Sfântul Evanghelist și Apostol Matei era evreu de neam și a fost unul din cei 12 Apostoli ai Domnului. Înainte de a fi chemat de Domnul să-i fie ucenic, Sfântul fusese vameș în Capernaum, lângă lacul Galileii și se numea Levi. Vameșul era urât și disprețuit de popor, ca unul care era strângător de biruri și le amintea că sunt supuși romanilor. A primi să fii vameș însemnă, pentru ei, a primi să fii cel din urmă ticălos al neamului tău. Dar din acest Matei vameșul, Mântuitorul și-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care, cel dintâi, a scris, ca martor de aproape, o istorie a vieții și faptelor dumnezeiescului său Învățător.

Ca ucenic al Mântuitorului, Sfântul Matei și-a schimbat nu numei numele, numindu-se din Levi, Matei, ci a lepădat și viața lui dinainte, aducând la Hristos, în loc de biruri, suflete de oameni, începând cu viața sa și cu însuși sufletul său. Drept aceea, și Evanghelia sa, fericitul Matei a scris-o în doua limbi: întâi în evreiește, adică în limba aramaică, pe care a vorbit-o și Mântuitorul, și o vorbea tot poporul, iar a doua oară, prin anii 62-63, în grecește, adică în limba care se vorbea pe atunci în toată împărăția romanilor, cu scopul ca vestea cea bună să o poată cunoaște cât mai mulți oameni. În sfânta lui Evanghelie, fericitul Matei descrie copilăria și faptele cele mai presus de fire ale Domnului, învățătura Sa cea dumnezeiască, patimile Lui cele mântuitoare și preamărita Lui Înviere. Dar, în Evanghelia sa, Sfântul Matei nu poate uita clipa când, stând la vamă, s-a întâlnit pentru prima oară față în față cu Mântuitorul și a auzit pe Domnul zicându-i: Vino după Mine! (Matei 9,9-13); nu poate uita cum el, îndată lăsând toate, a urmat Domnului și l-a primit pe Domnul în casa sa și, cum, de atunci, Domnul l-a învrednicit de s-a numărat cu cei 12 Apostoli ai Săi. Eusebiu și Sfântul Epifanie ne spun că, după Înălțarea la cer a Mântuitorului și după ce s-a înțelepțit cu cele dumnezeiești în ziua Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfânt, Sfântul Matei a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniți la credință și că Sfântul Apostol Vartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Tradiția Bisericii mai știe că, socotindu-și încheiată munca sa de Apostol al iudeilor, Sfântul Matei s-a îndreptat spre alte locuri ale răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni, smulgându-i din întuneric și aducându-i pe calea cea adevărată a vieții și a mântuirii.

Nu se știe lămurit unde anume și-a sfârșit Apostolul viața și ostenelile sale. O tradiție spune că Sfântul Matei ar fi primit moartea de mucenic în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioși.

Întru această zi, cuvânt despre vederea Apostolului Pavel lângă Sfântul Ioan Gură de Aur
 

În Constantinopol era un om cu dregătorie, care, fiind pârât de răuvoitori la împăratul, a fost izgonit din palate și scos din dregătorie. Deci, fiind el mâhnit, a mers la Ioan Gură de Aur, pe când acesta era patriarh în Constantinopol, însă în taină, ca să nu-l știe nimeni din cei ce-l pârâseră la împăratul, și gândea să-l roage pe fericitul Ioan să-l izbăvească pe el de mânia împărătească. Deci Ioan, chemând pe Proclu, fratele celui rânduit să-i aducă lui aminte plângerile, i-a zis: „Să-mi aduci aminte la noapte, când va veni acest om”. Însă, avea obicei Ioan că scria noaptea. Și în acea noapte, luându-și condeiul a început a scrie la tâlcuirea Epistolelor Apostolui Pavel.
Deci, a venit omul cel clevetit, cum îi poruncise lui, iar Proclu s-a apropiat de ușă și, căutând prin crăpătura ușii, a văzut pe Ioan șezând și scriind și pe cineva vorbindu-i deoparte, la ureche. Și era chipul aceluia cam pleșuv, iar barba deplină și lată. Și, întorcându-se, a zis omului aceluia: „Îngăduiește puțin că altul înainte de tine a intrat la dânsul”. Iar după ce a zăbovit puțin, s-a sculat Proclu și a văzut asemenea pe Ioan scriind și celălalt șoptindu-i. În același chip a fost și a treia oară. Apoi a început a toca de Utrenie. Atunci Proclu i-a zis omului: „Sculându-te, mergi la casa ta, că de acum nu mai vorbește cu nimeni”. Și cu mare mâhnire s-a dus. Aceasta iarăși s-a petrecut și în a doua noapte și, asemenea, și în a treia noapte l-a văzut. Deci, s-a așezat Proclu lângă ușă. Dar omul acela iarăși, după obicei, a venit. Și, sculându-se, Proclu s-a apropiat de ușă, și privind, i-a văzut pe ei vorbind între ei. Atunci i-a zis omului: „Mergi la casa ta și să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți ajute ție, că văd că cel ce vine la Patriarhul, de la Dumnezeu este trimis, de vreme ce nevăzut intra la dânsul”.

Iar, făcându-se ziuă, și-a adus aminte fericitul Ioan de omul acela, și chemând pe Proclu, i-a zis lui: „Oare n-a venit aici omul acela de care mi-ai spus mie, pentru pricina ce voia să vie la noi?” Iar acela, răspunzând, i-a zis: „Așa este cu adevărat, părinte, iată este a treia noapte a venirii lui aici”. Iar el i-a zis: „Pentru ce nu mi-ai pomenit de dânsul?” Răspunzând iarăși, Proclu a zis: „Vorbeai cu altul tu însuți, pentru aceea n-am cutezat a intra la tine”. Iar acesta a zis: „Cu cine? Că n-a fost nimeni la mine în această noapte”. Atunci Proclu i-a spus cum era fața și chipul aceluia ce i se arătase lui și a adăugat: „gura lui era lângă urechea ta și în taină îți grăia ție, șoptindu-ți la ureche, iar tu scriai”. Iar fericitul Ioan se minuna, auzind acestea de la dânsul.

Și dacă a tăcut cu vorba, Proclu a căutat la icoana Sfântului Apostol Pavel și, văzându-i chipul întocmai așa ca al aceluia ce i se arătase lui, s-a închinat lui Ioan și a zis, arătând cu degetul la chip: „Întru acest chip era cel pe care l-am văzut”. Atunci a cunoscut preaînțeleptul Ioan că Dumnezeu l-a ascultat pe el și l-a adeverit că lucrul lui este primit, că, tălmăcind Epistolele Apostolui Pavel, el scria ceea ce Apostolul însuși îi spunea să scrie. Deci, sculându-se, s-a rugat Domnului, mulțumindu-i că n-a trecut cu vederea ostenelile lui. Iar după aceasta, ducându-se la împăratul, l-a rugat pentru omul acela ce era în necaz; și l-a pus pe el împăratul din nou în vechea lui rânduială.

Întru această zi, învăţătură a Părintelui nostru Pamvo către ucenicii săi

Ava Pamvo a trimis pe ucenicul sau sa vanda rucodelia sa. Si stand saisprezece zile in cetate, dupa cum ne spunea noua, noaptea dormea in tinda bisericii Sfantului Apostol Marcu. Si ascultand slujba bisericii, s-a intors la batranul. A invatat inca si cateva tropare. Deci, i-a zis lui batranul: „Te vad, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispita ti s-a intamplat in cetate?” Raspuns-a fratele: „Cu adevarat avo, in lenevire cheltuiam zilele noastre in pustia aceasta, ca nici canoane, nici tropare nu cantam. Ca, mergand in Alexandria, am vazut cetele bisericii cum canta si am fost in intristare multa ca nu cantam si noi canoane si tropare”. I-a zis lui batranul: „Amar noua, fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Duhul Sfant si vor urma cantarilor si glasurilor; ca, ce umilinta, care lacrimi se nasc din tropare? Oare cand sta cineva in biserica, sau in chilie si isi inalta glasul? Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam, cu multa umilinta si nu cu raspandire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspandeasca si sa cante cantari cu viers si sa puna glasurile in randuiala cu mestesug si sa-si clatine mainile si sa-si tarasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si cu suspine, cu glas evlavios si umilit si masurat si smerit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune.

Ca, iata, iti zic tie, fiule, ca vor veni zile cand crestinii vor strica cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeiestilor Prooroci, stergand Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti. Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Si despre aceasta parintii nostri au zis: „Cei ce sunt in pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hartii, ca neamul cel de pe urma o sa stearga vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, ca mare este nevoia ceea ce va sa fie”. Si a zis fratele: „Asadar, se vor schimba obiceiurile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica, ca sa se faca acestea?” Si a zis batranul: „Intr-acest fel de vremi, se va raci dragostea la multi si nu va fi putin necazul, navaliri ale paganilor si porniri ale popoarelor, neastamparare a imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni care nu vor tine seama de mantuirea lor si a turmei, osardnici toti si grabnici la mese, galcevitori, lenesi la rugaciune si ravnitori la clevetiri, gata spre a osandi vietile batranilor si cuvintelor lor, nici urmandu-le, nici auzindu-le, ci mai vartos ocarandu-le si zicand: De am fi fost si noi in zilele lor, ne-am fi nevoit si noi. Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de la fata celor pustnici, judecand judecati cu daruri, nepartinind saracului la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Inca si in popor va intra necredinta, desfranare, uraciune, vrajba, zavistie, intaratari, furtisaguri si betie”. Si a zis fratele: „Ce va face, oare, cineva in vremile si in anii aceia?” Si a zis batranul: „Fiule, cel ce se mantuieste intr-acest fel de zile, isi mantuieste sufletul sau si mare se va chema in Imparatia Cerurilor”.

 

 

 

 

.