Acesta a fost din Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, și fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus și zicând: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan,1,29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos (Ioan,1,41). Și astfel, l-a tras și pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel întâi chemat al Domnului. Și se află în Scriptură și alte multe învățături despre dânsul.

        Din zilele acelea, ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-L pe drumurile Țării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieștilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârșite de Domnul, s-a împărtășit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viață, al credinței cele noi întemeiată de Hristos, și, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.

        La rândul ei, Tradiția Bisericii ne spune că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, – i-a căzut sorțul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (adică Dobrogea noastră) și până în Crimeia, însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind și răbdând multe împotriviri și nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizanția, hirotonind acolo episcop pe Stahie și, străbătând celelalte țări, a ajuns la ținutul Peloponezului, unde pe mulți i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradițe, mai știm că Sfântul Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus „Crucea Sfântului Andrei”. Dumnezeului nostru slavă!

Întru aceastã zi, cuvânt al Preacuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul,
despre lucrarea dracului, cel ce este urâtorul binelui

Părintilor si fratilor, ascultati: De multe ori vrajmasul sfatuieste pe om zicand: „Este inca tanar, indulceste-te din poftele tale. Socoteste cati nu s-au desfatat si in lume si nici de vesnicele bunatati nu s-au lipsit. Si tu esti tanar, mananca, bea, veseleste-te cu bunatatile lumii acesteia si la batranetile tale te vei pocai. Ca, pentru ce voiesti de la o varsta ca aceasta sa-ti topesti trupul tau?” Vin apoi batranetile si el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeiestile Scripturi si zice: „O, omule, suspini si te indoiesti de mila lui Dumnezeu si il faci pe Dansul nemilostiv? Dumnezeiasca Scriptura propovaduieste ca Dumnezeu este milostiv si iubitor de oameni. Au nu cunoaste El ca esti batran, slab si neputincios? Nu stie El ca nu poti sa postesti, nici sa priveghezi, nici pe jos sa te culci? Nu l-au auzit pe Dansul, zicand in Evanghelie ca si cei ce slujesc din tanara varsta, si cei din varsta de mijloc, precum si cei batrani, intocmai iau plata? Ca asa a zis in Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul intai, ca si cei din ceasul al treilea, si cei din al saselea si cei din al noualea, ca si cei din al unsprezecelea ceas, aceeasi plata au luat. Iata, si Proorocul David a proorocit zicand: A binecuvantat pe cei mici si pe cei mari”. Graiurile acestea le zice duhul rau catre cei ce stiu Scripturile, ca nici la tinerete, nici la batranete sa nu-i lase sa-si planga pacatele. Iar catre cei mai simpli, batandu-i cu palosul deznadejdii, zice: „Omule, ce gandesti? Ce te amagesti singur, zicand ca Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocaiesc? Ai fost desfranat, ai talharit, ai ucis, ai furat, ai mintit, ai jurat stramb! Ce nadejde de mantuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea indulceste-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici sa nu te lipsesti!” Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotriva: Ai pierit, dar poti sa te mantuiesti. Ai fost desfranat, dar poti sa te faci intreg intelept„. Cand Petru a zis: „De cate ori voi ierta fratelui meu cand se pocaieste?” I-a raspuns Hristos: De saptezeci de ori cate sapte„. Adică întotdeauna. Însă, omul, așa cum va fi găsit la sfârșitul său, așa se va judeca ori în bine, ori în rău.

        Adu-ți aminte frate, cum s-au mântuit păcătoșii și să nu deznădăjduiești. Adu-ți aminte de fericitul Manase, de desfrânata, de vameșul, de tâlharul și vei scăpa de amăgire. Când îți va zice ție: „Îndulcește-te din poftele tale!”, zi către el: „Și oare ce folos este din necurăția dezmierdărilor, afară de focul veșnic ce-l pricinuiește?” Și când îți aduce ție aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv și iubitor de oameni, dar El este și drept Judecător. Și știu că nu te-a cruțat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, după tine, s-au lepădat de El, ci cu focul cel veșnic v-a osândit”. Iar dacă îți va zice: „Eu sunt fără de trup și nu sunt legat cu neputințe, pentru aceasta nu m-a cruțat, dar pe tine te va cruța”. Atunci răspunde-i: „Dar, de ce, atunci, nu l-a cruțat pe Adam, cel întâi zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma și nici pe ucenicul Său Iuda? Și dacă pe ucenicul Său nu l-a cruțat, cum mă va cruța pe mine? Du-te departe de mine, lepădatule din cer”. Și pecetluiește-te pe tine cu semnul crucii și va fugi de la tine. Frații mei, să nu ne plecăm vrăjmașului celui ce ne sfătuiește rău, ca să ne piardă pe noi. Ci să credem că este judecată și răsplătire și pentru fapte, ca și pentru cuvinte și pentru gânduri. Acestea toate știindu-le, pe ele sa ne întemeiem noi înșine, ca cei potrivnici, neavând ce să zică nici un rău împotriva noastră în ziua înfricoșatei judecăți, să aflăm odihnă cu cei ce se tem de Domnul și împreună cu toți aceștia să sjujim binele: „Ca fără fapte, credința este moartă” (Iacov 2,20) precum și faptele, fără de credință, moarte sunt. Că este cu neputință ca cineva, îmbuibându-se, să intre în Împărăția Cerurilor, dupa însuși grăitul glas al Evangheliei ce zice:Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură (Luca,21,34). Pentru aceasta se cuvine nouă să fim gata în tot ceasul, ca nu cumva, fără de veste, fiind chemați, să ne aflăm nepregătiți. Și vor suspina pentru noi Sfinții îngeri, cei trimiși de noi, iar răii draci vor râde în hohote.

        Să nu ne aflăm numai cu numele creștini, iar cu năravul păgâni, căci, creștinătatea însemnează să urmezi, după putință, lui Hristos. Că, dacă ne mulțumim numai cu Sfântul Botez și ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne vom face necredincioși. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în răutate și în păcat. Că l-au auzit pe Dânsul grăind în Sfânta Evanghelie: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei,7,21). Vedeti cum au bineplăcut Sfinții lui Dumnezeu, nu dormind și zăcând cu fața în sus, ci,au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți și strâmtorați, rău primiți. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustiu și în munți, și în peșteri și în crăpăturile pământului. (Evr.11,37-38). Pentru aceea, iubiților și iubitorilor de Hristos, să ne ostenim și noi, fiecare după putere, ca nu cu totul să ne aflăm fără de roade și nu ne va primi pe noi Domnul cu osânda cea veșnică.

        Deci, precum este la voia noastră a păcătui, Dumnezeu dăruindu-ne slobodă stăpânire de sine, așa și a lucra dreptatea, întru noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, să iubim calea cea strâmtă și necăjită, ca printr-însa, împreună cu Hristos vom împărăți, și să fugim de umblările căii celei late și desfătate, care se face nouă pricinuitoare de osândă veșnică. Deci, fraților, să lucrăm bunătatea din toată mintea noastră, să omorâm cugetul nostru cel trupesc, ca să nu ne aflăm vrăjmași ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel, marele Apostol al lui Hristos. Să ne milostivim, să dăm pâine și să luam cerul, să dăm un ban și vom locui în Rai, să dăm o haină să moștenim Împărăția Cerurilor. Să dăm puține, ca să luăm multe. Să avem voință și vom putea săvârși totul. Să avem tragere de inimă și vom lua virtute. Că, zice Sfântul Grigorie al Nysei: Numai fapta bună cu osteneala hrănește puterea, neslăbind-o, ci crescând-o„. Să lăcrimăm aici, o fraților iubitori de Hristos, ca să stingem văpaia cea fără de sfârșit, că cei ce aici se veselesc, acolo se vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei ce sunt urâți, acolo vor fi fericiți. Cei ce aici flămânzesc, acolo se vor sătura. Cei ce aici însetează, acolo se vor îndestula. Să ne trezim, să priveghem cu toată puterea. Să nu ne întristăm, bătând în ușă și rugându-ne, că negreșit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.

        Lui se cuvine slava, acum și de-a pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

 

.