Sfântul Ioan Milostivul a fost cipriot de neam, fiul lui Epifanie, domnul țării, din Amatunda Ciprului, și a trăit pe vremea lui Eraclie, împăratul Bizanțului (610-641).

 

 Singur la părinți și moștenind o mare avere, la vârsta cuvenită el s-a căsătorit și a avut doi copii; dar murindu-i și soția și copiii, Ioan și-a împărțit averea la săraci și a hotărât să trăiască, de aici înainte, în slujba lui Dumnezeu și a celor lipsiți și în suferință, de unde și numele de Milostiv, cum i se zicea, pentru multele fapte bune și milostenii ce a făcut în viața sa, încât vestea despre dânsul ajunsese în toată partea de răsărit a creștinătății.

Deci, când scaunul patriarhiei de Alexandria era fără păstor, împăratul Eraclie, la cererea poporului, a înălțat la această treaptă pe Ioan, care, deși nu voia, mai apoi a primit hirotonia și a fost făcut păstor al Bisericii din Alexandria, punând astfel lumină în sfeșnic, cum zice Evanghelia. Aici, grija lui cea dintâi a fost cunoașterea săracilor, pe care îi numea „stăpânii și domnii mei”, ca unii cărora Hristos le-a dat puterea să deschidă poarta cerului celor ce fac milostenie cu dânșii. Începând a paște oile cele cuvântătoare, s-a sârguit, mai întâi, a-și curăți poporul de eresurile vremii. Tot în timpul păstoriei sale, a avut loc și năvălirea perșilor în Ierusalim și în alte părți ale împărăției, ducând cu ei, o dată cu cinstitul lemn al Crucii, mulțimi de prinși, pe care i-au luat pentru a-i vinde ca robi.

Cu acest prilej, fericitul Ioan a trimis în ajutor corăbii cu grâu și aur mult pentru răscumpărarea celor căzuți în robie. A trimis, de asemenea, meșteri și lucrători egipteni pentru refacerea caselor și bisericilor stricate și pângărite de năvălitori, precum și oriunde era nevoie, care pline de hrană celor înfometați, săraci și în suferință. Și așa, plin de râvnă pentru păstrarea dreptei credințe și pentru rugăciune, gata de orice faptă bună, în slujba săracilor, fericitul Ioan a petrecut mulți ani pe scaunul arhieriei sale, multe minuni făcând, precum istoria lui ne arată.
În anul 619, voind Sfântul să meargă la Constantinopol, pe drum l-au părăsit puterile și, abătându-se pe la Cipru, a murit în Alexandria, locul nașterii sale, cinstit nu numai de creștini, ci și de necredincioși.

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Nil Pustnicul (†450)

Sfantul Nil era de neam ales din Constantinopol. In vremea imparatului Teodosie cel Mare (379-395), el avea inalta slujba de prefect al capitalei. Traia intr-o familie fericita, avand un fiu si o fiica. Din dragoste pentru Dumnezeu, el s-a retras cu fiul sau Teodul la Sinai, in vreme ce sotia lui s-a dus cu fiica ei, la o manastire de maici din pustia Egiptului. Cand hoardele barbare au scaldat intr-o baie de sange muntele Sinai, Nil a scapat cu fuga. Teodul a fost luat ca rob, insa a izbutit curand sa scape si sa-si afle tatal pierdut. Episcopul din Eluza, la hotarul dintre Arabia si Palestina, a sfintit in preot atat pe tata cat si pe fiu. Restul vietii, Nil l-a petrecut, iarasi, la muntele Sinai, ca pustnic.

De numele lui Nil, traditia a legat o multime de scrieri, care de buna seama, sunt de la mai multi scriitori. Dintre acestea, Sfantul Nil Sinaitul ar fi alcatuit numai cartea ce se cheama „Povestiri”, celelalte ar fi ale altora ca: Evagrie sau Nil din Ancira, adica Nil ascetul din Filocalie, care n-a trait niciodata in Sinai, dar care era unul din marii indrumatori duhovnicesti ai timpului sau, precum scrierile lui ne arata.

Deci, alcatuind el cuvinte pustnicesti pline de toata intelepciunea, intelegerea si folosul, carti care indeamna spre nevointa, cu puterea cuvantului si cu darul Sfantului Duh, si asa, aducand cu dumnezeiasca dragoste pe multi, la Hristos, cu pace s-a savarsit.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenie.

Cu milostenia si cu credinta se curata pacatele. Iar milostenie scotesc nu pe cea adunata din silnicia si din jaful altuia, ca aceea nu este milostenie, ci cruzime si neomenie. Ca ce folos este a dezbraca pe unul si a imbraca pe altul? Ca, chiar si toata averea altuia de vom da, de nici un castig nu ne este noua. Si dovada este Zaheu care, atunci cand isi facea rugaciunea la Dumnezeu, a zis: „Voi intoarce impatrit celor ce i-am napastuit”. Iar noi, de mii de ori napastuind si apucand, socotim ca ne rugam lui Dumnezeu; dar, oare, nu-L maniem pe El, inca si mai mult?

Ca, spune-mi mie, daca ai fi adus la altar un cal mort, tragandu-l din raspantiile drumului, oare nu toti te-ar fi gonit pe tine, ca pe un spurcat si un iesit din minte? Deci, de ce nu te-as mustra? Ca, daca este adunatura din jafuri, nu este numai precum calul cel mort, ci cu mult mai rau. Si tu acelasi lucru faci, cand, prin cuvintele tale, fagaduiesti lui Dumnezeu ca te vei departa de rele, iar, prin obiceiurile cele rele, ajutorezi din jafuri pe cei ce n-au si, asa, iti aduci jertfa ta la altar. Dar acum, nu este numai aceasta singura greseala, ci si una mai cumplita decat aceea, ca necinstesti, adica, sufletele sfintilor. Ca altarul, masa aceasta, este de piatra sau de lemn, si se sfinteste si se curateste, iar acele suflete pe Insusi Hristos il poarta si tu indraznesti a trimitea acolo, in ele, o necuratie ca aceasta. Dar el zice, ca nu da ajutor din avutia aceea, ci din alta avere curata. De ras sunt aceste cuvinte si glume. Oare nu stii ca daca intru averea ta cea multa vei cadea si averea nedreapta, aceasta pe toata o necinsteste. Precum si intr-un izvor curat cineva aruncand gunoaie, tot izvorul il face necurat, asa si lacomia, intrand in bogatie o strica pe ea. Pentru ca, iata, s-a zis: „Din aceasta pricina mai bine este a nu milui”. De vreme ce si Cain mai bine era sa nu fi adus jertfa nicidecum, decat aducand jertfa proasta, sa manie pe Dumnezeu.

Iar cel ce ajuta, din cele straine, cum nu-l va mania pe Domnul? Ca zice Dumnezeu: „Jefuirea altuia este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela este stapanul averii aceleia, chiar daca de mii de ori o vei tine tu pe ea. Eu ti-am poruncit, zice Domnul, sa nu jefuiesti, iar tu cu jafuri Ma cinstesti”. Si oare nu-ti va zice tie: „Tu gandesti faradelegea, ca Eu sunt asemenea tie. Mustra-te-voi si-ti voi pune inaintea fetii tale pacatele tale”. Sa ne departam deci, de cele nedrepte si cele drepte sa le facem, pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
.