După întoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde rămăsese, la doisprezece ani, Domnul Iisus s-a aflat în Galileea, în cetatea Nazaret, unde a crescut, tăinuindu-Și înaintea oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale, până la treizeci de ani, că necuviință se socotea la iudei, ca cineva, înainte de treizeci de ani, să ție rânduiala de dascăl sau preot. Pentru aceasta și Hristos, până la atâția ani, nu a început propovăduirea Sa. Și viețuia în Nazaret cu Precurata Maica Sa și cu Dreptul Iosif, care era tâmplar, până ce acela a fost viu, cu care împreună se și ostenea la lucrul tâmplăriei. Iar murind acela, singur lucra cu mâinile Sale, câștigându-și hrana lui și a Preacuratei Maicii Sale, din osteneala mâinilor, ca să ne învețe pe noi a nu ne lenevi, nici a mânca pâinea în zadar.

Și împlinindu-se acei treizeci de ani și vremea dumnezeieștii Lui arătări venind, ca să se arate lui Israel, cum zice Scriptura, atunci a venit cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițându-l pe el ca să meargă și să înceapă a boteza cu apă. Și i-a dat lui și un semn încredințat, după care putea să cunoască pe Mesia, Cel ce atunci venise în lume, precum singur Botezătorul ne spune, zicând: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis mie: desupra Căruia vei vedea Duhul, pogorându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.” Deci, ascultând Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit în partea Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, întru iertarea păcatelor, el fiind acela de care zisese proorocul Isaia mai înainte: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui.”

Și ieșeau la dânsul oamenii din toată latura Iudeii și a Ierusalimului și se botezau în râul Iordanului, de la dânsul, mărturisindu-și păcatele lor. Atunci, a venit și Iisus din Galileea la Iordan,  către Ioan, ca să se boteze de la dânsul. Și era vremea când Ioan spusese poporului, zicând: „Vine după mine, Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Că eu v-am botezat cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Deci, a venit atunci și Iisus să se boteze, măcar că nu îi trebuia botezul, ca unul ce era curat și nespurcat, și din Preacurata și Preasfânta Maica-Fecioară se născuse, fiind El și Izvorul a toată curăția și sfințenia. Însă, ca Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea, ca Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, a venit la râu, ca să le spele pe ele cu botezul pocăinței. A venit la ape, ca să sfințească firea apelor, a venit să se boteze, ca să ne gătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez, la Ioan a venit, ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, ca unul ce a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste El, Care se boteza, și glasul Tatălui de sus a auzit. Și L-a cunoscut Ioan cu Duhul și se apăra, zicând: „Eu am trebuință să mă botez de la Tine și Tu vii la mine?” Că Ioan avea trebuință, cu adevărat, de botezul cel de la Domnul, că cela ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc. Iar Domnul a zis către dânsul: „Lasă acum, că așa se cade nouă a împlini toată dreptatea.” Ca și cum ar fi zis: „Mi se cade Mie să împlinesc și această poruncă a lui Dumnezeu.” Că porunca a Lui era cu adevărat botezul lui Ioan, precum înțelege Sfântul Ioan Gură de Aur.

Și s-a botezat, Iisus, de treizeci de ani fiind, de vreme ce, la vârsta de treizeci de ani, omul se pleacă cu lesnire către tot păcatul. Că grăiește Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neștiință și nebunie; cea de a doua vârstă a tinereților, cu pofta trupească se aprinde; iar cea de treizeci de ani, vârsta bărbatului desăvârșit, aceasta robește pe om tuturor păcatelor. Deci, pentru aceasta și Hristos Domnul a așteptat până la această vârstă cu Botezul, ca la toate vârstele să împlinească voia Domnului și să sfințească firea noastră și să ne dea putere ca să biruim patimile și să putem scăpa de păcatele cele de moarte. Iar, după Botezul Său, Domnul a ieșit îndată din apă, adică, n-a zăbovit în apă. Se spune, în adevăr, că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza, îl afunda în apă până la grumaji și-l ținea așa până ce toate păcatele sale își mărturisea și atunci îl lăsa pe el și ieșea din apă. Dar Hristos, fiind fără de păcat, n-a zăbovit în apă, și pentru aceasta Evanghelia zice că a ieșit îndată din apă.

Și, ieșind Domnul din râu, i s-au deschis Lui cerurile, strălucind de sus o luminâ în chip de fulger și Duhul lui Dumnezeu spre Domnul, Cel ce S-a botezat, S-a pogorât, la vedere, ca un porumbel. Căci, precum în zilele lui Noe, micșorarea apelor a vestit-o o porumbiță, tot așa și aici, micșorarea păcatului s-a vestit cu asemănarea porumbelului. Și Duhul Sfânt S-a arătat sub această asemănare, fiindcă această pasăre este curată și iubitoare de oameni și blândă și fără răutate și la loc urât nu stă. Așa, și Duhul Sfânt, este izvor al curăției, izvor adânc al iubirii de oameni, învățător al blândeților, vistier al bunătăților, și fuge de la cel ce se tăvălește în mocirla păcatului, fără de pocăință. Și, pogorându-se Duhul Sfânt, ca un porumbel, peste Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor! Amin.

.

Întru aceastã zi, învãţãturã, pe scurt, despre Sfântul Botez

 .

Odată cu Botezul Domnului, prăznuim astăzi, fraților, și sărbătoarea botezului nostru, al fiecăruia dintre noi. Eram niște prunci neștiutori, când am primit Sfântul Botez. Să înțelegem acum, când suntem mari, ceea ce atunci nu puteam înțelege și să primim, printr-o alegere liberă, drumul credinței, pe care, încă din pruncie, Biserica l-a deschis înaintea libertății noastre.

Taina Botezului, fraților, este, precum se știe, cea dintâi din cele șapte Taine ale Bisericii. E Taina fără de care nu poți fi creștin. Mântuitorul a rânduit Taina aceasta după Învirea Sa, când a zis Apostolilor Lui: Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” (Matei 28,19), dar, de fapt, El ne-a pregătit această duhovnicească scăldătoare încă din ziua Botezului Său, de la Iordan. Este Taina prin care ne curățim de păcatul strămoșesc; moare, adică, omul vechi din noi și se naște omul cel nou, prin împărtășirea din harul Sfântului Duh al Domnului, putând a nădăjdui că, prin credință și fapte bune, să ajungă a dobândi mântuirea (Fapte 2,38). Este lucrarea văzută și nevăzută a nașterii din nou a omului „din apă și din Duh” (Ioan 3,5).

Sfântul Botez nu poate fi săvârșit decât de Sfinții Apostoli și de urmașii lor, episcopii și preoții. Numai în caz de primejdie de moarte, îl poate săvârși orice mirean botezat, dar și atunci dacă pruncul scapă cu viață – preotul trebuie să-i citească celelalte rugăciuni și să-l facă părtaș și celorlalte Taine, care stau la poarta de intrare a omului în creștinism, adică Taina Sfintei Împărtășanii și Taina Ungerii cu Sfântul Mir.

Unii rătăciți de la dreapta credință a Bisericii Ortodoxe nu recunosc botezul copiilor. Ei socotesc că botezul trebuie făcut la o vârstă mai înaintată (după 16 ani). Aceștia nu țin seama nici de poruncile Sfintei Scripturi (Fapte 14,14-16, 27-34, 48;I Cor.1,16), nici de hotărârile Sfintelor Sinoade (de ex. Sinodul din Cartagina, care prin canonul 124, a hotărât: „Toți cei ce nu vor să primească botezul pruncilor, să fie anatema) și nici de mărturiile Sfinților Părinți.

Noi însă, dreptcredincioșii, la această sfântă prăznuire a Bobotezei, ne ducem cu gândul la ziua sfântului nostru botez, fiecare pentru sine și toți laolaltă, și-L rugăm pe Dumnezeu, de fiecare dată, să ne spele din nou, duhovnicește, de toate pornirile firii noastre păcătoase, omorând pe omul cel vechi din noi, și să ne dăruiască harul, puterea și bucuria să ne simițim și să fim o făptură nouă, cu adevărat, prin harul și prin împreună-lucrarea cu noi a Duhului Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Mai multe despre Sfintii zilei se gãsesc în Vietile Sfintilor