Această fecioară, Pelaghia, era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocletian, fiind fiica a unei femei văduve, păgână cu credinţa, dar de bun neam. Şi era Pelaghia minunată, la frumuseţe, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, încât însuşi fiul împăratului se logodise cu dânsa.
.
Deci, auzind ea, de la creştini, despre Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezând în El şi primind cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică a ei, creştină în ascuns, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos. Deci, având ea un vis minunat, că un episcop, ce boteza, s-a învoit, de la mama sa, să meargă să vadă pe o doică a ei, dar s-a dus, în ascuns, la episcopul creştinilor şi mărturisind credinţa ei, prin taina Sfântului Botez s-a creştinat. Şi stăruia în rugăciune şi în fapte bune, căutând să fie de folos fraţilor ei în credinţă, în vreme de prigoană pentru creştinii de atunci. Iar mirelui său îi trimise veste că nu mai voieşte să-i fie soţie şi că şi-a închinat viaţa întreagă Mirelui ceresc, pe Care nu-L va mai părăsi niciodată.
.
De aceasta înştiinţându-se, fiul împăratului, fiind în multă întristare, din multă dragoste ce avea pentru ea, şi-a pus singur capăt zilelor, omorându-se cu sabia. Iar Diocleţian, tatăl său, trimiţând ostaşi, au adus pe fecioară şi, neputând să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a poruncit să aprindă un bou de aramă şi s-o arunce în el. Şi aşa Sfânta Pelaghia şi-a luat sfârşitul şi cununa mărturisirii, în ziua de 4 mai. Dumnezeului nostru slavă!

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Visarion, cum gonea dracii prin cuvânt

    A venit odată un îndrăcit la Schit și s-au făcut rugăciuni pentru dânsul la biserică și nu ieșea demonul, că era aspru. Și au zis clericii: „Ce să facem demonului acestuia? Nimeni nu poate să-l scoată, în afară de ava Visarion. Și de-l vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci, aceasta să facem: iată, când va veni dimineață, mai înainte de toți, la biserică, să-l facem pe cel ce pătimește să stea în locul lui și, când va intra, să-l rugăm și să-i zicem lui: „Deșteaptă și pe acest frate, ava.” Și au făcut așa.

Și venind bătrânul dimineată, au stat ei la rugăciune și i-au zis lui: „Deșteaptă și pe fratele.” Și i-a zis lui bătrânul: ”Scoală-te și ieși afară.” Și îndată a ieșit demonul dintr-însul și s-a tămăduit omul din ceasul acela.

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, că prin voință și cu sârguință să lucrăm pentru mântuirea noastră
    Fraților și părinților, este vreme pentru tot lucrul, după cuvântul cel scris, iar vreme pentru a lucra la mântuirea noastră este pururea. Că zice Apostolul: Totdeauna, bucurați-vă, neîncetat, rugați-vă, întru toate mulțumiți„.prin aceste trei fapte bune se hotărăște și se cuprinde mântuirea noastră. Că și totdeauna a ne bucura este făcător de dreptate. Iar rugăciunea neîncetată nu dă loc diavolului împotriva noastră. Și a mulțumi totdeauna, este dovada luminată a dragostei celei către Dumnezeu. Deci, punând rânduială în cele trei părți, ne facem plăcuți Domnului. Și, deci, să nu ne împuținăm cu sufletul nicidecum, nici să slăbim, prin trândăvie, la slujbe, în cântările de psalmi și la lucrul mâinilor noastre, ci, cu toată îndelunga-răbdare să le săvârșim, ca niște iconomi ai darului lui Dumnezeu, cel de multe feluri. Au nu vedem pe ostași, cum se duc, împreună cu împăratul, cu toată sârguința? și către ce? Și unde? La războaie, la înjunghieri, la moarte. Și ei se duc, adică pentru slava aceasta de acum, vremelnică, și pentru o bogăție care trece; și se duc la aceasta cu osârdie. Iar noi, chemați fiind la Împărăția Cerurilor, la viața cea veșnică, la bucuria cea negrăită, oare, nu cu toată sârguința și trezvia și nu cu trândavie și slăbiciune, ne vom înfățișa, pe noi înșine, ca niște buni ostași ai lui Hristos, înaintea lui Dumnezeu?

Citiți cartea pe care o am și o țin în mâini și vedeți și cunoașteți vitejiile Sfinților Părinți, cele scrise în ea. Câtă sârguință era la dânșii, cât de mare înfierbântarea duhului, cât de mari le erau nevoințele! Și acum, pentru aceasta, i-a proslăvit pe dânșii bunul Dumnezeu, lucrând prin ei semne și minuni. Acolo au strălucit, nu numai cei ce au fost dintru început buni și neînvățați la răutate, ci, și cei ce s-au abătut de la bine și întru cumplite păcate au căzut, dar, au folosit pocăința cea preabună. Că zice Apostolul: „Deșteaptă-te, cela ce dormi și te scoală din morți și îți va străluci ție Hristos.”

Nu ști că bunătatea lui Dumnezeu te aduce pe tine la pocăință, și că, după împietrirea ta și după inima ta cea nepocăită, îți aduni ție urgie, pentru ziua urgiei și a descoperirii și a dreptei Judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui? Vezi, defăimătorule, și înfricoșează-te de îngrozire și scoală-te din somnul defăimării și al neluării în seamă. Că și moartea sosește fără de veste. Iată, a trecut dincolo și fratele Candid, cu evlavie, și, mai înainte de el, altul, și, după aceasta, altul va urma, că nimeni nu rămâne aici, ci, toți, vom trece dincolo. Însă, fericit este acela ce bine a viețuit, că a câștigat viața veșnică, prin sârguință și prin osârdie, a agonisit pe cele mai bune și mai înalte.

Ci, de vreme ce viața este ca un târg, încă deschis și adunat, iar locul cel de schimburi și de cumpărături, pentru Împărăția Cerurilor, ne stă înainte, veniți vă rog, fraților și părinților, toți să priveghem, toți să ne trezim, toți să câștigăm cele dumnezeiești și nestricăcioase. Ca, împreună cu toți frații noștri, moștenitori să ne facem ai Împărăției Cerurilor, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava și stăpânirea, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.