Sfântul Ioan Cassian s-a născut în Dobrogea, prin anul 360. Încă din fragedă tinerețe s-a făcut monah într-o mănăstire din Betleem și, având deosebită istețime a minții și multă osârdie spre înțelepciune și spre dumnezeieștile cărți, a străbătut, mai întâi, toată elineasca filosofie și a cunoscut desăvârșit, pe cât se poate, și tainele dumnezeieștii credințe. Totodată și-a înfrumusețat și viața sa cu fecioria, curăția, bunul obicei și toată fapta bună, agonisindu-și astfel o minunată filosofie a vieții.

Deci, auzind el de viața înaltă a pustnicilor, care trăiau în pustietățile Egiptului, a avut o mare dorință să-i vadă și, primind îngăduință, a plecat pe la anul 385, împreună cu un bun prieten al său, Gherman, și a vizitat patria anahoretilor, Egiptul. Acolo, a intrat îndată într-o mănăstire din pustia Schitiei și s-a dat pe sine la ascultare și la toată monahiceasca osteneală, îndeletnicindu-se cu viața cea aspră a nevoințelor și a postirilor pustnicești. Și, la dreapta socoteală venind, s-a depărtat la loc pustiu, la liniște; și a petrecut așa, nu puțină vreme, deprinzându-se întru cunoașterea ispitelor și luptându-se cu toate nevoile.

Voind apoi să tragă și mai mult folos de la sfinții părinti ai pustiei, a ieșit din acea liniște și a străbătut, în două rânduri, împreună cu fratele Gherman, locurile și oamenii cei mai de seamă din pustietățile Egiptului: Schitul, Tebaida, Nitria ș.a. Călătoriile lor țineau până aproape de șapte ani fiecare. Au putut întreba și aduna astfel cuvinte, mărturisiri, descoperiri fără pereche, din viața celor mai mari oameni înduhoviciți, din vremea aceea, având tot timpul de trebuință.

Prin anul 400, s-au dus amândoi la Constantinopol, unde au ascultat cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur și unde Sfântul Cassian a fost sfințit ca diacon, de însuși dumnezeiescul patriarh, și a fost folosit, o vreme, pentru slujirea Bisericii din Constantinopol. Pe la 405, cei doi prieteni se aflau la Roma, întru apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, care, în anul 404, fusese surghiunit, a doua oară, la Comane, unde a și murit.

Pe la anul 415, îl găsim pe Sfântul Cassian preot, statornicit la Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, una pentru bărbați și alta pentru femei. Tot aici, la cererea unor episcopi din Galia, Sfântul Cassian a scris două cărți. Cea dintâi carte a lui Cassian: Așezămintele vieții de obște a călugărilor, privește mai mult viața cea dinafară a călugărilor și curățirea lor de patimi, iar, a doua carte, Convorbiri cu părinții pustiei, privește cu deosebire viața lăuntrică a monahilor: gândul neîncetat la Dumnezeu și lupta oamenilor pentru îndumnezeirea lor, scopul vieții creștinești.

Și așa, acest minunat bărbat, ani mulți viețuind și lăsând monahilor mult folos cu scrierile sale, s-a dus la veșnicele locașuri, punte făcându-se între Răsăritul și Apusul creștinătății. Dumnezeului nostru, slavă!

.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Părintelui nostru Vasilie Mărturisitorul, cel ce a pătimit împreună cu Sfântul Procopie

.

Acesta a viețuit pe timpul nelegiuitului împărat Leon Isaurul și era din aceeași mănăstire cu Sfântul Procopie Decapolitul. Deci, petrecea în obștea fraților cu fapte bune pustnicești, cu viața cuvioasă și cu dreapta credință.

Ivindu-se lupta contra Sfintelor Icoane, a stat cu multă tărie împotriva taberelor rătăcirii. Drept aceea, a fost prins și multe chinuri pătimind, l-au aruncat în temniță, unde a îndurat și mai cumplite chinuri. Și având într-ajutor și pe dumnezeiescul Procopie, neîncetat a propovăduit adevărul, până la sfârșit. Și a fost strujit și Sfântul Vasilie, ca și Sfântul Procopie, cu unghii de fier, peste tot trupul și a petrecut în lanțuri, nu puțina vreme, neprimind a se învoi cu erezia.

Iar când a murit tiranul împărat Leon, slobozit a fost din lanțuri și din temniță și Sfântul Vasilie, împreună cu Sfântul Procopie și cu alți mărturisitori ai dreptei credințe. Și s-a întors el la mănăstirea sa, la aceleași pustnicești osteneli, că și mai înainte, pe mulți îndreptând la cunoștința adevărului și la viața plăcută lui Dumnezeu.

Iar după mulți ani, venind la fericitul său sfârșit, cu rugăciuni și cu mulțumiri, s-a dus el veselindu-se, către Dumnezeu, pe Care din tinerețe L-a iubit.

.

Întru această zi, pomenirea Sfintelor femei Chira și Marana

 .

Patria acestora era Veria, cea dinspre rasarit, fiind din neam stralucit si ales, iar cresterea lor, potrivita cu neamul. Ci, pe toate acestea defaimandu-le, au intrat intr-o casuta mica, careia i-au astupat usa cu lut si cu pietre si, lasand numai o ferastruica, prin care primeau inlauntru hrana cea de nevoie, vorbeau cu femeile care mergeau catre dansele, inaltand lauda lui Dumnezeu. Si toata vremea cea de peste an, o petreceau in liniste; si numai in vremea Cincizecimii vorbeau. Si singura Marana vorbea cu cele ce mergeau la ele, iar glasul Chirei nimeni, vreodata, nu l-a auzit. Si purtau pe trupul lor lanturi de fier foarte grele si imbracamintea le era foarte mare, incat le acoperea cu totul picioarele si trupul.

Cu asemenea chip vietuind, au savarsit patruzeci si doi de ani; cu postire si cu suferirea rabdarii, atat s-au nevoit, incat gustau hrana o data la patruzeci de zile, timp de trei ani intregi, iar in ceilalti trei ani, o data la trei saptamani, precum dumnezeiescul Daniil. Ci si la purtatorul de viata Mormant al lui Hristos, ducandu-se, nici cum n-au gustat hrana, pana ce au savarsit inchinaciunea, si iarasi, intorcandu-se, fara a manca, au incheiat calatoria; iar lungimea caii era de douazeci de zile de mers. Si ducandu-se inca si la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoarei Mucenite Tecla, asemenea au facut; s-au dus si s-au intors fara a manca.

Deci, acestea, cu asemenea vietuire impodobind neamul femeilor, au alergat catre Domnul, pe Care-L doreau.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Iulian monahul, pe care îngerul l-a izbăvit de desfrânare

    Spunea Iulian monahul despre sine: „Sezand eu, in partile sfantului Iordan, in pestera mea, intr-una din zile, intru amiaza fiind si arsita mare, ca era luna lui august, a batut oarecine la usa pesterii mele, iar eu, iesind, am vazut o femeie si i-am zis ei: Ce cauti tu aicea? Iar ea, raspunzandu-mi, mi-a zis mie: Parinte sfinte, si eu in pustia aceasta vietuiesc, ca de o stadie departe de pestera ta, avand si eu o pestera mica. Inca mi-a aratat mie si locul spre miazazi si mi-a zis mie: Trecand eu pustia aceasta, am insetat de arsita cea cumplita. Deci, te rog, parinte, da-mi sa beau putina apa.  Iar eu, scotand o cana cu apa, i-am dat ei; si dupa ce a baut, s-a dus.

Iar dupa plecarea ei a inceput diavolul a ma imboldi spre gand de desfranare si, biruindu-ma, n-am mai putut rabda infocarea. Deci, luandu-mi toiagul meu, am iesit din pestera la zaduf. Si era arsita, cat si pietrele se aprindeau. Si mergeam spre dansa, vrand sa-mi implinesc pofta mea si m-am apropiat cat era cu putinta a se vedea si locul, iar pofta ma aprinsese foarte tare. Si, inca neajungand eu la locul acela, am vazut, ca in vis, pamantul deschizandu-se si pe mine aruncat in deschizatura lui si am vazut acolo niste trupuri moarte, putrezite si risipite. Insa, am vazut si un barbat cu sfintita cuviinta, cu haine preotesti imbracat, aratandu-mi trupurile acelea si zicandu-mi: Acest trup este femeiesc si acesta de copil, iar acesta-i barbatesc, deci, satura-ti pofta ta, pe cat voiesti, si, pe cat ai dorit, din trupurile acestea pline de viermi si de stricaciune, pentru ca si acestia, asemenea facand, toti acestia au murit si trupurile lor s-au risipit langa iad, iar sufletele lor se chinuiesc in osanda. Deci, cazi si osandei vinovat sa fii.

Pentru o pofta ca aceasta voiesti sa-ti pierzi plata unor atat de mari osteneli? Teme-te dar, o, omule, de toate ostenelile pe care le vei pierde intr-o frantura de ceas, vezi si intelege ca, pentru o biata pofta ca aceasta, primesti sa te desparti pe tine de Imparatia lui Dumnezeu. O, vai si amar de slabiciunea omeneasca! Ca, pentru o frantura de ceas, de toata plata ostenelilor tale primesti sa te lipsesti, de la Dumnezeu sa

Iar eu, de multa rusine, am cazut cu fata la pamant si cel ce mi s-a aratat in haine preotesti, venind, m-a ridicat pe mine; iar eu m-am dus la locul meu, multumind lui Dumnezeu si graind: De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin mai trebuia si sufletul meu s-ar fi salasuit in iad. Deci, laudand pe Dumnezeu, Cel ce m-a mantuit si m-a izbavit de pacat si de amarele chinuri gatite desfranatilor, v-am spus voua toate acestea. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre ascultare

    Asculta monahule, cuvintele acestea ale parintelui tau si cu neabatere sa-i implinesti invataturile lui. Cand te va lua pe tine sa mergi impreuna cu dansul, atunci cu tot gandul sa calatoresti impreuna cu el. Caci, in acest chip, vei lepada gandurile cele rele si vrajmasii draci nu se vor intari asupra ta. Iconomul cel rau necajeste sufletele fratilor si, gasindu-le vina, nu-i miluieste pe dansii. Iconomul nedrept imparteste rau, iar cel drept, dupa cum se cade, da. Cel ce graieste de rau pe fratele sau, va pieri, si cel ce trece cu vederea pe cel bolnav, nu va vedea lumina. Mai bun este calugarul cel ce slujeste fratelui la boala, decat sihastrul cel ce nu se indura de aproapele sau. Cela ce-si impodobeste hainele sale si isi satura pantecele sau, va paste ganduri spurcate si, cu cei intregi la minte si curati, nu va sedea. De vei intra in vreun sat, sa nu te apropii de femei si sa nu zabovesti multa vreme impreuna cu dansele la vorba, ci sa fugi de dansele, si asa vei scapa si te vei izbavi de pacate.

 

 

 

 

.