Acesta a trăit pe vremea împărăției marelui Constantin, ca fiu al lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopolis. Dar, neînvățând carte la vreme, Partenie ducea viața unui om de rând. Se îndeletnicea, însă, cu toată lucrarea faptelor bune. Deci, fiind pescar de meserie, se ostenea și pe vreme bună și pe vreme rea, ca să poată fi de folos și să ajute, făcând daruri, că socotea mai de pret binele și mulțumirea semenilor săi, decât binele și mulțumirea sa. Iar evlavia și bunătatea cea ascunsă, pe care o luase în dar de la Dumnezeu, erau atât de mari, că se făcuse vestit în tot ținutul său.

Pe acesta aflându-l fericitul Filip, episcopul Lampsacului, a poruncit unor dascăli de seamă, să-l învețe citirea Sfintelor Scripturi și temeiurile credinței, apoi l-a sfințit preot în cetate. Deci, făcându-se chip și pildă tuturor cu binefacerile sale și învrednicindu-se și de darul facerii de minuni, Partenie, după moartea lui Filip, a fost sfințit episcop al Lampsacului de către Achile, mitropolitul Cizicului.

Și așa, păstorind cu înțelepciune și cu dăruire Biserica, sporind numărul dreptcredincioșilor și pe mulți păgâni aducându-i la credință, la adânci bătrâneți și încununat de fapte bune, Sfântul Partenie episcopul s-a mutat la Domnul.


Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre o călugăriță, care a fugit în pustie, din pricina unui tânăr
    Spunea Ioan Moabiteanul ca era o fecioara oarecare, anume Mastridia, frumoasa la chip, care se nevoia in Ierusalim, postind si sporind mult in Domnul. Deci, din uneltirea diavolului, s-a nascut un gand rau in inima unui tanar, asupra fecioarei acesteia. Iar minunata fecioara, intelegand gandul cel rau si pierzator al tanarului aceluia, luand bob muiat, l-a pus intr-un cos si s-a dus in pustietate, prin departarea sa facand, astfel, odihna inimii tanarului, ca sa nu-l mai tulbure pe dansul gandul cel rau.

Iar, dupa multi ani, a voit Dumnezeu a arata viata cea buna a acelei fecioare, pline de barbatie. Un oarecare parinte, umbland prin pustia Iordanului, a vazut pe fericita aceea si i-a zis ei: „Maica, ce faci in pustia aceasta?” Iar ea, vrand sa se ascunda,  a zis catre dansul: „Iarta-ma, ca am ratacit calea”. Iar el, de la Dumnezeu cunoscand lucrul ei, a zis: „Sa ma crezi pe mine, maica, nici nu te-ai ratacit, nici nu cauti calea, ca minciuna este de la diavol. Ci, sa-mi spui mie pricina, cu adevarat, pentru care ai venit aici.” Atunci a zis fecioara: „Iarta-ma, parinte, pricina este ca mintea unui tanar incepuse a se sminti asupra mea si, pentru aceea, voind ca mai bine sa mor aici, decat aceluia sa-i fiu spre pierzare si spre impiedicare, dupa cuvantul Apostolului”. Deci, a zis, catre dansa, staretul: „Dar de cati ani stai aici?” Iar ea a raspuns: „Cu darul lui Dumnezeu, petrec aici de saptesprezece ani”. Iarasi a zis ei staretul: „Intru atatia ani, cu ce te-ai hranit?” Iar ea, luand cosul acela, in care avea boaba inmuiate, i-a zis lui: „Acest cos pe care il vezi la mine, l-am scos din cetatea in care am fost. Si acest fel de purtare de grija a avut Dumnezeu pentru mine, smerita, incat atatia ani am mancat din boabele acestea, si nu s-au sfarsit, nici nu s-au invechit. Si sa stii, parinte, ca, asa m-a acoperit binecuvantarea Domnului incat, in saptesprezece ani, nu m-a vazut pe mine nici un om, fara numai tu unul, astazi”. Iar staretul, auzind aceasta de la dansa, s-a dus, slavind pe Dumnezeu, pe Cel ce i-a dat ei atata dar si rabdare.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cum se cade a sta în biserică

Ce poate fi mai infricosator decat aceste lucruri. Ca biserica este cer si ca, mai inainte, si casele erau biserici, iar acum biserica este mai defaimata chiar decat o casa. Ca intr-o casa este randuiala si fiecare isi face slujba lui, iar in biserica este mare tulburare si neincetata framantare de lume, ca intr-un targ. Si doar stiti ca biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfant si ingeresc este, imparatia lui Dumnezeu si insusi cerul. Adu-ti aminte de Sfanta Masa aceasta, pentru ce pricina este pusa si Cine se afla pe ea.

Stiu ca cel nebotezat nu cunoaste aceasta taina, dar tu stii ce sa intelegei, cand auzi pe Proorocul, zicand: „Asa zice Domnul, departati-va  de la pamant si va suiti la cer”. Ca biserica cer se numeste. Adu-ti aminte al cui Nume se cinsteste in biserica!

Iar acum, voi faceti in biserica mai mult ras decat in targ. Ca, la adunarile voastre lumesti, stati linistiti si nici o galceava, nici vorba, nici strigare, nu se face intre voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeste sfinte si infricosatoare lucruri, cei ce voiti sa vorbiti desertaciuni, va aflati ca la o petrecere. Au, doara, nu aveti case? De biserica lui Dumnezeu nu tineti seama si vorbiti  si cu cei ce voiesc sa taca. De vorbiti de ale voastre treburi, nu va opresc, dar vorbiti acasa la voi, la masa, la baie si la targ. Dar la biserica este loc al petrecerii ceresti, loc de rugaciune si de invatatura, loc de mantuire. Iar voi faceti din biserica iarmaroc, pravalie a schimbatorilor de bani, loc de impodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfranare, loc de vanzare si cumparare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecatile; toate la biserica le poti vedea.

Noi, in toate zilele, ne intrebam si ne ingrijim, ca doar veti castiga ceva de folos la biserica si, asa, sa va duceti acasa, iar voi, mai vartos, spre sminteala si spre pacate va adunati, in loc sa va curatiti de ele. Deci, roaga-te ca sa ingelegi, iar mai vartos se cade a tacea, ca linistea si tacerea ta, primind-o Dumnezeu sa te faca pe tine intelept. Iar daca nu poti sa taci, iesi din biserica, ca sa nu fii altora spre sminteala.

Un singur glas se cade sa fie in biserica; precum suntem un singur trup al lui Hristos, asa si o singura lucrare este Sfanta Biserica, adica, sa stam cu frica, sa ascultam, sa luam aminte si sa ne rugam. Ca si episcopul tacand, sta si slujitorii una canta, iar noi, toti, raspundem intr-un singur glas.

Deci, sa nu lasam adevarul, alergand dupa umbre si naluci. Slobozi sa ne facem de lucrurile vrajmasului si de rautatile ce se fac intre noi. Sa deprindem, in loc de lacomie, milostenia, iar in loc de ura, iubirea de oameni. Si asa facand, ne vom indulci de bunatatile cele de acum si de cele ce vor sa fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Caruia este slava in veci! Amin.