Cuviosul Sisoe, iubind pe Dumnezeu din tinerețe, a luat asupra sa jugul crucii și a urmat cu osârdie lui Hristos, trăind în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie și prin rugăciune, viața lui s-a asemănat cu viața îngerilor, biruitor, pe vrăjmașii cei nevăzuți, iar petrecera lui era în pustiul muntelui, în care s-a nevoit și Cuviosul Antonie cel Mare, fiind, cu adevărat, următor al vieții lui Antonie. Pentru smerita lui cugetare, a luat atâta dar, de la Dumnezeu, încât a înviat pe morți, precum este arătat și în Pateric, unde se află scris așa:

Un oarecare om mirean, a mers, pentru binecuvântare, la ava Sisoe, din muntele lui Antonie, având cu sine pe fiul său, un copil mic. Deci, s-a întâmplat să se îmbolnăvească copilul, pe drum, și a murit, dar tatăl lui nu s-a tulburat de aceasta, ci, cu credință, s-a dus cu cel mort la stareț. Și, intrând în chilie, la Cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu fața în jos, ca și cum ar fi cerut binecuvântare și rugăciune. Și, făcând starețul rugăciune și binecuvântându-i, a ieșit omul afară, lăsându-și copilul, să zacă mort, la picioarele starețului. Iar starețul, neștiind despre moartea copilului, ci, socotind că sta pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te fiule, și du-te de aici”. Și, îndată, înviind, mortul s-a sculat și a ieșit, pe urmele părintelui său. Și omul, văzând pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareț și, închinându-i-se, i-a mulțumit. Atunci, cunoscând starețul învierea mortului s-a mâhnit mult, că nu voia să aibă faima de făcător de minuni. Și a poruncit acelui om, să nu spună nimănui, până la moartea sa, ceea ce se făcuse.

Pe acest Părinte, insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate, în vre-o greșeală îi este destul un an de pocăintă?” Răspuns-a starețul: „Aspru este cuvântul acesta”. Zis-au frații: „Atunci șase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greșit?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. Și iarăși, au zis frații: „Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăință?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta, a zis: „Cred în milostivirea iubitorului de oameni că, de se va pocăi omul din tot suflelul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăința lui”. Alt frate a întrebat pe stareț, zicând: „Ce voi face, părinte, că am căzut în păcat?” Starețul a răspuns: „Ridică-te, fiule, și te vei mântui.” Zis-a fratele: „După ridicare, iarăși am căzut”. Starețul i-a zis: „Ridică-te iarăși”. Fratele a zis „Până când va fi căderea și ridicarea mea?” Starețul a răspuns: „Până ce te va ajunge și te va găsi sfârșitul, ori în cele bune, ori în cele rele. Până atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru că, în pocăință, să ne ajungă sfârșitul”.

Și, petrecând în pustie șaizeci de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârșitul său. Și, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat fața lui ca lumina și a grăit către dânșii: „Iată, ava Antonie a venit”. Și, trecând puțin, iarăși, a zis: „Iată, ceata Proorocilor a venit”. Și, iarăși, s-a luminat, mai mult, și a zis: „Iată, ceata Apostolilor a venit.” Și îndoit fața lui s-a luminat și vorbea cu cei nevăzuți. Și l-au rugat pe el frații, zicând: „Spune-ne, Părinte, cu cine vorbești?” Și le-a zis lor: „Iată, îngerii au venit ca să mă ia, pe mine, și mă rog lor, să mă lase pe mine, puțin ca să mă pocăiesc”. Și i-au zis lui frații: „Nu-ți este ție de trebuință pocăința”. Răspuns-a starețul: „Cu adevărat, nu mă știu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinței”. Și toți frații îl știau pe el, că este desăvârșit. Și, iarăși, mai mult, s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și a grăit către dânșii starețul: „Iată, vine Domnul, vedeți toți, că zice: Aduceți-Mi vasul cel ales din pustie”. Și, zicând acestea, Cuviosul, îndată, și-a dat duhul său la Domnul. Și s-au văzut niște fulgere și s-a umplut casa aceea de bună mireasmă.

Cu acest fel de fericit sfârșit, și-a încheiat Cuviosul Sisoe vremelnica sa viață, mutându-se la viața cea fără de sfârșit. Și, acolo, sălășluindu-se, împreună cu cetele pe care le-a văzut la sfârșitul său, se îndulcește, acum, de vederea feței lui Hristos. Acestei îndulciri, să ne învrednicim și noi, cu rugăciunile Părintelui nostru Sisoe și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre dragoste

    Povestit-a un bătrân că, patru fraăi, s-au prins între ei ca să trăiască într-un suflet, împreună, în veacul acesta și, iarăși, împreună să se afle în ceruri, crezând în cuvântul Stăpânului, care zice: Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ, în privința unui lucru, pe care îl vor cere, se va da lor, de către Tatăl Meu, Care este în Ceruri„. (Matei 18, 19). Deci, trei dintre dânșii, petrecând în nevoință, se linișteau în pustie, iar, celălalt le slujea lor, pentru trebuințele lor. Deci, s-a întâmplat ca doi s-au sfârșit întru Hristos și s-au dus la locul de odihnă, iar doi au rămas pe pământ, cel de ascultare, adică, și unul din cei ce se linișteau. Și, din invidia vrăjmașului, cel din ascultare a căzut în desfrânare, lucru care s-a descoperit unuia din bătrânii, cei văzători cu mintea, penrtru că, cei doi, ce se săvârșiseră, se rugau lui Dumnezeu, pentru cel din ascultare, zicând: „Fă ca fratele nostru să fie mâncat de un leu sau de altă fiară, ca, spălându-se de păcat, să vie în locul acesta, unde suntem noi și să nu rămână neîmplinită înțelegerea noastră”. Și s-a întâmplat, pe când se întorcea fratele, după obicei, de la ascultare, să îl întâmpine pe el un leu, care căuta să-l omoare. Dar a cunoscut, ceea ce s-a întâmplat și cel ce se liniștea, că i se descoperise lui. Și, sta la rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu pentru fratele și, îndată, s-a oprit leul. Deci, cei doi părinți, care muriseră, mai înainte, se rugau lui Dumnezeu, zicând: „Ne rugăm ție, Stăpâne, să fie mâncat de leu, ca să vie, împreună cu noi, întru fericirea aceasta, și să nu asculți, Sfinte, pe cel ce se roagă pentru el, pe pământ”. Iar bătrânul, cu lacrimi, se ruga lui Dumnezeu, cu de-adinsul, ca să fie miluit fratele și să se izbăvească de leu. Și a ascultat Dumnezeu rugăciunea acestuia și a zis către cei ce erau în cer: „Cu dreptate este, să ascult pe acela, că voi, aici, sunteti întru odihnă, fiind izbăviți, de ostenelile și strâmtorile vieții, iar acela, obosit este, întru osteneala trupului, și se luptă, încă, cu duhurile răutății, pentru aceea cu dragoste și dreptate este, aceluia să-i dau darul”. Deci, îndată, s-a depărtat leul, iar fratele, venind la chilie, a aflat pe bătrân, încă plângând, pentru el. Și i-a povestit lui toate cele ce i s-au întâmplat și a mărturisit păcatul, pe care l-a făcut și, cunoscând că l-a miluit pe el Dumnezeu, s-a pocăit, și, întru puțină vreme, a venit la măsura lui cea dintâi, ostenindu-se împreună cu el și bătrânul. Apoi, a adormit și el și s-a descoperit bătrânului celui văzător cu mintea, că toți patru s-au așezat la un loc, după făgăduințele cele nemincinoase ale Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia esle slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.