Sfântul Samson a fost, cu neamul, din Roma și rudenie lui Constantin cel Mare. Din tinerețe, arătându-se plecat spre milostenie și spre ajutorarea celor săraci. Fericitul Samson și-a împărțit săracilor averea rămasă de la părinți, și și-a eliberat robii și se bucura, viețuind ca un sihastru și împlinind porunca Domnului. Că ajutorarea sărmanilor era bucuria cea mare a vieții lui, după cum firea soarelui este să lumineze și a focului să ardă.

Mergând în cetatea Constantinopol, și-a gasit o casă smerită, în care găzduia pe nevoiașii ce veneau în cetate, cu nevoile și necazurile lor. A învățat și meșteșugul doctoricesc și a ajuns doctor iscusit și nu-și cruța nici o osteneală, tămăduind, nu pentru plată, nici pentru faună, ci din dragoste pentru oameni, ca și Mântuitorul Hristos, pe cei ce se aflau în suferințe trupești, și se desfăta în dumnezeieștile Scripturi.

Patriarhul Mina, al Constantinopolului, aflând de dânsul și cunoscând credința și curățenia vieții lui și găsindu-l în cunoașterea dumnezeieștilor învățături, l-a sfințit preot al Bisericii lui Hristos; dar fericitul se ostenea mult spre milostenie. Cu meșteșugul său doctoricesc a izbutit să tămăduiască pe însusi marele împărat Iustinian de o boală grea.

Și, vrând împăratul să-l răsplătească, pentru osteneală, smeritul doctor n-a cerut nimic pentru sine, ci l-a rugat pe împărat să poruncească să se zidească, lângă locuința sa, două case mari, una pentru tămăduirea bolnavilor, iar alta, pentru găzduirea străinilor. Deci, împăratul, văzând râvna evanghelică a preotului, a dat poruncă de s-au zidit acele case, iar pe Samson l-a rânduit purtătorul lor de grijă.

Și așa, îngrijind pe bolnavi și găzduind pe străini, fericitul Samson și-a petrecut viața lui, cea plăcută lui Dumnezeu, răposând, la adânci bătrârnețe, și făcându-se multora pricină de mântuire. Întru slava și lauda lui Hristos, Dumnezeul nostru!

Întru această zi, pomenirea Sfântului Sever, preotul din învăţătura Sfântului Grigorie (†530)

    În părțile cetății Tuderia, între doi munți și o vale, la un loc care se numea Entiroclina, era o biserică a Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria. La acea biserică era un preot, anume Sever, foarte minunat, prin viața lui cea placută lui Dumnezeu. Iar un bărbat, viețuitor din cei de acolo, îmbolnăvindu-se și de moarte apropiindu-se, a trimis, degrabă la preotul acela, rugându-l să vina la el, ca, prin mărturisire și prin pocăință, să-și curețe păcatele făcute și să ia dezlegare, mai înainte de ieșirea lui din trup. Și, s-a întâmplat ca preotul acela era în via lui, îndeletnicindu-se cu strângerea strugurilor. Și a zis celor ce veniseră la el: „Mergeți voi înainte, iar eu vă voi ajunge pe voi”. Și, văzând că nu rămăseseră mulți struguri, preotul a gândit să zăbovească puțin și să-i culeagă și pe aceia și, sfârșind lucrul său, să pornească și să se ducă la cel bolnav. Și așa a și făcut, dar, pe când mergea el, l-au întâmpinat pe cale, cei ce au fost la cel bolnav și i-au zis: „Pentru ce, părinte, ai zăbovit ? De acum, nu te mai osteni, că, iată, a murit omul acela”. Acestea auzindu-le, preotul s-a cutremurat și a început a plânge, numindu-se, cu mare glas, pe sine, ucigaș al aceluia. Deci, plângând, a ajuns la casa unde zăcea trupul mortului și, aruncându-se înaintea patului, la pământ, cu lacrimi se tânguia mult și se lovea cu capul de pământ, zicându-și ucigaș, adică pricinuitor al morții aceluia.

Așa tânguindu-se el, deodată mortul a înviat. Și aceasta văzând-o cei ce stăteau de față s-au înspăimântat foarte tare de acea minune, și s-au bucurat de învierea lui. Și, de bucurie, au plâns și-l întrebau pe el: „Unde ai fost? Și cum te-ai întors, cu sufletul, în trup ?” Iar acela, răspunzându-le le-a zis: „Niște arapi înfricoșători și foarte mândri, din gura și din nările cărora ieșea foc, m-au luat pe mine și m-au dus în niște locuri întunecoase, pline de frică și de cutremur. Și, iată, deodată, s-a arătat un tânăr prealuminos, cu alți purtători de lumină, venind întru întâmpinarea noastră și au zis, cu hotărâre, către cei ce mă duceau pe mine: „Întoarceți-l pe acesta, că Sever, preotul, plânge pentru el, iar pentru lacrimile lui, Domnul i l-a dăruit lui pe acesta”. Atunci, Sever, preotul, sculându-se de la pământ, cu negrăită bucurie a dat mulțumire lui Dumnezeu. Apoi, pe omul acela a înviat învățându-l pentru pocăința și mărturisirea lui ascultându-i și dezlegându-i păcatele, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, cu Trupul și Sângele lui Hristos. Și a fost omul acela șapte zile în viața aceasta, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu, iar într-a opta zi, veselindu-se, s-a mutat din această viață.

Iar noi putem să înțelegem, că multă dragoste avea Domnul pentru Sever preotul: că n-a vrut să-l mâhnească pe el, ci, degrabă, i-a ascultat rugăciunea lui și voia lui a făcut-o. De aici, să cunoaștem că Sever preotul mult iubea pe Dumnezeu și, întru toată viața lui, L-a slujit din inimă. Și, plăcând Domnului, s-a săvârșit și s-a dus la Dânsul și stă, înaintea Scaunului dumnezeieștii slave, în cetele Sfinților celor ce slăvesc pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Unul în Treime, Dumnezeu. Căruia, și de la noi, să-I fie slava în veci. Amin.

 

Întru această zi, cuvânt că bun lucru este a cerceta pe cei bolnavi

    Sa nu va leneviti a cerceta pe bolnavi, pentru Domnul, pentru ca cercetarea bolnavilor este asemenea cu milostenia. Ascultati pe Domnul, Cela ce zice: Bolnav am fost si M-aţi cercetat pe Mine„. Iar cel ce-si astupa urechile sale, ca sa n-auda de bolnavi, se va ruga si el, si nu va fi cine sa-l ajute. Caci, chiar in cinste mare de esti, mai mare plata vei afla de la Hristos si vei fi iubit, pentru aceasta, iar de esti sarac si nu ai ce sa duci, pentru trebuinta bolnavului, atunci, pe tine sa te duci si mangaierea cea prin cuvinte, sa-i aduci lui. Si, asa, in ziua aceea, vei auzi de la Domnul: Veniţi, binecuvantaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă; că bolnav am fost şi M-aţi cercetat pe Mine„.

 

Întru această zi, cuvânt din minunile Maicii Domnului

    In vremea Sfantului Sava, erau, in lavra lui, multi monahi imbunatatiti. Deci, s-a dus ca sa se faca monah si un dregator, de bun neam si bogat, pe care Sfantul l-a primit, cu bucurie. Si, fiindca nu era obisnuit cu osteneala, il cruta si nu-l lasa sa se duca cu altii, la munca cea grea a pamantului. Ca se lucra pana la ceasul al noualea si, atunci, veneau sa citesca slujba de obste si, dupa Vecernie, mancau, o data pe zi, dupa randuiala vietii de obste. Deci, fiindca nu putea sa faca aceasta acel incepator, i-a poruncit sa se nevoiasca in manastire, dupa putere, si sa posteasca pana vin toti fratii, ca sa manance toti impreuna, dupa randuiala. Iar acela nici macar porunca aceasta n-a pazit-o, ci manca in chilia lui, pentru ca ii aduceau rudeniile felurite bucate. Deci, Sfantul stia aceasta, dar, pentru ca era monahul acela incepator nu-l certa, ca sa nu-l ingreuieze. Il ruga numai, pe Dumnezeu, sa-l indrepteze.

Deci, a venit praznicul Adormirii Preasfintei, Nascatoarei de Dumnezeu, cel din ziua a cincisprezecea a lui august, si, in ziua cea dinaintea praznuirii, pe cand se duceau fratii la ascultare, ca sa lucreze, le-a spus Sfantul sa vina la ceasul al noualea, ca sa cante Vecernia. Iar acelui incepator i-a zis sa se duca la biserica, la ceasul Vecerniei, sa caute cand toti fratii se aduna, ca sa-i dea si lui vreun cuvant. Asa, s-a si facut. Si, dupa ce au venit parintii, incepatorul a avut o aratare minunata fara sa doarma, ci treaz, adica, a vazut o femeie preafrumoasa intre doi ingeri, stralucind mai mult decat razele soarelui, si un inger tinea un potir plin de paine cereasca si celalalt tinea o mahrama subtire, iar femeia aceea frumoasa, care era Stapana noastra, tinea o lingurita de aur. Si se ducea cate un frate si ingerul ii stergea fata lui cu mahrama. Apoi, se inchina Preasfintei si ea lua lingurita si ii da painea cea cereasca. Acestea vazandu-le, incepatorul se minuna si, apropiindu-se, ca sa se invredniceasca si el de un dar ca acesta, nu si-a dobandit dorinta, caci nici ingerul nu l-a sters, nici Preasfanta nu l-a impartasit, ci i-a zis lui: „Mancarea aceasta este trupul Fiului meu, si-l iau numai cei ce postesc pana seara, in ceasul acesta, si se curata. Insa, tu nu postesti; cum, dar, te vei impartasi cu painea aceasta ?” „Sa ma stearga, macar ingerul, cu mahrama aceea sfanta”. Iar ea i-a raspuns: „Daca vrei sa te stearga cu aceasta, sa te ostenesti si tu, cu ceilaiti, pentru ca aceia asuda de osteneala si, pentru aceasta, se sterg, dar pe tine, de care sudoare sa te stearga ingerul ?” Acestea auzind, s-a ingrozit si, alergand la egumen, a zis: „Ati vazut oare, aratarea pe care am vazut-o eu, nevrednicul ?” Iar egumenul i-a raspuns: „Ceea ce ai vazut, a fost spre indreptarea ta. Ca fratii sunt incredintati, ca Preasfanta ii sfinteste, ca sa fie vrednici in tot praznicul sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine”.

De atunci inainte, se ostenea si el, mai mult, si manca mai putin si, asa, sfarsindu-se in fericita ascultare, s-a invrednicit de fericirea cea cereasca. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor Amin.

 

 

 

 

 

.