Sfânta și viteaza Muceniță Anastasia, din orașul Roma, a trăit în vremea domniei lui Dioclețian (284-305), fiind dintr-o casă de bun neam. Și tatăl ei, Pretextat cu numele, era păgân cu credința, iar mama sa Fausta, creștină. Și a fost încredințată pentru învățătura cărții unui dascăl, bărbat preaslăvit și binecredincios, Hristogon, care, după aceea s-a făcut și mucenic. Și a învățat de la el Sfânta Carte, iar credința în Hrtistos o învăța de la maica sa. Și se sârguia în citirea cărților creștinești, ziua și noaptea, învățând Calea Domnului și întărindu-și inima în dragostea lui Dumnezeu.

Și trecând mama ei, Fausta, din această viață, a fost dată de tatăl ei după un bărbat Puplie, de neam bun, dar păgân cu credința. Și ea nu putea suferi o însoțire fără dragoste, pentru necredința lui, făcându-se pururea bolnavă. Și adeseori își schimba hainele cele luminate și, pe ascuns, se îmbrăca în haine sărace și ieșea din casă, neștiind nimeni, numai o slujnică fiind pururea cu dânsa și slujea pe ascuns celor ce se chinuiau pentru Hristos, intrând în temnițele unde se aflau, scoțându-i din legături, ungându-le rănile, ștergând puroaiele și întărindu-i cu bucate.

Când bărbatul ei pricepu gândul ei, după cele ce făcea, pentru unele ca acestea, a fost dată mai întâi la chinuri, iar apoi a pus-o sub aspră strajă, ca piciorul ei să nu mai calce afară. Și ea se mâhnea că nu poate sluji pe mărturisitorii lui Hristos. Și s-a izbăvit, precum se izbăvește o pasăre din cursa vânătorului, abia când bărbatul ei, trimis fiind de împăratul și umblând pe mare, corabia s-a scufundat de vifor și el s-a înecat. Deci, Sfânta, văzându-se liberă, și-a împărțit toată averea la săraci și slujea cu și mai mare râvnă, celor ce se chinuiau pentru Hristos, iar după sfârșitul vieții lor îi lua și-i îngropa cu cinste. Și îndemna pe mulți spre mucenicie, pătimind ea însăși pentru credință. Iar, în cele mai de pe urmă, poruncind dregătorul s-o întindă între patru pari, să o lege și să o ardă în foc, Fericita și-a luat cununa muceniciei.

.

Întru această zi, învăţătură despre veacul acesta vremelnic şi despre Împărăţia cerurilor

    Vremea ducerii de aici soseste, sa va sarguiti, dar, a va ingriji si a va gati cu sufletele voastre, de vreme ce, dupa ducerea de aici, roada de pocainta sau de fapta buna sa nu socoteasca cineva ca va face. Ca in iad, se zice: „Cine se va marturisi Tie?” Aici sunt nevointele si ostenelile, iar acolo cununile si platile, dupa legea poruncilor Domnului. Aici este lupta cu vrajmasii, cei vazuti si nevazuti, iar acolo rasplata cea din vitejie si din izbanda. Aici este sarguinta, iar acolo cinstea si marirea. Aici este cumpararea nevointelor, iar acolo adunarea castigului. Aici, ca in scurt sa spunem, lucrarile binelui si ale raului se fac, iar acolo este rasplatirea acestora.

Deci, dar, pentru urmarea si indulcirea cea vremelnica a pacatului, nu numai ca ne lipsim de bunatatile cele vesnice, ci inca si muncile celor fara de sfarsit ne dam, ca, zice Domnul: Vor merge aceștia la osânda veșnică, iar drepții la viața veșnică.” (Matei, 25, 46).

Deci, mai intai, credinta cea tare catre Dumnezeu, neclintita in sufletele noastre, din toata puterea sa o pazim. Dar inca si a indrazni ne porunceste Mantuitorul, zicand: ‘Indrazniti, Eu am biruit lumea!” Si iarasi: „Nu va temeti de cei ce ucid trupul, caci, sufletul nu pot sa-l ucida, ci va temeti mai mult de Cel ce poate si sufletul si trupul sa le arunce in gheena. Adevarat, zic voua, de acela sa va temeti.” Si pomenirea de rau sa nu o tineti, ca intru mania voastra, sa nu apuna soarele. Iar de va intra gand necurat intru cineva, apoi, indata, sarguindu-se, sa-l piarda pe acela cu rugaciunea. Ca zice:Fiți sfinți, precum Eu sfânt sunt!”  Iar de lăcomie de averi, ca de ceea ce este maică a slujirii de idoli, să fugiți. Și încă mai vârtos, să iubiți cumpătarea.

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăinţă şi umilinţă

Frații mei iubiți, până avem vreme, să plângem întru rugăciunea noastră, ca să ne izbăvească pe noi Domnul de plânsul cel nesfârșit și de scrâșnirea dinților și de focul gheenei și să ne bucure pe noi în viața cea fără de sfârșit, acolo de unde a fugit durerea, întristarea și suspinul, unde nu este moarte și stricăciune, ci numai bucurie și veselie și inimă bună și celelalte bunătăți, pe care le-a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Fericit, și de trei ori fericit, este cel care se va învrednici de bunătățile acestea și vrednic de jale și ticălos este cel ce se lipseste de ele, că zice Domnul: Ce va folosi omul, de va dobândi lumea toată, dacă sufletul său își va pierde?Deci, să nu prețuim peste măsură veacul acesta, sărac și trecător, ca să nu ne fie nouă și mai amar focul cel neadormit și viermele cel veșnic și înveninat.

Deșteaptă-te, o, leneșule, și urmează în viața ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt împreună cu tine, cum se nevoiesc și se sârguiesc pentru mântuirea lor, cum candelele lor sunt luminoase și gura lor pururea laudă pe Dumnezeu, Cel fără de moarte. Nu urma pe cei ce se risipesc, ci pe cei ce se nevoiesc; nu pe cei ce se desfătează, ci pe cei ce se înfrânează, nu pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng, nu pe cei ce cântă din fluiere, ci pe cei ce se roagă; nu pe cei cu râsul, care cântă cântece drăcești, ci pe cei ce cântă cuvinte duhovnicești; nu pe cei ce lăutăresc, ci pe cei ce citesc. Să nu râvnești celor bogați, ci celor smeriți cu duhul. Mulțumește Domnului împreună cu David. Întru smerenia noastră, și-a adus aminte de noi Domnul. Nu iubi pe cei ce se îmbată, ci pe cei ce flămânzesc și însetoșează. Nu pe cei iubitori de vrajbă și sfăditori, ci pe cei împăciuitori. Nu pe cei aspri și fără de omenie, ci pe cei pașnici și milostivi. Nu pe cei dârji, ci pe cei blânzi. Să nu te numeri cu ocărâtorii, că ocărâtorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și toate ale lor sunt păcate. După cum zice Pavel: „La cei pângăriți și necredincioși, nimic nu este curat. Ci și mintea lor este pângărită, asemenea și cugetul.”

Deci, păzește-ți cu hotărâre sufletul tău, iubite. Vezi, o, frate, să nu ai vrajbă asupra cuiva, de este cu putință, nici măcar un ceas. Nici să dormi cândva, având vrajbă asupra cuiva, ca nu cumva noaptea să vă despartă pe voi unul de altul și să afli osânda neiertată. Niciodată să nu încetezi a te ruga; când poți pe față, iar când nu poți, măcar în minte. Să nu aștepți ziua Duminicii, nici loc deosebit, nici biserica, ci, oriunde te vei afla, în țarină, arând, ori pe cale umblând, ori oi păscând, ori în casa ta șezând, de rugăciunea ta să nu te depărtezi. Deci, vezi, o, iubite, să nu ai vrajbă asupra cuiva, că nu primește Dumnezeu rugăciunea celui ce uneltește răul asupra vecinului său. Păzește-te să nu faci otrăviri, nici vrăji. Iar tu, ca un ucenic credincios, fugi de acestea, având adevărul și mântuitoarea și de viață făcătoarea Cruce și pe Domnul, Cel ce pe ea S-a pironit, Care păzește pe toți cei ce iubesc preacurata și de viață făcătoarea Cruce. Lui i se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

.