Sfântul Sofronie era din țara Feniciei, din cetatea Damascului, având părinți dreptcredincioși, ce se numea Plintos și Mira și a trăit în zilele împăratului Iraclie (610-641), de la Constantinopol.

Încă din tinerețe și-a îmbogățit viața, iubind înțelepciunea, atât cea duhovnicească, din petrecerea pustnicilor, cât și cea din afară, a științelor din vremea lui, câștigând ceea ce pe atunci se numea întreaga înțelepciune. Deci, bine deprinzând filosofia cea din afară, a mers la Ierusalim la o mănăstire, lângă cetate, și acolo a petrecut douăzeci de ani. Aici, în mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moscul, scriitorul vestitei cărți  Limonarul (Pășune duhovnicească), dar n-a îmbrățișat viața monahilor. Acolo, aflându-se întru liniște, și-a întocmit gândurile și inima după citirea dumnezeieștilor Scripturi, dăruindu-și tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.

Și, cu acest cuvios Ioan, a călătorit Sfântul Sofronie, înainte de călugăria sa, la mai multe locuri sfinte: la Sfântul Sava, lângă Iordan, la Antiohia, când au năvălit perșii în Palestina, luând cu ei lemnul Sfintei Cruci, iar, de acolo, dorind mai multă învățătură a filosofiei, s-au dus la Alexandria, în Egipt. Aici, îmbolnăvindu-se, Sofronie a fost tuns în monahism de către dascălul său. Iar, cât au stat acolo, au fost folosiți de Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul scaunului apostolesc al Alexandriei, la stârpirea rătăcirii lui Eutihie din cetate, iar de acolo, murind Sfântul patriarh Ioan, s-au dus în Italia, la Roma. De acolo, stingându-se dascălul sau, Sofronie s-a întors la Ierusalim, unde a îngropat moaștele sfântului său îndrumător, în mănăstirea Sfântului Teodosie.

Biruind pe perși, împăratul Iraclie a adus din nou lemnul Sfintei Cruci în Ierusalim și, o dată cu el, din robie și pe Zaharia, patriarhul Ierusalimului. După moartea patriarhilor Zaharia și Modest, a fost ales Sofronie patriarh al Ierusalimului. Atunci s-a ridicat în creștinătate o nouă erezie, a monoteliților, adică, a celor ce mărturisesc o singură voie și o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei rătăcite învățături, privind taina persoanei lui Hristos, s-a împotrivit cu totul Sfântul patriarh Sofronie și, adunând sinod, a osândit asemenea rătăcire și a întocmit scrieri, care fiind citite la al șaselea Sinod a toată lumea, s-au mărturisit de toți Sfinții Părinți, ca scrieri temeinice și dreptcredincioase.

A mai lăsat el și multe alte scrieri vrednice de pomenire în Biserică, privind îndreptarea vieții și viețuirea cea dumnezeiască, între care este: Viața cea prea minunată a acelei întocmai cu îngerii, între femei, Maria Egipteanca, cea care, în pustie, cu nevoințe peste fire, s-a nevoit, precum și Cuvântul despre viața Sfântului Ioan cel Milostiv, care arată comoara cea nespusă a milosteniei sale și viața lui cea înaltă. Dar Sfântul Sofronie a avut durerea să vadă cucerirea Ierusalimului de către arabi, sub ocârmuirea califului Omar, în anul 638, ceea ce el a numit „urâciunea pustiirii în locul cel sfânt.” Atunci, Sfântul patriarh a încheiat cu Omar o învoială de pace, înainte de a-și deschide porțile cetății, după o împresurare de doi ani, dar acesta nu și-a ținut cuvântul și creștinii au avut mult de suferit. Și așa, după numai trei ani de păstorire, degrabă și-a săvârșit viața Sfântul patriarh Sofronie și a trecut de la pământescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, la Ierusalimul cel de Sus, plin de bucurie, unde este locașul tuturor celor ce bine viețuiesc, întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Grigorie, despre milostenie

.

Întru aceasta să cunoașteți, fiilor, cât de mare lucru este milostenia, pentru că și în acest veac ajută și întru cel de dincolo, de bucurie duhovnicească umple, spre Dumnezeu apropie și asemenea cu îngerii ne face. Că despre ea se zice în Scriptură: „Faceți milostenie, ca și vouă să va fie milostiv Domnul. Dați, zice, și vi se va da vouă. Că scris este: „Pe focul cel aprins îl stinge apa, iar milostenia curățește păcatele.” Și iarăși zice: „Să ascundeți milostenia din sânurile săracilor, că aceștia se roagă pentru voi.” Și iarăși, ne învață pe noi, bunul Dumnezeu, zicând: „Dacă ai îndestulare multă, apoi mult să dai, iar dacă ai mai puțin, apoi după putere să te sârguiești a da cu bucurie.” Că, fraților, mare este puterea postului și a primirii de străini, precum se scrie: „Cela ce primește pe prooroc în nume de prooroc, plata proorocului va lua și cela ce primește pe cel drept, în nume de drept, plata dreptului va lua.”
Deci, acestea să ne fie știute, iubiților frați, și să ne silim a face mai ales milostenie, care este vârful tuturor bunătăților, ca să câștigăm viața cea veșnică, întru cereștile lăcașuri, Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea.

 

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre pocăință

.

Zis-a un staret: „Toti suntem datori a sta inainte, la Judecata cea nefatarnica a lui Hristos. Si fiecare din voi va da raspuns pentru cele ce a facut, ori bune, ori rele. Sa acopere darul Tau, Doamne, toate stricaciunile noastre, in ziua descoperirii celor ascunse, cand fiecare isi va purta faptele sale inaintea ta, Dreptule Judecator. Dreptii isi vor aduce infranarile cele iubite, iar pacatosii, patimile cele rele si de rusine. Gura fiecaruia va tacea inaintea Judecatorului celui drept si nu va fi nevoie cineva sa fie intrebat, fiindca tot trupul va fi atunci ca oglinda si se vor vedea toate faptele luminos, inchipuite pe trupul fiecaruia si puse inainte, spre vederea tuturor. Deci, din trupurile celor curati se vor ivi infranarile si ostenelile, iar din trupurile celor necurati se vor arata necuratia si ticalosia cea multa. Si la aceasta sa va incredintati, din pilda aceasta sa va incredintati, din pilda aceasta, ce se va arata mai jos: Roadele pomilor sunt ascunse inlauntrul lor, iar cu zilele de primavara se ivesc afara si incalzindu-se icetisor, cu vremea, inaintea tuturor, ies la iveala, spre vedere. Deci, daca luna aprilie poate sa faca oricand, ca vantul cel cald sa scoata florile din pomi si cu imbracamintea cea de taina sa le imbrace pe din afara, la aratare, apoi, cu atat mai mult va face aceasta Domnul, poruncind tuturor trupurilor noastre ca, in ziua Judecatii, sa-si arate tainele cele dinlauntru, punand , inaintea ochilor tuturor, faptele si cuvintele si gandurile, faptele ca pe niste roade, iar cuvintele si gandurile ca niste frunze?

.
Dar, se poate arata inca aceasta si din insasi trupeasca noastra asezare, ca sunt in noi oarecare lucruri, care, pana la o vreme, sunt tainuite in trupul nostru si care, la vremea lor, de la sine se arata. Asa sunt, mai intai, dintii, apoi, barba, dupa ce creste, precum si caruntetea parului, la batranete. Deci, asa si faptele fiecaruia si cuvintele si gandurile, care acum sunt ascunse si nestiute de toti, atunci, in ziua cea mare a Judecatii, fiecare, la aratare, le vom purta, pentru ca nimic nu este ascuns, care sa nu se descopere, nici vreun lucru tainuit, care sa nu se stie, a zis Domnul.

.
Slava, pentru toate, fericitei si incepatoarei de viata Treimi, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. O, Iubitorule de oameni, Bunule, acopera si ascunde stricatul chip al nostru, ca sa nu se arate necuratia noastra cea tainuita, inaintea ingerilor si a arhanghelilor, apostolilor si a dreptilor. Toiagul lui Aaron, Doamne, a inflorit si a adus repede de fapte bune. Iar trupul nostru, in care este necuratia si rusinea cea tainuita, fa, Doamne, sa nu-si arate prihana lui in ziua dumnezeiestii Tale veniri. Ci, atunci, numai asa se cade a striga: „Slava Tie, Hristoase, Mantuitorule, Cela ce esti milostiv spre noi. Deci, de vreme ce, precum s-a zis, toate tainele se cade sa se arate inaintea infricosatoarei Judecati, apoi, acum, sa ne curatim de toate stricaciunile sufletului si trupului, facandu-le curate intru frica lui Dumnezeu. Ca, aratandu-se faptele si gandurile noastre cele ascunse, intru slava si cinste sa ne imbracam, iar nu intru rusine.

.
Deci, spre Dumnezeu sa fie mantuirea noastra, spre cerestile privelisti, spre frumusetile Raiului, spre locasurile cele de-a-pururea fiitoare, spre cetele ingerilor, spre petrecerea cea de acolo, unde sunt acum sufletele dreptilor. Sau, sa cugetam cum va fi aratarea mareului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand, dupa cuvantul Sfantului Apostol Petru cerurile cu sunet vor trece, iar, stihiile, arzand, se vor topi, pamantul si lucrurile cele de pe el vor arde, apoi fiecare suflet isi va lua trupul sau cel insotitor. Oare in ce chip vor fi aceia, care, de la Adam si pana la sfarsit, impreuna se vor aduna? Cum vom vedea fata lui Hristos cea infricosatoare si mult mai stralucitoare decat lumina soarelui? Cum vom auzi glasul Lui, cel mai de pe urma? In ce asezare ne vom afla pe atunci, cand dreptii vor lua Cereasca Imparatie, iar pacatosii se vor trimite in vesnica pierzanie? De-a pururea, dar, ni se cade noua, sa ne invatam si sa gandim la cele bune si intru acelea sa vietuim. Pentru ca, din unele ca aceste cugetari, se umileste sufletul si aduce roada de fapte bune, intru Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.