Cuviosul Toma, la începutul vieții sale în lume, a fost ostaș, cu slavă mare, pentru bogăția și vitejia sa. Și era putemic cu trupul și viteaz în războaie, biruind de multe ori cetele dușmanilor. Și, iubind pe Hristos, a lăsat lumea și a luat jugul lui Hristos și s-a îmbrăcat în chipul monahilor, asemănându-se Domnului, prin sărăcia și prin smerenia sa. Și cerceta asezările nevoitorilor, învățând de la ei, săvârșirea faptelor bune. De astfel de învățători, a fost îndreptat, ca un alt Ilie, spre un alt Carmel, spre muntele ce se chema Maleo, unde a viețuit singur, cu Dumnezeu, învrednicidu-se de dumnezeieștile descoperiri. Aici înfrângea viclenia lucrurilor celor nevăzaute, întărindu-se cu lucrul mâinilor și cu rugăciunea cea neîncetată. Și, precum cetatea din vârful muntelui, nu este cu putință, a se ascunde și nici făclia, care strălucește sus, în tăria cerului, nu se tăinuiește, așa și Cuviosul Toma din Maleo, muntele cel pustiu, prin sfințenia sa, a răsărit în lume, ca o stea luminoasă, strălucind peste cele pământești. Și, descoperit fiind de oameni, s-a făcut lumină celor întunecați și liman celor ce alergau la dânsul.luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni și darul tămăduirilor, vindeca minunat, toate bolile. Că, la toate neputințele, cele netămăduitoare, dădea grabnică vindecare, celor ce veneau la el, cu credință. Și, cu darul lui Hristos se izgoneau din oameni duhurile necurate, la rugăciunile cele sfinte.

Întru această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Chiriachi (†303)

    În zilele împăratului Dioclețian, era un creștin, anume Dorotei, cu soția sa Evsevia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu, să le dea lor rod, făgăduid să-l dăruiască Domnului, pe copilul ce se va naște. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut prunc, de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină, au numit-o Chiriachi. Și au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, când păgânul Dioclețian a ridicat prigoană împotriva creștinilor atunci, au fost pârâți părinții Sfintei, împreună cu ea, că sunt creștini. Au venit slujitorii împărătești și, luându-i pe toți trei, au despărțit pe fecioară de părinții ei; pe bătrâni i-au dus la Militina Armeniei, iar, pe frumoasa Chiriachi, au trimis-o în lanțuri, la Galeriu, însoțitorul la domnie al lui Dioclețian, din Nicomidia. Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară, și văzând statornicia ei în credință, a poruncit să fie bătută de moarte. Sfânta a primit, în tăcere, cumplite lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul Galeriu, că nu izbutește să înduplece pe tânăra creștină, să se lepede de credința ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarion al Bitiniei. Și, acesta, venind la judecată, chiar în capiștea idolească, mai înainie de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a întâmplat un cutremur mare de pământ, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarion și-a aflat, acolo, moartea. Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioara întemnițată, a poruncit să se aprindă un foc mare și Sfânta să fie aruncată în flăcări. Și, începând, atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia și a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca mieii. Mulți păgâni, văzând lucrul acesta, de mirare, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înțelegând că nimic nu izbutește, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate și ucisă. Și, luând-o slujitorii au scos-o afară din cetate, să-i taie capul. Iar Sfânta a cerut voie să se roage. Și, după ce s-a rugat, a povățuit pe creștinii care îi urmaseră, să mărturisească și ei credința. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul, în mâinile lui Dumnezeu, ca un copil. Și ostașii, apropiindu-se de ea, ca să-i taie capul și văzând-o moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc către dânșii, zicând: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu”. Iar ostași și călăii s-au îmblânzit, mărturisind pe Hristos, Căruia i se cuvine slava! Amin.

Întru această zi, învăţătură că este bine a merge la biserică* şi a cere lui Dumnezeu cele folositoare

    Sârguiți-vă fraților și surorilor, a veni împreună la biserică. Lăsați lucrul mâinilor voastre și înălțați-vă în Cerul cel mai de sus, pentru că, iată, biserica cer pământesc este, întru care îngerii slujesc, nevăzut, pe Dumnezeu, împreună cu oamenii, altarul este locul sălășluirii lui Dumnezeu, iar Sfânta Masă, tron al Sfintei Treimi, din care, ni se dă spre mâncare, Trupul Fiului lui Dumnezeu și Sfântul lui Sânge, care curățesc și mântuiesc sufletele noastre. Pentru că Însuși Domnul zice: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu viu va fi în veci! Drept aceea, pentru viața veșnică să ne ostenim, mergând la Sfânta Biserică, pentru ca împreună cu Proorocul să cântăm: „Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie, în casa Domnului vom merge” (Ps. 121, 1). Și iarăși: „Deschideți-mi mie porțile dreptății și, intrând în ele, voi lăuda pe Domnul” (Ps. 177, 19). Și așa vei auzi: „Fericiți cei ce locuiesc în casa Ta: în vecii vecilor Te vor lăuda.” (Ps. 83, 5). Pentru că zice: „În adunări binecuvantați pe Domnul Dumnezeu”. (Ps. 67, 27). Ca semn de credință bună este, ca totdeauna, să alerge omul la biserică și, cu dese rugăciuni, să-L facă milostiv pe Dumnezeu, fiindcă Însuși Domnul a zis: Cereți și vi se va da (Matei. 7. 7). Și poruncește Dumnezeu oamenilor, să alerge la biserici, ca la un liman lin, în fața viforului, și, ca la o alinare, de primejdiile lumești să vină, căci numai aici omul leapădă de la sine, toată legătura nedreptății: mânia, invidia, iuțimea, clevetirea, urâciunea și gândul cel rău. Și, așa, va primi Dumnezeu rugăciunea ta, precum ascultă o mamă pe fiii săi, și-ți va da ție toate cererile inimii tale, de care vei avea trebuință. Domnului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

__________________________
*”biserica” nu este un loc, un zid, o formă materială pictată, etc. Biserica este STAREA DE MĂRTURISIRE A ADEVĂRULUI din care face parte TOATĂ SUFLAREA drept-credincioșilor (a celor care mărturisesc ADEVĂRUL NEȘTIRBIT, ÎNTREG, REVELAT DE DUMNEZEU-OMUL, MÂNTUITORUL – IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU), de la vlădică până la opincă. Cei care NU mărturisesc DREPT CUVÂNTUL ADEVĂRULUI, oricine ar fi ei, oricât de mulți și oriunde ar face aceasta, NU SUNT ÎN BISERICĂ.

 

 

.