Au fost ostaşi în armata romană în legiunile de la Dunăre şi îşi îndeplineau serviciul militar la Durostorum, în provincia romană Moesia Inferior. În cursul unui război pe care Imperiul Roman l-a purtat împotriva perşilor, în anul 298, împăraţii de atunci, Diocleţian şi Galeriu au hotărât să îndepărteze din armata romană pe toţi aceia care erau creştini, considerând că aceştia nu luptă cu destulă vitejie pentru a apăra hotarele sau integritatea Imperiului Roman. Astfel, în cetatea Durostorum au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi au suferit pentru El moarte martirică doi ostaşi din armata romană şi anume Marcian şi Nicandru. Aflându-se că sunt creştini şi recunoscând ei înşişi acest lucru, au fost aruncaţi în închisoare şi îndemnaţi să nege pe Hristos şi să jertfească zeilor. Refuzând aceste îndemnuri la apostazie au fost supuşi la mai multe chinuri, însă nu au renunţat la credinţa creştină, ci au rămas statornici în credinţa lor şi l-au mărturisit în continuare pe Iisus Hristos. Astfel, din dispoziţia imperială în ziua de 8 iunie 298 li s-au tăiat capetele.

Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfântului marelui Mucenic Teodor Stratilat

Sfântul mare Mucenic Teodor a patimit pentru Hristos, pe vremea păgânului împărat Licinius, în cetatea Iraclia, unde Sfântul era dregător. Iar vremea sfârșitului său a fost în ziua de 8 a lunii februarie. Acum, în această lună și zi, se cinstește aducerea cinstitelor sale moaște, din cetatea Iraclia, în patria lui, în Evhaita. Că, așa a poruncit Sfântul lui Uar, sluga sa, căruia, la pătimirea lui, i-a zis: „Trupul meu să-l duci în Evhaita, în țara strămoșilor mei.” Deci, cel care va voi să știe toate cele despre acest Sfânt, să citească pătimirea lui, cea pe larg scrisă. Noi, aici, vom pomeni minunea cea luminată, care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin. Și minunea a fost așa: Este un loc, departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pași, care se numește Carsat, unde era biserica Sfântului are Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc, l-au luat turcii în stăpânirea lor și au început a locui acolo, au intrat în biserica Mucenicului și au pângărit-o cu toate necurățiile. Că au au băgat în ea dobitoacele lor și femeile și copii lor. Și era acolo, închipuit pe perete, cu vopsele, chipul Sfântului mare Mucenic Teodor. Și, într-o zi, șezând mulți turci în biserica aceea  și vorbind între ei, unul a luat un arc și o săgeată și încordându-l, a tras în icoană. Și s-a înfipt săgeata în umărul cel drept al Sfântului și, îndată, a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu.

Și, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieșit din biserică, ci locuiau în ea, mai departe. Și erau acolo douăzeci de saracini cu femeile și copiii lor, și, în puține zile, ca loviți de o amară moarte, toți au pierit. Iar cei ce locuiau afară din biserică, în aceeași vreme, au rămas întregi și sănătoși. Și spune Cuviosul Anastasia Sinaitul, despre icoana aceea, pe care însuși a văzut-o, că era pe ea urme de sânge, care cursese din rană. Această minune a fost spre înfricoșarea turcilor celor necredincioși, iar nouă, credincioșilor, spre învățătură, ca să știm că datori suntem a cinsti Sfintele icoane, că prin ele, ni se dă și lucrează întru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru.

Întru această zi, viaţa Cuviosului Zosima fenicianul (sec.VI)

    Cuviosul Zosima era de neam fenician, din Siidi, un sat din Fenicia, ca la douazeci de stadii departare de cetatea Tirului. Acesta, in viata monahiceasca deprinzandu-se cu infranarea, cu postirea si cu alte fapte bune ce straluceau la dansul, atat de mare dar si-a dobandit de la Dumnezeu, incat, nu numai ca era liber de toata tulburarea, in cugetul lui, ci si pe cele ce erau sa fie si pe cele ce se faceau in locuri indepartate, le vedea, ca si cum ar fi fost acolo, mai inainte-vazator fiind. Iar manastirea lui era aproape de acelasi sat, Siidi, in care s-a nascut. I s-a intamplat, odata, cand era in Cezareea Palestinei, unde intr-acea vreme, carmuia, ca episcop cuviosul Ioan Hozevitul, dupa numele manastirii Hozevit care era nu departe de Ierusalim, langa calea ce duce spre Ierihon. El fusese luat fara voia lui, si sfintit episcop, pentru viata lui cea imbunatatita.

Intru aceeasi cetate a Cezareei, vietuia un oarecare barbat, de bun neam, anume Archesilae, dregator cu cinstea, impodobit fiind evlavie si cu toate faptele cele bune. La aceasta era gazduit Cuviosul Zosima, fiind primit de dansul cu cinste. In vremea cand a cazut Antiohia, staretul a inceput a suspina, a se tangui cu greu si a ofta din adancul inimii. Si atatea lacrimi a varsat, incat, a udat pamantul cu ele. Apoi, cerand o cadelnita, a umplut-o cu carbuni aprinsi si cu tamaie si a cadit pe toti cei ce erau acolo. Dupa aceea, s-a intins la pamant, in chipul crucii, si a inceput cu rugaciuni si cu laude a milostivi pe Dumnezeu. Atunci, Archesilae l-a intrebat: „Pentru ce te-ai tulburat asa?” Iar el, cu mare glas, a raspuns: „Glasul infricosatei sfaramari si al caderii Antiohiei a rasunat in auzul meu si in urechile mele, a patruns.” Iar Archesilae si ceilalti ce erau acolo, minunandu-se, au insemnat, scriind ceasul acela, intru care Cuviosul a spus aceasta. Iar, dupa aceea, degraba au aflat ca, chiar atunci s-a intamplat tot ceea ce zisese staretul, caci Antiohia a cazut in vremea in care staretul, plangand, a vestit caderea ei.

Iarasi, Cuviosul Zosima, intr-o oarecare vreme mergand la Cezareea, avea cu sine un asin, care ducea lucrurile Cuviosului, cele de nevoie. Deci, i-a iesit in cale un leu, care, rapind asinul, s-a dus cu el in pustie. Iar Sfantul Zosima, a plecat dupa el. Si, dupa ce leul a mancat asinul si s-a saturat, s-a apropiat de el staretul, si, zambind, i-a zis: „Deci, asa, prietene, calea, acum, imi este mai grea, fiindca de batranete, am slabit si nu pot sa duc in spate povara pe carte o puneam pe asin. Pentru aceea, sa porti tu sarcina, daca vrei sa scapi de mine, desi este impotriva firii tale lucrul acesta. Iar, dupa aceea, te vei intoarce catre naravul tau cei dintai, salbatic si de fiara.” Atunci, leul, uitandu-si maina sa cea fireasca, a inceput a se gudura pe langa dansul si a se face bland, ca un miel. Si, prin insasi gudurarea sa, a aratat semn de ascultare. Iar Sfantul Zosima, punand pe leu povara, pe care o ducea asinul, acesta a dus-o pana la portile Cazareei, unde, Sfantul, luandu-si povara, a slobozit iarasi fiara in pustie. Prin aceasta s-a aratat puterea Domnului cea nemarginita, care supune robilor Sai, in ascultare, chiar in fiarele cele salbatice. Pe de alta parte, s-a aratat, ca omului celui imbunatatit, care se supune cu adevarat Domnului, toata cealalta faptura, desi necuvantatoare si neintelegatoare, i se supune, si ea, lui, si ii slujeste. Si, in sfarsit, se arata si sfintenia Cuviosului Parintelui nostru Zosima fenicianul. Drept aceea, slava fie Dumnezeului nostru, pentru toate, acum si pururea.

Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon, pentru învăţătura fiilor

    „Ascultati, fiilor, invatatura tatalui, si luati aminte, ca sa intelegeti socotinta (Pilde 4,1), pentru ca dar bun va dau voua, cuvantul meu sa nu-l parasiti. Ca, si eu am fost fiu, ascultator al tatalui meu si iubit eram de maica mea. Ei ma invatau si-mi ziceau: „O, de s-ar înrădăcina cuvântul nostru în inima ta. Păzește poruncile și nu le uita. Câștigă-ți înțelepciunea și să nu te abați de la graiurile gurii mele, nici să treci cu vederea cuvântul meu. Nu lepăda înțelepciunea și ea te va păzi. Iubește-o și ea te va păzi pe tine. Începătura înțelepciunii este a câștiga înțelepciune, și cu prețul a tot ce ai, capătă priceperea. Caut-o pe ea și te va înălța pe tine. Cinstește-o pe ea, ca să te cuprindă și să dea capului tău cununa binecuvântată și te va împodobi cu diademă de mare cinste. Ascultă, fiule, și primește cuvintele mele și anii vieții tale se vor înmulți. Eu te voi învăța calea înțelepciunii și te voi purta pe căile dreptății. Când vei merge, pașii tăi nu vor șovăi și chiar de vei alerga, nu te vei poticni. Ține cu tărie învățătura și nu o părăsi; păzește-o, că ea este viața ta. Nu apuca pe calea celor fără de lege și nu păși pe drumul celor răi. Ocolește-l și nu merge pe el, treci pe alăturea și du-te mai departe. Că ei nu dorm, până nu făptuiesc răul și nu-i prinde somnul, fărădelege și beau vin căpătat prin asuprire.” Iar pe noi să ne izbăvească Dumnezeu din toate acestea. A Lui este slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

 

 

.