Aceasta a fost din Egipt. Încă de la vârsta de 12 ani, s-a despărțit de casa părintească și a mers în Alexandria. Era tânără și frumoasă și a căzut într-o desfrânare fără sațiu, încât s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbați tineri și bătrâni, cu desfătările pierzaniei desfrânării. Deci, petrecând ea șaptesprezece ani în cea mai adâncă viață păcătoasă, părându-i-se că numai aceasta este viața, Dumnezeu i-a întins o mână de ajutor, făcând ca un îndreptar de întoarcere la pocăință, de nevoință peste fire și de neasemuită sfințenie.

Că, dorind să se închine lemnului Sfintei Cruci, a mers la Ierusalim, vânzându-și trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Dar, încercând să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a întâlnit cu o Putere nevăzută, care o respingea afară din biserică, și n-o lăsa să intre. Și, făcând încercare de mai multe ori și neizbutind, și-a dat seama de viața ei păcătoasă. Și așa a început plânsul și pocăința Mariei.

Deci, luând chezașă pe Preacurata, că de o va lăsa să intre își va schimba viața, și-a dobândit dorirea și și-a ținut făgăduința. Având trei pâini uscate drept merinde, a trecut Iordanul și s-a afundat în pustie. Nevoințele ei au fost multe și grele, lacrimile neostoite, postul, rugăciunea, goliciunea trupului în frig și în arșița soarelui. Și, așa, a trăit 47 de ani în aspră pocăință, în încercări și ispite, aflând mântuirea. Și atât s-a înălțat deasupra patimilor, cât trecea și apa Iordanului pe deasupra și, când sta la rugăciune, se înălța în sus, ca de un cot de la pământ, neavând alt martor decât pe Dumnezeu, iar la sfârșitul vieții, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfântul Zosima.

Și așa, biruind firea omenească, prin nevoința ei și cu harul lui Hristos, și dobândind îngerească petrecere, cea mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, în vârstă de 76 de ani, în anul 431, pe vremea împărației lui Teodosie cel Tânăr. Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi! Amin.

.


Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce fac răutăți și nu sunt pedepsiți aici
.
        Cat de indelung a fost rabdat de Dumnezeu faraon imparatul, caci il rabda pe el cand facea rautatile lui cele multe. Vedeti insa ca, mai pe urma, pentru toate rautatile lui, a luat rasplatire si cumplita pedeapsa. Nu numai ca rau si-a savarsit viata aceasta, ci si dincolo cumplit si fara de mila se chinuieste. Drept aceea, se cade noua, fratilor, ca mult sa ne mahnim si sa ne temem si mai mult sa ne doara pentru cei ce primesc aici faceri de bine si sanatate, desi petrec in rautati si nu fac nici un bine si nicidecum nu iau nici o certare de la Dumnezeu, nici necazuri, nici boli. Ca, atunci cand, pentru faptele noastre cele rele, Dumnezeu aduce pedeapsa asupra noastra si chinuri, prin boli, atunci, mai usoara ne face noua judecata, pentru unele ca aceasta. Iar daca pentru orice gresala ne rabda, apoi, mare si rea osanda ne asteapta pe noi. Ca, daca nimeni din lume n-ar fi luat pedepsiri, nimeni n-ar fi socotit ca este un Dumnezeu deasupra noastra. Si daca, iarasi, aici ar fi luat fiecare dupa faptele sale, nimeni n-ar fi socotit ca mai este o inviere a mortilor, ca toti isi iau plata aici, dupa fapte. Dar nu este asa, ci, pe unii aici, ii pedepseste, iar, pe altii, ii lasa. Si multi drepti, pentru putine greseli sunt pedepsiti aici, iar, pe multi rai ii vedem sanatosi si cu trupurile si in zile bune, dar, dincolo, foarte amar le va fi lor.

Deci, acestea stiindu-le, sa nu ne tulburam. Isaia Proorocul a fost fierastruit, Stefan cu pietre a fost ucis. Petru Apostolul a fost rastignit, Ioan, Mergatorul inainte, a fost taiat cu sabia si alti multi Sfinti cumplite primejdii si tot felul de moarte au luat. De multe ori, cei binecredinciosi, pentru ca au putine greseli, ca si de acelea sa se izbaveasca, iau multe necazuri si intristari. Ca nu este nici un drept, care sa nu aiba vreo greseala si nu este nici un pacatos, care sa nu aiba ceva lucru bun. Precum si pacatosii mor in cumplite morti, ca si ceilalti, vazandu-i pe ei pedepsiti, sa se teama. Insa cei ce mor cumplit isi iau o parte de usurare in osanda, ca, pe acela pe care il iubeste Domnul, il cearta. Iar cei ce petrec intru indestulare si in nimic n-au fost incercati, unii ca acestia sunt in primejdie si sa ia seama! Dumnezeului nostru, slava!

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, să nu ne lenevim a citi cărțile Scripturii

.

        Multi din necitirea dumnezeiestilor Scripturi, s-au instrainat de la calea cea dreapta si, ratacindu-se, au pierit. Iar altii, chiar citind Cartile, fiindca n-au avut cunostinta cea adevarata, asemenea si aceia s-au abatut de la calea cea dreapta, Dumnezeu dandu-le voie sloboda, pentru mandria lor. Pentru ca, dupa ce primesc intelegerea, nu ai si voia cea buna sa faca dreptatea. De vreme ce omul carturar daca este betiv, nu se poate indrepta spre adevarul mantuirii. Iar daca cineva, nestiind Scriptura, s-ar face intelept, unul ca acela, asemenea este ca un stalp, sau ca un gard, ce sta fara de proptele si, daca sufla vantul, el cade. Asa si acela ce se face intelept, nestiind Scripturile, daca ar sufla asupra lui vantul pacatului, apoi cade, neavand proptele si sprijin din cuvintele Scripturii. Iar daca intelepciunea si Scriptura ar fi la un om, apoi ele sunt ca cei doi ochi, pentru un trup, cu vederea desavarsita. Ca precum pasarilor, pentru aceea li s-au dat aripile, ca sa scape de laturile omenesti, asa, oamenilor, li s-au dat Scripturile, ca pe toata inselaciunea vrajmasului sa o dea pe fata, ca multe sunt mestesugurile vicleanului diavol, cu care vaneaza pe oameni: pe unul il umfla cu mania, iar pe altul cu pisma, il sageteaza, pe altul la furtisag si la strambatate il invata, si pe altii ii deprinde la desertaciuni si ii amageste la betie si la desfranare si la cantece spurcate, pe unii spre mandrie ii indeamna, iar pe altii cu lenevire ii fura, ca sa nu mearga la biserica. Pentru ca pe multi ii amageste, vrand sa-i indeparteze de Dumnezeu si sa-i faca straini de Imparatie.

Insa Dumnezeu a descoperit oamenilor, prin Sfintele Carti, toate smintelile vicleanului diavol, ca sa nu insele pe cei ce cred in El. Si ne-a daruit asupra diavolului Cinstita Cruce, iar asupra laturilor lui, Sfintele Carti, pe care, ascultandu-le si facand cele scrise, vom castiga sfintenia si viata vesnica, salasuirea cea impreuna cu Sfintii, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.

.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre cum a miluit Sfântul Apolinarie pe un tânăr, fără știrea lui

Ne-a spus noua patriarhul Alexandriei, despre Sfantul Apolinarie, ca era foarte milostiv si impreuna-patimitor cu toti. Si a fost in Alexandria un oarecare stapanitor al cetatii, ce avea un fiu si, murind el, a ramas fiul cu multime de bogatie, pe care nu a mancat-o, nici nu a cheltuit-o in lucruri necuvioase, ci, ca un tanar nedeprins, neputand a o chivernisi, a pierdut-o pe toata si, din bogatie, a ajuns intru multa saracie, si i s-a spus despre dansul fericitului patriarh Apolinarie. Iar acesta, vazandu-l intru atata saracie si in haine proaste si rupte, cu fata ofilita, pentru ca ii stia pe parintii lui si multe suferea pentru dansul, in sufletul sau, voia a-l milui pe el. Dar nu voia aceasta aratat a o face, ci in taina, de la Dumnezeu invatat fiind.

Deci, a chemat pe iconomul sfintei biserici si i-a grait lui: „Nimanui sa nu spui ceea ce voi sa fac.” Iar el a zis: „Nadajduiesc stapane, spre Fiul lui Dumnezeu, ca nimeni din oameni nu va sti.” Iar patriarhul a vorbit lui pentru tanarul acela: „Voiesc a-l milui pe el. Deci, mergi si scrie act de datorie, ca de la fericitul tata al acestui tanar, s-a luat, pentru trebuinta bisericii, cincizeci de livre de aur si scrie si martori.” Iar el a facut asa si a dat inscrisul patriarhului. Ci, tatal tanarului murise de zece ani si mai bine, iar inscrisul se arata nou, si, pentru aceasta a poruncit patriarhul sa-l puna pe el in grau, ca sa se invecheasca. Si, dupa putine zile, a adus actul acela ca si cand era vechi si l-a dat patriarhului. Si a zis patriarhului: „Mergi acum, frate, si graieste tanarului: Ce-mi vei da mie, daca-ti voi da un act care-ti trebuie? Dar, cauta sa nu iei mai mult de trei galbeni. Si sa-i dai actul.” Si, raspunzand iconomul a zis: „Cu adevarat stapane, daca vei porunci, nimic nu voi lua.” Si i-a zis patriarhul: „Voiesc numai atata sa iei, trei galbeni.”

Si a mers iconomul, dupa porunca, la tanar si i-a zis lui: „Mai inainte, cu putine zile, am aflat un act pe care mi l-a dat fericitul tatal tau, spre pazire. Raposand tatal tau, s-a intamplat a fi la mine inscrisul pana in ziua de astazi, ca am uitat si nu mi-a venit la indemana sa ti-l dau; dar acum, ce imi vei da mie, ca eu sa ti-l dau?” A grait lui tanarul: „Ce voiesti, stapane, iti dau tie.” Si a zis iconomul: „Da-mi trei galbeni.” A grait lui tanarul: „Cu adevarat, stapane, daca va fi asa, si mai mult iti voi da tie.” Iar el a zis lui: „Datornicul este si bogat si intelept si-ti vei scoate plata fara osteneala.” Si i-a dat scrisoarea, in care scria despre cele cincizeci de livre de aur. Iar el, luand-o cu bucurie, a mers la patriarhul si i-a dat lui scrisoarea aceea.

Si, citind-o patriarhul a zis tanarului ca si cum s-ar fi suparat: „De cand a murit tatal tau sunt zece ani, unde ai fost pana acum? Du-te si nu ma supara.” Si a zis tanarul: „Cu adevarat, stapane, n-am avut eu scrisoarea aceasta, ci, zilele acestea, mi-a dat-o mie iconomul, graind: Cautand alte hartii, am aflat-o si pe aceasta. Iar patriarhul, oprind la sine scrisoarea, l-a slobozit pe el, zicand: „Ma voi gandi la aceasta.” Si, dupa o saptamana, din nou, a venit tanarul. Iat patriarhul, iarasi, cercetandu-l pe el, i-a zis: „Pentru ce ai zabovit atata?” Si se facea ca nu vrea sa-i dea lui. Atunci, a grait lui tanarul: „Stie Dumnezeu, stapane, ca nu avem cu ce sa ne hranim si ceea ce va pune Dumnezeu in gandul preasfintiei tale, cu aceea sa ma miluiesti.” Atunci, a grait lui cel intru sfinti, patriarhul Apolinarie, prefacandu-se ca si cand il ruga pe dansul: „Toata datoria ce scrie in scrisoare ti-o voi da tie, dar te rog pe tine, fratele meu, sa nu ceri de la sfanta biserica dobanda.” Atunci tanarul, inchinandu-se, a grait lui: „Ce voiesti, stapane, si ce vei porunci, aceea voi face, nu numai dobanda, ci si din aurul ce scrie in scrisoare, ia cat voiesti.” Iar patriarhul a zis: „Nu, destul ne este iertarea dobanzii.” Si, luand cincizeci de livre de aur, le-a dat tanarului. Si, facand rugaciune pentru dansul, l-a slobozit pe el, multumindu-i pentru lasarea dobanzii.

Asa sunt faptele, cele ascunse si nearatate oamenilor, ale dumnezeiescului Apolinarie. Ca nu numai ridica din atata saracie, dar si covarsea cu darnicia. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.