Cuviosul Părintele nostru Nichita, iubind, din tinerețe, pe Hristos, a ales viața monahicească și, plăcând lui Dumnezeu, prin fapte bune, a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon, de unde lumina lumea, ca făclia pusa în sfeșnic, împodobind Biserica lui Hristos. Că, s-a dovedit, în zilele sale, împlinitor, în totul, al dumnezeiestilor porunci și păzitor, cu sfințenie, al pravilelor rânduite de Apostoli și de Sfinții Părinți, bun păstor și plin de osârdie în sporirea dreptei credințe. Și era, cu deosebire, milostiv și miluia pe cei săraci, din agonisita muncii sale; pe cei flămânzi îi hrănea, îmbrăca pe cei goi și primea pe străini, asemenea se arăta apărător văduvelor, tată orfanilor și celor nenorociți mângâietor și prin cuvânt și prin faptă.

În vremea lui, s-a ivit în Biserică lupta împotriva Sfintelor icoane și se făcuse dezbinare între creștini. Unii păzeau credința cea adevărată și arătau folosul icoanelor, ca unele ce ajută învățătura credinței, luminând, cu chipurile zugrăvite pe icoane, viața Domnului și a Sfinților. Alții, ziceau că nu se cuvine a cinsti niște lemne cioplite și zugrăvite, că aceasta seamănă cu închinarea păgânilor la idoli. În zadar arătau creștinii înțelepți că dreptcredinciosul nu se închină lemnului, ci Sfântului din Cer, al cărui chip se află zugrăvit pe icoană, precum un chip zugrăvit ne aduce aminte de un prieten. Rătăciții de la credință socoteau Sfintele icoane afară din biserici, le sfărâmau și le ardeau. Și însuși împăratul, din vremea aceea, Leon Armeanul, căzuse în rătăcire și prigonea pe cinstitorii Sfintelor icoane.

În anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig apărător al credinței statornicite de Sfinții Părinți, mărturisind, pretutindeni, că icoanele sunt vrednice de cinstirea creștinilor și că alungarea lor din Biserică este o grea rătăcire de la dreapta credință. A fost scos din scaun, pentru râvna lui, și osândit la batjocură și la un îndepărtat surghiun, iar, după multe suferințe, izgoniri și chinuri, s-a mutat, cu bucurie, la Domnul, statornic în mărturisirea lui până la capăt.

Întru această zi, cuvânt din Înțelepciunea lui Solomon, pentru stăpânitori (Cap. 6, 1-8)

    Ascultați stăpânitorilor și înțelegeți cei ce aveți dregătorii și toți cei preamăriți în neamurile oamenilor că, de la Dumnezeu, s-a dat vouă stăpânirea și puterea, de la Cel Preaînalt, și ca niște slugi ale lui Dumnezeu sunteți. Pentru ce nu păziți legea, și nici nu voiți să umblați după sfatul Celui Preaînalt? Cum de nu judecați cu dreptate și, pentru aur, pierdeți adevărul?

Că tot dregătorul, cel cu dreptate, are îngerească și sfințită rânduială. Iar cel ce asuprește, cu nedreptate, se face pe sine slugă a satanei, că puterea diavolului este în mădularele lui. Pentru aceasta, înfricoșată și fără de veste pierzare va veni asupra lui și mânie cumplită, de la Dumnezeu, va năvăli peste dânsul, că cel tare, cu strășnicie, va fi întrebat la Judecată.

 

 

 

 

 

 

.