Acești patruzeci de Mucenici au trăit pe vremea crudului împarat Licinius (308-324), toți din părțile Capadochiei fiind cu neamul, și toți din aceeași ceată la oaste. Patruzeci de ostași creștini, bărbați viteji și vrednici în războaie, iar conducătorul oastei lor era Agricola, om păgân și rău din fire și locul slujbei lor era cetatea Sevastiei, din Armenia.

Deci, aflând Agricola de credința lor creștină, a dat poruncă să fie adus în fața lui și le-a spus: „Cum v-ati arătat neascultători către mai marii voștri în războaie, așa să ascultați și acum porunca împăratului, aducând jertfa zeilor”. La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: Cum am luptat și am biruit pe vrăjmași, pentru împăratul pământesc, tot așa, voim și noi lupta și pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmașilor Lui„.

Pentru acest răspuns, au fost închiși în temniță, ca să se răzgândească. Dar ei n-au încetat a se ruga fierbinte lui Hristos, să-i întărească pentru mărturisirea cea adevarată. Drept aceea, toate amăgirile, toate făgăduințele și toate amenințările nu i-au clintit în credința lor. Deci, venind în Sevastia un mare conducător de oaste, anume Lizie, acesta le-a poruncit, din nou să aducă jertfă zeilor. Cu aceeași nestrămutată credință, ostașii creștini s-au împotrivit.

 Înfuriați peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbrăcați și siliți să intre într-un iaz, care era aproape înghețat, că era iarnă, iar pe maluri au pus păzitori, ca nimeni din ei să nu fugă. Și, iată, unul din ostași, nemaiputând îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea: dar, ieșind din iazul înghețat și intrând în baia caldă, anume pregatită, acesta a murit îndată, în vreme ce Mucenicii, după o noapte întreagă, petrecută în iazul înghețat, erau încă vii și se rugau.

Aceasta văzând, temnicerul Aglaie a avut un vis și un tainic îndemn și, mărturisind cu glas tare: Și eu sunt creștin„, a sărit în apa cea înghețată, făcându-se părtaș muceniceștilor patimi și întregind ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Au fost, apoi, scoși din apă și li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele și, fiind arși de vii, au primit cununa Mucenicilor.

Iar numele lor este Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Evtihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudien, Meliton si Aglaie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin!

Cântare de laudă la Sfinții 40 de Mucenici

Sfintii mucenici, cu trupurile incatusate de ger,

Puternic credinta o au tinut.

Luminati de nadejde,

Ei au strigat catre Dumnezeul lor iubit:

„O, Tu, Care ai uimit lumea

Cu infricosata Ta moarte si inviere,

O, Doamne, invie-ne pre noi!

Caci taria cerului si toata zidirea

Pe Tine Te lauda,

Si adincurile toate, focul, grindina si gheata

Te lauda pe Tine.

Tu pe robul Tau Moise cu tot cu popor

Din robia Egiptului ai scos,

Iar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, si apoi pe Elisei,

Poruncind firii apele sa le linisteasca si sa le desparta.

Ajuta-ne acum si noua, robilor Tai,

Care credem intru Tine, precum ai ajutat pururea

Tuturor robilor Tai celor din veac.

Nu ingadui frigului sa fie mai tare ca omul,

Nu ingadui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tai,

Sa fim dati de batjocura nelegiuitilor.

O, Tu poti toate, Stapine,

Care toate le stapinesti.

Caci Tu prefaci focul in gheata, si gheata, in foc.

Iata, pentru Numele Tau, gerul ne ucide trupurile

Ca o fiara salbatica,

O, ajuta-ne noua ca Numele Tau Cel Atotputernic

Pretutindeni sa fie slavit!”

Mucenicii din lac, incatusati de gheata,

S-au incalzit minunat de la lumina cea pogorita de sus.

Ei au murit cu cinste si au ramas mucenici patruzeci

Pina la sfirsit,

Spre spaima, groaza si rusinea necredinciosilor

Celor ce zac in intuneric.

.

Predica Sfântului Nicolae Velimirovici:

Despre răbdarea până la sfârșit

Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui(Matei 24: 13).

.

O, Stăpâne mult îndurător și îndelung răbdător, Tu ai îndurat toate, totul până la sfârșit. De aceea ești Tu nu doar binecuvântat în vecii vecilor, dar și izvorul tuturor binecuvântărilor tuturor oamenilor care își doresc binele în vecii vecilor. Sfinții apostoli au îndurat până la sfârșit și au intrat în veșnicia cea binecuvântată. Sfinții cuvioși de bună voie au îndurat toate chinurile și suferințele până la sfârșit și s-au preaslăvit și în cer și pe pământ. Sfinții mucenici au îndurat de bunăvoie toate schingiuirile trupurilor și sufletelor lor și s-au făcut împreună-moștentori ai împărăției lui Hristos.

Orice întemeietor de vreo nouă organizație sau partid își recrutează următori făgăduindu-le bogății multe și multe plăceri dacă fac aceasta, dar ascunzând cu bună știință greutățile și chinurile prin care trebuie să treacă spre a ajunge la acele bogății și la acele plăceri. Stăpânul nostru Hristos este singurul Care a grăit adevărul următorilor Săi, arătându-le atât partea amară, cât și cea dulce a lui.

El nu a făgăduit nicicum și nicicând roade dulci fără mai întâi slujire, nici slavă fără mai întâi suferință, nici odihnă veșnică fără mai întâi mergerea pe cărarea cea strâmtă și plină de spini, nici biruință fără luptă, nici plăcere fără mai întâi gustul amar al nevoințelor, nici împărăția fără mai întâi plâns cu lacrimi și jertfire de sine. Deși Stăpânul nostru a înșiruit cu exactitate toate suferințele prin care trebuie să treacă ucenicii Lui, El nu-i lăsa fără să-i mângâie cu descoperirea bunătăților ce vor să fie. El le descoperă intelesul mai adânc al suferințelor, nelăsându-i in întunericul deznădejdii. El zice: „Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”. Iar care anume este acea binecuvântare care îi așteaptă pe cei ce rabdă până la sfârșit, Mântuitorul însuși a arătat-o cu îndestulare. Această binecuvântare a fost mărturisită de mulți până astăzi și continuă să fie mărturisită de mulți sfinți, fie dintre aceia care s-au înfățișat în slava din tărâmul celalălt celor dintre cei vii socotiți vrednici de aceasta, fie dintre cei care, încă în trup fiind, s-au învrednicit de vederile cele cerești ale binecuvântărilor care îi așteaptă pe cei puțini care, cu credință și cu stăruință, bine se nevoiesc și rabdă până la sfârșit.

O, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Tu ești puterea noastră. Ajută-ne nouă să răbdăm până la sfârșit în credința că Tu cu noi ești până la sfârșitul veacurilor. Căci Ție se cuvine toată slava și mulțumirea în veci, Amin!

(din: Sfantul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumenita, Bucuresti, 2005)

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cinstirea preoțimii

.

Purtătorul de Dumnezeu Ignatie, poruncește, zicând episcopilor: „Luați aminte de voi înșivă, ca și Dumnezeu să primească sufletele voastre și să le mântuiască. Iar cei ce se supun episcopilor și preoților, slujitorii Bisericii, împreună cu dânșii va fi și partea lor, întru Dumnezeu”. Și iarăși: „Martor îmi este mie Acela, pentru care am luat lanțurile, că nu din gură omenească am cunoscut, ci, Duhul îmi propovăduiește mie așa, zicând: Fără de episcop, nimic să nu faceți. Că unde se va arăta episcopul, acolo mulțime de bunătăți vor fi. Că unde se numește Hristos, acolo și soborniceasca Biserică se va aduna. Oile nu se pasc unde vor ele, ci, acolo unde le păzesc pe ele păstorii. Iar pe oile cele rămase afară de turmă și de păstor, le răpesc fiarele și se hrănesc cu ele.”

Deci, nu se cade, fără de arhiereu nici a boteza, nici nuntă a face. Acest lucru, este, dar este bine plăcut Domnului: cinstirea arhiereului. Și, cela ce cinstește pe arhiereu, va fi de Dumnezeu cinstit. Iar a face ceva fără de episcop, necuviincios lucru este. Iar preoților se cade a li se supune, cum se supuneau Apostolilor lui Hristos. Încă se cuvine și diaconilor, adică slujitorilor tainelor lui Hristos, după toată rânduiala, întru toate a-i cinsti, pentru că, nu bucatelor, nici băuturii sunt slujitori, ci bisericilor lui Dumnezeu slujesc, deci, se cade a păzi cuvântul lor, ca focul. Drept aceea, dar, să cinstiți pe slujitor ca pe un părinte, iar pe episcop, ca pe Însuși Hristos. Iar pe preoți, ca pe cei de un scaun și apropiați cu Apostolii, că, fără de dânșii, nu se sfințește Biserica. Mărturisește în privința aceasta, și păzitorul Legii: „Toate, orice-ți va zice ție preotul, nici la dreapta, din cele zise:” Pentru că omul, de va trece cu vederea și nu ascultă pe preot, este vrednic de moarte. Încă a zis și Proorocul Maleahi: „Cuvintele din gura preotului să le păzești. Înțelegerea și Legea din gura lui să le cauți. Că este vestitor al lui Dumnezeu Atotțiitorul, și umblă îndreptând în pace pe mulți întorcând de la nedreptăți.” Și altul a zis: „Cu tot sufletul tau să cinstești pe Domnul și preoților Lui să le dai cinste. Cu toată puterea ta să iubești pe Făcătorul tău și pe slugile Lui să nu le defăimezi. Teme-te de Dumnezeu și slăvește pe preot”. Iar Pavel, către Timotei, scrie așa: „Preoții cei ce se nevoiesc bine, de îndoită cinste să se învrednicească.” Și iarăși, se zice în Lege: „Aceștia sfințiți sunt de Domnul Dumnezeu, pentru că jertfe și daruri îi aduc lui Dumnezeu, iar pentru tine, și sfinți sunt.” Iar Isaia zice: „Și, voi, preoții, vă veți numi slugile lui Dumnezeu.” Și Ieremia zice: „Mări-voi și voi adăpa sufletul preotului.” Iarăși Pavel zice: „Orice arhiereu aduce lui Dumnezeu daruri și jertfe, care slujesc chipului și umbrei celor cerești, iar acum, Arhiereul nostru mai bună slujire a dobândit, cu cât și Legea, al cărei mijlocitor este El, este mai bună și mai așezată pe mai bune făgăduințe.” Asemenea, și David zice: „Preoții Tăi se vor îmbrăca cu dreptate și cuvioșii Tăi se vor bucura. (Ps. 131,9). Rugămu-vă dar, pe voi, fraților, să cunoașteți pe cei ce se ostenesc la voi și să-i aveți pe dânșii în dragoste. Că se cade, iubitilor, a cinsti pe preoți, ca pe niște prieteni ai lui Dumnezeu, pe care i-a ales Domnul și i-a proslăvit. Și oamenii trebuie să dea lor cele cuvenite: că nu de la sine își ia cineva lui cinstea aceasta, ci se dă numai celui chemat de Dumnezeu. Nu-i îngăduit a se împotrivi preotului, fiindcă cei ce se împotrivesc își iau asupra lor judecată. Că scris este: „Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbești de rău.” Iar Domnul, arhierescul povățuitor, zice: „Cel ce vă primește pe voi, pe Mine mă primește; și cela ce Mă primește pe Mine, primește pe Cela ce M-a trimis pe Mine. Cela ce primește pe prooroc în  nume de porooroc plata proorocului va lua și cela ce primește un drept, în nume de drept, plata dreptului va lua…” Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor!

Însă tot Sf. Ioan Gură de Aur spune clar și categoric:

.

Întru această zi, cuvânt despre Pafnutie monahul și despre descoperirea bunătăților unui mai mare dintr-un sat

.

Sfantul Pafnutie pustnicul se ruga oarecand lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui cu care dintre oamenii sfinti este asemenea. Si i-a venit lui un glas dumnezeiesc zicandu-i: „Asemenea esti cu mai marele din satul din apropiere.” Deci, el degraba alergand la dansul si batand la poarta lui indata a iesit acela, precum ii era lui obiceiul, de primea pe cei straini. Si, primindu-l, i-a spalat lui picioarele si, punandu-i masa, l-a poftit pe el sa manance. Insa Pafnutie il intreba de faptele lui si zicea: „O, omule, spuneti-mi, te vad, viata ta, pentru ca pe multi calugari, precum mi-a aratat mie Dumnezeu, ii intreci.” Iar el se numea pe sine pacatos si netrebnic si pustiu de tot lucrul bun.

Deci, dupa ce l-a mai intrebat pe el cu dinadinsul, i-a raspuns lui omul, zicand: „Eu n-as fi voit, nici silit, sa-ti spui faptele mele, dar, de vreme ce-mi spui mie ca de la Dumnezeu ai venit, iara, cele despre mie ti le voi spune. Eu acum am treizeci de ani, de cand traiesc si m-am despartit de buna voie de sotie, fiindca, numai trei ani am trait cu dansa si trei fii am avut cu ea, care imi slujesc mie la treburi. Si neincetat am iubit pe straini, pana in ziua de astazi, si nu se va putea lauda cineva de aici, ca mai inainte de noi ar fi primit straini. Si n-a iesit saracul, nici strainul din casa mea, cu mainile goale.  Nici pe un sarac sau scapatat nu l-am trecut cu vederea, ci i-am dat lui mangaiere cu indestulare. Nu m-am laudat catre fiul meu, nici n-au intrat, in casa mea, roduri straine. N-a fost sfada pe care sa n-o fi impacat, nici n-a vorbit cineva de rau faptele mele. Iar fiii mei nu s-au atins de roduri straine, nici nu au semanat mai intai tarinile mele, ci am dat ajutor, mai intai, celor ce aveau trebuinta de semanat, iar, mai pe urma, mi-am semanat si pe ale mele. Si n-am lasat pe cel tare, ca sa asupreasca pe cel sarac, nici am suparat pe cineva, in viata mea, nici n-au fost strambatati, pe care eu sa le fi pus pe seama altcuiva. Acestea, Dumnezeu ajutandu-mi, stiu ca le-am facut.”

Deci Pafnutie auzind, faptele bune ale acestuia, l-a sarutat pe crestet, zicandu-i: „Blagoslovi-te-va Domnul Dumnezeu din Sion si vei vedea bunatatile Ierusalimului, dar faptele cele bune nu ti-au ajuns pana la aceea, care este capul bunatatilor, adica, la inteleapta intelegere, cea intru Dumnezeu, pe care nu o vei putea castiga fara de osteneala, macar ca nu putina grija de Dumnezeu a fost in viata ta. Nu-ti asupri, dar, sufletul tau, pentru ca Dumnezeu mi-a descoperit mie despre tine ca, luandu-ti crucea ta, vei merge in urma Mantuitorului.”

Iar El, cum a auzit acestea, indata, nici la ai sai spunandu-le, a mers in urma lui Pafnutie. Apoi, mergand ei la un rau, n-au vazut nici o corabie. Deci, Pafnutie i-a poruncit lui sa treaca raul, pe care nu-l trecea nimeni din cei care erau din locurile acelea, pentru adancimea lui. Iar cand treceau ei raul, numai pana la brau le ajungea lor apa. Deci, l-a asezat pe el la un oarecare loc, unde, mai inainte, se savarsisera alti doi. Dupa aceea, Pafnutie s-a despartit de dansul si se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui despre el.

Si, nu dupa multa vreme, a vazut sufletul lui inaltandu-se de ingeri, care laudau pe Dumnezeu si ziceau: „Fericit este cel pe care l-ai ales si l-ai primit, ca sa se salasuiasca in curtile Tale”, iar Dreptii, raspunzand, ziceau: „Pace multa este celor ce iubesc numele Tau.” Si a cunoscut Pafnutie ca barbatul acela s-a mutat la Dumnezeu. A Caruia este slava acum si in veci! Amin.