Sfântul Leontie era cu neamul din Elada și, fiind om mare la trup și puternic, s-a făcut ostaș. A fost și în războaie și s-a luptat vitejește și de multe ori s-a întors cu izbandă. Și, fiind el om cuminte și cu înțeleaptă socotire, a fost răsplătit cu semne de dregător. Deci, aflându-se el în Tripoli, din Africa, primea pe cei săraci cu dragoste și îi ospăta, cu mese împărătești, și se închina Lui Dumnezeu, cinstit și curat.

Despre aceasta, prinzând de veste, stăpânitorul Feniciei, a trimis la el pe Ipatie, tribunul, și cu alți doi ostași, dintre care pe unul îl chema Teodul. Deci, mergând pe cale, Ipatie, tribunul, a fost cuprins de friguri și a auzit un glas, ce-i venea de Sus, și, arătându-se lui un înger, îi poruncea ca, dacă vrea să se izbăvească de boală, să cheme de trei ori, în ajutor, pe Dumnezeul lui Leontie. Dar glasul acela l-a auzit și Teodul. Deci, ajungând la Tripoli au fost primiți de Leontie însuși, fără să știe ei, cine este acela care i-a primit. Și, întrebându-l despre Sfântul Leontie, se prefăceau că sunt prietenii lui și ai credinței lui. Deci, Sfântul le-a spus că el este Leontie, robul lui Hristos, și că se ferea de cei pe care ei îi numesc dumnezei. Și, auzind acestea, tribunul Ipatie și Teodul au căzut înaintea Sfântului, cerând de la dânsul har, ca să fie și ei robii lui Hristos. Deci, rugându-se Sfântul pentru dânșii, a venit un nor de apă din cer, care i-a botezat și i-a luminat, iar Leontie i-a îmbrăcat cu haine albe. De aceste lucruri tulburându-se, necredincioșii le-au vestit, pe toate, dregătorului Adrian. Și, acesta venind în cetate, a trimis îndată un ostaș să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie și pe Teodul, și să-i arunce în temniță, până la cercetare.

Iar a doua zi, scoțându-i din temniță, i-a adus înaintea lui și îi îndemna să se despartă de credința lor, în Hristos. Dar n-a putut să-i înduplece. Drept aceea, a poruncit să-l spânzure pe Sfântul Ipatie de un lemn și să-l strujească, cu unelte ascuțite, iar pe Sfântul Teodul, să-l bată cu săbii de lemn. Dupa aceasta, li s-au tăiat capetele cu securea, iar marele Mucenic Leontie, mai întâi, a fost bătut cu toiege și, neținând seama de făgăduințele cele amăgitoare, ce-i făcea tiranul, ba, încă, luându-l și în râs, după ce a fost spânzurat și strujit, a fost legat de patru stâlpi și bătut până ce și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Deci, mucenicul lui Hristos Leontie și-a săvârșit pătimirea sa în ziua de 18 iunie, ținând puterea Romei Vespasian împăratul (69-79), iar, peste noi, împărățind Domnul nostru Hristos, Căruia să-I fie slava, dimpreună și cu Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 


Întru această zi, cuvânt despre un oarecare preot duhovnicesc, care a văzut pe draci lângă chilia unui călugar leneş
   Un preot oarecare, fiind înainte-văzător, a mers ca să-și săvârșească slujba și a văzut, lângă chilia unui frate, o mulțime de draci. Unii se prefăceau în chip de femei și vorbeau necuviințe, iar alții, în chip de tineri batjocoriți, unii dănțuiau, iar alții în alte chipuri, se schimbau. Deci, suspinând preotul, a zis: „Vai, fratele acesta, viclenii de draci l-au împresurat pe el.” Iar, după ce a săvârșit slujba, preotul a mers la chilia fratelui și i-a zis lui: „Sunt necăjit, frate, și am venit la tine, cu credința că îmi vei fi folositor: și, de vei face rugăciuni și pentru mine, tot necazul se va ușura, de la inima mea.” Iar fratele, umilindu-se a zis: „Părinte, nu sunt vrednic să fac rugăciune pentru tine.” Însă preotul nu-l slăbea pe el, ci-l ruga, zicându-i: „Nu voi pleca de la tine, până ce nu îmi vei da cuvântul, că vei face câte o rugăciune pentru mine, în toate nopțile.” Și a ascultat fratele rugămintea preotului. Însă, aceasta a făcut-o preotul, vrând să-i dea lui chip de rugăciune, pe care să o facă noaptea. Și făcea câte o rugăciune fratele pentru preot. Apoi, umilindu-se a zis: „O ticălosul meu suflet. Rugăciune pentru preot faci, iar pentru tine, nu te rogi. Deci, să faci și pentru tine câte o rugăciune.” Și așa, petrecând toată săptămâna, făcea în toate nopțile câte două rugăciuni, una pentru sine, alta pentru preot. Apoi, în altă săptămână, mergând la biserică, preotul a văzut pe draci triști, stând afară din chilia fratelui, și a cunoscut preotul că, de rugăciunea fratelui, s-au întristat dracii. Și, bucurându-se preotul, a intrat la fratele și i-a zis lui: „Frate, te rog, să mai adaugi și altă rugăciune pentru mine.” Și, după ce a intrat în chilie, l-a învățat preotul pe el, să nu se lenevească. Iar dracii, văzându-l că petrece în rugăciuni și se ostenește pentru Dumnezeu, au fugit de la dânsul, cu darul lui Hristos.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre ascultare

   Ava Siloan avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, și acesta avea un mare dar de ascultare și era scriitor bun. Și-l iubea bătrânul pentru ascultarea lui. Și avea, încă, și alți unsprezece ucenici, cuprinși de invidie, că-l iubea bătrânul mai mult pe acela, decât pe ei. Și, auzind, bătrânul s-a mâhnit. Și au venit, într-una din zile, către ava, bătrânii și vorbeau cu dânsul. Iar el, luându-i pe ei, a ieșit și a bătut la fiecare chilie, zicând: „Frate, vino că am trebuință de tine”. Și nici unul dintre ei nu au urmat chemarea lui, îndată. Și, venind la chilia lui Marcu, a bătut în ușa lui, zicând: Marcu!” Iar el, auzind glasul bătrânului, îndată a ieșit afară. Și l-a trimis la o ascultare. Și zicea bătrânilor: „Unde sunt ceilalți frați, părinților?” Și, intrând în chilia lui Marcu, și deschizând caietul lui, au găsit că pusese mâna să faca litera „O”. Și, auzind glasul bătrânului, n-a mai întors condeiul , să împlinească litera. Deci, au zis bătrânii: „Cu adevărat, pe care tu îl iubești ava, și noi pe acesta îl iubim, pentru că și Dumnezeu pe acesta îl iubește”. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

.