Luna iunie în 5 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Dorotei episcopul Tirului (sec. IV).


   Sfantul Dorotei a fost urmasul Sfantului Metodie, la scaunul de episcop al Tirului, pe vremea imparatiei marelui Constantin.

El a cunoscut prigoana impotriva crestinilor si n-a pastorit multa vreme, ca, pentru cruzimea cea cumplita a chinurilor, si-a lasat scaunul si se ascundea prin nestiute locuri. Deci, pe cand imparatea marele Constantin si Biserica a luat pace. Sfantul Dorotei s-a intors la Tir, la scaunul sau, si pastorea bine turma oilor celor cuvantatoare, aducand pe multi de la inchinarea idolilor, la Hristos. El a trait pana pe vremea imparatului Iulian, cel ce s-a lepadat de credinta crestina. Acesta, luand imparatia, ura Biserica lui Hristos, la inceput, nu pe fata, ci in ascuns, poruncind dregatorilor sa prinda pe crestini si sa ucida pe cei ce nu cinstesc idolii vechilor credinte pagane, cu aceasta el crezand ca poate sa zdrobeasca, cu totul, credinta in Hristos si sfanta lui Biserica, indepartand pe crestini din toate dregatoriile imparatesti si prigonindu-i pe fata, in toate chipurile.

Deci, batranul episcop Dorotei, vazand chinuirea cea mare ce se facea crestinilor, si-a lasat, iarasi, scaunul Bisericii din Tir, fugind de groaza prigonitorilor si a luat drumul pribegiei, dupa cuvantul Domnului, care zice: „Cand va urmaresc pe voi in cetatea aceasta, fugiti in cealalta.” (Matei 10, 23). Iesind ei, deci, din cetatea sa, a mers in Tracia, dar nici acolo n-a scapat de idoli, chemându-l, astfel, Dumnezeu la cununa mucenicească. Și a fost prins de dregătorii lui Iulian, în cetatea Diopole, și a suferit multe bătăi, răbdând multe pătimiri. Și și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte bătrân de vreme ce avea o sută șapte ani.

El a lăsat felurite scrieri, folositoare creștinilor, în limba grecească și latinească, fiind bărbat desăvârșit în înțelepciunea cea duhovnicească, atât cea dinlăuntru, cât și în cea din afară. El a scris viețile Proorocilor și ale Apostolilor și alte cuvinte și tâlcuiri folositoare. Iar acum, fiind el însuși scris în cartea vieții, petrece împreună cu acei Sfinți, ale căror vieți le-a scris.

Întru această zi, cuvânt din Înţelepciune, pentru învăţătura fiilor.

   Luati aminte, voi, cu dinadinsul, la cele ce s-au zis, ca sa dati invatatura copiilor vostri, din tanara varsta. Ca zice inteleptul: „Cela ce iubeste pe fiul sau, varga sa nu o cruta, ci il pedepseste pe el din tinerete, ca, la batranetile lui, sa aiba odihna.” Iar de nu-l vei pedepsi pe el din tinerete, apoi, indaratnicindu-se, nu se va supune tie. Ca se zice, la intaia Carte a imparatilor asa: „A fost in Ierusalim un oarecare preot, anume Eli, smerit si bland, placut lui Dumnezeu, la tot lucrul bun. Si acesta avea doi fii si vazandu-i pe ei ca umbla rau, nu-i certa, nici nu-i oprea, nici nu-i invata sa se teama de Dumnezeu, si nu-i pedepsea cu toiagul, ci ii lasa pe ei in voia lor, iar ei, in nebunie si nepedepsire fiind, faceau toate rautatile. Deci, a zis Dumnezeu, lui Eli, tatal lor: „De vreme ce nu ai invatat pe fii tai, vor muri ei de sabie. Si tu insuti si toata casa ta va pieri acum, pentru fiii tai, pentru ca nu i-ai invatat pe ei sa se teama de Dumnezeu.” Ca, macar ca a fost multi ani preot in Israil si dupa placerea lui Dumnezeu a vietuit, insa, de vreme ce fiii sai, nu s-a ingrijit, pentru aceea rau a pierit.

Auzit-ati, oare, fratilor, cum a facut Dumnezeu lui Eli in Legea Veche? Dar ce vom patimi noi, cei ce suntem in Legea Noua, daca nu vom invata pe fiii nostri, spre bine? Pentru aceasta si Sfantul Ioan Gura de Aur zice: Cel ce nu-și învață pe fiii săi, să fie înțelepți, acela, mai amar decât tâlharii, se va osândi, că tâlharul omoară trupul, iar acela, sufletul.” Însă, voi, fraților și fiilor iubiți, învățați pe fiii voștri din tinerete, la toată legea lui Dumnezeu și la obiceiul cel bun ca, primind frica Domnului, să nu vă întristeze pe voi la bătrânețile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii răi, apoi să nu cruți varga ta.

Fraților, învățati pe fiii voștri să se teamă de Dumnezeu și să părăsească obieceiurile cele rele, ca să nu pieriți rău. Și voi, preoții, învățați pe fiii voștri, cei duhovnicesti, legându-i prin canoane. Că, dacă voi nu-i veți lega aici, apoi, vă așteaptă pe voi legăturile cele nedezlegate. Iar, pe copiii voștri să-i învățați, pedepsindu-i nu numai prin cuvânt, ci și cu toiagul, ca, acum, să nu pătimiți rușine de la oameni, pentru dânșii, iar în veacul ce va să fie, osânda, dimpreună cu dânșii. Dar aceasta nu numai preoților se cade, ci și tuturor creștinilor, ca, adică, să-și învețe pe fiii lor spre bine.

 

 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, despre moarte.

   Fratilor, sa ne temem de moarte si sa ne infricosam. Sa ne temem si de focul gheenei, ca vesnic este. Sa ne temem de foc, ca nestins este. Sa ne temem de tartar, ca n-are parte de bucurie. Sa ne temem de intuneric, ca nu se impartaseste de lumina. Sa ne temem de viermi, ca fara de moarte sunt. Sa ne temem de ingerii cei de la judecata, ca nemilostivi sunt. Vai si amar mie, ca Tu Doamne graiesti cu tarie, iar eu nu Te aud, cand imi vorbesti mie. O, suflete, departeaza-te de la toate spurcaciunile si de la toate lucrurile cele rele. Vai mie, ca lacasul Tau l-am spurcat si pe Duhul Sfant L-am scarbit, Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale si Judecatile. Ca, pentru un pacat mic ma lipsesc si ma despart de desfatarea Raiului si de Imparatia cerurilor si fara de moarte ma voi osandi si, pentru dulceata trupeasca, focului sa ma dau. Dreapta este judecata Domnului, ca ma invata pe mine si eu nu o ascult, imi aduce marturii, iar eu le batjocoresc.

Asa vei incepe a grai inaintea mortii, cu parere de rau. Drept aceea, fratilor, nimic sa nu cinstiti decat dragostea. Ca mult gresim, in toate zilele, in toate vremile, ceasurile si noptile. Pentru aceasta, dragoste sa avem, ca ea acopera multime de pacate. Ca vom folosi, fiilor, macar de am dobandi toata lumea, iar mantuitoarea dragoste nu o vom avea? Si ce ar folosi, de ar face cineva o masa mare, ca sa ospateze imparati si domni si ar gati de toate celelalte bunatati, cate ii trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea sa manance cineva din masa aceea? Si nu numai ca a gatit toate acele bunatati in zadar, dar se va simti si rusinat, fata de cei chemati. Asa, si aici, fratilor mei, ce vom spori, ostenindu-ne in desert, atat de mult, fara de dragoste? Ca, fara de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugaciune, primire de straini sau ar aduce dar lui Dumnezeu si roadele sale la biserica, sau orice altceva de ar face, fara de dragoste, toate ca nimic se arata lui Dumnezeu, ca nu are trebuinta de ele. Sa nu gandesti ca, fara dragoste, vei face ceva, vreodata. Iar de vei zice: „Nu voiesc să mă împac cu fratele meu, dar pe Hristos îl iubesc”, vei fi un mincinos, căci te arată pe tine Ioan Apostolul, zicând: „Sfârșitul legii este dragostea.” O, ce putere are dragostea cea nebiruită. Și ce putere are dragostea cea nemăsurată. Nimic nu este mai mare, decât dragostea, nici în cer, nici pe pământ. Aceasta sfântă dragoste este începutul faptelor bune. Dragostea este semnul a toată fapta bună. Este sarea tuturor bunătăților. Ea nu se înalță. Este împlinirea legii. Dragostea s-a sălășluit în inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au și păzit-o. Tot ea a sălășluit și în profeți. Dragostea l-a făcut, și pe David, lăcaș al Duhului Sfânt. Aceasta, încă și pe Iov l-a întărit. Și ce să grăiesc mai mult? Ea, și pe Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorât. Din dragoste tot lucrul bun s-a făcut. Că prin ea moartea s-a omorât, iadul s-a robit și Adam s-a înnoit. Prin dragoste, una s-au făcut, îngerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste, Împărăția lui Dumnezeu s-a propovăduit. Prin ea, pustietățile s-au prefăcut în niște cetăți, iar pescarii s-au înțelepțit. Ea munții și peșterile s-au umplut de cântări. Ea a învățat pe bărbați și pe femei, să umble pe calea cea strâmtă și cu greutăți.

Dar, cum să tac despre faptele dragostei, de care și îngerii se minunează? Dragostea, de care și îngerii se minunează? Dragostea este aducătoarea a tot lucrul cel bun Fericit este omul, care a aflat dragostea cea adevărată și nefățarnică, precum a zis Stăpânul, că mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca, adică, cineva sa-si puna sufletul său pentru aproapele. Pe aceasta dragoste, având-o Pavel Apostolul, a zis: „Dragostea nu face rau aproapelui, nu rasplateste nimanui, rau pentru rau, nici clevetire pentru clevetire.” Deci, pe aceasta dragoste aflând-o, pe nici unul nu-l vei trece cu vederea, nici nu vei învrăjbi, nici nu vei cârti, nici nu vei urî pe fratele tău, cândva. Și vei iubi, nu numai pe cei care te iubesc, ci și pe cei ce te urăsc pe tine. Această dragoste sfântă, având-o întâiul Mucenic Ștefan, pentru cel ce-l ucideau cu pietre, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta „Fericit este omul, acela, care, mai întâi, de toate, o are pe ea, că plata lui în fiecare zi crește. Acestuia i s-a pregătit cununa. Pe acesta toti îngerii îl fericesc. De aceasta, Dumnezeu, niciodată, nu se desparte, că Dumnezeu dragoste este. Cela ce petrece în dragoste întru Dumnezeu petrece și Dumnezeu întru el. Și, prin dragoste, toate sunt. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.