Fericitul și preaînțeleptul Clement era roman din naștere. A fost adus la credință de marii Apostoli Petru și Pavel, de la care a învățat credința în Hristos cea adevarată, făcându-se propovăduitor Evangheliei și apostoliceștilor așezăminte. Și a fost al treilea episcop al Romei, după Lin și Anaclet.

Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. În timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulți credincioși nemulțumiți, nu știm din ce pricini, s-au răzvrătit împotriva preoților și-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfântul Clement, în numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestită Epistolă, în anul 96, care, fiind citită în bisericile din Corint, toți credincioșii și-au recunoscut greșala, întorcându-se la calea cea dreaptă, de la care se abătuseră, făcând pace în Biserica lui Dumnezeu.

Tradiția Bisericii ne spune că Sfântul Clement a murit mucenic. Că, fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117), și, nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numita Cherson (Crimeea), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie. Și așa s-a săvârșit de trei ori fericitul.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei (†312)

        Acesta a fost în zilele împăratului Maximin și a ajuns episcop al Alexandriei, după moartea lui Teona (300). A păstorit cu înțelepciune și curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Dioclețian și a urmașilor lui. Istoricul Eusebiu îl numește dascăl minunat al credinței creștine și podoabă dumnezeiască a episcopilor.

În niște vremi ca acelea pline de groază, el a întărit pe mulți din cei slabi și fricoși, iar în cele din urmă a fost izgonit și el pentru Hristos. Și umbla prin Fenicia și Palestina, întărind pe creștini, prin scrisori, și cerând darul Duhului Sfânt pentru dânșii.

O tradiție a Bisericii spune că Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru, într-o vedenie, tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserica lui Hristos. Că a văzut pe Domnul, în chip de copil ca de doisprezece ani, strălucind mai mult ca soarele, purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Deci, întrebându-L pentru ce-I este ruptă haina, a aflat de la El că Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul arătând prin semnul acesta, ruptura pe care a făcut-o între Tatăl și Fiul, nemărturisindu-l pe Hristos de o ființă cu Tatăl. Și Domnul a încheiat: „Să nu-l faci pe el urmașul tău!”

Deci, înștiințându-se păgânul împărat Maximin că, pentru învățătura lui Petru, mulți se întorc de la idoli la Hristos, a trimis ostași să-l prindă și l-au închis în temniță. Dar, văzând dârzenia poporului credincios, a venit împăratul însuși în Alexandria și a poruncit să se taie capul Sfântului Petru. Și așa, acest Sfânt s-a săvârșit, după porunca împăratului, câștigând cununa cea neveștejită a chinuirii pentru Hristos.

Întru această zi, cuvânt despre Pafnutie monahul, cum a mântuit acesta pe un tâlhar

        Pafnutie monahul, alegându-și viața pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar, umblând el odată prin pustie, a aflat niște tâlhari și aceștia beau vin. Însă, l-a cunoscut pe el vătaful tâlharilor și știa că nu bea vin. Dar, văzându-l pe el slăbit de multe osteneli, i-a umplut un pahar de vin, iar în cealaltă mână a luat sabia și a zis starețului: „De nu-l vei bea, apoi te voi ucide pe tine”. Deci, cunoscând starețul cu duhul că prin aceasta îl va câștiga pe el pentru Dumnezeu, luând paharul l-a băut. Iar vătaful de tâlhari i-a zis: „Iartă-mă, părinte, că te-am supărat pe tine”. Și i-a zis starețul: „Cred că Dumnezeu, pentru acest pahar, va face milă cu tine și în veacul de acum și în cel ce va să fie”. Și, umilindu-se tâlharul, a grăit bătrânului: „Cred în Dumnezeu și de acum nu voi mai face strâmbătate niciodată, nici nu voi jefui, nici nu voi mai ucide, ci voi merge împreună cu tine și mă voi pocăi de păcatele mele”. Deci, lăsând pe tovarășii săi, a mers cu starețul și și-a mântuit sufletul său, viețuind în pocăință.

Întru această zi, cuvânt de învăţătură, pentru preoţi, al Sfântului Ioan Gură de Aur

        Și iarăși tu, o preote, păstorule al oilor lui Hristos și stătătorule înainte al înfricoșatei Lui Mese, cel ce înalți rugăciunile la Dumnezeu pentru toți cei ce sunt în locașul și în Biserica aceasta și te rogi pentru unirea credincioșilor, să te păzești de beție, că ea îți spurcă rugăciunile tale. Să nu înlocuiești cuvintele sfinte cu cele proaste omenești, știind că ești vorbitor cu Dumnezeu. Trupul tău să-l păzești curat, știind că ești mijlocitor către Dumnezeu pentru frații tăi. Să ai lină pășirea picioarelor tale, de vreme ce stai la loc sfânt. Păzește-ți mâinile tale de toate necurățiile, de vreme ce, cu acelea amândouă, ridici Trupul lui Hristos. Să primești smerenia și să te socotești pe tine nimic, ca, strigând tu către Dumnezeu, să caute spre tine, că spre cei smeriți caută Domnul. Să ai curată limba ta de osândirea a tot omul, de vreme ce cu limba slăvești pe Dumnezeu laolaltă cu îngerii. Retrage-te adeseori de la tulburarea cu poporul, ca mintea ta, fiind netulburată să înalțe rugăciune curată către Dumnezeu. Milostiv să fii către cei săraci, că cel milostiv va afla milă de la Dumnezeu. Când te apropii de Sfântul Pristol, să-ți scoți încălțămintea grijilor lumești și necuratele gânduri din inima ta, că locul unde stai sfânt este. La sfintele rugăciuni, adu-ți aminte de frații tăi, până la cel mai din urmă dintre ei. Să nu amesteci rugăciunile, nici să nu cânți pe glasuri multe la cântare, că acelea gonesc smerenia. Să citești cu râvnă fraților tăi viețile și învățăturile Sfinților Părinți, nu cu înaltă cugetare și dăscălește, ci smerindu-te pe tine și cu înțeles, însă toate cu porunca mai marelui tău, și nu ca la sine, ca să nu cazi în cursa îndrăznelii.

Să nu-ți saturi peste măsură pântecele tău, ca nu cu înfocare trupească și cu aburii mâncării să gonesti pe Duhul Sfânt, Care se pogoară asupra Darurilor. Când stai la Sfântul Prestol să nu te uiți deseori înapoi, ci ochii să ți-i ridici numai spre Cel ce locuiește în ceruri. Să ai pace și închinăciune și cu cel mai de pe urmă, cerând de la toti binecuvântare și rugăciune, ca stând, înaintea altarului, să-ți ridici fără osândire mâinile. Încă o dată, iarăși, îți zic ție, o, slujitorule al lui Hristos, păzește-te de băutură, că ești serafim cu trup și nu ți se cade ție să te dai la băutură. Încă, te mai păzește de iubirea de avere, de mândrie, de osândire, de iubirea de slavă, de mânie și de desfrânatele gânduri. Că toate acestea sunt străine de rânduiala îngerească și tu slujești Trupului lui Hristos, primind slujirea îngerilor și amestecându-te cu dânșii. Că se zice: „Acum puterile cerești nevăzut împreună cu noi slujesc”. Drept aceea, preotule, să fii priceput, să înțelegi ce ești și ce slujești. Și, cunoscând aceasta, să slujești Domnului cu frică și cu dragoste, toate năravurile cele de glumă să le lepezi. Că, după ce ai primit slujba îngerească, și aceasta păzind-o cu frică, cu dragoste și cu evalvie, să ajungi a locui în ceruri, împreună cu îngerii, în veci nesfârșiți, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

.