Select Page

Luna noiembrie în 15 zile: pomenirea Sfinților Mucenici și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv și a Sf. Cuv. Paisie de la M-rea Neamţ

Întru această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv

Dintre acești Sfinți Mucenici, Samona și Gurie, s-au nevoit pentru dreapta credință în zilele împăratului Dioclețian (286-305). Gurie se trăgea din satul Sardochitia, iar Samona din  Gonad. Și, pârâți fiind că sfătuiesc poporul să nu aducă jertfe idolilor neînsuflețiți, au fost prinși și puși la chinuri. Deci, îndată i-au spânzurat, și pe unul și pe altul de câte o mână, atârnându-li-se de picioare pietre grele, care să-i tragă în jos; și au stat așa vreme îndelungată, de la al treilea ceas până la ceasul al șaselea, desfăcându-li-se, cu dureri cumplite, încheieturile mâinilor și picioarelor. Pogorându-i apoi din spânzurătoare, i-au aruncat într-o temniță umedă și întunecoasă, cu picioarele prinse în butuci, și au zăcut acolo patru luni, chinuiți de foame și de sete și în legături. Scoțându-i, iarăși, păgânii se pregăteau să-i pună din nou la chinuri. Dar văzând pe Sfântul Gurie că este cu totul sfârșit de puteri, încât era mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi și i-au tăiat capul.

Iar pe Sfântul Samona, l-au spânzurat de un picior, cu capul în jos și, ținându-l așa mai multe ceasuri, i s-au desprins genunchii și s-a prăbușit în chinuri neînchipuite și i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon al bisericii fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu (302-324) că învăța, în orașe și în sate, cuvântul Domnului. Deci, spânzurându-l pe un lemn, l-au bătut cu mare cruzime, de i-au umplut tot trupul de răni și de sânge. Și aducându-l iarăși la întrebări și nevoind să se lepede de Hristos, l-au băgat în foc și așa s-a săvârșit Mucenicul acesta.

 
 
Întru această zi, învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur
,
 

        Să se știe că cel ce face milostenie din dreaptă avere și ca un plăcut lui Dumnezeu viețuiește și toată fapta bună o săvârșește, acesta mare este întru Împărăția cerului. Iar, cel ce nu voiește să rabde chinurile, nevoile și asupririle vieții, acela mic este înaintea lui Dumnezeu. Deci, spun iarăși că cel ce viețuiește în credință și în fapte bune primește cu bucurie chinurile, primejdiile și toate asupririle, acela mare este înaintea lui Dumnezeu și între oameni este întreg la minte și între îngeri este slăvit. Iar cei ce în viața de aici greșesc și nici un fel de primejdii nu primesc, aceia de mai mare osândă se fac vinovați. Iar cei ce, măcar de au și greșit aici, dar rabdă nevoile, primindu-le cu pocăință, lăudând pe Dumnezeu și rugându-se pentru cei ce le pricinuiesc lor nenorociri, aceia întocmai cu Sfinții își vor primi soarta. Iar dacă cineva nu crede cuvântul acesta, să se gândească la nenorocirile lui Iov, la chinurile Apostolilor și, mai mult decât toți, la suferințele lui Pavel.
Că Iov, când făcea milostenie și viețuia după plăcerea lui Dumnezeu, atunci mic era înaintea lui Dumnezeu, iar înaintea oamenilor era slăvit. Iar când primea primejdiile, atunci s-a făcut mare înaintea lui Dumnezeu și slăvit s-a făcut între toți Sfinții. Asemenea și Apostolii, când făceau minunile și alte fapte bune, nu erau slăviți. Dar când îndurau primejdii și chinuri, atunci proslăviți erau foarte. Iar Pavel a răbdat primejdii și nevoi mai mult decât toți, drept aceea și cununi a luat mai multe decât toți, că și este cel mai ales decât toți. Că pentru cel ales, toți aleșii să dobândească  mântuire, pe care unii au și câștigat-o. Că precum aurul lămurit este prin foc, așa și Sfinții se lămuresc prin chinuri. Iar pe păcătoși i-a slobozit Dumnezeu la răsfățare, după a lor voie, că n-au voit  hrana cea veșnică, ci de viața aceasta vremelnică s-au legat. Drept aceea, noi să ne legăm de cealaltă și destule bunătăți ne va da nouă Dumnezeu. Iar cei ce caută viața aceasta și o iubesc pe ea nu o vor primi pe cealaltă.


Întru această zi, cuvânt despre așezarea, ca patriarh, a Sfântului Ioan Gură de Aur
.
        În vremea împărăției lui Arcadie, fiul lui Teodosie, murind Nectarie, patriarhul Constantinopolului, sfat a facut împăratul cu toți patriarhii, căutând cu sârguință un urmaș vrednic de scaului patriarhiei Constantinopolului, în locul celui ce se mutase. Atunci s-au pornit toți patriarhii de la scaunele lor la Constantinopol: Inochentie de la Roma, având cu sine un bărbat, vorbitor ales, pe care gândea să-l pună pe scaunul patriarhiei, Iuvenalie de la Efes, aducând pe sine pe un oarecare monah Alexandru, tâlcuitor de cărți, Macarie de la Ierusalim, luându-și pe Sisoie, arhidiacon cu rânduiala fiind, Teofil de la Alexandria, cu Isidor pustnicul, căruia îi făgăduia că-i va da scaunul Constantinopolului, și Flavian de la Antiohia, luând cu sine pe Ioan Gură de Aur, după porunca împăratului.

Deci, toți patriarhii, fiind împreună cu împăratul în biserica Sfânta Sofia, în mijlocul tuturor strălucea Ioan ca soarele în loc întunecat; iar Teofil, multe ocări aducea asupra lui Ioan, vrând să pună în loc la patriarhie pe Isidor, încât mai pe urmă a zis: „Chiar de vă veți iscăli voi și veți sfinți pe Ioan, până la sfârșit, el nu va fi vouă patriarh”. Iar ei, cercetând după canoane viața Sfântului Ioan, l-au descoperit ca pe un împodobit de Dumnezeu, plin de învățătură, de Dumnezeu insuflată, și de fapte minunate. Iar când și-au pus peste dânsul mâinile, s-a făcut o minune, că tot altarul s-a umplut de văpaie. Și, sfințindu-l pe el, l-au așezat în scaun în luna lui februarie, în 26 de zile. Și ca un râu curgea învățătura din gura lui.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie şi cei împreună cu dânşii

Fericitul Elpidie era unul din sfetnicii senatului, şi i se încredinţaseră tainicele lucrări ale apostatului împărat Iulian, în anii 361. Şi scriind legile s-a aflat că este creştin. Deci fiind dus la înfăţişare la apostatul şi nesupunându-se a se lepăda de Hristos, a fost îmbrăcat cu îmbrăcăminte aspră, ţesută din păr de capră, care avea cuie de fier petrecute prin ea, iar pe deasupra era unsă cu păcură fiartă şi cu aceasta se întăreau cuiele şi, bătut fiind peste haina aceea, cuiele găureau trupul sfântului. Apoi a fost supus la alte multe feluri de chinuri. După aceasta a fost legat de cai sirepi şi sălbatici, împreună cu Eustohie şi Marcel, cu scop ca să fie ei spintecaţi. Dar dobitoacele, din dumnezeiască putere, au rămas nemişcate. Atunci li s-au zdrobit membrele cu toiege groase şi au fost aruncaţi în foc, în care şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Zic unii însă că după aceasta au fost îngropate sfintele lor trupuri în muntele Carmelului. Iar făcându-se îndată fulgere şi trăsnete a venit acolo Stăpânul Hristos cu îngereştile Puteri şi a sărutat pe mucenici şi pe Eustohie adică şi pe Marcel, mutându-i într-un loc unde Însuşi a voit. Iar pe minunatul Elpidie l-a înviat şi întărindu-l i-a trimis ca de a doua oară să se lupte în mărturisire, pe care văzându-l Iulian, a poruncit să fie întins de patru părţi şi să fie bătut neîncetat, apoi să i se toarne oţet şi sare peste răni şi rănile să fie frecate cu târsâni de păr. După acestea a fost supus la nenumărate chinuri, dar, fiind păzit sfântul nevătămat din toate acestea, pe mulţi din cei necredincioşi i-a întors la credinţa lui Hristos, şi i-a înduplecat ca să-şi zdrobească idolii şi la sfârşit fiind aruncat mucenicul într-un cuptor înroşit în foc şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Şi aşa a luat de la El cununa biruinţei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie

Acesta fiind prins pe vremea împăraţilor Maximian şi Maximin şi a guvernatorului Puplie, multe chinuri a răbdat pentru Hristos şi pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Paisie de la Mănăstirea Neamţ

paisie de la neamtSfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, sau Velicikovski, este unul din stareţii care au avut o influenţă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât şi asupra celui slav.
Paisie s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. A avut 11 fraţi şi a primit o educaţie religioasă deosebită. Cercetări mai noi conchid că se trăgea din moldoveni stabiliţi în ţinutul Poltavei, înrudiţi cu strămoşi după mamă ai lui Dimitrie Cantemir.

A studiat la Academia duhovnicească din Kiev – întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă – dar n-a terminat studiile, fiind atras de viaţa monahală. Astfel, în 1740 intră în mănăstirea Liubetki, apoi la mănăstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanţilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane şi unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujeşte aici în româneşte (Paul Mihail).

În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuţi – Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni – Rm. Sărat, Poiana Mărului – unde era stareţ cunoscutul Vasile – şi la Cârnu – Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. Stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-şi setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârşească în viaţa cea întru Hristos.

La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-şi un părinte spiritual cum şi-l dorea, locuieşte singur timp de patru ani într-o peşteră. În 1750 este vizitat la Athos de stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism şi i-a schimbat numele în Paisie.

La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă şi alţii, tot moldoveni.

Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie întemeiază schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învaţă greacă de la monahul Macarie şi începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele greceşti ale Sfinţilor Părinţi răsăriteni. Stă la Athos 17 ani.

În 1763 hotărăşte să se întoarcă în ţară, datorită rivalităţii dintre călugării greci şi ruşi de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabileşte mai întâi la schitul Vărzăreşti – Focşani, apoi se îndreaptă spre Iaşi, după ce mitropolitul de la Bucureşti – grec de neam – l-a refuzat. La Iaşi, Mitropolitul Gavril Calimah – de origine română – care-l cunoscuse la Athos -, îi încredinţează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulţi alţii, români, ruşi şi ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obşte de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaţa călugărilor, prevăzând : . Deci, monahii erau obligaţi să ducă viaţă de obşte (comună), să lucreze în diferite ateliere, iar stareţul să fie ales de obştea tuturor vieţuitorilor şi confirmat de mitropolit. Se înfiinţează bolniţa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi şi bătrâni.

Paisie continuă şi în Moldova opera de traducere a scrierilor Sfinţilor Părinţi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă şi în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce – cea mai de seamă scriere ascetă – răsăriteană -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tipărită aici în 1739 (Gh. Drăgulin).

Dintre operele sale personale se evidenţiază, în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Prezentată ca o, cel ce o practica trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată, cel având parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfinţilor Părinţi. Există mai multe trepte ale acestei rugăciuni : pentru începători, aceasta corespunde vieţii active, fiind însoţită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere) ; pentru cei desăvârşiţi, rugăciunea minţii corespunde vieţii contemplative. Când sufletul se purifică de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure – după Sfântul Isac Sirul – din care izvorăşte viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).

În privinţa căilor vieţii monahale, Paisie expune învăţătura tradiţională ortodoxă: în singurătate totală ; în tovărăşia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază.

În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârşit. Însoţit de 200 de ucenici, se aşează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Iată cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însărcinare :

Activitatea stareţului Paisie la Neamţ a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi rugăciune – după regulă a Sfântului Vasile cel Mare – cu grija pentru bătrâni şi bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 : români, ruşi, bieloruşi, ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari.

Ultima şi cea mai importantă etapă din viaţa şi activitatea sa, a concretizat-o într-o imensă activitate literar-bisericească : două echipe de traducători, de copişti şi de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuşi – Mănăstirea Neamţ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

Printre alte preocupări ale sale menţionăm şi pe aceea pentru muzica liturgică, organizând aici o scoală bisericească de muzică corală pe mai multe voci, realizând translaţia muzicii bizantine pe notaţie liniară şi introducând, pentru prima oară, cântarea Crezului de către toţi credincioşii în biserică.

A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ.
Influenţa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova prin stareţii Ilarion de la Secu şi Sofronie de la Neamţ său prin ucenicii săi : Visarion, Gherontie şi Dorotei, trimişi la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; Ştefan, care a tradus din slavonă.

În Muntenia, paisianismul s-a răspândit datorită stareţului Gheorghe de la Căldăruşani în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani.

Numeroase manuscrise slavone s-au răspândit în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia şi de la Athos. Schitul Sfântul Ilie şi mănăstirile Pantacrator şi Noul Athos – ultima înfiinţată de ucenicii săi – au dus mai departe tradiţia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de el din greacă în slavonă s-a tipărit la Neamţ în 1812. Cum era de aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat masiv viaţa religioasă a Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

Au fost alcătuite mai multe ale stareţului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la Neamţ, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urmă fiind considerată cea mai autentică (Ioan Ivan).

Stareţul Paisie de la Neamţ este considerat unul din cei dintâi scriitori asceţi ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vieţii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic şi prin faptul că a contractat curentul de grecizare şi a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură şi literatură. El reprezintă (M. Păcurariu).

Pentru viaţa sa ascetică, pentru bogăţia învăţăturilor sale şi pentru contribuţia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfinţilor. Mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.

Să ne rugăm, dar, zicând: „Cuvioase Părinte Paisie, luminătorul credincioşilor şi podoaba călugărilor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS PAISIE DE LA NEAMȚ:

https://romanortodox.info/acatistul-sfantului-cuvios-paisie-de-la-neamt/

 

.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte