Acești Sfinți au fost din pământul Persiei, pe vremea împărăției lui Saporie cel Mare (310-379), cel care a ridicat prigoana împotriva creștinilor. În vremea aceea, între oamenii care slujeau la curte erau în taină și creștini. Dintre Sfinții pomeniți astăzi erau Achindin, Pigasie și Anempodist, oameni mai de frunte și întăriți în credință.

Deci, au fost pârâți aceștia trei la împăratul, nu numai că ei cred în Cel Răstignit, dar și că, în ascuns, pe mulți alții îi vătăma cu aceeasi învățătură. Drept aceea, prigonitorii spărgând ușile casei, unde erau adunați Sfinții, la rugăciune, i-au prins și, legându-i i-au adus în fața împăratului. Și, mărturisind credința, au fost dați la chinuri. Au fost bătuți cu toiege ghimpoase, spânzurați și arși pe coaste cu făclii aprinse și i-au întins pe paturi de fier arse în foc. Ci Sfinții, prin rugăciune, au surpat jos pe un idol de seamă al perșilor. Au fost băgați apoi în căldări cu smoală și cu plumb topit în clocot și aruncați în mare. Și din toate, rămânând nevătămați, Sfinții au adus la credință și pe alți curteni, de seamă, ca Aftonie și Elpidifor, acesta fiind cel dintâi din sfatul împăratului, cât, proslșvind ei pe Hristos, li s-au tăiat capetele, împreună cu alți șapte mii, în frunte cu maica împăratului însuși.

Asemenea Achindin, Pigasie și Anempodist, fiind aruncați într-o groapă cu fiare și rămânând nevătămați, au fost închiși într-un cuptor ars în foc și așa și-au luat sfârșitul nevoinței lor.

Întru această zi, cuvânt despre Ava Serapion, cum a mântuit o desfrânată

        Un oarecare calugar, anume Serapion, locuia in pustie. Iar odata, a venit in cetate pentru o trebuinta si, vazand o desfranata, i-a zis: „Sa nu primesti pe nimeni, ca eu voi veni la tine deseara”. Iar ea i-a ingaduit lui ca-l astepta. Apoi, dupa ce a venit, i-a zis: „Asteapta-ma pe mine putin, ca am o lege pe care trebuie s-o implinesc”. Iar ea i-a zis: „Savarseste-o, parinte”. Deci, stand ei in camera a inceput a citi Psaltirea, de la psalmul cel dintai si pana la sfarsitul psalmilor celor o suta cincizeci si, la fiecare psalm facea cate trei inchinaciuni. Iar ea statea, tremurand, in spatele lui. Dar el cu dinadinsul se ruga pentru dansa, ca sa se mantuiasca si, l-a ascultat pe el Dumnezeu. Iar, spre ziua, a cazut desfranata la picioarele lui, rugandu-se si zicand: „Ai mila parinte, sa ma duci pe mine unde stii, ca sa ma mantuiesc. Ca pentru aceasta te-a trimis pe tine Domnul la mine”.

Deci, a luat-o pe ea si a dat-o la o manastire de maici si a zis el catre egumena: „Primeste pe sora aceasta si sa nu pui asupra ei canon, ci pe cat va voi ea si sa nu o superi pe dansa”. Iar ea petrecand acolo, dupa putine zile, a zis: „Sunt pacatoasa, si voi sa mananc o data pe zi”. Mai apoi, iarasi a zis: „O data la doua zile voi sa mananc, de vreme ce mult am pacatuit, si printr-o fereastra dati-mi mie sa mananc. Si lucru de mana dati-mi sa lucrez”. Si asa, pocaindu-se, a placut Domnului si mantuindu-se, a adormit in Domnul.

Întru aceastã zi, cuvânt al lui Evagrie Monahul, despre mincinoşi

        Voiesc sa va aduc aminte, voua, fratilor putin, si despre mincinosi. Ca va vad pe voi ca nu va prea sarguiti a va pazi limbile voastre si cu lesnire mult suntem tarati de ele. Trebuinta este, dar, de multa trezvie, ca sa nu fim furati de minciuna. Ca, mintind, nimeni nu se face partas lui Dumnezeu si strain de El este mincinosul. Ca scris este: „Toata minciuna de la diavolul este”. Si, iarasi: „Mincinos este si tata al minciunii”. Pe diavolul, asadar, il numeste mincinos. Iar adevarul este Dumnezeu, ca Insusi zice: „Eu sunt Calea Adevarul si Viata”. Deci, vedeti de cine ne despartim. Si vedeti de cine ne lipim cu minciunile: aratat este ca, de cel viclean, de voim, dar, sa ne mantuim cu adevarat, suntem datori sa iubim adevarul, cu toata puterea si cu toata sarguinta si sa ne pazim de toata minciuna, ca nimic sa nu ne desparta pe noi de adevar si de viata.

Sunt insa trei osebiri si feluri de minciuna. Este minciuna de gand, este cel ce minte cu cuvantul, este inca si cela ce si cu viata lui minte. Cela ce minte, din gandul sau este cel ce primeste pareri. De vede pe cineva graind cu fratele sau, gandeste si zice: „De mine graiesc”. Iar de vor lasa vorba, iarasi gandeste: „Pentru mine au lasat vorba”. Si toate le minte cu gandul. Inca si la clevetiri gandeste, de bataie, de osandire, de a face razboi. Ca nu poate pomul rau sa faca roade bune. Iar daca voiesti cu adevarat a te indrepta pe tine, pune incepatura de pocainta si nu te tulbura. Dumnezeului nostru slava, acum si puterea si in vecii vecilor! Amin.

.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Gavriil Georgianul

”Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:

Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.

Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.

Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!”

 

Sfântul Gavriil Georgianul''Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!''

Publicată de Maria Ioana pe Luni, 3 Septembrie 2018