Aceasta a trăit în zilele împăratului Dioclețian fiind, din Biblos, cetatea Palestinei, fiica a unui mare și strălucit bărbat, anume Eftolmie. Și, botezându-se de către Eftalie episcopul și ajungând în vârstă de 15 ani, atrăgea și întorcea, spre credința în Hristos, pe fetele cele ce erau de vârsta ei și crescute împreună cu ea, învățându-le să se fereasca de idoli. Deci, a fost pârâtă la dregătorul Volusian, de un oarecare Nicodim și, fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi a fost bătută, pentru aceasta, cu vergi şi pătrunsă prin urechi cu ţepuşe de fier, înroşite în foc într-atât, încât i-a dat şi sângele pe nări şi i-a fost cuprins tot capul de arsură. Şi ea, mărturisind neîncetat credinţa în Hristos, şi-a luat pedeapsa cea de moarte. Şi, tăindu-i-se capul, s-a mutat la Domnul iar trupul ei a fost îngropat în cetatea sa, Biblos.


 

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce cu înşelăciune s-a închinat lui antihrist, adică diavolului

        Fericitul Iacov, iubind pe Hristos, s-a instrainat de lume si a parasit toata averea sa, fara a intrebuinta nimic din ea. Insa, dupa aceasta, atata s-a mandrit, din lucrarea diavolului, uratorul de om, incat, indraznind, zicea: „Cine altul stie, mai bine decat mine, mantuirea mea?” Pentru aceasta, savarsea multe si mari nevointe, insa, fara sa intrebe pe cei priceputi, dupa cum invata dumnezeiestii Parinti; ci, numai cu voia si cu placerea sa, pentru care a si fost inselat de diavol. Ca, venind la dansul, un inger viclean, adica un demon prefacut in chip de inger de lumina, i-a zis: „Curateste-ti chilia ta si sa aprinzi candele si faclii si s-o imbalsamezi cu miruri si tamaie, bine impodobindu-te si tu, pentru ca Hristos, placandu-I nevointa ta, vine in noaptea aceasta, ca sa-ti dea multe daruri.” Iar nepriceputul Iacov, din mandrie inselandu-se, a facut toate acestea. Si, asa, a venit la el antihrist, cu slava si nalucire multa, la miezul noptii. Deci, Iacov, deschizand usa chiliei sale, i s-a inchinat lui, iar diavolul, lovind pe Iacov in frunte dupa dumnezeiasca iconomie, n-a stat decat o clipa si s-a intors si a fugit. Deci, a doua zi dimineata, Iacov, plangand, a mers la un batran. Iar batranul, mai inainte de a auzi de la Iacov vreun cuvant, a zis catre el: „Fugi de aici, ca te-a batjocorit satana.” Deci, dupa ce Iacov a plans de-ajuns si si-a sfaramat inima, batranul l-a certat mult si, sfatuindu-l, l-a trimis la o manastire cu viata de obste, iar el, ascultand, a mers la obste. Si a slujit la bucatarie sapte ani cu multa smerenie si ascultare. Dupa aceea, a stat, singur in chilie, alti sapte ani, implinind cu masura lucrul cu mainile si pazind canonul dat, cu toata scumpatatea. Si asa, invatand calea lui Dumnezeu cea neamagitoare, cu multa deslusire, a ajuns facator de minuni prales si si-a savarsit viata sa, mutandu-se catre, Domnul.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre pocăinţă

        Un frate, biruindu-se de desfrânare, în toate zilele săvârșea păcatul. Și în toate zilele, îmblânzea pe Stăpânul său, cu lacrimi și cu rugăciuni. Și așa făcând el, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârșea păcatul. Apoi, iarăși, după săvârșirea păcatului, se ducea la biserică și, văzând cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui, cu amare lacrimi, zicând: „Miluiește-mă, Doamne și ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudește cumplit și mă rănește cu amărăciunea desmierdărilor. Că nu am obraz Stăpâne, a căuta și a vedea chipul Tău cel Sfânt și mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea și să se veselească.” Aceasta zicând și ieșind din biserică, iarăși, cădea în noroi, dar, iarăși, nu deznădăjduia de mântuirea sa, ci, de la păcat, întorcându-se la biserică, cele asemenea striga către iubitorul de oameni, Dumnezeu și zicea: „Pe Tine Doamne, Te pun chezaș de acum, că nu voi mai face păcatul acesta, numai iartă-mi mie, Preabunule, cele ce de la început și până în ceasul acesta Ți-am greșit.” Și, după ce făcea el aceste înfricoșate tocmeli, iarăși, se afla în păcatul cel rău și puteai vedea iubirea lui Dumnezeu cea preadulce și nemărginita Lui bunătate, cum suferea, în toate zilele, călcarea și neputința fratelui, cea neîndreptată și rea.

Și, din multă milă, caută și așteptă pocăința și întoarcerea lui. Și nu numai un an a facut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani și mai mult. Vedeți, fraților, suferirea cea nemăsurată și iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului? Cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile și păcatele noastre cele cumplite? Că, de acel lucru, este cu putință a ne înspăimânta și a ne minuna, de îndrumările cele bogate ale lui Dumnezeu, că fratele făgăduind, că nu va mai face altădată păcatul, rămânea de minciună.

Deci, într-una din zile, întâmplându-se acestea și făcând păcatul, fratele a alergat iarăși la biserică, plângând și suspinand și tânguindu-se și cerând îndurările Preabunului Stăpân, ca să ne milostivească spre el, să scape de noroiul înverșunării.

Și diavolul, începătorul răutății și pierzătorul sufletelor noastre, văzând cum fratele ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu și cum nimic nu folosește, că, cele ce alcătuia el, adica diavolul, prin păcat, fratele prin pocăință le risipește, a strigat cu nerușinare către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos: „Ce este mie și Ție, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită ma biruiește și mă surpă, că primești pe acest desfrânat, care în toate zilele, minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta. Pentru ce nu-l arzi pe el, ci îndelung rabzi și suferi? Că Tu vii să judeci pe desfrânați și pe toți păcătoșii să-i pierzi. Cu adevărat, nu ești drept judecător, pentru că, unde pare stăpânirii Tale, treci cu vederea. Și pe mine, pentru o mică înălțare, m-ai aruncat jos din cer. Iar acesta, care zace înaintea feții Tale, mincinos fiind și desfrânat, lin îi dăruiești, lui blândețea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine oamenii Judecător preadrept? Că, precum văd, și Tu faci deosebiri, din multă bunătate, și treci cu vederea dreptatea.” Și zicea acestea diavolul, iuțindu-se de multă amărăciune și pară de foc scoțând pe nările lui. Acestea, zicând a tăcut. Și s-a făcut glas, ca de la altar, zicând: „O, balaure, preaviclean și pierzător, nu te-ai săturat de socotința ta cea rea, că ai sorbit lumea? Ci, și pe cel ce a venit la mila Mea, cea nespusă, te silești să-l răpești și să-l sorbi? Are atâtea greșeli, ca să pui și să tragă în cumpănă cu sângele cel scump, pe care L-am vărsat Eu pe cruce, pentru el? Iată, înjunghierea Mea și moartea au afundat fărădelegile lui și tu, când vine la păcat, nu-l gonești pe el, ci îl primești cu bucurie, și nu-l oprești, nădăjduind să-l dobândești pe el. Și Eu, cel atât de milostiv și iubitor de oameni, Eu, Care am poruncit lui Petru Apostolul, să ierte celui ce greșește, în fiecare zi, până de șaptezeci de ori câte șapte, oare, nu-l voi ierta pe el? Oare, nu-l voi milui? Da, cu adevărat, că, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el, până ce-l voi câștiga. Că, pentru păcătoși, M-am răstignit și preacuratele Mele palme, pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să știe unde să alerge și să se mântuiască. Că, de la nimeni nu Mă întorc, pe nimeni nu gonesc. Chiar de-ar greși de nenumărate ori într-o zi, și de nenumărate ori ar veni către Mine, nu va ieși afară nemiluit. Că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, la pocăință.”

Și, făcându-se glasul acesta, sta diavolul tremurând și neputând să fugă. Și, iarăși, s-a făcut glas, zicând: „Ascultă, amăgitorule pentru ce zici că sunt nedrept? Că eu către toți sunt drept, că în starea în care aflu pe cineva, îl judec. Deci, iată, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele și biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua, dar, pe el și-i voi mântui sufletul lui, fiindcă n-a deznădăjduit de mântuirea sa. Iar tu, care vezi cinstea lui, rușinează-te.” Deci, stând fratele cu fața în jos și tânguindu-se, și-a dat duhul. Și, îndată, venind ca focul, o mare urgie a căzut peste satana și l-a mistuit pe el.

De aici, să cunoaștem, fraților, milostivirea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea nemăsurată, și niciodată să nu desnădăjduim de mântuirea noastră. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea ! Amin.

 

 

.