Sfântul Prooroc Avacum era din seminția lui Simeon, feciorul lui Asafat, din părțile Iudeii, și pentru viața sa cea cu fapte bune a primit  de la Dumnezeu darul proorociei, și a proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea Templului și despre luarea poporului în robie și a plâns foarte, văzând mai înainte cele ce aveau sa vie. Iar când a venit Nabucodonosor, împăratul caldeenilor, cu puterea sa asupra Ierusalimului (586 i.Hr.) atunci Avacum a fugit în pământul ismailitenilor și a pribegit în pământ străin. Iar, după robia Ierusalimului, întorcandu-se Nabucodonosor întru ale sale, s-a întors și Avacum în țara sa și ara pământul și slujea secerătorilor în vremea secerișului. Iar, odinioară, a fiert fiertură și a dumicat pâine în blid; și a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe și de voi zăbovi, apoi voi să duceți pâine secerătorilor.” Acestea zicând, a ieșit din casă. Și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis lui: „Avacume, du prânzul pe care îl ai lui Daniil, în Babilon, în groapa cu lei.” Și a zis Avacum: „Doamne, Babilonul nu l-am văzut și groapa nu o știu.” Și l-a apucat pe el Îngerul Domnului de creștetul lui și l-a ținut de părul capului și l-a dus în Babilon, deasupra gropii, la depărtare de două mii două sute șasezeci și cinci de stadii. Și a strigat Avacum, zicând: „Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu”. Și a zis Daniil: „Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine.” Și, sculându-se, Daniil a mâncat. Și îngerul lui Dumnezeu iarăși l-a dus pe Avacum într-o clipa la locul lui, în pământul Iudeii. Și a proorocit și întoarcerea poporului din Babilon, nașterea lui Hristos în iesle, încetarea Legii Vechi și Împărăția credinței.

    Între cărțile Vechiului Testament avem și o carte de la Proorocul Avacum, în trei capitole. Marea învățătură a lui Avacum este aceea că Pronia lui Dumnezeu cârmuiește toate popoarele. Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepsește popoarele, unele prin altele, dar le și eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credința sa în Dumnezeu. Proorocul Avacum a răposat cu doi ani mai înainte de întoarcerea poporului din robie și a fost îngropat în satul său.

Întru această zi, cuvânt despre Mesit fermecătorul

           In Constantinopol a fost un fermecator viclean, pe care il chema Mesit. Acesta a luat pe un tanar in chip de famen, nestiind tanarul cum ca acel Mesit este fermecator. Deci, vrand Mesit sa-l insele pe el si sa-l duca la diavolul, a socotit sa faca asa: „Intr-o seara, adica, a luat pe tanarul acela si au iesit amandoi din cetate la oarecare loc pustiu si nelocuit. Si, iata, tarziu, seara fiind acum, au ajuns la un loc si au vazut o cetate ale carei porti erau de fier. Si, batand Mesit in poarta, indata i-au deschis lui poarta si au intrat amandoi si au aflat o casa prea mare si intr-insa era un sfesnic de aur si lumini arzand si mese si slugi multe. Si oarecari duhuri cu chip omenesc sedeau de-a dreapta si de-a stanga, toti vineti si negri fiind, iar unul mai mare, asijderea negru si vanat, care sedea pe un scaun inalt, in chip de imparat, a primit si a sarutat cu bucurie pe Mesit. Si a poruncit sa-i puna lui scaun si aproape de el sa stea, zicandu-i: „Bine ai venit aici, Mesit, prietene al nostru adevarat si placut.” Deci a stat el, iar tanarul sta in dosul scaunului lui Mesit. Apoi, cautand spre dansul imparatul dracesc, cel ce sedea mai sus, a zis lui Mesit: „Ce ai adus aici pe tanarul acesta?” Si i-a raspuns lui Mesit, zicandu-i: „Robi ai tai suntem stapane, si acesta impreuna cu mine.” Si a zis cel ce sedea catre tanar: „Spune, tanarule, oare mie imi esti rob?” Si a raspuns tanarul, zicand: „Rob sunt Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.” Si indata a cazut cel ce sedea pe scaun, de acest glas, inca au cazut si toti cei ce sedeau cu dansul; asijderea au pierit si lumanarile si locul, a pierit si cetatea, s-au pierdut toti si Mesit impreuna cu dansii. Si s-a aflat tanarul singur la locul acela si, iata, un cal sedea langa dansul; si, incalecand a alergat degraba in cetate si l-au intrebat unii: „Unde este Mesit?” Iara el, raspunzand, le spune: „S-a pogorat in intunericul cel mai dinafara.” Inca a spus tuturor ceea ce se facuse.

Iara, dupa catava vreme, petrecea tanarul acela langa un oarecare senator, anume Teodul, care era rob al lui Hristos, ca iubea pe saraci si bune fapte savarsea. Iar intr-o seara, viind ceasul rugaciunii, au mers amandoi sa se roage lui Dumnezeu, la un loc ce se numea Fevron si, stand senatorul de-a stanga tanarului, se intoarce Chipul Stapanului dinspre senator si privea spre tanar. Deci, vazand senatorul ceea ce se facea, a pus pe tanar de-a dreapta sa si iarasi se intorcea Chipul si cauta spre tanar. Atunci, senatorul s-a aruncat cu fata la pamant plangand si, rugandu-se zicea: „Doamne al meu, Iisuse Hristoase, pentru ce Iti intorci fata Ta de la robul tau, ca Tu Insuti stii cum ca niciodata nu mi-am intors fata mea de la omul ce a cerut milostenie de la mine. Pentru ce te intorci de la mine, nevrednicul robul Tau, Stapane?” Iara dupa ce multa vreme s-a marturisit el asa, a venit glas catre dansul de la Chipul Stapanului, zicandu-i: „Tu adica Ma Multumesti, ca din cele ce ti-am dat tie Imi aduci Mie. Iar acestuia inca ii sunt dator ca intru multa frica s-a aflat si nu s-a lepadat de Mine, ci a marturisit pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh.” Deci, acestea auzindu-le Teodul senatorul si-a impartit toata averea sa la saraci si, lasandu-si casa sa, s-a dus la Muntele Sinai si s-a facut calugar. Dupa aceea, mult s-a ostenit, cu post, cu priveghere si cu rugaciuni, cat si pe multi i-a intrecut. Si, ajungand la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul.

 Cuvânt din Pateric, că nu se cuvine cuiva a deznădăjdui

Un frate, locuind intr-o manastire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cadea in desfranare si petrecea silindu-se pe sine a nu parasi calugaria. Ci, facandu-si mica lui pravila, ruga pe Dumnezeu cu suspin, zicand: „Doamne ori voiesc, ori nu voiesc, mantuieste-ma. Ca eu, ca o tina, spurcaciunea pacatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu si intru tot puternic, poti a ma opri. Caci, daca pe cel drept vei milui, nu este lucru mare si, daca pe cel curat vei mantui, nu-i nici o minune, ca acestia vrednici sunt a dobandi a Ta bunatate. Ci, spre mine, Stapane, revarsa milele Tale si intru aceasta arata-ne neasemuita Ta iubire de oameni, ca Tie s-a incredintat saracul, cel lipsit de toate bunatatile.

Deci, aceste si altele asemenea acestora, in toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se intampla lui a cadea, ori de nu. Deci, odata, cazand in obisnuitul pacat, noaptea, s-a sculat indata si a inceput canonul. Iara diavolul, uimindu-se de nadejdea si de nerusinarea lui cea catre Dumnezeu, in vederea ochilor aratandu-se, statea langa dansul, ii zicea: „Ticalosule, cum nu te rusinezi a sta inaintea lui Dumnezeu, si a chema numele Lui, ci nerusinandu-te, indraznesti pana si a canta?”

Raspuns-a fratele: „Limba aceasta fierarie este: un ciocan dai, si altul iei. Deci voi rabda pana la moarte, cu tine luptandu-ma, si asa voi ajunge in ziua cea de pe urma. Deci iata cu juramant, te pecetluiesc, si indraznind intru nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, zica: Ma jur pe Cel ce a venit a chema pe pacatosi la pocainta si a-i mantui, nu voi inceta luptandu-ma, rugandu-ma lui Dumnezeu, pana cand si tu nu vei inceta a te razboi cu mine. Si sa vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu?”

Acestea auzindu-le, diavolul a zis catre dansul: „Cu adevarat de aici inainte nu ma voi mai lupta cu tine, ca nu, prin rabdarea ta, sa-ti agonisesc tie, cununa.” Deci, de atunci, s-a dus de la dansul luptatorul. Iara fratele, intru umilinta sedea plangandu-si de-a pururea ale sale pacate. Deci, ii zicea lui gandul: „Bine plangi.” Iara el zicea impotriva gandului: Anatema binelui acestuia! Ca nu voieste Dumnezeu sa-si piarda cineva sufletul intru faptele necinstirii, ca apoi sa sada a-l plange pe dansul. Ci ori il mantuieste, ori nu.”

Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.