Pe vremea când împărăţea păgânul împărat Decius, pustiind Biserica lui Hristos, a fost prins, dintre acesti mucenici, Sfântul Pavel, din oraşul Lampsac, cetate din Elespont. Şi era Sfântul acesta tânăr şi viteaz cu duhul în Sfânta credinţă creştinească. Deci, a fost adus la dregătorul Optimus şi, fiind silit să jertfească zeiţei Afrodita tânărul Petru n-a vrut să se supuna, ci, a mărturisit că nu poate să se închine unei zeiţe desfrânate, că este creştin, şi se închină lui Hristos Dumnezeu.

Acestea auzind, dregătorul i-a zdrobit trupul cu legături, cu butuci şi cu roţi, şi, neputându-l despărţi de Hristos, i-a tăiat capul: şi asa, Petru a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei.

Despre Sfinţii Pavel şi Andrei se ştie că se trăgeau cu neamul din Mesopotamia şi erau ostaşi sub porunca aceluiaş Optimus, cu care, împreună, s-au dus la Atena. Şi erau acolo prinşi în temniţă Dionisie şi Cristina şi au fost daţi în seama lor, ca să-i păzească. Şi sileau ostaşii pe Sfânta Cristina, fecioara, fiind frumoasă şi în varstă de nuntă, ca să se desfrâneze. Iar ea nu se îndupleca nicidecum; şi s-a întâmplat ca, în loc să o biruiască, la cuvintele ei, ostaşii şi-au schimbat gândul şi au mărturisit pe Hristos. Drept aceea, şi ei şi Dionisie, au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor aruncate de popor asupra lor, ca hulitori de zei, iar Sfintei Cristina i s-a tăiat capul.

Despre Sfinţii Iraclie, Paulin şi Venedim ştim că erau din Atena şi că propovăduiau cuvântul Evangheliei, îndemnând pe păgâni să se întoarcă la Hristos, lăsând deşertăciunea idolilor. Deci, fiind prinşi pentru aceasta, i-au adus la dregător, care, după ce i-a bătut cumplit şi i-a pus şi la alte chinuri, i-a aruncat într-un cuptor aprins. Şi, fiindcă s-au păzit nevătămaţi, prin puterea lui Dumnezeu, a poruncit de li s-au tăiat capetele şi, aşa, au luat fericiţii cununa muceniciei.


Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre pocăință
    A venit, odata, un locuitor din Teba, la ava Sisoe, vrand sa se calugareasca. Si l-a intrebat pe el batranul daca are pe cineva in lume. Si el a zis: „Am un fiu.” Si i-a zis lui batranul: „Du-te, arunca-l pe el in rau si, numai atunci te poti face calugar.” Deci, dupa ce s-a dus sa-l arunce, a trimis batranul pe un frate sa-l opreasca pe el. Pentru aceea, cand l-a ridicat sa-l arunce, i-a zis fratele: „Inceteaza, ce faci? Iar el a zis: „Ava mi-a zis sa-l arunc.” I-a zis fratele: „Dar, apoi, a zis sa nu-l arunci.” Si, lasand copilul, a venit la batran. Si s-a preaiscusit calugar, pentru ascultarea lui.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, că se cade, cu tot dinadinsul, a citi Sfintele cărți

    Frate, când va năpădi asupra ta vreun gând viclean, să-ți scoți sabia ta, adică, să-ți aduci aminte de frica lui Dumnezei și vei tăia toată puterea vrăjmașului. Iar, în loc de trâmbițe, să ai dumnezeieștile Scripturi că, precum trambița cheamă pe ostaș, așa și Sfintele Scripturi, strigându-ne pe noi, ne adună gândurile la frica lui Dumnezeu. Și iarăși, precum trâmbița ce suna în vreme de război, scoală și îndeamnă pe ostaș, ca să lupte cu potrivnicul, așa și dumenzeieștile cărți ne îndeamnă să avem silință spre bunătățile duhovnicești și ne întăresc împotriva patimilor. Drept aceea, frate al meu, să te silești, ca, adeseori, să le citești pe ele, ca să-ți adune gândurile, pe care le risipește vrăjmașul, cu meșteșugul său cel rău. Trezește-te iubitule, trezește-te cu stăruință, sârguiește-te ca, de-a pururea, să te silești la citire, ca să te învețe cum să scapi de cursele vrăjmașului și să guști din veșnica viață. Că citirea dumnezeieștilor cărți ridică și înțeleptește mintea cea înșelată și-i dăruiește ei înțelegere dumnezeiască. Pentru că scris este: „Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” (Ps. 45, 10).

Să știi frate al meu, că dumnezeiască înțelegere va lua acela, care, cu adevărată inimă, păzește dumnezeieștile Scripturi. Drept aceea, iubitule, să nu fii nebăgător de seama pentru sufletul tău, ci să te silești la citire și la rugăciune, ca să ți se lumineze sufletul tău și să te faci desăvârșit cu totul, întreg și sănătos. Că Duhul Sfânt este cel ce zice ție: Fii ca un cerb, însetând și dorind a veni la izvoarele apelor, spre dumnezeieștile Scripturi, ca, adică, să bei din ele, ca să-ți stingă ție setea, care te arde. Au, nu știți, iubiții mei, că, la nunta Fiului Său, ne-a chemat pe noi Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor? Deci, pentru ce ne lenevim și nu ne sârguim să câștigăm haine curate, și făclii luminoase și undelemn în vasele noastre? Că, gol, nimeni nu va intra acolo. Iar de va îndrăzni cineva să intre, neavând haină de nuntă, știți ce va pătimi unul ca acela; că va porunci, adică Împăratul să-i lege lui mâinile și picioarele și, întru întunericul cel mai de afară, să-l arunce, unde este plânsul și scrâșnirea dinților.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre rugăciune, ca să nu lungim rugăciunile, ci, în scurt, să ne rugăm, cu umilință
    Deci, se cade, celui ce se roagă, să nu se întindă la cuvinte ci adeseori să se roage, prin scurte și dese și mici alcătuiri: așa, și lui Pavel i-a poruncit Domnul să facă rugăciunile. Că, de te vei întinde la multe cuvinte, apoi, peste puțin, lenevindu-te, mare loc vei da diavolului, în sufletul tău. Că el se apropie, ca să te împiedice pe tine și să-ți scoată din minte cele grăite în rugăciuni. Iar dacă rugăciunile vor fi scurte, dar rugându-te des, în toată vremea, atunci vei putea, cu înlesnire, să fii, curat la minte, însă cu multă trezire și deșteptare să-ți faci rugăciunile.

Și nimeni să nu afle pricină, zicând că nu este ușor să se roage cineva, îngrijindu-se de lucruri lumești și neaflându-se aproape de biserică, pentru că, oriunde ai fi, poți să-ți faci rugăciunile. Că nicidecum nu te oprește locul, nici vremea, chiar dacă nici genunchii nu ți-ai pleca, și nici în piept nu te vei bate, și nici mâinile la cer nu-ți vei ridica, ci numai mintea caldă să o arăți, și, astfel, toată rugăciunea ai împlinit-o. Că puțin îți este ție, chiar și prin târg umblând și prin singurătate mergând, a face rugăciune cu osârdie. Cu putință este, și la vânzare stând, a se ruga, cu stăruință, ori cosând piei își poate cineva înălța sufletul, către Stăpân când nu poate să intre în Biserică, nici n-are unde să-și facă rugăciunile. Că Dumnezeu nu se rușinează de locuri, ci numai una dorește: să ai minte fierbinte și suflet curat.

Deci, ce să zică cel ce se roagă? Numai ceea ce Cananeeanca a zis: „Miluiește-mă, Doamne, că fiica mea rău se îndrăcește.” Așa și tu să zici: „Miluiește-mă Doamne, că sufletul meu rău se îndrăcește.” Că mare drac este păcatul.

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric

 Zis-a un stareţ: „Când vei vedea pe Dumnezeu că te miluieşte pe tine, şi dă sufletului tău umilinţă, atunci, să ştii că şi satana îţi aduce ţie aminte de oarecare îndatoriri ale vieţii tale de chilie, zicându-ţi: Acest lucru este nevoie să-l faci astăzi, sau să te duci la cutare, că este bolnav. Şi altele de acestea îţi zice, însă, toate acestea le face, ca să nu te lase să te îndeletniceşti cu dulceaţa plânsului. Iar de va cunoaşte omul înşelăciunea satanei, şi se va păzi pe sine, şi, de se va îngriji de al său suflet, ori de rugăciune, cu osârdie, îndată va putea, unul ca acela, să facă zadarnică ispita, ori de la oameni, ori de la draci. Că satana, atunci, luptă pe oameni cu înverşunare, când, şi ei, fără de lenevire, se luptă cu el. Iar mânia şi iuţimea, mai mult decât toate patimile, pierd umilinţa, smerenia şi plânsul din suflet.

Încă, uneori sezând tu, te împresoară pe tine gândurile drăceşti ca albinele; deci, îndată să te scoli şi să te rogi şi să umbli puţin şi acelea se vor risipi de la tine. Zis-a iarăşi: „De voieşti să ai plânsul, iubeşte sărăcia, şi smerenia şi să nu pofteşti să ai lucruri bune în chilia ta, de asemenea, când va căuta sufletul tău ceva, şi se va afla, atunci, suspină şi se smereşte şi Dumnezeu îl mângâie pe el şi-i dăruieşte lui multă umilinţă. Încă, şi acestea îţi spun ţie, fiule, că, de nu-şi va urâ omul patimile trupului său, ca şi pe nişte vrăjmaşi ai săi, nefăcându-i plăcerea lui întru nimic, apoi, nu va putea să se slobozească din cursele vrăjmasului. Deci, cursa diavolului, la toţi oamenii, iar, mai mult, la cei tineri, însuşi trupul nostru este.

Mulţi, trecând cu vederea aceste lucruri, ca pe nişte lucruri mici şi de nimic socotindu-le, au căzut în prăpăstii mari şi au pierit; că toată răutatea cea mare, din lucrurile mici începe şi, aşa, se face mare. Cine ia aminte la acestea, păstrează, adeseori, dulceaţa plânsului şi a umilinţei. Iar, cel ce le trece cu vederea, rămâne în afară de plâns şi de lacrimi. Deci, cel ce le are pe acestea, acela pe Dumnezeu, împreună cu sine, Îl are”. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

 

 

 

 

 

 

.