Sfintii Mucenici si doctori fara de arginti Cosma si Damian

Acestia au fost din marea cetate a Romei, in zilele imparatului Carus (282-284), frati fiind, si, cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace si neluand alta parte, de la cei ce se lecuiau, decat credinta si marturisirea lui Hristos. Deci, au fost parati la imparat, ca, prin mestesug vrajitorsec, fac vindecarile si ca, astfel, in fiecare zi, parasind inchinarea la idoli, multi se apropie de Hristos.

Si a trimis imparatul, indata ostasi, sa-i prinda, si sa-i aduca inaintea lui, la judecata. Si ostasii, mergand in satul de langa Roma, unde Sfintii aveau locuinta lor, de la parinti, nu i-au aflat, deoarece credinciosii ii silisera, pe Sfinti, sa se ascunda intr-o pestera. Deci, ostasii, maniindu-se, au prins pe niste barbati cinstiti, din satul acela, si, legandu-i in lanturi, i-au dus la Roma. Afland de aceasta, Sfintii Cosma si Damian, nerabdand ca altii sa sufere in locul lor, au iesit din pestera si s-au predat singuri. Deci, ostasii eliberand pe acei barbati, au pus in lanturi pe Sfintii Cosma si Damian.

Iar, a doua zi, pe cand imparatul sta la judecata, iar Sfintii isi marturiseau credinta lor in Hristos, deodata, capul imparatului s-a sucit, cu fata la spate, si nu putea sa-l mai intoarca. Dar, cu acest prilej, imparatul insusi s-a izbavit din paganatate, ca a fost tamaduit de dansii, crezand in Hristos, el si toata casa lui, eliberand pe Sfinti, pe care i-a trimis la locul lor.

Dar dascalul pagan al Sfintilor, cel care ii invatase pe ei mestesugul vindecarilor, nerabdand slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfintilor doctori fara de arginti, la indemnul vrajmasului, a primit in inima lui, gandul lui Cain. Si, sub cuvant de a culege impreuna buruieni de leac, pe un munte, i-a despartit pe cei doi frati, unul de altul, si i-a ucis cu pietre. Si asa s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos, Caruia I se cuvine slava si cinste in veci Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, pentru folosul sufletului.

    Un frate oarecare a mers la muntele Feremului, la un bătrân, mare cu viaţa şi foarte iscusit, în fapte bune. Şi, închinându-se, după obicei, l-a întrebat pe el, zicând: „Ce voi face, părinte, că îmi piere sufletul meu?” Zis-a lui bătrânul: „Pentru ce îţi piere sufletul?” Raspuns-a lui fratele: „Eu, părinte, când eram în lume, în viaţa mirenească, foarte mult posteam şi rugăciuni şi privegheri făceam şi multă râvnă sufletească şi umilinţă şi lacrimi aveam. Iar, dacă m-am lepădat de lume şi m-am făcut călugăr, nici unele din aceste bunătăţi nu le mai văd la mine.” Zis-a lui bătrânul: „Să mă crezi, fiule, că acele bunătăţi, ce-mi spui, că le făceai, când erai mirean, toate, pentru mândrie şi lauda oamenilor, le făceai, că aveai şi îndemnător spre aceasta, pe cel ce, în taină, se lupta cu tine. Şi acele fapte ale tale, nu erau primite de Dumnezeu. Pentru aceea, nici diavolul, atunci nu te lua în seamă, nici nu îţi  sta ţie împotrivă, cu război ca să-ţi ia sporirea ta. Iar, acum, te vede pe tine, că ai ieşit la luptă cu el, pentru aceea, şi el se întrarmează împotrivirea ta. Însă, mai primit şi mai plăcut este lui Dumnezeu un psalm, pe care-l vei citi acum, cu smerenie, decât o mie de psalmi, pe care îi citeai în viaţa mirenească, cu mândrie.”

Zis-a, iarăşi, fratele: „Eu, părinte, acum nici să postesc nu pot, că toate faptele cele bune s-au luat de la mine.” Zis-a lui bătrânul: „Frate, să-ţi ajungă ţie, ceea ce ai, dar rabdă cu mulţumire şi te vei folosi.” Iar, el se împotrivea, zicând: „Cu adevărat, părinte, pierit este sufletul meu.” Atunci, bătrânul a început a-i zice lui aşa: „Crede-mă, frate, că nu voiam să-ţi spun ţie cele ce am să-ţi zic, ca să nu-ţi slăbească gândul tău, că te văd foarte înşelat de vrăjmaşul diavol şi eşti aruncat în trândăvie şi în deznădejde. Dar, ascultă fiule, sfatul meu, şi lasă părerea aceea că vieţuiai şi făceai bine, când erai în viaţa mirenească. De vreme ce toate acele fapte ale tale, din viaţa mirenească erau din mândrie, precum au fost şi faptele fariseului aceluia, care, pentru bunătăţile lui, cele cu multă mândrie, îi părea lui, că este mai plăcut, lui Dumnezeu, decât toţi oamenii şi cu acea părere a lui, din mândrie, şi-a pierdut toate ostenelile lui. Iar tu, acum, smerindu-te înaintea lui Dumnezeu şi părându-ţi-se că nu faci nici o faptă bună, înaintea lui Dumnezeu, această smerenie, fiule, îţi ajunge ţie spre mântuirea sufletului tău. Că şi vameşul, care nici o bunătate nu făcuse, cu o smerenie, ca aceasta, s-a îndreptat. Că, mai plăcut este lui Dumnezeu, omul care se găseste păcătos şi leneş şi cu inima lui înfrântă şi smerită, decât cel ce face multe bunătăţi şi se înalţă în gândul său, socotindu-se pe sine, că este mare şi plăcut înaintea lui Dumnezeu.” Acestea auzind, fratele a luat mare folos şi multă mângâiere în sufletul său şi s-a închinat bătrânului până la pământ, zicând: „Să ştii, părinte, că, astăzi, mi-ai mântuit sufletul meu.” Şi aşa s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu.”

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Nil

    Vezi, fiule, ca scurta este viata oamenilor si, pentru aceasta, dator este omul sa nu uite niciodata moartea. Ci, ori de sta ori de umbla, ori daca lucreaza, ori mananca, ori bea, sa aiba frica de Dumnezeu si gandul la moarte, iar, in gura, psalmi sa aiba, rugaciuni ai lauda lui Dumnezeu Sufletul omenesc se afla intre ingeri si draci. Si ingerul il indeamna, si-i arata, si-l invata, cele spre fapte bune, iar dracul, il indeamna la pacate. Iar sufletul are putere sa urmeze oricui va voi, ori ingerului, ori dracului. Pentru aceasta, ia aminte, sa nu superi pe inger. Sa stii ca postul si infrangerea si privegherea domolesc poftele si nu le lasa pe ele sa creasca, iar linistea si rugaciunea si dragostea de Dumnezeu, cu totul, patimile rusineaza. Si, de este crestinul indelung – rabdator si milostiv, acestea, mania, o fac, cu totul, nelucratoare.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, către bogaţii care nu fac milostenii.

    Pentru ce te mahnesti, omule, de milostenia cu cele trecatoare, nevrand sa dai saracului, ca, fara milostenie, nici tu nu vei lua de la Dumnezeu Imparatia Cerului. Pentru ce lepezi dumnezeiasca invatatura, cea pentru milostenie? Ca, daca nu crezi, apoi, si de botez, ti se cade sa te lepezi. Sau, de te socotesti a fi credincios, apoi, ce vei raspunde Judecatorului, ca, peretii tai ii imbraci cu podoabe, iar, pe oameni, nu-i imbraci, caii ii impodobesti, iar pe saraci, goi fiind, ii treci cu vederea? N-ai miluit, si, deci, nici tu nu vei fi miluit. N-ai deschis saracului casa ta, ti se va inchide si tie Raiul. N-ai dat paine celui flamand, nu vei lua, nici tu, viata vesnica. Arata-ti, omule, faptele, zice Domnul, si-ti vei lua plata. Ca nimeni, dupa spargerea targului, nu face negutatorie, nici, dupa razboi, nu se arata vitejia, nici, dupa serbare, nu se incununeaza cineva. Asa si cu bogatia, ce nu s-a cheltuit in milostenii. Cum vor lua bogatii Imparatia Cerurilor si se vor izbavi din chinuri, daca saracii, miluiti de ei, nu se vor ruga pentru sufletele lor? Caci, cei care au luat mancari si imbracaminte si arginti pentru viata lor, si cu buna credinta s-au ostenit, aceia pot a-i scapa din osanda pe bogatii cei milostivi. Drept aceea, sarguiti-va, voi, cei bogati, a face milostenie, ca sa luati mila de la Domnul nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ierarh LEONTIE DE LA RĂDĂUŢI

Viaţa Sfântului Ierarh Leontie, Episcopul Rădăuţilor

Acest sfânt purtător de Dumnezeu, Leontie, s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini, în oraşul Rădăuţi, la începutul secolului al XIV-lea.

Încă din pruncie, mergând cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde, mai apoi, mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă, căutând să se apropie cât mai mult sufleteşte de sfinţiţii slujitori, de Cuvioşii Părinţi şi de ostenitorii de la această biserică voievodală.

Părinţii din obştea Catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu şi pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul Leontie în toate arăta râvnă şi smerenie.

Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui pentru nevoinţele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând binecuvântare de la stareţul obştii, s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihaştri. Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă, a mers şi a sfinţit biserica acelui schit şi, o dată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acelei obşti.

Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc Lavrentie.

Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, nu după multă vreme de la întemeierea Episcopiei Rădăuţilor, Cuviosul Lavrentie este chemat la această înaltă vrednicie şi răspundere de ierarh. Primind harul arhieriei, din ascultare, lasă locul nevoinţelor sale sihăstreşti. Arhiereu fiind, nu a încetat nici o clipă nevoinţele duhovniceşti. A hirotonit preoţi şi diaconi, a sfinţit biserici şi a vegheat la păstrarea rânduielilor canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate cele rânduite de Biserica lui Hristos spre folosul cel mântuitor al păstoriţilor săi sufleteşti.

După ani mulţi de arhipăstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din scaunul arhieresc reîntorcându-se la mănăstirea sa, Laura.

Aici, a primit schima cea mare, luând numele de Leontie, nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup, până la trecerea sa la cele veşnice.

Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti. A rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său, pe Cuviosul Daniil Sihastrul şi, binecuvântându-l, a adormit în Domnul întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi fiii lui duhovniceşti veneau la mormântul său primind binecuvântare şi tămăduiri de tot felul de boli. Curând a fost dezgropat şi dus la Rădăuţi potrivit dorinţei credincioşilor. La racla moaştelor sale venea multă lume, din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări, cunoscând darul lui Dumnezeu care se revărsa cu prisosinţă asupra celor care se rugau cu credinţă.

Amintirea faptelor sale minunate a rămas din generaţie în generaţie până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit Sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era numele acelei mănăstiri.

Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

.