Această fecioară, Pelaghia, era din Tarsul Ciliciei şi a trăit pe vremea împăratului Diocletian, fiind fiica a unei femei văduve, păgână cu credinţa, dar de bun neam. Şi era Pelaghia minunată, la frumuseţe, înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, încât însuşi fiul împăratului se logodise cu dânsa.
Deci, auzind ea, de la creştini, despre Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, crezând în El şi primind cu râvnă şi bucurie, de la o slujnică a ei, creştină în ascuns, lumina cea nouă şi dătătoare de viaţă a Evangheliei lui Hristos. Deci, având ea un vis minunat, că un episcop, ce boteza, s-a învoit, de la mama sa, să meargă să vadă pe o doică a ei, dar s-a dus, în ascuns, la episcopul creştinilor şi mărturisind credinţa ei, prin taina Sfântului Botez s-a creştinat. Şi stăruia în rugăciune şi în fapte bune, căutând să fie de folos fraţilor ei în credinţă, în vreme de prigoană pentru creştinii de atunci. Iar mirelui său îi trimise veste că nu mai voieşte să-i fie soţie şi că şi-a închinat viaţa întreagă Mirelui ceresc, pe Care nu-L va mai părăsi nicioadată.
De aceasta înştiinţându-se, fiul împăratului, fiind în multă întristare, din multă dragoste ce avea pentru ea, şi-a pus singur capăt zilelor, omorându-se cu sabia. Iar Diocleţian, tatăl său, trimiţând ostaşi, au adus pe fecioară şi, neputând să o întoarcă de la credinţa în Hristos, a poruncit să aprindă un bou de aramă şi s-o arunce în el. Şi aşa Sfânta Pelaghia şi-a luat sfârşitul şi cununa mărturisirii, în ziua de 4 mai. Dumnezeului nostru slavă!

 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Visarion, cum gonea dracii prin cuvânt.

    A venit odata un indracit la Schit si s-au facut rugaciuni pentru dansul la biserica si nu iesea demonul, ca era aspru. Si au zis clericii: „Ce sa facem demonului acestuia? Nimeni nu poate sa-l scoata, in afara de ava Visarion. Si de-l vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserica nu vine. Deci, aceasta sa facem: iata, cand va veni dimineata, mai inainte de toti, la biserica, sa-l facem pe cel ce patimeste sa stea in locul lui si, cand va intra, sa-l rugam si sa-i zicem lui: „Desteapta si pe acest frate, ava.” Si au facut asa.

Si venind batranul dimineata, au stat ei la rugaciune si i-au zis lui: „Desteapta si pe fratele.” Si i-a zis lui batranul: Scoala-te si iesi afara.” Si indata a iesit demonul dintr-insul si s-a tamaduit omul din ceasul acela.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, că prin voință și cu sârguință să lucrăm pentru mântuirea noastră.
    Fratilor si parintilor, este vreme pentru tot lucrul, dupa cuvantul cel scris, iar vreme pentru a lucra la mantuirea noastra este pururea. Ca zice Apostolul: „Totdeauna, bucurati-va, neincetat, rugati-va, intru toate multumiti”. Ca prin aceste trei fapte bune se hotaraste si se cuprinde mantuirea noastra. Ca si totdeauna a ne bucura este facator de dreptate. Iar rugaciunea neincetata nu da loc diavolului impotriva noastra. Si a multumi totdeauna, este dovada luminata a dragostei celei catre Dumnezeu. Deci, punand randuiala in cele trei parti, ne facem placuti Domnului. Si, deci, sa nu ne imputinam cu sufletul nicidecum, nici sa slabim, prin trandavie, la slujbe, in cantarile de psalmi si la lucrul mainilor noastre, ci, cu toata indelunga-rabdare sa le savarsim, ca niste iconomi ai darului lui Dumnezeu, cel de multe feluri. Au nu vedem pe ostasi, cum se duc, impreuna cu imparatul, cu toata sarguinta? si catre ce? Si unde? La razboaie, la injunghieri, la moarte. Si ei se duc, adica pentru slava aceasta de acum, vremelnica, si pentru o bogatie care trece; si se duc la aceasta cu osardie. Iar noi, chemati fiind la Imparatia Cerurilor, la viata cea vesnica, la bucuria cea negraita, oare, nu cu toata sarguinta si trezvia si nu cu trandavie si slabiciune, ne vom infatisa, pe noi insine, ca niste buni ostasi ai lui Hristos, inaintea lui Dumnezeu?

Cititi cartea pe care o am si o tin in maini si vedeti si cunoasteti vitejiile Sfintilor Parinti, cele scrise in ea. Cata sarguinta era la dansii, cat de mare infierbantarea duhului, cat de mari le erau nevointele! Si acum, pentru aceasta, i-a proslavit pe dansii bunul Dumnezeu, lucrand prin ei semne si minuni. Acolo au stralucit, nu numai cei ce au fost dintru inceput buni si neinvatati la rautate, ci, si cei ce s-au abatut de la bine si intru cumplite pacate au cazut, dar, au folosit pocainta cea preabuna. Ca zice Apostolul: „Desteapta-te, cela ce dormi si te scoala din morti si iti va straluci tie Hristos.”

Nu stii ca bunatatea lui Dumnezeu te aduce pe tine la pocainta, si ca, dupa impietrirea ta si dupa inima ta cea nepocaita, iti aduni tie urgie, pentru ziua urgiei si a descoperirii si a dreptei Judecati a lui Dumnezeu, Care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui? Vezi, defaimatorule, si infricoseaza-te de ingrozire si scoala-te din somnul defaimarii si al neluarii in seama. Ca si moartea soseste fara de veste. Iata, a trecut dincolo si fratele Candid, cu evlavie, si, mai inainte de el, altul, si, dupa aceasta, altul va urma, ca nimeni nu ramane aici, ci, toti, vom trece dincolo. Insa, fericit este acela ce bine a vietuit, ca a castigat viata vesnica, prin sarguinta si prin osardie, a agonisit pe cele mai bune si mai inalte.

Ci, de vreme ce viata este ca un targ, inca deschis si adunat, iar locul cel de schimburi si de cumparaturi, pentru Imparatia Cerurilor, ne sta inainte, veniti va rog, fratilor si parintilor, toti sa priveghem, toti sa ne trezim, toti sa castigam cele dumnezeiesti si nestricacioase. Ca, impreuna cu toti fratii nostri, mostenitori sa ne facem ai Imparatiei Cerurilor, in Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava si stapanirea, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.