Acest mărturisitor Iacob, iubind viața cea pustnicească, s-a făcut monah din tinerețe, înfrânându-se pe sine cu postiri, cu privegheri, și alte aspre nevoințe și a trăit în zilele împărăției lui Copronim (741-775). Și se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieștilor cărți, curățându-și mintea mai întâi cu rugăciunea cea din inimă curată. Iar, învrednicindu-se și de treapta episcopiei, mult a suferit pe vremea prigonirii lui Copronim, silit fiind să lepede închinăciunea cinstitelor icoane. Deci, neprimind el a mărturisi că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, închisori, foame și sete și multe strâmtori, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credințe. Și așa, întru acele chinuri, și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pe Care, până la moarte L-a mărturisit și de la Dânsul a luat Împărăția Cerurilor, în veci bucurându-se.


 Întru această zi, cuvânt de folos al presbiterului Cosma

    Multi ies din lumea aceasta si intra in manastire; insa, neputand sa rabde oboselile si ostenelile de acolo, fug si se intorc, in viata lumeasca, iar altii, in deznadajduire cazand, mai rau decat inainte gresesc, unii prin cetati petrecand, fara de minte, se tulbura, in zadar mancand paine straina, nefolositi fiind de amandoua ostenelile, traindu-si rau zilele lor si, pandind unde se fac ospete, robi se fac pantecelui, iar nu lui Dumnezeu. Si le sunt lor cele de pe urma, mai rele decat cele dintai. Drept aceea, fratilor, daca suntem in lume si intru bogatie traitori, ascultati ce zice fericitul Pavel Apostolul, catre Timotei: „Celor bogați în veacul cel de acum poruncește-le să nu se semețească, nici să-și pună nădejdea în bogăția cea nestatornică ci, în Dumnezeul cel viu, Care ne dă din belsug toate, spre îndulcirea noastră, să facă ce e bine, să înavuțească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inima largă, agonisindu-și lor bună temelie în veacul viitor”. (I Tim. 6,17-18).

Vazut-ati, oare, ca nu este rea bogatia, daca o randuim pe ea bine ? Dar daca cineva, fugind de saracie, neputand sa se ingrijeasca de femeie si de copii, se duce la manastire, apoi, acela nu dragostea lui Dumnezeu o cauta, nici pentru a se osteni iese din lume, ci pofteste a se odihni si pantecului a sluji. Cela ce face asa se leapada de-a pururea de credinta. Unul ca acesta este mai rau decat bogatul, precum a zis Apostolul. Inca se face si pricina de mult blestem. Caci, „copiii saracului, de foame pierind si de frig chinuindu-se, apoi, intru multa plangere” il blesteama pe el, zicand: „De ce ne-au mai nascut tata si maica noastra, ca ne-au parasit pe not intru atata ticalosie si in toata nenorocirea”. Caci, daca pe cei straini si saraci, ni s-a poruncit noua a-i hrani, apoi, cu cat mai mult sa nu-i lasam sa piara, pe ai nostri.

Dar, in orice stare am fi, ne primeste pe noi Domnul, de vom vietui drept, dupa Legea Lui. Ca nu ne mantuiesc pe noi hainele cele negre, nici nu ne pierd cele albe, daca facem lucruri placute lui Dumnezeu. Drept aceea, de esti bogat, atunci cu milostenia si cu rugaciunea, sa te mantuiesti si sa citesti, adeseori, sfintele carti, ca sa faci cele poruncite de ele. Iar de esti sarac, apoi, cu mainile tale sa-ti castigi painea, pe care o mananci si pe ai tai sa-i hranesti. Fereste-te de furtisag si de tot raul. Inca, sa lauzi pe Dumnezeu si de aceasta, ca, adica, in saracie, si nu intru bogatie, te ostenesti lui Dumnezeu, in viata ta, intru curatie si intru celelalte faceri de bine, ca mai multa plata sa iei, precum a zis Domnul: „Căruia i s-a dat mult, mult se va cere de la dânsul”. Drept aceea, ”fărâmitura ta dată săracului întrece cu multe darurile cele mari, care se dau de cei bogati.” Ca s-a zis: „Gol am fost si nu M-ati imbracat; strain am fost si nu M-ati adus in casele voastre; bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat”. Si iarasi a zis: „De postesti, unge-ti capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci numai lui Dumnezeu”. Drept aceea si noi fratilor, sa ungem capul sufletelui, cu untdelemnul iubirii de saraci, spalandu-ne fata noastra cu lacrimi in taina. Pentru ca vedem pe unii sarguindu-se cu cresterea parului si cu neingrijirea trupului, care se aseamana cu cei fatarnici, care, dupa cuvantul Domnului, isi pierd plata lor. Ci, inca, sunt si graitori impotriva, neascultand pe cei care ii invata pe dansii. Si, asemanmdu-se pe ei cu luminatorii cei mari, zic: „Cum a facut Antonie, cum Sava si alti Parinti, de au scapat de desertaciunile lumii ?” însă, de voiești să începi lucrul cel bun, să socotești, dacă, începând, putea-vei să suferi și chinurile acelora? Pentru că aceia nu au avut un ceas de odihnă și multe pătimiri au luat de la dracii cei vicleni. Apoi, încă, înfrânările lor cele pustnicești au fost mari, și setea de apă și foame și alte pătimiri ale lor cine le va spune? Însă, de vreme ce tu așa te bizuiești că vei pătimi, ispitește-te, frate, mai întâi, în casa ta șezând, măcar trei ani, învățând sufletul a răbda patimile, pe care Domnul Iisus Hristos, pentru noi, le-a suferit. Iar, de te grăiește cineva de rău, să nu lași să iasă din gura ta cuvinte de mânie. Sau, de-ți face ție cineva vreun rău, să nu cârtești asupra lui, nici să fi împotriva lui. Ci, să te rogi lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-l împace cu tine. Însă, să postești cu postul cel duhovnicesc, mai mult decât trupesc. Să nu te bucuri când pătimește vrăjmașul tău, nici să te mâhnești văzând că se îmbogățește fratele tău. În tot ceasul Numele Domnului să izbucnească din inima ta; fie mâncând, fie bând, ori altceva, făcând, să zici: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă !” Și, acestea toate, în taină, să se facă.

Și, dacă te vei vedea pe tine întru toate desăvârșit, păzește-te bine de vicleanul drac al mândriei, să nu-ți semene ție în inimă pierzarea: că, adică, să ți se pară că ești om mare, ori îți va zice ție gândul că ești plăcut lui Dumnezeu. Atunci să gândești la păcatele tale, cele dintâi, și să zici: „Măcar că m-a iertat pe mine de păcate milostivul Dumnezeu, pentru Împărăția Lui cea fără de sfârșit, dar, încă, tot mi se cade mie a fi osândit”. Iar, de-ți pui ție, în minte, mulțimea păcatelor, ce s-au făcut de tine în tinerețe, zicând întru tine: „Mult am greșit și nu voi fi iertat” să nu asculți de acel gând, nici să nu deznădăjduiești, ci să zici: „Domnul meu Iisus Hristos pe cei păcătoși a venit să-i mântuiască”.

Deci, dacă te va vedea pe tine că poți suferi toate patimile, atunci, să te duci la mănăstire și să te supui egumenului, ca lui Dumnezeu, pentru Hristos, lepădându-ți toată voia ta, iar voia lui să o păzești, până la moartea ta. Să cinstești pe egumen, ca pe Dumnezeu, iar pe frați, ca pe îngeri. Și să nu dai voie inimii tale să caute Roma și Ierusalimul. Ci, rugăciunile tale, cele date ție de egumen, să le faci, petrecând în chilia ta. Și, acolo fiind tu, însuși Domnul Iisus Hristos, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, va veni, aducând cu sine pe Petru și pe Pavel și pe alți Sfinți, pe care voiești a-i căuta; și, nu numai în chilia ta îi vei afla pe ei, ci, încă, și în inima ta vei vedea ce sunt, de vreme ce însuși Domnul a făgăduit că, împreună cu Tatăl Său, va veni între unii ca aceștia și lăcaș întru dânșii Își va face.

Iar, de și s-ar întâmpla ție strămutare din loc, din pricina năpădirii vrăjmașilor, sau din oarecare altă pricină, apoi, în orice parte te va scoate Domnul și unde Însuși îți va arăta ție loc, acolo să petreci, de cea dintâi lucrare ținându-te. Că nu va omorî Domnul, cu foamea, sufletele drepților. Antonie cel Mare a zis: Precum peștele, afară din apă, așa și călugărul, despărțindu-se de mănăstire, piere. Și precum găina, sculându-se, adeseori, de pe cuibul său, face ouăle sterpe, așa și călugărul, ieșind din mănăstire, adeseori și de a sa voie, își uită slujba cea dată lui.

Iar acestea toate le-au scris Sfinții Părinți, spre mântuirea celor ce le ascultă.

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

.

De vom voi sa graim si sa aratam toate despre acest mare staret (Antonie) intru multime multa se vor intinde cele scrise, pentru ca multe altele si infricosatoare povestiri sunt despre darurile si feluritele lui nevointe, dintre care spunem si pe aceasta: „Mergand eu, candva, pe cale, era impreuna cu mine, un calugar. Si, mergand noi mai inauntru, la un loc foarte ascuns, in muntele cel mai des, am aflat un locas zidit si inauntru calugari. Deci, dupa ce am intrat am gasit acolo calugari cu desavarsire tacuti. Si nici mie, ca unui strain, nu mi-au grait vreun cuvant. Inca, era si un izvor in mijiocul locasului. Si am vazut pe unul dintr-insii, aratand cu mana sa si zicandu-mi: „Acestia sunt robii lui Dumnezeu”. Iar altceva, mai mult, nici un cuvant, nici mic, nici mare, n-am auzit acolo.

Deci, am iesit si m-am tulburat. Si, ducandu-ma de la locul acela, la o oarecare departare, am aflat niste pastori, pascand oile si graiam eu cu dansii, ocarand pe calugarii aceia. Iar acei pastori mi-au zis mie: „De multi ani suntem nascuti si crescuti si traim in locul acesta, insa n-am vazut aici manastire, nici calugari, precum graiesti tu”.

Acestea auzindu-le, marele staret, a cunoscut ca locul „acela era ascuns si Dumnezeu, cu judecatile care le stie, l-a aratat pe el numitului staret. Asemenea, cu aceasta se arata, si in patericul monembasilor, despre aceeasi manastire ascunsa, unde, dupa porunca lui Dumnezeu, pasarile aduceau poame, la fiecare vreme a lor, spre hrana calugarilor de acolo. Deci, si din aceasta, cunoastem ca sunt daruri, ce se dau, si acum si pana la sfarsit, la cei ce se nevoiesc si doresc, precum si mai sus am zis. Asa, intre tainuiti si ascunsi, se afla, adica, si cete de mai multi vietuitori impreuna, si, cui voieste Dumnezeu, pe acestia, si acum, ii arata.

A întrebat ava Pamvo pe ava Antonie: „Ce voi face ?” Zis-a lui starețul: Să nu deznădajduiești, pentru dreptatea ta, nici să te mâhnești, pentru lucrul cel trecător: și să-ți înfrânezi limba și pântecele„. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.