Sfântul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadochiei și a trăit pe vremea împăratului Traian. Și slujea la curte, la paza camerelor împărătești, și era un tânăr, în vârstă ca de 20 de ani, și, în taină, era creștin, rugându-se lui Dumnezeu și păzind poruncile Lui. Dar, cu toate că Traian era luminat și cu judecată, iubitor de popor și iubit de supușii săi, totuși, împăratul era păgân, închinător la idoli și prigonitor al creștinilor.

Deci, într-o zi de mare praznic păgânesc, fiind de față și împăratul, tânărul Iachint a fost pârât de un oștean, din aceeași gardă, dar păgân cu credința, că îl văzuse și îl auzise, rugându-se, în taină, unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul său. S-a mâniat, atunci, cumplit împăratul și a poruncit să fie adus înaintea sa, tânărul cutezător, care, sub același acoperământ împărătesc, călca legile țării. Și Iachint a fost adus, în grabă, înaintea împăratului.

Deci, fiind silit de împărat, să guste din cărnurile jertfite idolilor, tânărul creștin nu s-a plecat la aceasta, ci, mai mult, a mărturisit, pe față, credința lui în Hristos. Pentru aceasta, a fost bătut peste tot trupul și l-au închis în temniță, punând înaintea lui, numai mâncări gătite din jertfele idolilor. Că poruncise împăratul, temnicerilor, să nu-i dea lui pâine și mâncare curată, ca, prin aceasta, să-l silească să mănânce din acele bucate. Dar, viteazul nevoitor al lui Hristos, până la sfârșit, n-a vrut să guste din ele, ci a rămas postind patruzeci de zile. Și, slăbind de foame, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al lui Isaia monahul, despre nerăutate

    Aduceți-vă aminte, fraților, de Domnul, care zice: „De nu vă veți întoarce și de nu veți fi ca pruncii, nu veți putea intra întru Împărăția Cerurilor.” Și Apostolul a zis: „Ca niște prunci, de curând născuți, să iubiți laptele cel duhovnicesc și, fără de înșelăciune, ca, printr-însul, să creșteți, spre mântuire.” Deci, în ce fel este fapta pruncului? Pruncul dacă este bătut, plânge. Și, iarăși, trecându-i supărarea, cu cei ce se bucură, împreună se bucură. Sau, daca cineva ar cinsti pe altul, nu-l invidiază. Sau, de i-ar lăsa lui părinții vre-o moștenire, nu merge la judecată, nu se sfădește, nici nu urăște pe cineva. Sau, de s-ar îmbogăți, nu se trufeste sau, de ar vedea vre-o femeie frumoasă la față, nu o poftește pe ea și nu-și face griji. Pe nimeni nu întărâtă, pe nimeni nu înșală și nici pe unul nu osândește. Nu gândește să adune bogăție, nici nu iubește să aibă stăpânire.

Drept aceea, fraților, să cunoaștem, și cu credință și întemeiere, să petrecem în frica lui Dumnezeu, despărțindu-ne, ca și pruncii, de toată răutatea. Să ne îngrijim, fiecare, de a sa mântuire și unul, pe altul, socotindu-l a fi mai mare. De ne-ar supăra cineva pe noi, sau ne-ar ocărî, sau ne-ar vorbi de rău, nu pe acela să-l urâm, ci pe diavolul, care nu încetează, niciodată, vrând să ne despartă pe noi de Dumnezeu. Cel ce petrece în dragoste în Dumnezeu, petrece și Dumnezeu într-însul. Deci, cine nu se va teme, auzind acestea: „Și, cine adică, fiind înțelept și voind să-și mântuiască sufletul său, fără de osteneală, nu va căuta, ca nici o dușmănie, asupra aproapelui, să nu aibă în inima sa, ca, pentru aceasta să nu se lepede singur, de Împărăția lui Dumnezeu. Să fiți, dar, făcătorii cuvântului lui Dumnezeu și nu numai auzitorii lui. Așa, așteptând ca să primiți Darul Sfântului Duh, că, doar, va veni să ne învețe pe noi, să petrecem, slujind cuvântul lui Dumnezeu, nădăjduind, să ne dea nouă, în loc de vrajbă, dragoste și pace, în loc de urâciune și de iuțime, îndelungă-răbdare, în loc de cele pământești, cele cerești, nouă și tuturor, celor ce-L iubesc pe El.

Întru această zi, cuvânt din Everghitinos despre milostenie

    Am mers, candva, la ava Iosif, in Enat. Si era, acolo, inteleptul Sofronie. Si, vorbind noi cu batranul, iata, cineva, venind din Aila, vrea sa-i dea batranului trei arginti, zicand: „Primeste acestia, cinstite parinte, ca sa te rogi pentru corabia mea, ca am incarcat-o si am trimis-o in Etiopia.” Iar batranul, nicidecum, n-a luat aminte la el. Deci, a zis Sofronie batranului: „Primeste-i parinte, si da-i altui frate, caruia ii trebuie.” Raspuns-a batranul: „Indoita rusine este fiule, ca sa iau ceea ce nu-mi trebuie si cu mainile mele sa secer spini straini. O, de-as putea, spinii sufletului meu sa-i secer, ca scris este, daca semeni seamana dintr-ale tale. Ca cele straine, mai amare sunt decat neghina. Si, mai mult, fiule, nici nu este un lucru de suflet folositor.” Zis-a catre dansul Sofronie: „Dar, cate face omul cand da milostenie, nu le socoteste Dumnezeu pe acestea?” Raspuns-a batranul: „Fiule, multe sunt deosebirile si scopul milosteniei. Ca, este cineva, care face milostenie, ca sa se binecuvanteze casa lui; si Dumnezeu binecuvanteaza casa lui. Iar altul, face milostenie pentru corabia lui; si Dumnezeu sporeste corabia lui. Altul, pentru fiii lui, si Dumnezeu pazeste pe fiii lui. Altul, pentru ca sa fie slavit; si Dumnezeu il slaveste pe el. Si Dumnezeu nu leapada pe nimeni, ci, orice voieste fiecare, ii da lui, cand nu se vatama sufletul, din acestea. Dar, acestia toti, departe sunt de plata lor. Ca, dupa scopul pentru care a facut milostenie, le-a platit lor Dumnezeu si, cu nimic, nu le este lor dator, in veacul cel viitor. Deci, tu, de vei face milostenie, fa intai pentru sufletul tau si orice voiesti, iti va da tie Dumnezeu, pe deasupra. Ca scris este, sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta. Si iarasi, cautati, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu, adica cele sufletesti, si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua. Si sunt unii care, parandu-li-se ca fac milostenie, manie pe Dumnezeu.” Si Sofronie a zis: „Lamureste-ne noua, parinte, cuvantul.” Iar el a zis: „Dumnezeu a poruncit ca parga semanaturilor si a tuturor roadelor si a animalelor celor curate, sa I se aduca Lui, pentru binecuvantarea celorlalte si pentru iertarea pacatelor. Si sa I se aduca Lui, inca, si din oameni, pe cei intai nascuti. Iar bogatii fac impotriva. Pe cele bune, le tin ei, iar, pe cele netrebuincioase, le impart saracilor si fratilor lor. Adica, vinul cel bun ei il beau, iar pe cel otetit, sau stricat, il dau vaduvelor si saracilor. Si poama cea buna, ei o mananca, iar pe cea putreda, o dau de pomana. Si hainele, pe cele scumpe si bune ei le poarta, iar, pe cele carpite si vechi, le arunca saracilor. Inca si din copii, pe cei sanatosi si frumosi ii gatesc pentru nunta si casatorie, si-si fac multe griji fata de acestia, iar, pe cei bolnavi, sau cu un singur ochi, sau lipsiti de madulare, sau urati, ii daruiesc lui Dumnezeu si ii dau la manastiri. Pentru aceasta, cele aduse de dansii, nu sunt bine primite. Ca asa, si Cain, aducand jertfa, nu numai ca n-a veselit pe Dumnezeu, ei L-a si maniat. Ca, daca, atunci cand pe oamenii muritori, ca noi, vrand a-i cinsti, ne sarguim a le aduce, din toate, cate ni se par a fi mai cinstite de dansii, cu cat mai mult, se cade a aduce acestea lui Dumnezeu. Ziditorul nostru de la care avem, in dar, acelea, pe care le aducem? Daca vrem sa-L imblanzim prin milostenie, datori suntem a-I aduce Lui pe cele mai cinstite din cele ce avem, ca aducerea noastra sa nu se intoarca, la noi, cu rusine, iar jertfa noastra sa se faca ocara si dar neprimit. Ca, precum jertfa lui Noe, funie de fum fiind, pentru punerea cea buna a celui ce a adus-o, s-a socotit miros de buna mireasma, la Dumnezeu, precum este scris, ca a mirosit Domnul, miros de buna mireasma, tot asa si jertfa adusa, din socoteala cea rea, macar ca pare buna, dupa partea ei vazuta, se socoteste uraciune la Domnul. Tot asa si jertfa si tamaia evreilor, ca asa a zis Dumnezeu, catre ei, prin Proorocul: tamaia voastra, este Mie uraciune.”

Aceste ne-a zis noua staretul. Si noi, folosindu-se, am iesit si, petrecandu-ne pe noi, ne-a zis: „Fiilor, sambata viitoare, veniti la mine, ca am nevoie de voi.” Deci, venind sambata, in ceasul al treilea, precum le-a zis lor, l-au aflat pe dansul savarsit. Si, ingropandu-l, s-au dus, multumind lui Dumnezeu, Celui ce i-a invrednicit pe dansii, a ingriji pe un sfant ca acesta. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

.