Pentru acești doi Apostoli, pricina de laudă nu va afla nimeni mai mare alta, decât lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Însuși, fiecăruia. Că, pe Petru l-a fericit, pentru mărturisirea Lui, numindu-l „Piatra” și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit „Vas ales”, care avea să poarte numele Domnului, înaintea tiranilor și a împăraților. Dar, iată, alte câteva cuvinte despre aceste slăvite căpetenii ale Apostolilor.

Sfântul Apostol Petru, mai întâi, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii și se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „Cel întâi chemat” la slujirea credinței. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici și, deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învățătorul să le tâlcuiască înțelesul tainelor credinței. Era o fire înfocată, cinstită și plină de rodire pentru Hristos și gata, oricând, la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu și-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi și cu mult zbucium, a ispășit el întreita lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, ucenicilor Săi, Petru redobândește vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul.

Dupa Înălțarea la cer a Domnului și după pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinței și, ca și ceilaiți Apostoli, Sfântul Petru nu a precupețit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia și în Pont, în Galatia, în Capadochia și în Bitinia, ajungând până la Roma. Deși, mai vârstnic, se supune întru totul, hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a întemeiat biserici, a învățat, a mângâiat, a întărit credința și nădejdea primilor creștini. Când n-a putut ajunge la frați, a luat pana și a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învățătură, care depășesc aurul și pietrele scumpe.

Marele pescar și-a încheiat strădania și viața la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creștinilor, dezlănțuită de crudul împărat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalță strălucita basilica ce-i poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credința și dragostea lui față de Mântuitorul Hristos.

Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfăntul Apostol Pavel. A fost bărbat învățat, fariseu și rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel și cunoscător al întregii învățături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credință și era de fel din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credința în Hristos și propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creștinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, și a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinței creștine și sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia și în Macedonia și ajungând până la Roma.

În lungile și obositoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Nici o suferință nu i-a micșorat râvna de propovăduire a credinței, nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetățile, pe unde a trecut, a întemeiat obști creștine, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le și îndrumându-le prin epistolele, pe care le trimitea către frați, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat patrusprezece, ca un adevărat tezaur al vieții lui Hristos, ca o adevărata știință a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeași zi cu Sfântul Petru și sub acelasi împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.

Sa cinstim necontenit pe acești mari ctitori ai credinței noastre. Cât vor dura cerul și pământul, faptele și măreția Sfinților Apostoli nu se vor șterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre și să fim recunoscători. Prin credință, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.

Întru această zi, cuvânt de laudă, al celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan Hrisostom,
arhiepiscopul Constantinopolului,
la Sfinţii Aupstoli Petru şi Pavel, şi la preaslăvită mărturisirea lor

În praznicul acesta, al pomenirii Sfinților Apostoli văd o întrecere a cerului și a pământului. Puterile cerșsti, adică, lauda, cu glasuri cinstite, învățătura și ostenelile lor, că prin-trînșii s-a făcut cunoscută taina Întrupării lui Dumnezeu, precum spune Pavel: „Prin Biserică, acum, cunoscută s-a făcut, Începătoriilor și Stăpâniilor cerești, înțelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri” iar oamenii, cei de pe pământ, se silesc să arate lauda vrednică, cinstind pe cei ce sunt vârfurile Apostolilor, că prin ei au fost aduși la mântuire.

Că cine este mai mare decât Petru și cine este deopotrivă cu Pavel, care, cu fapta, și prin cuvânt, au împodobit toată zidirea, din cer și de pe pământ, care, din tina trupului, au fost alcătuiți și mai mari decât îngerii s-au arătat ? Deci, ce vom zice despre învățătorii zidirii celei de sus și ai celei de jos ? Că nu aflu cuvânt vrednic, să laud pe cei ce au proslăvit neamul oamenilor pe cei ce tot pământul și marea au înconjurat și rădăcinile păcatelor le-au smuls și semințele dreptei credinte le-au aruncat în inimile oamenilor celor nesupuși. Petru – povățuitorul Apostolilor, Pavel – învățătorul lumii și părtaș cu puterile cele de sus, Petru – propovăduitorul iudeilor, Pavel – mângâierea neamurilor. Și, priviți înțelepciunea cea covârșitoare a Stăpânului, că, pe Petru, din pescar l-a ales, iar, pe Pavel, din făcătorii de corturi. Și aceasta, tot spre folos a făcut-o, ca să se cufunde în adânc.

O, prea fericită pereche, căreia ți s-au încredințat sufletele lumii întregi. Petru – începătura dreptei credințe, marele arătător de cele sfinte ale Bisericii, sfătuitorul cel trebuincios al creștinilor, odorul puterilor de sus. Apostolul cel cinstit de Stăpânul. Pavel – marele propovăduitor al adevărului, lauda lumii, omul cel din cer și îngerul cel de pe pământ, slava Bisericii, vulturul zburător întru cele înalte, alăuta Duhului, privighetoarea și viersul cel dulce-grăitor, gura Stăpânului, slujitorul cel treaz al lui Hristos, Pavel și Petru, cei împreună înjugat la jugul Bisericii, cu ce bun câștig ați dobândit lumea, cei ce crucea lui Hristos ați purtat-o, în loc de jug, iar, în loc de călăuză, pe Mântuitorul l-ați purtat, si, în loc de povară, cele doua așezăminte ale Scripturilor, iar, în loc de imboldire, darul Sfântului Duh l-ați avut. Pavel și Petru, cei ce, în fiecare zi, luminează Biserica, cămările Stăpânului, casele de oaspeți a toată lumea, corturile Duhului, școlile de tâlcuire ale Sfintei Treimi, dascălii Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu.

Petru, dorirea mea cea dumnezeiască, Pavel, vasul alegerii, toiagul meu; Petru, locasul lui Dumnezeu; Pavel, gura lui Hristos, vioara Duhului; omul cel de trei coți, care, însă până la cer a ajuns. Cel ce într-un loc era cuprins și pe toata lumea a adunat-o împrejurul Stăpânului, care de la Ierusalim, Evanghelia lui Hristos, a dus-o până în Iliric, drumețul cel iute alergător, vulturul care a zburat la ceruri, cel plin de dumnezeiescul dar, cel mărturisit de Domnul să poarte numele Lui înaintea lumii întregi, cela ce, până la al treilea cer, a strabatut si in Rai a intrat și până la dumnezeiescul Scaun, cel necuprins de minte, s-a suit și a auzit taine negrăite, care nu sunt cu putință omului a le grăi. Dar, ce vom zice și despre Petru ? Privirea cea dulce a Bisericii, strălucirea lumii, porumbița cea curată, povățuitorul Apostolilor, Apostolul cel fierbinte, cel ce fierbea cu duhul, îngerul și omul, plin de dar, piatra cea tare a credinței, cugetul cel înțelept al Bisericii, cela ce „fericit” a fost numit de gura Stăpânului, cela ce cheile Împărăției cerurilor, de la Domnul Însuși, le-a luat.

Voi, Petru și Pavel, ați răpit rândurile îngerilor. Și pentru ce grăiesc multe ? Însuși Domnul va lăuda pe voi, zicand: Voi sunteți lumina lumii, cei mai îndestulați decât împărații, cei decât bogații, mai puternici, cei decât ostașii mai tari, cei decât înțelepții, mai înțelepți, cei decât filozofii, mai filozofi, cei decât ritorii, mai frumos cuvântători, cei ce nimic nu aveți și pe toate le țineți. Voi sunteți răbdarea mucenicilor, voi, dreapta credință a patriarhilor, nevoința monahilor, cununa fecioarelor, pacea celor căsătoriți, fraul bogaților celor răpitori, înfrânarea celor înverșunați, acoperământul împăraților, zidurile creștinilor, luptătorii împotriva barbarilor, zăbala în gura ereticilor, cei ce omorâți patimile cele necuvântătoare ale trupurilor, cei ce izgoniti legiunile dracilor, cei ce ați surpat capiștele idolilor păgâni, cei ce, pe cele de sus și pe cele de jos le-ați moștenit; că cheile celor de sus le-ați luat, iar păcatele celor de jos a lega și dezlega aveți putere. O, minunea celui simplu, o înțelepciunea celui necărturar. Petru, cela ce prin umbra lui pe cei slăbănogi îi întărea și poarta o dezlega. Pavel, cel ce, prin hainele lui, bolile le gonea și pe draci îi alunga. Cei ce, în mijiocul lor, pe Hristos Domnul, Îl aveau și sălaș al Sfântului Duh erau, Pavel, rânduneaua Bisericii, cea neostenită, Petru cel ce, ca o privighetoare, neîncetat cânta lumii, de-a pururea. Stâlpii Bisericii, luminătorii cei mari ai lumii, unul mai înalt decât altul, și, împreună, mai buni decât toata zidirea.

Bucură-te Petru, piatra credinței; Bucură-te, Pavel, lauda Bisericii; Bucură-te Pavel, grija Bisericilor; Bucură-te Petru, podoaba lumii; Bucură-te Pavel intrarea Raiului; Bucură-te Petru, dascălul împărăției cerurilor; Bucură-te Pavel, limanul cel liniștit al celor înviforați; Bucură-te Petru, cela ce, de multe laude, te-ai învrednicit, de la Domnul; Bucură-te Pavel, cela ce al multor daruri esti împărțitor; Bucură-te, Petru, cel fierbinte, care aprinzi cu Duhul cel Sfânt; Bucură-te, Pavel, drumețul cel cu bună alergare. Cei ce toată lumea cea de sub soare cu sfânta propovăduire ați luminat-o, cei ce nenumărate rele ați pătimit pentru Biserică, în temniță închisi, de iudei urâți, de barbari târâți, de împărați chinuiti, cei ce a răsufla nu erați slobozi și a înceta învățătura nu sufereați. Cei ce nu puteați mișca mădularele trupului, din pricina legăturilor și pe toată lumea, cea legată prin păcat, ați dezlegat-o. Voi, care taberele dracilor, cu totul, le-ați biruit, iar darul Preasfântului Duh în lume s-a întors. Voi ați risipit negura rătăcirii, voi semințiile dracilor le-ați surpat, voi capiștele păgânilor le-ați stricat, voi toată slujirea de Dumnezeu, cea cu nume mincinos, cenușă ați făcut-o. Voi, vânturând, neghina din grâu ați lepădat-o și învățătura voastră, cea din toate zilele, în Biserică, roadă curată ați arătat-o.

Deci, ce mulțumiri vă vom aduce, vouă, celor ce atâta v-ați ostenit pentru noi ? Îmi aduc aminte de tine, Petru și mă înspăimânt. Îmi aduc aminte de tine Pavel și, înspăimântându-mă, ma podidesc lacrimile. Ce să zic, nu știu, și nu știu ce să grăiesc, privind necazurile voastre. Câte temnițe ați sfințit, câte legături ați luminat, câte închisori, cu învățăturile voastre, ați umplut, câte lanțuri ați strălucit, câte munci ați răbdat, câte locuri, cu tălpile voastre, ați sfințit, câte ocări ați pătimit, cum pe Hristos l-ați purtat, cum Bisericile le-ați veselit, cu propovăduirea voastră. Binecuvântată este sângerarea mădularelor voastre, pentru Biserica. Voi cu totul, întru toate, L-ați urmat pe Hristos. Că, în tot pământul, a ieșit vestirea voastră și la marginile lumii graiurile voastre. Că Biserica, cea logodită de voi Domnului, neruptă o va păzi Hristos. Că cine, ținând vrednicia de învățător, a îndrăznit să zică, vreodată, ceva, în afară de predania voastră ? Voi, pe toți dascălii, i-ați întrecut, voi, pe toți cuvântătorii de Dumnezeu, i-ați învățat pe toți întunecații, i-ați luminat, răbdarea voastră a biruit orbirile noastre, cei ce v-ați rugat să fiți, voi, anatema, pentru ca lumea să o dobândiți.

Deci, cu ce vă vom răsplăti vouă, pentru toate bunătățile, pe care ni le-ați dat nouă ? Astăzi, este pomenirea patimilor voastre. Astăzi, este prăznuirea mărturisirii voastre pentru Hristos. Astăzi, toți, veselindu-ne, cinstim sfinlele voastre moaște. Bucură-te, Petru, cel ce te-ai împărtășit de lemnul crucii și asemanarea Dascălului n-ai voit a te răstigni în răstignire dreaptă, precum Stăpânul nostru, ci mai mult cu capul în jos, ca cel ce făceai călătoria ta de pe pământ la cer. O, binecuvântate piroane, care ați pătruns sfintele sale mădulare. Bucură-te, cel ce, cu îndrăzneală, în mâinile Stăpânului, sufletul l-ai dat, iubitorule de Stăpân și bineslujitorule al Domnului, cel ce ai slujit Domnului fără de împrăștiere, Biserica logodindu-i-o cu toată sârguința, cel ce fierbeai cu duhul, Apostol credincios al Stăpânului tuturor. Iar ție, Pavel, de trei ori fericite, omul cel nepovestit, capul ți s-a tăiat. Ce fel de sabie a trecut prin gâtlejul tău, gura a Stăpânului, cel ce ești minunarea cerului însuși și pământului înfiorare ? Sabia aceea facă-se mie, în loc de cunună, ca am primit sângele tău ? Treizeci și cinci de ani ai slujit Domnnului, cu toată sârguința, săvârșindu-ți drumul, pentru dreapta credință, te-ai odihnit în Domnul, la șaizeci și opt de ani.

Pentru aceasta și noi, în ciuda păcatelor noastre, fericitele voastre glasuri le slăvim. Bucurați-vă întru Domnul, totdeauna, neîncetat, pentru noi rugați-vă. Făgăduințele voastre împliniți-le. Că strigi, fericite Petru, așa zicând: „Mă voi sârgui, după ducerea mea, să fac pomenire despre voi”. Iar, fericitul Pavel, către Dascălul și Domnul tuturor, s-a dus după multe osteneli. Și au adormit, amândoi, întru marea cetate Roma, în 29 de zile ale lui iunie, în zilele lui Nero cel fără de lege. Deci, toată sârguința datori suntem a o arăta, iubiților, rugându-ne Împăratului a toate, lui Hristos, Dumnezeului nostru, ca să ne învrednicească pe noi, din iubirea Sa de oameni, a rămâne neclătinați în predaniile și învățăturile lor. Ca să dobândim mila înaintea Divanului Lui. Că lui Dumnezeu Tatăl I se cuvine slava, împreună și Preasfântul și bunului și de viață făcătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Întru această zi, învăţătură la pomenirea Sfinţilor şi mai marilor Apostoli Petru şi Pavel

Ati auzit, fratilor, in Evanghelie, pe Insusi Domnul, zicand catre ucenicii Sai, cuvintele cele de viata, pe care, ascultandu-le si scriindu-le in inimile voastre, duhovnicesti sa le facem. Dupa aceea, ati auzit cele ce, ca un Imparat, le-a grait catre Petru: „Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea”, adica, piatra cea tare a credintei, pe care Hristos a zidit Biserica cea duhovniceasca, pe care portile iadului n-o vor putea birui si unde Insusi Facatorul, a pus temelia si i-a intarit zidurile, prin credinta; si cine i se va putea impotrivi ei ? Pentru ca, oricine alearga la Biserica, se va mantui. La aceasta fratilor, sa scapam, ca, acolo, de toate pacatele eliberare vom afla, acolo, vom dobandi vindecare de patimi, acolo, ne vom indulci de veselie si de bucurie, pentru ca acestui mai-mare Apostol Petru, i-a dat Domnul Dumnezeu stapanire, zicand: „Si iti voi da tie cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat si in ceruri” (Matei 16, 19). Catre acela acum sa cadem, fratilor, cerand deslegare, cu credinta, curatie si dragoste, fara de pizma, cu fapte bune impodobindu-ne si curatindu-ne, cu milostenie si cu post, ca si noi sa castigam mila, de la Dumnezeu, pe saraci, miluindu-i, pe straini, primindu-i, pe cei goi, imbracandu-i, pe cei flamanzi, hranindu-i pe cei insetati, adapandu-i, ca, prin acestea, se deschide Imparatia cerului si se iarta pacatele. Drept aceea, nu putem sa-i trecem pe cei in nevoi, cu vederea, ca, si pentru dansii, ne este data averea, ca si pe ei sa-i hranim si a noastra indestulare sa o avem. Ca a zis Domnul: „Cu ce masura veti masura, se va masura voua”. Pentru aceasta, bine este, fratilor sa ne sfarsim viata cu petrecerea cea fara de prihana, in lumea aceasta, si osanda vesnica sa nu o mostenim. Pentru ca va veni Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca sa judece vii si mortii si sa plateasca fiecaruia, dupa faptele lui, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.