Select Page

Luna noiembrie în 15 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici si Mãrturisitori: Gurie, Samona si Aviv.

Dintre acești Sfinți Mucenici, Samona și Gurie, s-au nevoit pentru dreapta credință în zilele împăratului Dioclețian (286-305). Gurie se trăgea din satul Sardochitia, iar Samona din  Gonad. Și, pârâți fiind că sfătuiesc poporul să nu aducă jertfe idolilor neînsuflețiți, au fost prinși și puși la chinuri. Deci, îndată i-au spânzurat, și pe unul și pe altul de câte o mână, atârnându-li-se de picioare pietre grele, care să-i tragă în jos; și au stat așa vreme îndelungată, de la al treilea ceas până la ceasul al șaselea, desfăcându-li-se, cu dureri cumplite, încheieturile mâinilor și picioarelor. Pogorându-i apoi din spânzurătoare, i-au aruncat într-o temniță umedă și întunecoasă, cu picioarele prinse în butuci, și au zăcut acolo patru luni, chinuiți de foame și de sete și în legături. Scoțându-i, iarăși, păgânii se pregăteau să-i pună din nou la chinuri. Dar văzând pe Sfântul Gurie că este cu totul sfârșit de puteri, încât era mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi și i-au tăiat capul.

Iar pe Sfântul Samona, l-au spânzurat de un picior, cu capul în jos și, ținându-l așa mai multe ceasuri, i s-au desprins genunchii și s-a prăbușit în chinuri neînchipuite și i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon al bisericii fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu (302-324) că învăța, în orașe și în sate, cuvântul Domnului. Deci, spânzurându-l pe un lemn, l-au bătut cu mare cruzime, de i-au umplut tot trupul de răni și de sânge. Și aducându-l iarăși la întrebări și nevoind să se lepede de Hristos, l-au băgat în foc și așa s-a săvârșit Mucenicul acesta.

 
 
Întru această zi, învățătură a Sfântului Ioan Gură de Aur.
 

        Să se știe că cel ce face milostenie din dreaptă avere și ca un plăcut lui Dumnezeu viețuiește și toată fapta bună o săvârșește, acesta mare este întru Împărăția cerului. Iar, cel ce nu voiește să rabde chinurile, nevoile și asupririle vieții, acela mic este înaintea lui Dumnezeu. Deci, spun iarăși că cel ce viețuiește în credință și în fapte bune primește cu bucurie chinurile, primejdiile și toate asupririle, acela mare este înaintea lui Dumnezeu și între oameni este întreg la minte și între îngeri este slăvit. Iar cei ce în viața de aici greșesc și nici un fel de primejdii nu primesc, aceia de mai mare osândă se fac vinovați. Iar cei ce, măcar de au și greșit aici, dar rabdă nevoile, primindu-le cu pocăință, lăudând pe Dumnezeu și rugându-se pentru cei ce le pricinuiesc lor nenorociri, aceia întocmai cu Sfinții își vor primi soarta. Iar dacă cineva nu crede cuvântul acesta, să se gândească la nenorocirile lui Iov, la chinurile Apostolilor și, mai mult decât toți, la suferințele lui Pavel.
 
Că Iov, când făcea milostenie și viețuia după plăcerea lui Dumnezeu, atunci mic era înaintea lui Dumnezeu, iar înaintea oamenilor era slăvit. Iar când primea primejdiile, atunci s-a făcut mare înaintea lui Dumnezeu și slăvit s-a făcut între toți Sfinții. Asemenea și Apostolii, când făceau minunile și alte fapte bune, nu erau slăviți. Dar când îndurau primejdii și chinuri, atunci proslăviți erau foarte. Iar Pavel a răbdat primejdii și nevoi mai mult decât toți, drept aceea și cununi a luat mai multe decât toți, că și este cel mai ales decât toți. Că pentru cel ales, toți aleșii să dobândească  mântuire, pe care unii au și câștigat-o. Că precum aurul lămurit este prin foc, așa și Sfinții se lămuresc prin chinuri. Iar pe păcătoși i-a slobozit Dumnezeu la răsfățare, după a lor voie, că n-au voit  hrana cea veșnică, ci de viața aceasta vremelnică s-au legat. Drept aceea, noi să ne legăm de cealaltă și destule bunătăți ne va da nouă Dumnezeu. Iar cei ce caută viața aceasta și o iubesc pe ea nu o vor primi pe cealaltă.


Întru aceastã zi, cuvânt despre așezarea, ca patriarh, a Sfântului Ioan Gurã de Aur.
        In vremea imparatiei lui Arcadie, fiul lui Teodosie, murind Nectarie, patriarhul Constantinopolului, sfat a facut imparatul cu toti patriarhii, cautand cu sarguinta un urmas vrednic de scaului patriarhiei Constantinopolului, in locul celui ce se mutase. Atunci s-au pornit toti patriarhii de la scaunele lor la Constantinopol: Inochentie de la Roma, avand cu sine un barbat, vorbitor ales, pe care gandea sa-l puna pe scaunul patriarhiei, Iuvenalie de la Efes, aducand pe sine pe un oarecare monah Alexandru, talcuitor de carti, Macarie de la Ierusalim, luandu-si pe Sisoie, arhidiacon cu randuiala fiind, Teofil de la Alexandria, cu Isidor pustnicul, caruia ii fagaduia ca-i va da scaunul Constantinopolului, si Flavian de la Antiohia, luand cu sine pe Ioan Gura de Aur, dupa porunca imparatului.

Deci, toti patriarhii, fiind impreuna cu imparatul in biserica Sfânta Sofia, in mijlocul tuturor stralucea Ioan ca soarele in loc intunecat; iar Teofil, multe ocari aducea asupra lui Ioan, vrand sa puna in loc la patriarhie pe Isidor, incat mai pe urma a zis: „Chiar de va veti iscali voi si veti sfinti pe Ioan, pana la sfarsit, el nu va fi voua patriarh”. Iar ei, cercetand dupa canoane viata Sfantului Ioan, l-au descoperit ca pe un impodobit de Dumnezeu, plin de învățătură, de Dumnezeu insuflată, și de fapte minunate. Iar când și-au pus peste dânsul mâinile, s-a făcut o minune, că tot altarul s-a umplut de văpaie. Și, sfințindu-l pe el, l-au așezat în scaun în luna lui februarie, în 26 de zile. Și ca un râu curgea învățătura din gura lui.

 

 

 

.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte