Aceștia au trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284-305), rudenii și împreună ostași cu Sfântul Teodor Tiron, iar cu neamul în Pontul Capadochiei, Eutropiu și Cleonic erau frați între ei, iar Vasilisc era nepot Sfântului Teodor. Și, fiind ei creștini cu credința, încă și propovăduitori ai credinței, au fost prinși, împreună cu Sfântul Teodor, și au rămas în temniță multă vreme, după mucenicia lui.

Deci, venind din Amasia Capadochiei un alt dregător, Asclepiodot cu numele, acesta a luat seama celor închiși în temniță de mulți ani. Și, chemați fiind, cei trei tineri ostași creștini, s-au înfățișat înaintea dregătorului, mărturisindu-și credința lor în Hristos și bucuria de a pătimi pentru El, batjocorind idolii și pe cei ce se închina lor. Deci, dovedindu-se zadarnice toate încercările dregătorului de a-i atrage cu vorba bună și cu făgăduința înaltelor dregătorii, Asclepiodot a dat poruncă aspră, să fie supuși la grele chinuri. Drept aceea, Eutropiu, socotit dascălul vrăjitoriei, pentru puterea cu care apăra credința, a fost mai întai bătut peste gură și peste tot trupul, până la desfacerea cărnii de pe oase, apoi au turnat, peste ei, găleți de smoală topită și, din nou, au fost aruncați în temniță.

Fiind dusi, apoi în capiștea Artemidei ca, în fața poporului, să aducă jertfă idolilor, idolul a căzut la pământ și s-a sfărâmat în bucăți, la rugăciunea lor către Dumnezeu. Deci, fiind învinuiți de vrăjitorie, Eutropiu și Cleonic și-au primit sfârșitul, prin răstignire pe cruce, asemenea Mântuitorului. Cât despre Vasilisc, care se ruga să fie și el răstignit, o dată cu prietenii săi, Asclepiodot, nevoind să-i dea această mângâiere, l-a aruncat în temniță și, abia mai târziu, s-a mutat la Domnul, tăindu-i-se capul cu sabia.

 

Întru această zi, cuvânt despre Teodor simbriașul

Ne-a spus noua Ioan, pastorul oilor lui Hristos: „Am mers, zicea, la ava Nicolae sihastrul si l-am aflat pe el sezand in pestera. Deci, venise la dansul un oarecare mirean si ne-a vorbit noua parintele Nicolae despre mantuirea sufletului. Iar, dupa aceasta, el a zis mireanului: Spune-ne noua vreun cuvant de folos. A raspuns mireanul: Ce am eu, oare, a va spune voua de folos, parinte, om mirean fiind eu? Eu, care nici mie insumi, nu-mi pot fi de folos? Zis-a lui staretul: Ceea ce ai, aceea sa spui! Atunci, a zis mireanul: Cu rugaciunile tale, parinte, am douazeci si doi de ani. Si, afara de sambata si Duminica, soarele nu m-a vazut pe mine mancand. Si am fost si argat in sat, la un om bogat, nemilostiv si lacom; si, slujind la dansul cincisprezece ani, lucrand ziua si noaptea, n-a voit sa-mi dea simbria mea pe nici un an, ci toata vremea ma necajea mult. Iar eu am zis in sinea mea: Teodor, de vei rabda la omul acesta, apoi, in locul simbriei si unor scarbe ca acestea, Imparatia Cerurilor iti vor mijloci ele. Si mi-am pazit si trupul meu curat fata de femei, pana in ziua de astazi.”

Deci, acestea auzindu-le, mult ne-am folosit.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, că nu se cade a asculta pe cei ce rău se jură

Daca cineva s-ar apropia de tine, in taina, zicandu-ti: „Sa dam cuvant intre noi, ca sa avem unul fata de altul dragoste si unire, ca orice ti-as zice tie, tu sa ma asculti fara de nici o impotrivire; apoi, dupa juramantul acesta, de va voi acela sa te razvrateasca la pacat, sa nu te pleci lui, chiar de ti-ar aduce ca marturie marimea juramantului, chiar de s-ar intinde jos, rugandu-te spre lepadarea poruncii lui Dumnezeu; sa nu cauti la fata oamenilor, impotriva sufletului tau. Ca stie diavolul nu numai aceasta sa le faca, ci, si din Scriptura sa aduca dovezi, si stie si neputinta trupului sa o puna inainte si alte multe sa nascoceasca, ca pe om, calcator de poruncile lui Dumnezeu, sa-l faca, si sa aiba, cu ce sa se laude impotriva lui. Dar noi, luand invatatura din sarguinta si din osteneala lui, ne vom arata tari in socotirea evlaviei.

Deci, se cadea, mai intai, sa nu te juri nicidecum, pentru porunca Mantuitorului nostru Dumnezeu. Si acum te-ai prins cu cuvantul; nu fi nebagator de seama, ca ai venit in mainile celor rai, pentru prietenul tau. Sa nu dai somn ochilor tai, nici odihna genelor tale, ca sa scapi, ca o caprioara din curse si ca o pasare din lat. Cu toate acestea, nu cobori cu mintea, nici nu te tulbura, ca este indreptare, daca vei avea, de acum, pe Domnul inaintea ochilor.

Deci, ia aminte la tine insuti: Nu esti vinovat de juramant, daca te vei departa pe tine de la rau, ca Insusi Cel ce a propovaduit Evanghelia in lume, pentru covarsitoarea Lui iubire de oameni, Insusi Domnul, a poruncit oamenilor sa se pocaiasca si sa se departeze de la tot pacatul. Vezi, dar, ca nu cumva, vrand a savarsi dulcetile noastre, sa punem pricina juramantul, ca unii care n-am putea sa ne mai descurcam pe noi insine, din mrejele vrajmasului. Dumnezeu nu se batjocoreste si celor ce voiesc a se mantui, le intinde mana. Deci, abate-te de la rau si fa bine si intru aceasta ai pazit cuvantul celui ce a zis: „De la toata calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca sa pazesc cuvintele Tale” (Ps. 118, 101). Iar de vrei ca mai desavarsit sa te incredintez pe tine, ca nu esti vinovat de cuvantul dat, daca vei fugi de cele rele si vei face cele bune si te vei departa pe tine de toti oamenii, care umbla fara de randuiala, asculta pilda, sau, ca sa zic mai bine, iata o asemanare: Un om oarecare avea un fiu, iar fiul iubea mult pe tatal sau, intru toate. Dar, un altul, biruindu-se de invidie pentru sporirea tanarului sau prieten, apropiindu-se in taina, ia-s pus lui: Jura-te mie, pe tatal tau, ca ceea ce-ti voi zice, aceea vei face si vei pazi fara de nici o impotrivire. Iar el, nefacand bine, s-a jurat. Iar, dupa aceasta, a zis catre dansul: Ducandu-te acum, ocaraste pe tatal tau si raneste-l pe el cu cutitul si sa nu te mai rusinezi de fata lui si toate cate-ti va porunci el sa nu le faci, tu sa le faci fiindca te-ai jurat mie si nu vei putea sa nu asculti de cele zise de mine.

Si acum te intreb: Oare va suferi fiul o nebunie ca aceasta sau, mai bine-zis, asemenea paganie, si nu va defaima sfatuirea lui cea fara de lege, din dragoste fata de parintele sau? Socotesc ca va raspunde si-i va zice: Te vad pe tine ca nu esti om cu adevarat, ci vrajmas tatalui meu si sufletul meu pizmuitor. Dar, nu ma vei insela pe mine, ca sarpele pe Eva, cu viclenia, nici nu ma vei inlantui pe mine in paganatate, cu rautatea ta cea mult impletita, si nu ma va invinui pe mine tatal, ca nu ma plec paganatatii tale. Deci, defaimez sfatuirea ta cea fara de lege, pentru dragostea tatalui meu si pentru mantuirea sufletului meu, iar urechile mele le pecetluiesc cu semnul crucii, ca sa nu mai intre veninul cuvintelor tale, in auzul meu, si chiar de intalnirea cu tine voi fugi, pentru viclenia cea din tine.

Ne porunceste noua insusi Apostolul sa ne ferim de tot fratele, care umbla fara randuiala, ca Dumnezeu nu Se cinsteste cu fapte rebele. Deci, nu te aduna, iubite, cu barbati pacatosi, ca sa nu intarati pe Tatal tau, Cel din Ceruri, lucrand cele potrivnice poruncilor Lui si ramanand fara raspuns in ziua Judecatii, ca prin calcarea poruncilor Sfintei Evanghelii, superi pe Dumnezeu.

Ia aminte la tine insuti si invata sfarsitul cuvantului Proorocului, care zice: „Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale” (Ps. 118, 106). Si iarasi zice: „Nedreptatea am urat si am dispretuit, iar legea Ta am iubit” (Ps. 118, 163). Si intru aceasta mila a lui Dumnezeu, vei scapa de mari ispite si primejdii, iar, peste cel viclean, vor veni cele scrise. Intoarce-se-va durerea lui la capul lui, iar peste crestetul lui se va pogora nedreptatea lui.

Drept aceea, castiga-ti dragostea si unirea, nu prin juraminte si momeli, ci prin asezarea sufletului, dupa legea lui Dumnezeu, caci, intru aceasta, nimic nedrept sau silit nu intra. Si va fi cu tine darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si puterea in veci. Amin.