Acest mare dascăl și luminător al lumii a fost din marea cetate Antiohia, născut la anul 344, din părinți dreptcredincioși: tatăl lui se numea Secund și era căpetenia Siriei, iar mama sa, Antuza.

Din fragedă vârstă, a pierdut pe tatăl său, iar mama sa, nemaicăsătorindu-se, deși era foarte tânără, își închina viața creșterii copilului ei. El a fost botezat la vârsta de 20 de ani și a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiți dascăli din Antiohia: Libanius și Andragatie. Îndată, încă de la început, Sfântul arăta o mare dragoste către știința vorbirii și, cu nevoință se puse la învățătură ș i, cu ascuțimea minții ce avea, a deprins toată știința elinească. Tot așa a ajuns și la stăpânirea creștineștilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe arhiepiscopul Antiohiei, Meletie, și pe Diodor, episcopul din Tars, căpetenia școlii din Antiohia.

Mai era în Antiohia și o casă creștinească de asceți, pe care o conducea un nevoitor mai în vârstă, Carterius cu numele, de unde Sfântul Ioan, și alți tineri ca el, dezgustați de o viață călduță, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos. Era ca o mânăstire în cetate. Este timpul când Sfântul Ioan își împlini visul său de taină, de a duce o vreme, o viață pustnicească. În munții din preajma Antiohiei, el a trăit, așadar, patru ani de mănăstire cu viață de obște și doi ani de pustnicie, într-o peșteră. Deci, ajungând, astfel, la deprinderea vieții ascetice, Sfântul Ioan a fost ridicat la rânduiala clericilor de Sfântul Meletie, arhiepiscopul, care-l și botezase și l-a sfințit diacon (381), iar Flavian, urmașul lui Meletie, l-a sfințit preot (386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre preoție, închinată prietenului său Vasilie, căutând să-și îndreptățească fuga lui de preoție, socotindu-se nevrednic.

Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul și predicatorul neîntrecut al patriarhiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învățătură. Din acest timp ne-au rămas, de la el, Cuvântarile asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui și Cuvântările la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, toate adevărate îndreptare pentru o viață desăvârșită.

Întâmplându-se între timp, ca Nectarie, patriarhul Constantinopolului, a părăsit viața aceasta, Sfântui Ioan a fost chemat cu porunca împăratului Arcadie, ca să fie sfințit patriarh al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile patriarhului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.

Ca patriarh, Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu râspândirea credinței și convertirea la Ortodoxie a goților arieni de la Dunăre, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea de așezăminte pentru bolnavi și săraci, pentru fecioare și văduve. El nu a încetat nici a predica, pentru îndreptarea năravurilor, împotriva luxului, a lăcomiei și pentru Evanghelia iubirii de oameni.

Dintr-o pricină ca aceasta, după căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împărăției, Eudoxia împărăteasa s-a făcut vrăjmașa Sfântului Ioan. Și anume, pentru că, răpind ea, pe nedrept, via unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, Sfântul a sfătuit-o să nu țină lucrul străin cu sila. Și, nevrând ea să asculte de cuvintele lui, Sfântul o mustra și o asemăna cu Izabela și Irodiada. Iar ea s-a făcut cu totul fiară. Și a fost izgonit Sfântul din scaun, întâi de dânsa, după Sinodul ținut la Stejar și condus de patriarhul Teofil, care-l sfințise episcop. Deci, după un timp, s-a întors Sfântul, la scaunul sâu. Iar, după două luni, a fost izgonit a doua oară și surghiunit de împăratul, la Cucuz, în Armenia. Și, îndurând Sfântul multe suferințe, și-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia. Ultimele sale cuvinte au fost: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”! (14sept.407).

Dar lumea din Constantinopol nu s-a liniștit decât la anul 438, când patriarhul Procul, unul din urmașii Sfântului, a mutat, cu mare alai, moaștele Sfântului Ioan, de la Comane, la Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Tânăr și sora sa Pulheria, au luat parte la serbare, cerând în genunchi iertare pentru părinții lor. De atunci, sfintele lui moaște odihnesc cu cinste în biserica „Sfinților Apostoli”, din Constantinopol.
Celui mai mare predicator din vremea de aur a creștinătății, Biserica îi serbează pomenirea de trei ori pe an: la 13 noiembrie și apoi la 27 și 30 ianuarie, precum și în fiecare zi, când se săvârșește Liturghia lui.

 

Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gură de Aur

        Ne spunea noua parintele Tis de la Amasia ca auzise pe Adelfie, fratele sau, zicand: „Cand Sfantul Ioan Gura de Aur, patriarhul Constantinopolului,  a fost izgonit si surghiunit la Comane, petrecea in casa noastra si pentru acea multa indrazneala si dragoste aveam catre dansul”. Si, zicea Adelfie, fratele meu si episcopul de la Cucuz: „Dupa ce fericitul Ioan s-a mutat la Domnul, fiind acolo in surghiun, mare mahnire am avut, ca un barbat ca acesta, invatator al lumii, care cu cuvantul sau veselea Biserica lui Hristos, unul ca acesta in surghiun a raposat.

Insa, m-am rugat Domnului cu multe lacrimi, ca sa-mi arate mie in care randuiala este si de este numarat intre patriarhi. Si mult rugandu-ma eu, pentru aceasta, intr-o noapte, am vazut in vis pe un barbat foarte luminat la vedere. Si m-a luat pe mine de mana dreapta si m-a dus la un oarecare loc luminos si preaslavit si mi-a aratat mie pe toti invatatorii Bisericii. Iar eu nadajduiam sa vad acolo cu dansii si pe doritul meu Ioan Gura de Aur. Si, dupa ce mi-a aratat mie pe toti si mi-a spus si numele fiecaruia dintr-insii, iarasi luandu-ma de mana, m-a scos pe mine afara. Iar eu mergand dupa dansul mahnit ca nu vazusem, cu arhierei, pe fericitul Ioan.

Deci, mi-a zis mie: „Ce-ti este? Si de ce esti mahnit? Ca nimeni intrand aici, nu iese de aici mahnit. Iar eu i-am raspuns: Aceasta imi este mie mahnirea, ca, pe iubitul meu Ioan Gura de Aur, nu l-am vazut cu ceilalti episcopi. Iar el mi-a zis mie: Zici de Ioan povatuitorul pocaintei? Si i-am zis: Asa. Deci, mi-a raspuns mie, zicand: „Tot omul, in trup fiind, nu-l poate vedea pe acela. Ca acela la Scaunul Stapanului sta, intre Serafimi si Heruvimi. SI m-am mangaiat de cuvintele lui”.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre osânda cea fără de sfârșit și despre Împărăția Cerească și ca să avem în minte totdeauna ziua ieșirii sufletului nostru

        Sa intram, iubitilor, fiecare intru a sa constiinta si sa ne gandim la pacate si sa facem judecata asupra noastra, ca nu cumva cu lumea sa fim instrainati, ca infricosatoare este Judecata, groaznic este locul si plin de intrebare si de frica, asemenea si raul cel de foc care va curge. Sa ne aducem aminte de ceea ce s-a zis in Evanghelie: „Ingerii alergand, camara inchizandu-se, facliile stingandu-se, puterile tragand in cuptorul cel de foc”. Inca sa te gandesti si la aceasta: daca vreunuia dintre noi i s-ar scoate le iveala astazi, inaintea a tot poporul, un lucru ascuns, apoi, cat nu s-ar ruga ca sa piara mai bine, sa sa se desfaca pamanul cu dansul? Dar cand ar fi martori rai de fata la taina aceea? Apoi, ce defaimare nu vom primi atunci cand, inaintea a toata lumea, se vor aduce la iveala toate, intr-o priveliste ca aceea, inaintea celor stiuti si nestiuti de noi, toti luand aminte? Oh, vai mie, cum voi spune voua nevoia aceea?

De omeneasca nedumerire surprinsi, sau, mai bine inca se cade a zice, de frica de Dumnezeu, in ce chip vom fi atunci, spune-mi mie, cand legati, cu dintii scrasnind, intru intunericul cel mai din afara vom fi goniti? Drept aceea, pe acestea ce vor sa fie, caderea din imparatie, adica, durerea, legaturile cele vestite din gheena, intunericul cel mai din afara, viermele cel otravit, scrasnirea dintilor, scarba, greutatea raului celui de foc, cuptorul cel nestins, pe toate adunandu-le si inainte punandu-le, averea aceasta adunata sa o dezradacinam, ca boala este aceasta. Iar pe adevarata bogatie luand-o, sa ne izbavesti, de aceasta cumplita saracie, vesnicei Judecati, si bunatatilor celor ce vor sa fie sa ne impartasesti. Ca, daca ne vom sargui si ne vom ruga la Dansul, apoi ne va ierta pe noi Dumnezeu. Iar de nu vom cere de la Dansul, nici nu vom face nimic de acest fel, apoi, cum vom fi noi iertati? Ca fapte bune nu vom indeplini, dormind.
Ca nici lucrurile cele bune ale lumii acesteia nu este cu putinta a le afla niciodata cel ce doarme; cu cat mai vartos cele duhovnicesti. Ca si de la un prieten, nimic nu va lua cindva cel ce doarme; apoi, cum de la Dumnezeu? Nici parintii nu fac cinste fiilor celor somnorosi; cu mult mai mult Dumnezeu. Nici stapanii nu sufera pe slugile cele lenese; cum, iarasi Dumnezeu va suferi?

Pentru aceea, sa ne stramtoram putin aici, acum, ca in veci sa ne veselim. Ca stramtorati se cade sa fim aici; de nu, apoi acolo ne asteapta pe noi suferinta. Pentru ce, dar, nu voim sa fim obiditi aici, ca acolo sa ne odihnim de-a pururea? Sa suspinam deci putin, rogu-va pe voi, si sa ne targuim aici, ca atunci sa nu plangem. Aici, acest plans este o fapta buna, iar acolo este fara de folos. Aici, putina vreme te vei veseli iar acolo fara de sfarsit te vei intrista. Sa ne intristam iubitilor, pana ce este vreme. Insa, foarte sa ne ingrijim, ca sa nu zicem, ca bogatul cel nebun (Luca,12,19,20). Daca a iertat acum, acela se ingrijeste de mantuirea sa. Deci, de ea sa ne ingrijim acum! Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.