Acesta era din țara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Mucenicul Antioh, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință. Deși tânăr cu anii, ca înțelepciune era bătrân și propovăduia pe Hristos cu îndrăzneală, în mijlocul închinătorilor de idoli. Pentru aceasta a fost prins de necredincioși și adus la judecată înaintea dregătorului Agripin. Deci, acesta auzind pe Sfântul că nu se închină zeilor, îndată a rânduit doisprezece slujitori de l-au bătut fără milă, pe rând. Iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdând și mărturisind pe Domnul Său Hristos. L-au întins apoi pe un pat de aramă ars în foc, bătându-l iarăși cu toiege și l-au ars cu măciuci de fier înroșit în foc, la subsuori și pe coaste, dar, când l-au pogorât de pe pat, au aflat tot trupul lui întreg și sănătos, neavând nici urmă de rană, încât toți ziceau: Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor!.

Chinuitorul a poruncit atunci să jupoaie pe Sfânt și i-au scos fâșii de piele de pe spinare, în chip de curele, și i-au frecat carnea și coastele cu țesala, până ce cădea carnea de pe oasele lui. Și dregătorul, văzând că nu poate cu nimic întoarce pe Platon de la Hristos, a hotărât să-l taie cu sabia, și atunci i-au tăiat capul.

Întru această zi, Sfântul Mucenic Romano şi copilul Varula (†303)

Acesta trăia în zilele lui Maximin (305-313) și, din dragostea ce o avea pentru Hristos, de râvnă dumnezeiască aprinzându-se, oprea nu numai poporul păgânesc din Antiohia, ci și pe însuși dregătorul Asclipiade, de a intra în capiștea idolilor, zicând: „Nu sunt idolii dumnezeu, ci unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos”. Deci, l-au bătut peste gură și, spânzurându-l, l-au strujit pe coaste, iar Mucenicul răbda cu vitejie, mărturisind pe Hristos Dumnezeu și defăimând pe dregător. Și era acolo un copil creștin, cu numele Varula. Și căutând Mucenicul la copil a zis dregătorului: „Mai priceput este copilul acesta decât tine, om bătrân”.

Și dregătorul, chemând pe copil la sine, i-a zis: „Pe care Dumnezeu cinstești?” Iar copilul a răspuns: „Pe Hristos cinstesc”. Și l-a întrebat iarăși dregătorul: „Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai mulți?” Copilul a răspuns: „Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu Iisus Hristos”. Dregătorul iarăși a zis: „Prin ce este mai bun Hristos, decât toți zeii?” Iar copilul a răspuns: Cu aceasta este mai bun Hristos: că este Dumnezeu adevărat, că ne-a zidit și ne-a mântuit pe noi toți, iar zeii voștri sunt diavoli”. Și se minunau toți de acel copil și de cuvintele lui cele înțelepte. Deci, a poruncit dregătorul să bată pe copilul acela cu vergi, fără milă, fiind și mama sa de față la pătimirea fiului ei. Iar el, poftind apa, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: „Nu bea, fiul meu, dintru această apă, ci du-te și bea din apa cea vie”. Și mustrând copilul pe tiran, acesta a poruncit călăului și i-a tăiat capul.

Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, și, după ce i-au tăiat-o, tot n-a tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci chiar fără limbă grăia lămurit, mulțumind lui Dumnezeu. Deci, aflându-se de această minune a Sfântului și la împărat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat în temniță și așa a părăsit această viață, luând cununa muceniciei.

 

Întru această zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii

A fost în Egipt un om, mai mare peste popor, și avea o fiică în care intrase un demon cumplit care o chinuia pe ea. Deci, avea tatăl ei prieten pe un călugăr oarecare și acesta i-a spus lui: „Nimeni nu va putea tămădui pe fiica ta fără numai pustnicii pe care îi știu eu, dar chiar de-i vei ruga pe ei, nu vor primi să facă aceasta, din smerenie. Drept aceea, așa să le faci lor: când vor veni la târg ca să-și vândă lucrul mâinilor lor, să cumperi și tu de la dânșii și, când vor veni să ia prețul să le zici lor să facă o rugăciune; și cred că diavolul va fugi de la fiica ta”.

Deci, acela ducându-se la târg, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stând; și avea vase și coșnițe. Și cumpărând de la dânsul, l-a luat pe el la casa lui, ca să-i dea prețul coșnițelor. Iar când a intrat călugărul acela în casă, îndrăcita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar călugărul a întors îndată și celălalt obraz, după porunca Domnului. Și demonul, începând s-o chinuiască pe fecioară, zicea: „O, silă și nevoie, porunca acestuia mă gonește pe mine”. Și îndată s-a tămăduit fecioara. Iar după ce a venit la bătrâni, ucenicul le-a spus de cele ce se făcuseră și aceia au proslăvit pe Dumnezeu, zicând: „Legământ este mândriei diavolești să piară de smerenie și să fugă degrabă la porunca lui Hristos”.

 

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Efrem, despre iubirea de săraci

Veniti, dar, fratilor, sa defaimam cele vremelnice si sa ne ingrijim de vesnicele bunatati fagaduite noua. Sa ne sarguim noi inainte, pana nu se intuneca, mai inainte pana nu se risipeste targul. Sa nu ne castigam noua prieteni din mamona al nedreptatii. Sa castigam dintre saraci multi martori. De la dansii sa cumparam undelemn si sa-l trimitem inainte. Ca ei: vaduvele, sarmanii, neputinciosii, ciungii, schiopii, orbii, leprosii si toti saracii, care stau la usile bisericilor, sunt cei ce vand undelemn candelelor. Pe acestia sa-i cautam si sa-i ingrijim, ca ei impaca pe Dreptul Judecatorul cu noi. Pe cei ce vin la noi, sa nu-i intoarcem deserti inapoi, ci cu fata vesela sa-i intampinam, iar celor ce nu pot sa vina, noi sa le trimitem milostenie. Aceasta este mai mare si decat cea dintai porunca. Fiecare sa cerceteze in biserici, daca nu cumva este vreun sarac, sau vreun strain, si, aflandu-l sa se sarguiasca a-l lua in casa sa si sa-l odihneasca, pentru ca, impreuna cu saracul, intra si Hristos in casa, Cel ce pentru noi s-a facut sarac, ca prin jertfa aceasta primim milostivirea lui Dumnezeu. Si, daca cel ce primeste un prooroc, plata de prooroc ia, oare cel ce pe Iisus Hristos Insusi Il primeste, ce fel de plata va lua? Cu adevarat ca pe cea scrisa: „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit” (I.Cor.,2,9). Cel ce aduce pe sarac in casa sa, aduce si pe Hristos, Care a zis: „Fericiti cei milostivi”. Cel ce miluieste pe sarac imprumuta pe Dumnezeu, Cel ce a zis: „Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti preamici, Mie mi-ati facut”. Cel ce pe strain primeste sub acoperamantul sau, primeste pe Hristos, Cel ce a zis: „Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde sa-si plece capul”.
Acestea si cele asemenea acestora sunt roade ale pocaintei si cununa si lauda si slava crestinilor. Sa nu se laude cel intelept cu intelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toti cei ce se lauda, cu Domnul sa se laude, iar lauda crestinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda crestinilor este Invatatura Apostolilor si a Proorocilor. Lauda crestinilor este smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca si ascultarea. Lauda crestinilor este cantarea cu psalmi cu umilinta. Lauda crestinilor este pocainta cu lacrimi, lauda crestinilor este blandetea cea cu liniste si slujirea catre toti. Lauda crestinilor este a spala picioarele fratilor. Lauda crestinilor este a zice catre prietenul sau: „Iarta-ma, ca am gresit tie”. Lauda crestinilor este primirea strainilor si milostivirea. Lauda si mantuirea crestinilor este ca, totdeauna, la masa lor, saracii si sarmanii si strainii sa manance impreuna cu ei, ca din casa lor Hristos niciodata nu va lipsi. Lauda crestinilor este ca sa nu apuna soarele asupra maniei lor, nici sa doarma avand ceva asupra cuiva. Lauda crestinilor si cununa este a rabda necazuri si a nu se mania; unul ca acesta se afla prieten cu Cel ce a zis: „Intristarea voastra se va preface in bucurie” (Ioan,16,20). Lauda crestinilor este a cerceta pe cei din temnita, pe cei ce sunt in pesteri, pe munti si prin crapaturile pamantului, ca niste ucenici adevarati ai Celui ce a zis: „In temnita am fost si ati venit la Mine”. Lauda crestinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu si ziua cea mare a Judecatii. Dar pentru ce sa nu zic si cele mai mari? Fala crestinilor si lauda si mantuirea este marturisirea dreptei credinte si a nu se uni nici a se imprieteni cu cei ce cugeta impotriva ei, ci a pazi porunca si arvuna neintinate, neprihanite si neamestecate de tot eresul, pana la aratarea Domnului Iisus Hristos. Ca aceasta vazand, Domnul va zice: „Iata, cu adevarat, crestin, intru care nu este viclesug”. Cu aceasta suntem datori sa ne laudam fratilor, iar nu cu carute si cu cai, cu dregatori si cu bogatie. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.