grâu, pentru acea scumpete, căci aveau grâu strâns de mulţi ani şi, deschizându-şi hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vânzător de grâu, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, câştigând cu neguţătoria prin alte părţi mult grâu şi aducându-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vândă cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, până când se va înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vândă mai scump şi să câştige avere mai multă.

Fiind foamete mare şi din zi în zi înmulţindu-se, bogatul acela a început a vinde grâul său foarte scump. Atunci a venit la dânsul un sărac, cerând şi rugându-l cu lacrimi să-l miluiască şi să-i dea puţin grâu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii şi femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac, ci a zis către dânsul: „Să mergi ca să aduci preţul şi vei avea ceea ce vei cumpăra”. Săracul, slăbind de foame, a venit la Sfântul Spiridon cu plângere spunându-i despre sărăcia lui şi despre nemilostivirea bogatului. Iar sfântul a zis: „Nu plânge, ci mergi în casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfânt, că dimineaţa se va umple casa ta de grâu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugându-se de tine şi dându-ţi grâu fără plată”.

Săracul, socotind că i-a zis sfântul aceasta numai pentru mângâierea necazului său, văzându-şi deşartă şi fără folos nădejdea sa, precum i se părea, s-a dus la casa sa suspinând. Cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pământ, iar hambarele bogatului nemilostiv şi iubitor de argint au căzut şi apa a luat tot grâul. Nemilostivul vânzător de grâu, cu ai săi, a alergat prin toată cetatea, strigând şi rugând pe toţi ca să-i dea ajutor, spre a nu ajunge sărac. Dar oamenii, văzând grâul risipit pe drumuri, au început a-l strânge şi a-l duce la casele lor. Asemenea şi săracul acela care ceruse ieri, şi-a adunat grâu din destul, pe care, văzându-l bogatul, a început a-l ruga să ia cât va voi. Aşa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia şi foametea săracului a mângâiat-o, după proorocirea sfântului.

Un plugar oarecare cunoscut sfântului, în acea vreme de foamete, a mers la acelaşi nemilostiv bogat, care încă mai avea alte hambare pline de grâu, cerând pentru hrană grâu pe datorie, făgăduind că-i va da cu dobânda în vremea secerişului. Acela, neînvăţându-se minte cu pierderea grâului celui dintâi, neschimbându-se din zgârcenia sa şi neîndreptându-se, şi-a închis inima cu nemilostivire şi înaintea acestui sărac, încât nu voia să audă de rugămintea lui, cea cu sârguinţă şi a zis către dânsul: „Nu vei lua de la mine fără aur nici un bob de grâu”. Auzind săracul acestea, lucrător de pământ fiind, a mers plângând la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunându-i necazul său. Arhiereul, mângâindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasă. Apoi a doua zi a mers singur la plugarul acela, ducându-i un bulgăre mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urmă se va vedea. Deci, punând aurul acela în mâinile plugarului, a zis: „Du-te, frate, la bogatul vânzător de grâu şi dă-i acest bulgăr de aur ca zălog, ca să-ţi dea pe datorie grâu, cât va fi spre trebuinţa ta. Şi când va veni secerişul şi te vei îndestula cu pâine, atunci, răscumpărând zălogul acesta, iarăşi îl vei aduce la mine”.

Luând săracul aurul din mâinile arhiereului, s-a dus cu sârguinţă la acel bogat. Acela, cum a văzut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur şi îndată a dat pe datorie grâu săracului cât îi trebuia. După aceasta, trecând vremea foametei, apoi fiind îmbelşugare şi sosind secerişul, plugarul a dat cu dobânda grâul bogatului şi răscumpărând zălogul, l-a dus cu mulţumire Sfântului Spiridon. Sfântul, luând aurul, s-a dus în grădina sa şi l-a luat cu sine şi pe plugar, zicând: „Vino cu mine, frate, ca să dăm acesta împreună Celui ce cu bună îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut”. Deci, intrând în grădină împreună cu plugarul şi punând aurul lângă gard şi-a ridicat ochii în sus, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta, toate le faci şi le prefaci; Cela ce odinioară în faţa împăratului Egiptului, toiagul lui Moisi l-ai prefăcut în şarpe, Însuţi şi aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acest chip, aşa şi acum porunceşte să se întoarcă la chipul său cel dintâi, pentru ca şi acest om să cunoască, cita purtare de grijă ai Tu pentru noi şi cu fapta să se înveţe ceea ce este scris în dumnezeiasca Scriptură: Că toate oricâte voieşte Dumnezeu, le face.

Astfel, rugându-se el, îndată aurul acela luând puterea de fiinţă, a început a se mişca şi se vedea întorcându-se şi târându-se ca un şarpe. Şi aşa, şarpele care mai înainte se făcuse aur prin atingerea mâinilor sfântului, prin minune iarăşi s-a prefăcut şarpe, din aur. Plugarul, văzând acea minune, tremura de frică şi căzând la pământ, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, şarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu mulţumire, înspăimîntîndu-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au făcut prin rugăciunile sfântului.

 

 

Întru aceeasi zi, cuvânt despre doi sihaştri, adevăraţi fraţi, care în Schit, plăcând Domnului, s-au mântuit

Povestit-a ava Vitinie, ca spunea ava Macarie: „Sezand eu odata in Schit, s-au pogorat doi tineri straini acolo: si unul avea barba, iar celuilalt abia incepuse a-i creste. Si au venit la mine, zicand: Unde este chilia lui ava Macarie? Si eu le-am zis: Ce voiti de la dansul? Si ei au zis: Auzind noi cele despre dansul si de Schit, am venit sa-l vedem. Le-am zis lor: Eu sunt. Si au facut metanie, zicand: Aici voim sa petrecem. Iar eu, vazandu-i gingasi si ca erau din parinti bogati, le-am zis lor: Nu puteti sedea aici. Si a zis cel mai mare:  Daca nu putem sedea aici, ne ducem in alta parte. Deci, am zis eu in gandul meu: Pentru ce sa-i gonesc si sa se mantuiasca? Osteneala ii va face ca ei insusi sa fuga. Si le-am zis lor: Veniti de va faceti chilie daca puteti. Si ei au zis: Arata-ne locul si ne vom face. Si le-am dat lor un topor si o traista plina de paine si sare si le-am aratat lor o piatra vartoasa, zicand: Sapati in piatra aceasta si aduceti-va lemne din lunca si acoperind-o, asezati-va acolo. Ca socoteam eu ca vor pleca din pricina ostenelii. Si m-au intrebat: Ce lucreaza calugarii aicea? Si le-am zis: impletire de cosnite. Si am luat zimicele de finici din lunca si le-am aratat lor inceputul impletiturii si cum trebuie sa le coase. Si le-am zis: Faceti cosnite si le dati pazitorilor si va vor aduce paini. Dupa aceea, eu m-am dus.

Si ei, cu rabdare, toate le-au facut, cate le-am zis lor. Si n-au mai venit la mine trei ani. Si am ramas luptandu-ma cu gandurile, zicand: Oare ce fel este lucrarea lor, ca n-au venit la mine sa ma intrebe de vreun gand. Cei de departe vin la mine si acestia de aproape n-au venit, nici la altii nu s-au dus, decat numai la biserica mergand tacand, de se impartasesc cu Sfintele Taine? Si m-am rugat lui Dumnezeu, postind o saptamana, ce sa-mi arate faptele lor.

Si, sculandu-ma dupa o saptamana, m-am dus la ei, ca sa vad cum stau. Si, batand eu la usa, mi-au deschis si mi s-au inchinat, tacand. Si eu spunand rugaciune, am sezut. Si cel mai mare, facand semn celui mai mic sa iasa, a sezut sa impleteasca impletitura de cosnite, negraind nimic. Si in ceasul al noulea a venit cel mai tanar si, facand putina fiertura, a asezat masa, dupa cum i-a facut semn cel mare. Si a pus pe ea trei posmagi si au ramas asa tacand. Iar eu am zis: Sculati-va sa mancam. Si sculandu-se, am mancat. Si ne-a pus vasul cu apa si am baut. Si daca s-a facut seara, mi-au zis: Te duci? Iar eu am raspuns: Ba nu, ci aici voi dormi. Si mi-au pus o rogojina de o parte si, pentru ei, iarasi, intr-un colt, de alta parte. Si au lepadat incingatorile lor si paramanele si s-au culcat impreuna pe o rogojina inaintea mea. Iar daca s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi descopere lucrarea lor. Si s-a deschis acoperamantul chiliei si s-a facut lumina ca ziua, dar ei nu vedeau lumina. Si cand socoteau ei ca eu dorm, a imboldit cel mai mare pe cel mai mic in coasta si s-au sculat amandoi si s-au incins si si-au intins mainile la cer si eu ii vedeam pe ei, iar ei nu ma vedeau pe mine. Si am vazut pe diavoli ca veneau ca niste muste spre cel mai mic: unii veneau sa se aseze pe gura lui, iar altii pe ochii lui. Si am vazut pe ingerul Domnului ca tinea sabia de foc si-l pazea pe el, gonindu-i de la dansul. Si de cel mai mare nu puteau sa se apropie. Iar catre dimineata s-au culcat. Si eu m-am prefacut ca m-am desteptat; si ei, asemenea. Si mi-a zis cel mai mare numai acest cuvant: Vrei sa citim cei doisprezece Psalmi? I-am zis: Asa, sa citim! Si a cantat cel mic cinci psalmi, cate sase stihuri si un Aliluia. Si la fiecare stih iesea cate o faclie de foc din gura lui si se suia la cer. Asemenea si cel mai mare: Cand deschidea gura lui si canta, ca o funie de foc iesea din ea si ajungea pana la cer. Si am rostit si eu putin pe de rost. Si, iesind afara, le-am zis: Rugati-va pentru mine. Iar ei mi-au facut metanie, tacand. Deci am cunoscut ca cel mai mare este desavarsit, iar cu cel mai mic inca se lupta vrajmasul. Iar peste putine zile, a adormit fratele cel mai mare si a treia zi, cel mai mic”.

Si, cand mergeau vreunii din parinti la ava Macarie, ii lua el si ii ducea la chilia celor doi frati, zicandu-le: „Veniti de vedeti mucenicia strainilor celor mici”. Dumnezeului nostru, slava!

 

 

.

 

 

 

 

 

.