Sfântul Atanasie Athonitul s-a născut în Trapezunt, din părinți creștini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofițer. Pe când era copil, își conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peșteri și juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareț.

După ce și-a desăvârșit educația, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închintă Sfintei Fecioare Maria. Când participa la masă cu frații din mănăstire, își împărțea partea lui în așa fel încât, fără ca cineva să își dea seama, el nu mânca mai nimic în afara anafurei împărțite după Sfânta Liturghie.

– octombrie 2013, cu Pr. Ciprian Ioan Staicu și cu alți doi pelerini, la Peștera Sf. Athanasie Athonitul din Sf. Munte Athos –

.

Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apa dintr-o stâncă, și i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareța Lavrei. Pe locul cu pricina se află astăzi Izvorul Sfântului Atanasie, având zidită o micuță biserică, un foișor cu minunată vedere spre mare și o chilie.

În vremea Sfântului Atanasie Athonitul în mănăstirea Marea Lavră trăiau mai bine de două mii de călugări. Fiind mare sărăcie, o parte dintre călugări au început a părăsi mănăstirea. Printre ultimii călugări rămași în Lavră se număra și Atanasie. Peste încă ceva vreme, plecă și el spre Careia, îngrijorat din pricina lipsurilor bănești și alimentare.

Se povestește, din vechime, următoarea întâmplare, petrecută pe drumul spre Careia. Mergând sfântul spre Careia (în M-le Athos), în apropiere de Mănăstirea Morfono (din aceasta se mai păstrează doar ceva ruine și o parte din turnul portului), el s-a întâlnit cu o femeie.

Văzând femeia, sfântul i-a spus:
– Ce-i cu tine, femeie, aici, pe munte?

Femeia i-a răspuns, zicând:
– Eu nu sunt o femeie oarecare, eu sunt Maica Domnului.

Sfântul nu a crezut minunii, alegând a pune această arătare pe seama diavolului, care de multe ori se arată în chip mincinos marilor nevoitori, spre a-i înșela și a-i pierde.

Maica Domnului, privind la el, i-a spus:
– Ce ai în mană?
Sfântul a răspuns, zicând:
– Toiagul.

Toiagul sfântului era din fier masiv, el fiind astăzi păstrat în biserica centrală din Marea Lavră, înfipt lângă mormântul său. La gât, sfântul purta o cruce din fier, grea de trei kilograme, păstrată și ea tot în biserica actuală a mănăstirii.

Spre a-i adeveri minunea și a-l încredința de binecuvântarea ei, Maica Domului i-a spus sfântului să facă cruce peste piatră și să lovească cu toiagul în stânca de lângă el. În acel moment, din acea stâncă ațâșnit apă curată, dulce și rece. Până astăzi, locul este cunoscut sub denumirea de “Izvorul Sfântului Atanasie”, iar apa ce curge din el se numește “Aghiasma Sfântului Atanasie”.

izvorul Sfântului Athanasie Athonitul – din care izvorăște Sfântă Aghiasmă

Maica Domnului a zis sfântului Atanasie:
– Eu sunt econoama mănăstirii, eu vă port de grijă.

Umilindu-se sfântul, ceru binecuvântare Maicii Domnului și se întoarse la mănăstire.

Întors la mănăstire, Maica Domnului l-a întâmpinat lângă chiliile cele vechi, arătându-i să intre în pivnița cea mare a mănăstirii. Coborând treptele pivniței, sfântul găsi vasele și lăzile pline cu alimente: măsline, brânză, ulei și cereale.

– magazia Mănăstirii Marea Lavră, unde Maica Domnului a făcut minunea înmulțirii alimentelor – măsline, brânză, ulei și cereale, minune care continuă până astăzi în acel loc binecuvântat.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cei răzvrătiţi şi nemulţumitori

Vreți, oare, să vă arăt vouă, din Scripturi, de câte bunătăți s-a îndulcit poporul ales, de la Dumnezeu? Oare, nu toată făptura cea văzută, era pregătită pentru primirea acestor bunătăți? Că minunat era și felul vieții lor; nici la târg nu umblau, nici nu cumpărau și din toate se îndulceau, că nici cu plugul nu arau pământul, nici semințe nu semănau, nici de ploi nu aveau trebuință, nici la arie nu vânturau grâu, nici la moară nu măcinau, nici cuptoare nu zideau, nici foc, nici lemne nu duceau în casele lor, nici pâine nu coceau, nici haine nu țeseau, ci, toate, se făceau lor, prin cuvântul lui Dumnezeu și aveau masa îndeslulată, fără de nici o osteneală, pentru că așa îi hrănea pe ei Dumnezeu, cu mâna și nu le cerea lor nici o osteneală. Iar hainele și încălțămintea nu li se învecheau, nici nu se rupeau, nici firea cea trupească nu știa de boală. Și picioarele lor nu se vătămau, măcar că atât de lungă vreme au umblat. Iar de doctori și de buruieni nu se pomenea, fiindcă orice boală se luase de la ei. „Și i-a scos pe ei, zice Psalmistul, cu argintul și cu aur, și nu era, în semințiile lor, bolnav” (Ps. 104, 36). Fiindcă, după ce au plecat din Egipt, nu au simțit osteneala, nici zăduful soarelui nu a ars capetele lor, pentru că norii apărau tot poporul. Iar noaptea, nu aveau trebuință de lumânare, ci aveau stâlpul de foc, care vărsa lumină fără de măsură, și le arăta lor calea și, ca un povățuitor iscusit, îi ducea pe ei prin pustia cea mare. Și a umblat poporul, nu numai pe pământ, ci și pe mare, ca pe uscat, și ca pe o piatră tare a umblat. Iar, când au intrat vrăjmașii lor în mare, ceea ce știa să facă apa, aceea a făcut: poporului ales, i-a fost marea, ca o cale curată, iar vrăjmașilor, mormânt. Pe aceia i-a trecut bine, iar, pe egipteni, rău i-a înecat. Că apa, fiind fără de pricepere, a împlinit porunca, ca un om cuminte. Unora, ca un străjer, iar, altora, ca un pierzător le-a fost; în acea zi, două lucruri potrivnice a împlinit. Și ce ar putea să mai zica cineva? Că piatra, râuri de apă slobozea, și păsările, ca niște nori, acopereau pământul, pentru ei. Și, iarăși, ce să zică, apoi, de minunile din Egipt, și de faptele cele preaslăvite din pustie! Că, fără de sânge, ca și cum s-ar fi jucat, biruiau orice potrivnic, cu puterea Dumnezeului lor, supunându-i fără de arme. Și, iarăși, trâmbițând și cântând, au învins pe împărații vrăjmași. Că aveau învățătură, iar nu arme. Și, era pentru ei doar ca o dănțuire, mai mult decât război, cele ce făceau. Că toate aceste minuni nu le făcea Dumnezeu, numai pentru trebuința lor și, prin aceasta, numai să se laude, ci le făcea, mai ales, pentru ca ceea ce îi învăța Moise, să se împlinească. Și, toată făptura, de pretutindeni le era lor ajutătoare, fiindcă, iată, și marea striga, pe unii, adică, trecându-i ca pe uscat, iar, pe alții, înecându-i cu apa. Și apele Nilului, același glas îl slobozeau, prefăcându-le pe toate în sânge, în mulțime de broaște, în lăcuste, omizi și pucioasă. Și toate aceste proslăvite minuni, ale lui Dumnezeu, țineau loc de cărți, care niciodată nu se șterg, ci, în toate zilele, înnoită aducere aminte erau. Și, după atâtea daruri și după atât de mari minuni, și după mila cea negrăită și după atâtea învățături date lui Moise, și după acele mari biruințe, după masa cea mare și după îndestulata băutură de vin și după negrăita slavă, pe care au avut-o, mai presus decât toți oamenii, deci, după toate acestea, fiindcă erau nesupuși și neascultători, și-au făcut un vițel și s-au închinat capului de bou, dorind să-și facă lor dumnezei și voiau să aibă lege nouă, uitând toate binefacerile de la Dumnezeu. Și la nimic nu le-a folosit lor învățătura lui Moise, fiind ei înșiși necredincioși.

Drept aceea, vă rog, pe voi, fiilor, să nu fim slabi în credință, pentru că, rătăcind de la calea cea dreaptă, să nu cădem în răutate. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, cuvânt al lui Isus Sirah

Nu te bizui pe averile tale si sa nu zici: „Am destule”. Nu urma dorintelor tale, si puterii tale, ca sa umbli, dupa poftele inimii tale. Si sa nu zici: „Cine ma va birui?” Pentru ca Domnul nu va intarzia sa te pedepseasca. Sa nu zici: „Am gresit si nu mi s-a intamplat nimic rau, pentru ca Domnul este indelung-rabdator”. Pentru curatie, sa nu fii fara de frica, ca sa nu adaugi pacate, peste pacate. Sa nu zici: „Mila Lui este mare. El va curati multimea pacatelor mele”. Ca mila si mania, de la El sunt, si mania Lui va cadea peste cei pacatosi. Nu intarzia sa te intorci la Domnul si nu amana din zi in zi, ca fara de veste va izbucni mania Domnului si-n ziua razbunarii vei fi dat pieirii. Nu te increde in avutiile tale castigate pe nedrept, ca nimic nu-ti vor folosi, in ziua judecatii. Nu te pleca la orice vant si nu umbla pe orice cale: asa este pacatosul, cel cu doua fete. Fii statornic in cugetul tau si unul sa fie cuvantui tau. Fii grabnic la ascultat si zabavnic la dat raspunsul. De stii, raspunde aproapelui tau, iar, de nu, pune-ti mana peste gura. Slava si batjocura stau in cuvinte si limba omului le face sa cada. Sa nu fii barfitor si, cu limba ta, sa nu inseli, ca, peste fur, zace rusine si, o grea ocara, peste cel cu doua fete. Sa nu gresesti, nici in lucruri mari, nici in cele mici. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.