Acesta a tăit pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450) și a împăraților de după el. Era din Capadochia, dintr-un sat ce se cheamă Mutalasc, iar părinții lui se numeau Ioan și Sofia. Deci, dintru începutul vieții sale alergând la starea călugărească și intrând la mănăstirea ce se cheamă Flavian, a deprins să fie răbdător la tot felul de pofte, fiind el încă în tânără vârstă. Iar când a fost de optsprezece ani a mers la marele Eftimie și a fost trimis de dânsul la Cuviosul Teoctist, la mănăstire de obște, unde a cunoscut obiceiurile și ostenelile tuturor celor ce locuiau acolo. Deci, văzându-l pe dânsul marele Eftimie, l-a numit pe dânsul copil bătrân. Ci, pe cât îi creștea vârsta, mai vârtos îi creștea fapta bună. Pentru care de trei ori fericitul a și luat de la Domnul darul minunilor și a făcut multe minuni. Și la locuri seci, prin rugăciunea lui, au izvorât ape. Și a fost povățuitor și învățător multor călugări. Mers-a și cu solii la Constantinopol de două ori, rugat fiind de patriarhii ce erau pe acea vreme la Ierusalim, către împăratul Anastasie și Iustinian. Și, ajungând la vârsta cea desăvârșită dupa Hristos, fiind de nouăzeci și patru de ani, s-a mutat către Domnul.

Întru această zi, pomenirea Cuvioșilor Părinților noștri Carion monahul și a lui Zaharia, fiul său (sec.IV)

    Era un oarecare barbat in Egipt, cu numele Carion. Acesta avea doi copii, pe care, lasandu-i femeii sale, s-a dus in Schit si s-a facut calugar. Si dupa catava vreme, facandu-se foamete in Egipt, femeia lui, suparandu-se de lipsuri, s-a dus la Schit, aducand cu sine si pe copiii sai. Si era unul parte barbateasca, cu numele Zaharia, iar altul parte femeiasca. Si a sezut sub un copac la mal, la izvor. Ca acest fel de obicei era la Schit, daca venea vreo femeie si vrea sa vorbeasca cu vreun monah, apoi, de departe, de peste parau, vorbeau unul cu altul. Deci, si acea femeie de peste parau a zis catre Carion: „Iata, tu te-ai facut monah si acum este foamete mare; cine va hrani pe copiii tai?” Zis-a Carion catre femeie: „Ia-ti tie partea cea femeiasca si te du, iar mie sa-mi ramana partea cea barbateasca.” Si, luand Carion pe Zaharia, copilul, il hranea pe el in Schit, toti stiind ca este fiul lui. Iar dupa ce a crescut pruncul, s-a facut intre monahi cartire pentru dansul. Si, auzind, Carion a zis lui Zaharia: „Scoala-te si iesi de aici, pentru ca parintii cartesc asupra mea pentru tine.” Iar Zaharia a zis lui: „Fiul tau sunt si unde ma voi duce de la tine?”

Deci, s-au sculat amandoi, Carion tatal cu fiul sau, si s-au dus in Tebaida, si, luandu-si chilie, au sezut putine zile; ci si acolo s-a facut cartire pentru dansii si iarasi au venit in Schit, insa nu incetau a carti fratii pentru dansul. Atunci Zaharia s-a dus la un iezer ce era vatamator si s-a scufundat pana la nari si, stand asa un ceas intr-insul s-a facut ca un lepros, cat abia l-a cunoscut tatal sau. Dar cand a venit catre Sfanta Impartasanie, s-a descoperit Sfantul Isidor, preotul, cele pentru Zaharia, si a zis catre el: „Fiule, in Duminica cea trecuta ai venit si te-ai impartasit ca un om, iar acum esti ca un inger.”

Iar cand Carion era sa se mute catre Dumnezeu, a zis catre frati: „Multe osteneli am facut, nevoindu-ma mai mult decat fiul meu Zaharia, ci n-am putut ajunge la masura lui, pentru smerenia si tacerea lui.” Si asa s-a mutat batranul.

Dupa acestea, a zis parintele Moisi catre Zaharia: „Spune-mi mie ce voi face ca sa ma mantuiesc?” Si auzind aceasta, Zaharia s-a aruncat la picioarele lui, zicand: „Tu, pe mine ma intrebi parinte?” Zis-a lui batranul: „Crede-ma, fiule Zaharia, ca am vazut pe Duhul Sfant pogorandu-se peste tine si de aceea te-am intrebat pe tine.” Atunci Zaharia, luandu-si culionul din capul sau, l-a pus pe el sub picioare si calcandu-l pe el a zis: „De nu se va sfarama omul asa, nu poate sa fie monah.”

Iar cand Zaharia era sa se sfarseasca, l-a intrebat pe el Moisi, zicand: „Ce vezi, frate?” Iar el a raspuns: „Dar, oare, nu este mai bine a tacea, parinte?” Zis-a Moisi: „Asa, fiule, taci.” Si chiar in ceasul despartirii lui, sezand ava Isidor langa dansul, a cautat la Cer si a zis: „Bucura-te fiul meu Zaharia, ca ti s-a deschis tie poarta Imparatiei Cerului” Si atunci si-a dat Zaharia sufletul sau in mana lui Dumnezeu. Si l-au ingropat cu cinstitii parinti in Schit.


Intru aceasta zi, cuvant despre primirea de straini, care mai mare este inaintea lui Dumnezeu, decat viata pustnicului din pustie
    A fost un oarecare staret in Siria, care petrecea aproape de cale, vietuind nu departe de pustie. Si acesta ii era lucrul lui: adica, in ceasul in care vedea vreun calugar sarac venind din pustie, il primea pe el cu bucurie si-i facea lui odihna, ospatandu-l si adapandu-l. Deci, a venit la el, odata, un sihastru si i-a pus acestuia inainte bucate, iar acela nu vrea sa manance, zicand ca posteste. Iar staretul s-a mahnit, insa i-a zis: „Sa nu treci pe la mine nemancand bucate rogu-ma tie. Sau daca nu voiesti, apoi vino sa ne rugam si, iata un copac este aici. Iata dar, care din noi, inchinandu-se, de se va inchina cu dansul impreuna si copacul, apoi acestuia sa-i urmam si sa-l ascultam amandoi.”

Deci, si-a plecat, adica, genunchii sihastrul, la rugaciune; si nu s-a facut nimic, dupa aceea s-a plecat la rugaciune si primitorul de straini; si indata s-a inchinat copacul impreuna cu dansul. Si, luand adeverire si incredintandu-se, au laudat pe Dumnezeu, Cel ce face unele minuni ca acestea prin placutii Sai.

Întru această zi, învățătură din Limonar pentru cei ce umblă la bisericile latinilor și altor străine credințe

    Ne spunea preotul Gheorghe cum că un stareț oarecare, monah simplu, care era în mănăstirea Sfântului Teodosie, neluător aminte fiind pentru a sa credință, adeseori ieșea din chilie și ori unde afla citindu-se în vreo biserică de egipteni, armeni ori de eretici de altă credință, intra în biserica aceea și sta până la sfârșitul cântării. Iar odată i s-a arătat lui îngerul Domnului, zicându-i: „Spune-mi mie bătrânule, dacă vei muri, cum voiești să te îngroape pe tine, oare ca egiptenii, sau ca armenii, sau ca ereticii, ori ca ierusalimitenii?” Iar starețul a răspuns lui, zicând: „Nu știu.”

Atunci i-a zis lui îngerul: „Ia seama și te socotește că voi veni la tine după trei săptămâni și atunci să-mi spui mie.”

Deci a mers starețul la al monah cu dreaptă socotință și i-a spus lui cuvintele îngerului. Iar după ce a auzit, monahul a căutat spre dânsul mult și i-a zis lui: „Au doară, umblii pe la bisericile celor de altă credință?” Iar el a răspuns: „Adevărat, așa este, că unde aflu cântare acolo merg și ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici.” Atunci i-a zis lui monahul: „E amar și cumplit lucrul tău, frate, căci cu toate că dreaptă credință ai, dar în primejdie ești să te faci străin de sfânta și apostoleasca Biserică, fiindcă umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfinților Părinți: cel din Niceea, cu trei sute și optsprezece părinți, cel din Constantinopol, cu o sută și cincizeci, cel din Efes, cu două sute, și cel din Calcedon, cu șase sute treizeci. Dar când va veni la tine îngerul să spui lui: „Ierusalimitean voiesc să fiu.”

Deci, după trei săptămâni, a venit la dânsul Îngerul Domnului și i-a zis: „Bătrânule, ce ai socotit pentru tine însuți?” Iar el a zis: „Eu ierusalimitean voiesc să fiu.” Și i-a grăit lui îngerul: „Bine că ți-ai slobozit sufletul tău din osândă.” Și îndată și-a dat staretul sufletul. Însă acestea toate s-au făcut nouă cu chip de învățătură, că, chiar dacă ascultăm cântările latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, însă, întru credința în care suntem, întru aceea să rămânem și la biserica noastră să mergem și numai întru dânsa împărtășire să primim, ca să nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune și să fim ca cei fără nici o credință, osândiși de Domnul. A căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.