În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon Sinod mare (451), de 630 de Sfinţi Părinţi, din toată lumea, şi au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau ca Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire şi o lucrare şi nu primeau dreapta credinţă, care învăţa că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om şi o fire de Dumnezeu, unite între ele şi lucrând împreună la mântuirea noastră.

Astăzi, prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, în vremea acestui al patrulea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme de ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la raclă cu preacinstitele moaşte ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă.” Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşilor la picioarele ei. Spre aducerea aminte, despre această preaslavită minune, din timpul Sinodului marea Muceniţă, Sfânta mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte, totdeauna cu o scrisoare în mâna dreaptă.

Ea s-a născut şi a crezut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica unui oarecare Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Deci, pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.

Sfânta Biserică serbează pomenirea ei şi astăzi 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor moaşte, dar şi la 16 septembrie ziua ei de mucenicească pătimire.

Aş îndrăzni să propun să procedăm şi noi, astăzi, precum atunci, anume: să scriem două cărţi – una cu mărturisirea dreptei credinţe ortodoxe, așa cum ne-au lăsat-o Sfinţii Părinţi, prin care sunt respectate cu sfinţenie Sfintele Canoane, şi cealaltă, cu toate noile inovaţii ecumeniste oficializate în Creta, promovate dictatorial după iunie 2016 de Patriarhia Română şi, VAI, prin frică, prin trădare, prin lepădare de Hristos, de toţi episcopii români, și implicit, de toți preoții care li se supun orbește acestora… Şi să punem aceste două cărţi în racla cu Sfintele moaște ale oricărui Sfânt, poate chiar ale Sf Dimitrie Basarabov – ocrotitorul Bucureștilor, de la patriarhie, să fie sigilată racla, şi măcar trei zile să ne rugăm cu toţii ca Sfântul să ne arate care tabără este plăcută Sfintei Treimi – cea ortodoxă, ORI cea ecumenistă.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre un stareţ îmbunătăţit
    In cetatea Alexandriei este o biserica spre poarta dinspre rasarit. Acolo, un oarecare calugar, in chip de sarac, statea inauntru, in prodvor luand milostenie. Si, uneori, iesea la ceasul al treilea, alteori, la al cincilea ceas, iar alteori, si mai tarziu. Deci, vazandu-l pe eclesiarhul multa vreme si folosindu-se de randuiala vietii lui, a gandit sa mearga dupa el, ca sa stie unde se duce si ce face. Apoi, a mers dupa el fara stirea lui. Si l-a vazut cum a cumparat paine de doisprezece bani si de patru bani branza si a iesit afara din cetate, la un loc unde erau morminte. Si vroia sa intre intr-un mormant, desert. Insa, mai inainte de a intra el in mormant, eclesiarhul, apropiindu-se de el, a cazut la picioarele lui, zicand: „Spune-mi mie, pentru Hristos, cine esti si ce faci?” Deci, batranul, vazand ca nu poate scapa de el, i-a grait asa: „Eu stau in sfantul pridvor si-mi adun cele pentru hrana mea, sasesprezece bani numai, si, indata, plec, ori in ce ceas capat banii acestia, si imi cumpar paine si branza, si iesind din cetate, vin de intru in mormantul acesta si ma indeletnicesc, in toate zilele, plangandu-mi pacatele.” Atunci, cazand la picioarele lui, eclesiarhul il ruga, zicandu-i: „Sezi in chilia ta, pentru Domnul si te roaga pentru mine, si eu iti voi aduce tie hrana cea de toate zilele.” Zis-a lui staretul: „De vei face precum ai zis si vei pune hrana in afara usii, si, batand in usa, vei pleca, apoi, sa stii ca asa voi face.” Iar eclesiarhul a fagaduit. Deci, putina vreme, eclesiarhul a facut dupa cuvantul staretului. Iar, intr-o zi, a batut, pana ce a iesit staretul. Si a cazut catre dansul, zicand: „Pentru Domnul, fa-ma si pe mine calugar.” Iar staretul, ducandu-l inlauntru, i-a citit lui cele ce sunt ale chipului calugaresc si l-a invatat pe el, precum se cadea. Si astfel, petrecea langa staret. Insa batranul iesind, iarasi, dupa cel dintai obicei, statea in pridvor, pana ce aduna treizeci si doi de bani din milostenie, si cumpara doua paini si doua parti de branza, pentru sine si pentru fratele. Iar un ostas, iubitor de Hristos, care umbla adeseori la biserica, vazand randuiala staretului si folosindu-se, i-a urmat lui, vrand sa stie unde se duce si unde petrece. Apoi, cunoscand aceasta, il ruga ostasul pe staret, zicand sa stea, in liniste, in chilia sa, rugandu-se pentru el si pentru casa lui, iar el ii va sluji lui. Si staretul i-a zis lui: „Imi trebuie doua paini si doua bucatele de branza in fiecare zi.” Insa, nu i-a vorbit lui de exesiarh, ca este calugarit la dansul. Deci, dupa ce a trecut catava vreme, dandu-i lui cele trebuincioase, s-a intamplat ca a murit staretul, dupa ce zisese ucenicului sau sa stea in locul acela si sa nu se duca nicaieri, iar, cand va aduce ostasul acela doua paini si doua bucatele de branza, sa-i spuna lui: „Am trebuinta numai de o paine si de o bucata de branza.” Si sa stea in chilie, luand aminte la el insusi. „Si, de vei pazi porunca mea, ma vei avea, cantand cu tine, dupa obicei.” Deci, dupa ce s-a sfarsit staretul si ucenicul lui, l-a ingropat de cate ori canta el, canta, cu dansul, si staretul, precum fagaduise. Si aceasta a facut-o multe zile. Iar dusmanul binelui, diavolul, si invidiosul, de totdeauna al mantuirii omenesti, i-a pus eclesiarhului un gand, zicandu-i: „Acum, parintii tai ce zic despre tine? Oare, au murit? Sau traiesc? Deci, ce-ar fi sa te duci, o data dupa Utrenie si vazandu-i pe ei, te-ai intoarce indata, la locul tau si, apoi, ai sta fara de nici o grija?” Si asa, lasandu-se inselat, s-a dus. Iar, dupa ce s-a intors de acolo, venind vremea, a inceput a canta, insa glasul staretului nu s-a mai auzit. Si lasand cantarea, a inceput a plange deasupra mormantului sau, zicand: „Parasitu-m-ai si m-ai lasat, stapane ava.” Apoi, i-a venit lui glas din mormant, zicandu-i: „Au, doara, eu  te-am parasit pe tine? Tu ai calcat porunca pe care ti-am dat-o tie. Si, oare, eu cantam cu tine? Nu eu, ci iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna Se ingrijeste de neamul omenesc si cauta mantuirea oamenilor. Acela trimitea un Sfant Inger al Sau, cu chipul meu, ca sa cante impreuna cu tine. Ca eu la locul acela sunt, unde Dumnezeu mi-a poruncit sa fiu. Iar ingerul lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta, s-a departat de la tine. Sezi, dar de acum, in chilie, plangandu-ti pacatele tale si luand aminte la tine insuti si bunul Dumnezeu iti va ajuta tie.”


Întru această zi, cuvânt din Pateric
    Zis-a ava Ioan Colov: „Eu vreau ca omul sa ia parte, pe cat se poate, la toata fapta cea buna. Adica, sculandu-se dimineata, sa puna inceput bun, si porunca lui Dumnezeu, cu frica si cu indelunga rabdare, sa o implineasca, in dragostea lui Dumnezeu si a oamenilor, cu toata ravna sufletului si a trupului, cu smerenie multa, in rabdare si grija mare, in rugaciune multa si post intru curatie trupeasca, pazindu-si limba, iar cand va fi ocarat, sa nu se manie, ci sa se smereasca si sa nu rasplateasca raul cu rau, sa nu caute la greseli straine, nici sa se masoare pe sine cu altii, ci sa fie sub toata faptura, cu lepadarea celor trupesti, si sa ne rastigneasca pe cruce, in nevointa, in plans si in lupta razboiului nevazut, in dreapta socotire si in curatie sufleteasca, intru infaptuirea binelui, implinindu-si, in liniste, lucrul mainilor sale, in privegherile de noapte, in foame si in sete, in frig si in osteneli, socotind, in toate zilele, ca moartea este aproape si ca trecem din moartea la viata.”

 


 

Întru această zi, cuvântul despre doi vecini,
care ziceau că este bine să mergi la biserică* şi să te rogi

Erau doi credincioşi, cu mesteşugul, cismari, trăind unul aproape de altul. Însă unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi umbla la biserică în toate zilele şi-şi chivernisea toate după Dumnezeu, din meşteşugul său. Iar celălalt era şi el meşter, dar fiindcă nu umbla la biserică, ci lucra şi Duminica, pentru aceea, nici pe sine nu putea să se chivernisească. Deci, invidiind pe vecinul său, i-a zis lui cu mânie: „De unde, şi cum te-ai îmbogăţit tu? Că eu mă silesc în meşteşugul meu mai mult decât tine, şi cu totul, am sărăcit.” Iar el, vrând să-l facă şi pe acela să meargă la biserică, i-a zis lui: „Iată, eu merg la biserică şi, acolo, aflu aur aruncat pe drum şi, de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Ci de vei voi să vii mereu cu mine, eu te voi chema şi, ori ce vom afla, tu sau eu, să le împărţim pe jumătate.” Iar acela, crezând, a început să meargă cu dânsul. Şi, mergând el la biserică, totdeauna, l-a binecuvantat pe el Dumnezeu şi s-a îmbogăţit. După aceea i-a zis lui acel bun sfătuitor: „Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit sufletului tău şi averii tale, un cuvânt înţelept, de la Dumnezeu. Dar să mă crezi pe mine n-am aflat pe drum, că ţi se părea că eu umblu după aur. Dar, de vreme ce Dumnezeu a zis: Căutaţi, mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă pentru aceea ţi-am grăit ţie aşa. Deci, chiar de am minţit, iată, că n-am greşit, fiindcă am izbândit şi ai câştigat.” Iar, de aceasta aflând, preacuviosul papă şi patriarh a Alexandriei, Ioan cel Milostiv, l-a făcut, pe acesta, bun sfetnic şi preot pentru că vrednic era şi cinstitor de Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

* „Biserica” NU este ceva formal, o clădire pictată cu vitralii, etc, CI ESTE STAREA SUFLETEASCĂ FORMATĂ DIN TOŢI CEI CARE CRED ŞI MĂRTURISESC CURAJOS ADEVĂRUL NEŞTIRBIT – DREAPTA CREDINŢĂ ORTODOXĂ – REVELATĂ DE ÎNSUŞI MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU, DUMNEZEU-OMUL, credinţă NEmodificată, NEmodernizată, NEschimbată, NEadaptată „vremurilor”, deci NEŞTIRBITĂ DE EREZIE, ORICARE AR FI ACEASTA.

 

.