Acești Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian, chiar fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan, din cetatea Edesei. Și umblau împreună, pentru trebuințele meșteșugului lor, ca doctori fără de arginți, tămăduind toată boala și toată slăbiciunea și îndemnând, pe mulți, spre mărturisirea lui Hristos.
Deci, pentru credința lor, după ce au îndurat grele chinuri în zilele Împăratului Dioclețian, Sfinții Chir și Ioan au primit moartea, prin tăierea capetelor cu sabia. Atunci, niște creștini au luat trupurile lor și le-au îngropat, cu cinste, în loc tainic, unde au rămas multă vreme, încât, cu timpul, locul îngropării lor a fost uitat. O sută de ani mai târziu, pe vremea împărăției lui Arcadie, vrând Teofil, patriarhul Alexandriei, să ridice o biserică în orașul Canopus, s-au aflat cinstitele moaște ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir și Ioan. Și, cum, aproape de Canopus, era un sat, care se numea Manutin, cu o veche capiște idolească și o puternică lucrare de duhuri necurate, îngerul Domnului, s-a arătat Sfântului Chiril, nepotul și urmașul lui Teofil la scaunul Alexandriei, poruncindu-i ca cinstitele moaște ale Sfinților Chir și Ioan să le ducă la locul numit Manutin, ca, astfel, va fugi, de acolo, diavoleasca putere. Deci, Sfântul Chiril, făcând aceasta, a adus sfintele moaște, din Canopus, la Manutin, și, îndată, s-au izgonit, de acolo, necuratele duhuri. Și s-au făcut cinstitele moaște izvor de tămăduire, încât îndrăciții se izbăveau, bolnavii se lecuiau, orbii vedeau, ologii umblau, și se dădea oamenilor tot leacul și tămăduirea. Și, așa aflarea și mutarea minunată a acestor sfinte moaște a ajuns praznicul duhovnicesc al zilei de astăzi. Dumnezeului nostru slavă în veci! Amin.
Întru această zi, pomenirea Cuviosului Pavel, doctorul
Cuviosul Pavel era din cetatea Corin de neam bun, nascut din parinti crestini, crescut in dreapta credinta. Si, iubind pe Dumnezeu, din tinerete, a intrat intr-o manastire si s-a facut monah, ostenindu-se mult in pustnicestile nevointe, devenind barbat iscusit. Dar se lupta cu el dracul desfrinarii. Intr-o noapte, stand Cuviosul Pavel la rugaciune, a venit, inaintea lui dracul in chip vazut, si i-a zis: „De nu vei face pofta trupeasca, macar o data, ma voi intoarce asupra ta cu tarie”. lar el, certandu-l pe diavol, cu numele lui Hristos cu semnul crucii, l-a gonit. Dupa aceasta dracul a indemnat asupra lui pe o oarecare femeie desfranata, care, nascand un prunc nu de mult, l-a adus la Cuviosul si l-a pus pe el pe numele lui, zicandu-i: „De la tine, pe acesta l-am zamislit si l-am nascut”. lar staretul a primit pruncul cu bucurie. Si venind niste eretici, i-au legat mainile la spate si, agatandu-i pruncul de grumaji, il purtau pe el prin cetate, batjocorindu-l.
Si Pavel, stand in mijiocul poporului a zis: „Ascultati fratilor. Iata, sa intrebam pe prunc, ca sa ne spuna noua cine este tatal lui”. Si avea pruncul nu multe zile de la nasterea lui. Si a zis catre prunc: „Spune noua, cine este tatal tau?” lar pruncul, rupandu-si scutecele, a aratat cu mana spre un oarecare fierar si a zis: „Acesta este tatal meu, iar nu Pavel monahul”. Iar poporul, auzind aceasta, s-a inchinat monahului, cerandu-si iertaciune. De atunci, i-a dat lui Dumnezeu darul de tamaduire, ca isi punea mainile pe cei neputinciosi si se faceau sanatosi. Si, vietuind saptezeci de ani, si mai mult, Cuviosul si-a dat sufletui in mainile Domnului, Caruia bine i-a placut si, numarandu-se ceata Sfintilor, impreuna cu dansii, pe unul din Treime, Dumnezeu, sa-L marim, in veci! Amin.
Întru această zi, cuvânt despre iubirea de străini.
Sa fiti, fratilor, ravnitori de fapte bune, ca pana la sfarsit, sa petreceti in Domnul, cu pace. Sa nu ocarasti pe cei straini, ci sa-i primesti pe ei in casa ta. Adu-ti aminte de Domnul lisus Hristos, Care s-a facut strain pentru tine. Sa nu te rusinezi a spala picioarele, ca poate strainul acela va fi ingerul, ispitindu-te pe tine: si te vei pagubi de plata dreptilor. Asculta ce a facut Avraam: Stand el la stejarul din Mamvri la umbra, pe la amiaza, a cautat si a vazut trei barbati, trecand pe langa el si, sculandu-se, a alergat pentru intampinarea lor si li s-a inchinat pana la pamant, zicind: „Doamne, de am aflat dar inaintea Ta, sa nu treci alaturea de robul Tau, ci vom aduce apa si vom spala picioarele voastre. Si voi pune inainte, paine ca sa mancati si, dupa aceasta, veti merge in calea Voastra”. Deci, ce folos i-a adus lui iubirea de straini? Mai intai, s-a numit prieten al lui Dumnezeu. Dupa aceasta, a auzit in acea zi: „Iata, Sara va naste tie fiu si tatal multora vei fi”. Asemenea si Lot, pe cei doi straini, i-a rugat sa gazduiasca la dansul; si aceia l-au scos pe el din Sodoma, ca sa nu arda, impreuna cu cei fara de lege. Tot asa, Sfsntul Tobie, orb fiind, a primit pe inger si acesta l-a facut pe el sa vada. Afara de aceasta, si Domnul, inca, ne invata pe noi, zicand: „Cela ce primeste pe prooroc, ca prooroc, plata proorocului va lua si cela ce primeste pe drept, in nume de drept, plata dreptului va lua”.
Drept acela, fratilor, pe cei straini sa-i iubiti si sa-i faceti pe ei partasi la masa voastra, ca si voi sa auziti pe Hristos graind: „Pentru ca ati facut aceasta unuia din acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ati facut si Eu voi da voua viata cea vesnica”.
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului, Părintelui nostru Efrem Sirul, despre lupta cea duhovnicească.
Monahul se aseamănă cu ţarina cea semănată, care, cu ploi, crescând, rodeşte rod de bucurie. Iar, când a ajuns la vremea rodului, în şi mai multă pripă, îl aruncă pe lucrătorul de pământ, ca nu cumva grindina sau jivinele sălbalice să-i strice roada. Şi, dimpotrivă, dacă la seceriş îşi va dobândi răsplata, adunând în jitniţă rodul holdelor, atunci se bucură şi se veseleşte, mulţumind Domnului. Asemenea şi monahul, câtă vreme este în timpul acesta, dator este să se îngrijească de viaţa lui cea veşnică, ostenindu-se în pustnicie, până în ziua cea din urmă, căci, dacă se va lenevi, va alerga în zadar, şi, sfârşindu-şi drumul, va duce roadele ostenelilor sale în cer, ca şi lucrătorul de pământ, făcându-se bucurie şi veselie îngerilor. Deci, nimeni să nu se trândăvească, sau să se sperie de ispite. Ci, cel tare, să sprijinească pe cel neputincios. Cel harnic să mângâie pe cel puţin la suflet şi cel ce se trezeşte, să deştepte pe cel biruit de somn. Cel aşezat, să sfătuiască pe cel fără de aşezare şi cel înfrânat să-l certe pe cel fără de rânduială. Şi, aşa, unii pe alţii întărindu-ne, într-un cuget să ruşinăm, biruindu-l pe potrivnicul nostru. Şi să slăvim pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Îngeri să-i veselim şi pe cei ce ne văd şi pe cei ce aud despre noi, să-i zidim, în Hristos, Mântuitorul nostru. Că, precum este tabăra Sfinţilor Îngeri este şi mulţimea monahilor, când au, totdeauna, mintea lor la Dumnezeu. Şi, precum e mierea şi fagurul în gură, aşa-i şi răspunsul cu dragoste al fratelui, faţă de aproapele său. Şi, precum apa rece, în vreme de arşiţă, este pentru cel însetat, aşa este şi cuvântul de mângâiere al fratelui, la necaz. Şi, precum dă cineva mâna celui căzut şi-l ridică pe el, aşa ridică cuvântul îndemnării şi al adevărului sufletului cel trândav şi leneş. Şi, precum este sămânţa bună şi bine odrăslită în pământ gras, aşa sunt şi gândurile bune în sufletul monahului.
Rogu-te pe Tine, Mântuitorul lumii, Hristoase, caută spre mine şi mă miluieşte şi mă izbăveşte de mulţimea fărădelegilor mele, că toate bunătăţile pe care Le-ai făcut cu mine, din tinereţile mele, le-am pângărit. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
.
