Acest fericit Părinte se trăgea din oameni de bun neam, dar, părăsindu-și averile și țara și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim ca să se închine Sfântului Mormânt al Mântuitorului și tuturor Locurilor Sfinte și de minuni pline, ce se află acolo. Și, închinându-se și câștigând darul cel dintru acestea, s-a dus și a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde și numele Hozevitul, și, făcându-se monah, s-a numărat împreună cu frații. Și atât de nebiruit s-a arătat, încă de la început, la toată osteneala și la viața aspră, voind a urma lui Hristos, Celui ce pentru noi a murit cu trupul, omorându-se împreună cu El și împreună răstignindu-se, încât se părea că este fără de trup și-i uimea pe toți prin puterea răbdării sale, celei peste fire. Deci, ajungând la vârful nepătimirii și umplându-se de darul Sfântului Duh și ca un stâlp însuflețit și chip al bunătăților făcându-se, la cei împreună viețuitori și la toti ceilalți, și neslăbind, până la sfârșit, din pustnicie și duhovnicească lucrare, și-a aflat odihna ostenelilor și durerilor sale, mutându-se în această zi, către Domnul său cel dorit.

 

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Domnica (†474)

        Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379-395), pana in zilele imparatilor Leon si Zenon (457-474). Era din cetatea Cartagina si se tragea din parinti de bun neam si in mare cinste in tara lor. Si inca pagana fiind, a mers la Constantinopol, impreuna cu alte patru fecioare, si s-a infatisat inaintea preafericitului arhiepiscop Nectarie patriarhul, care, primind-o pe ea si vazand dragostea ei cea pentru Hristos, a invrednicit-o Sfantului Botez. Si a luat Sfanta Domnica asupra sa viata si chipul cel monahicesc si intru mari nevointe si osteneli duhovnicesti se lupta, incat s-a invrednicit, cu darul lui Dumnezeu, a face minuni si a prooroci. Si, la adanci batraneti ajungand, stiindu-si mai inainte ducerea ei la Dumnezeu, s-a odihnit cu pace la 8 ianuarie.

Întru această zi, cuvânt despre un episcop, clevetit către papa de la Roma

 

Ne spunea noua ava Teodor romanul, zicand ca, la treizeci de stadii de la cetatea Romei, este o cetate mica, ce se numeste Romul. In aceasta cetate mica a fost un episcop foarte inalt in bunatati. Insa, odata, a mers oarecine din cetatea Romul la fericitul Agapit, papa Romei, si a parat pe episcopul lor, zicand ca din vase sfintite mananca. Iar papa, auzind, s-a mirat si a trimis doi clerici de au adus pe episcop legat si l-au pus in temnita si a sezut episcopul trei zile in temnita. Si sosind Sfanta Duminica, cand se odihnea papa si se lumina de ziua spre Duminica, a vazut in somn pe un oarecine, care i-a zis Lui: „Intru aceasta Duminica sa nu slujesti tu, nici altul din clerici, nici episcopii cei din cetate, ci episcopul pe care il ai in temnita inchis, aceluia sa-i zici sa mearga sa slujeasca.” Iara desteptandu-se papa, nu se dumirea de visul ce visase si zise intru sine: „Eu am o anume invinuire despre dansul, apoi unul ca acesta sa slujeasca?” Si a venit, iarasi, al doilea glas catre dansul, zicandu-i in somn: „Ti-am spus tie, episcopul cel din temnita, acela sa slujeasca.” Tot asa, si a treia oara i s-a aratat lui. Insa tot nedumirindu-se papa de aceasta si desteptandu-se, a trimis la temnita si, chemand pe episcop, l-a intrebat pe el, zicand: „Episcope, ce fel este necazul tau?” Iar episcopul nu-i raspundea nimic, fara numai: „Pacatos sunt.” Apoi, dupa ce alta nimic n-a spus episcopul, atunci i-a zis lui papa: „Astazi, tu vei sluji.”
Si, iata, stand el inaintea Sfantului altar, dupa porunca papei, iar papa stand aproape de dansul si diaconii stand imprejur si incepand episcopul Sfanta Liturghie, cand a rostit el rugaciunea Sfintei Prefaceri, inainte de sfarsitul ei, a inceput si a doua oara tot rugaciunea aceea, inca iarasi si a treia oara si a patra oara, zicand aceeasi rugaciune; si toti se minunau pentru acea zabava. Si atunci a zis papa: „Ce este aceasta? Ca de patru ori aceeasi rugaciune zici si nu sfarsesti?” Si a raspuns episcopul: „Iarta-ma stapane sfinte, pentru ca n-am vazut dupa obicei venirea Sfantului Duh, si pentru aceasta nu sfarsesc rugaciunile. Ci, preasfinte stapane, pe diaconul ce sta aproape si tine rapida, departeaza-l pe el din Sfantul altar ca eu nu indraznesc sa-i zic lui.” Deci, a poruncit fericitul Agapit, de s-a departat. Si a vazut episcopul si papa venirea Sfantului Duh, acoperind pe papa si pe episcop, pe toti diaconii care stateau inainte si Sfanta masa, vreme indelungata. Atunci a vazut Agapit, ca mare om este episcopul, si ca numai clevetire a fost si l-a slobozit pe el, cu pace, la episcopia sa. Si s-a hotarat sa nu mai osandeasca, asa, dintr-o data si degraba, ci cu multa luare aminte, cu rabdare si asteptare.

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Vasilie, despre lăcomie

        Pazeste-te, dar, ca sa nu te insele pe tine vrajmasul cu stramosescul pacat si sa te lipsesti de imparatia Raiului. Ca cela ce pe Adam, prin mancare furandu-l, l-a scos din viata, cu mult mai vartos nu se va rusina a te insela si pe tine. Ca, prin lacomie, pe Adam l-a dat la moarte si lumii a adus sfarsit. Pe Noe de ras l-a facut, ca imbatandu-se, s-a dezgolit, si Ham a fost blestemat. Deci, daca dreptul acela, o data imbatandu-se a fost batjocorit de al sau fiu, apoi, de cata rusine si batjocura nu sunt vrednici cei ce nu inceteaza a se imbata, care singuri, din voia lor cea fara de minte, isi bat joc de ei si se duc, prin lacomie, in voia diavolului. Isav iarasi, la indemnul diavolului, tot pentru mancare a cazut din cinstea de intai nascut. Si tot lacomia l-a facut pe Israel a se inchina la idoli si trupurile lor au fost osandite a cadea in pustie. Drept aceea, sa nu ne inselam, nici sa ne dam batuti in fata vrajmasului, si, mai vartos, la betie si la imbuibare, ca incepatura a toata rautatea este lacomia hranei iar betias este nascatoare a tot lucrul spurcat. Iar pe noi sa ne izbaveasca Domnul Dumnezeu din toata aceasta. Dumnezeului nostru, slava!


Întru aceastã zi, povestire din Limonar, despre doi sihaştri
        Doi sihastri, un batran si ucenicul lui, au fost in varful Rocului, in muntele ce se cheama Cliro, aproape de manastirea avei Teodosie, cea din Scupel. Si, murind batranul, ucenicul lui a facut rugaciune si l-a ingropat pe el in munte. Si a venit ucenicul aproape de lume si a aflat pe un oarecare om lucrand pamantul si i-a grait lui: „Te rog, frate, ia sapa si vino cu mine.” Iar lucratorul, ascultand pe sihastru, a mers cu dansul in munte. Si i-a aratat lui mormantul staretului sau si i-a grait: „Sapa aici alaturea.” Si sapand el mormant, sihastrul stand, s-a rugat si, savarsind rugaciunea, a sarutat pe mirean graind: „Roaga-te pentru mine, frate.” Si, mergand, s-a asezat pe sine aproape de staretul sau si, culcandu-se, si-a dat duhul Domnului. Iar mireanul a acoperit cu pamant mormantul, multumind lui Dumnezeu. Si indepartandu-se el de la mormant, ca la o aruncatura de piatra, a zis intru sine: „Pentru ce n-am luat eu o blagoslovenie de la Sfinti?” Si, indata, intorcandu-se inapoi, n-a mai aflat mormantul Sfintilor. Dumnezeului nostru marire!


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor