Acești Sfinți au fost din pământul Persiei, pe vremea împărăției lui Saporie cel Mare (310-379), cel care a ridicat prigoana împotriva creștinilor. În vremea aceea, între oamenii care slujeau la curte erau în taină și creștini. Dintre Sfinții pomeniți astăzi erau Achindin, Pigasie și Anempodist, oameni mai de frunte și întăriți în credință.

Deci, au fost pârâți aceștia trei la împăratul, nu numai că ei cred în Cel Răstignit, dar și că, în ascuns, pe mulți alții îi vătăma cu aceeasi învățătură. Drept aceea, prigonitorii spărgând ușile casei, unde erau adunați Sfinții, la rugăciune, i-au prins și, legându-i i-au adus în fața împăratului. Și, mărturisind credința, au fost dați la chinuri. Au fost bătuți cu toiege ghimpoase, spânzurați și arși pe coaste cu făclii aprinse și i-au întins pe paturi de fier arse în foc. Ci Sfinții, prin rugăciune, au surpat jos pe un idol de seamă al perșilor. Au fost băgați apoi în căldări cu smoală și cu plumb topit în clocot și aruncați în mare. Și din toate, rămânând nevătămați, Sfinții au adus la credință și pe alți curteni, de seamă, ca Aftonie și Elpidifor, acesta fiind cel dintâi din sfatul împăratului, cât, proslăvind ei pe Hristos, li s-au tăiat capetele, împreună cu alți șapte mii, în frunte cu maica împăratului însuși.

Asemenea Achindin, Pigasie și Anempodist, fiind aruncați într-o groapă cu fiare și rămânând nevătămați, au fost închiși într-un cuptor ars în foc și așa și-au luat sfârșitul nevoinței lor.

.

Întru această zi, cuvânt despre Ava Serapion, cum a mântuit o desfrânată

        Un oarecare călugăr, anume Serapion, locuia în pustie. Iar odată, a venit în cetate pentru o trebuință și, văzând o desfrânată, i-a zis: „Să nu primești pe nimeni, că eu voi veni la tine deseară”. Iar ea i-a îngăduit lui că-l așteptă. Apoi, după ce a venit, i-a zis: „Așteaptă-mă pe mine puțin, că am o lege pe care trebuie s-o împlinesc”. Iar ea i-a zis: „Săvârșește-o, părinte”. Deci, stând ei în cameră a început a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintâi și până la sfârșitul psalmilor celor o sută cincizeci și, la fiecare psalm făcea cate trei închinăciuni. Iar ea stătea, tremurând, în spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dânsa, ca să se mântuiască și, l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziuă, a căzut desfrânata la picioarele lui, rugându-se și zicând: „Ai milă părinte, să mă duci pe mine unde știi, ca să mă mântuiesc. Că pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine”.

Deci, a luat-o pe ea și a dat-o la o mănăstire de maici și a zis el către egumenă: „Primește pe sora aceasta și să nu pui asupra ei canon, ci pe cât va voi ea și să nu o superi pe dânsa”. Iar ea petrecând acolo, după puține zile, a zis: „Sunt păcătoasă, și voi să mănânc o dată pe zi”. Mai apoi, iarăși a zis: „O dată la două zile voi să mănânc, de vreme ce mult am păcătuit, și printr-o fereastră dați-mi mie să mănânc. Și lucru de mână dați-mi să lucrez”. Și așa, pocăindu-se, a plăcut Domnului și mântuindu-se, a adormit în Domnul.

Întru această zi, cuvânt al lui Evagrie Monahul, despre mincinoşi

        Voiesc să vă aduc aminte, vouă, fraților puțin, și despre mincinoși. Că vă văd pe voi că nu vă prea sârguiți a vă păzi limbile voastre și cu lesnire mult suntem târâți de ele. Trebuință este, dar, de multă trezvie, ca să nu fim furați de minciună. Că, mințind, nimeni nu se face părtaș lui Dumnezeu și străin de El este mincinosul. Că scris este: „Toată minciuna de la diavolul este”. Și, iarăși: „Mincinos este și tată al minciunii”. Pe diavolul, așadar, îl numește mincinos. Iar adevărul este Dumnezeu, că Însuși zice: „Eu sunt Calea Adevărul și Viața”. Deci, vedeți de cine ne despărțim. Și vedeți de cine ne lipim cu minciunile: arătat este că, de cel viclean, de voim, dar, să ne mântuim cu adevărat, suntem datori să iubim adevărul, cu toată puterea și cu toată sârguința și să ne păzim de toată minciuna, ca nimic să nu ne despartă pe noi de adevăr și de viață.

Sunt însă trei osebiri și feluri de minciună. Este minciuna de gând, este cel ce minte cu cuvântul, este încă și cela ce și cu viața lui minte. Cela ce minte, din gândul său este cel ce primește păreri. De vede pe cineva grăind cu fratele său, gândește și zice: „De mine grăiesc”. Iar de vor lăsa vorba, iarăși gândește: „Pentru mine au lăsat vorba”. Și toate le minte cu gândul. Încă și la clevetiri gândește, de bătaie, de osândire, de a face razboi. Că nu poate pomul rău să facă roade bune. Iar dacă voiești cu adevărat a te îndrepta pe tine, pune începătură de pocăință și nu te tulbura. Dumnezeului nostru slavă, acum și puterea și în vecii vecilor! Amin.

.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Gavriil Georgianul

”Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:

Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.

Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.

Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!”

 

Sfântul Gavriil Georgianul''Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!''

Publicată de Maria Ioana Strana pe Luni, 3 septembrie 2018

.

.