Acești Sfinți s-au nevoit pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (305-311). Și era acest Ieron puternic la trup și viteaz, dar bun și blând la suflet. Fiind plugar, slujitorii idolești l-au găsit la ogor și, vrând să-l prindă ca niște tâlhari, n-au putut, că plugarul, scoțând fierul plugului, și-a făcut din grindeiul plugului său armă și, pornindu-se asupra lor, i-a gonit pe toți, scăpând ei cu sudori și cu sânge. Deci, a mers Sfântul de bună voia sa la dregător și, stând la întrebare, i s-a tăiat mâna dreaptă din cot.

În temnița din Melitina se aflau închiși, însă, și alți creștini care, mărturisind credința lor în Hristos, împreună cu Ieron, au fost osândiți la cazne grele, întinși pe pământ și bătuți cu vine de bou. Deci, dimineață, după ce au fost bătuți din nou câteva ceasuri, au fost scoși afară din cetatea Melitinei și tuturor li s-au tăiat capetele, luând cununa Mucenicilor.

Întru această zi, Preacuviosul Pãrintele nostru Lazăr, făcătorul de minuni, cel ce s-a nevoit în muntele Galisiului (†1053)

Acest de trei ori fericit părinte al nostru Lazăr era din pământul Asiei Mici, dintr-un sat ce era aproape de Magnezia. Și avea părinți dreptcredincioși, Nichita și Irina cu numele, iar la nașterea lui a făcut Dumnezeu să se arate din cer o dumnezeiască lumină, care a umplut toată casa lui cea pământească, înspăimântând pe femeile cele adunate. Iar după ce s-a născut pruncul, o, minune, acesta a stat îndată drept și s-a închinat spre răsărit, având mâinile atinse la piept cu bună rânduială. Așa Dumnezeu arătând prin aceasta, curățenia și sârguința Cuviosului, prin care sufletul său avea să primească dumnezeiasca strălucire. Iar când a ajuns la vârsta potrivită, l-au dat la un dascăl, ca să-l învețe Sfintele Scripturi și în puțină vreme a întrecut pe toți copiii. Drept aceea, era de toți lăudat pentru ascuțimea minții sale. Și, ajungând mai în vârstă, a luat în sufletul său, dumnezeiesc dor să meargă la Ierusalim, să vadă Sfintele locuri unde a pătimit Hristos. Dar mergea pe ascuns de toți în dorita lui călătorie, amestecându-se cu oarecare monahi, împreună călători. Deci, ajungând la sate, s-au întovărășit cu un călător și se duceau la Ierusalim. Și, ajungând în Atala, pomenitul călător a pus vicleșug în mintea sa, împotriva Sfântului, ca să-l vândă ca rob. Iar cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, unul din călători i-a adus la cunoștință Sfântului și, acesta aflând, a fugit, călătorind pe calea sa ascunsă, ca mai înainte.

Ajungând la Sfintele locuri, înconjurându-le pe toate și închinându-se, s-a întors la biserica Sfintei Învieri din Ierusalim și a fost găzduit de arhidiaconul ei, prin el, a fost așezat în mănăstirea Sfântului Sava. Deci, după oarecare vreme egumenul, văzând că tânărul este împodobit cu toată înțelepciunea și fapta bună, l-a trimis pe el la patriarhul Ierusalimului și acesta l-a sfințit preot. Și, după aceea a zăbovit la mânăstire mai mulți ani, până la ridicarea agarenilor (turcilor) care au pustiit toată Palestina și mânăstirea Sfântului Sava cea de acolo, având povățuitor pe spurcatul Aziz, care a pângărit înfrumusețata biserică a Sfintei Învieri și a sfărâmat crucea cea din turlă, aruncând-o pe pământ și, cu multe hule, a defăimat pe Dumnezeu. Deci, Cuviosul acesta toate văzându-le cu ochii săi, împreună cu ceilalți părinți, au hotărât să meargă la Roma. Și, ajungând la Efes, s-a închinat la locul iubitului de Dumnezeu Cuvântător și Evanghelist Ioan și a auzit Sfântul glas de sus, care îi arăta lui limpede să se suie pe muntele cel din preajma Efesului, ce se cheamă Galisiul, nefiind umblat de mulți, pentru asprimea lui, dar potrivit pentru mult dorita lui linșite.

Deci, suindu-se pe munte și mai presus de oameni nevoindu-se, și isipite nenumărate suferind de la dracii, care năvăleau la el ziua și noaptea, prin simțuri și prin gânduri, pe aceștia, cu puterea lui Dumnezeu pe toți i-a surpat. Iar oarecând, săvârșindu-și el rugăciunea cea de miezul nopții, i s-a arătat lui un stâlp de foc, întins de la pământ până la cer și a văzut mulțime de îngeri care cântau lin: „Să învie Dumnezeu și să se risipească vrașmașii Lui”. Drept aceea, a zidit biserica Învierii, acolo unde a văzut temelia stâlpului celui de foc și de aceea biserică se cheamă Sfânta Înviere. Și a fost ridicată de împăratul Constantin Monomahul (1042-1055), care, de la sine, i-a trimis pe atunci mulți bani, împreună cu două scrisori ale sale, precum și sfinte odoare, cinstitul Lemn, Sfânta Evanghelie împodobită cu aur și dumnezeiești icoane; i-a dăruit apoi, cu scrisori împărătești, destule moșii și sate mânăstirii acesteia. Că multă credință și evlavie avea împăratul către părintele Lazăr. Că, fiind surghiunit împăratul în Ostrovul Lisveei, Cuviosul a vestit, prin câțiva din ucenicii lui, cu trei ani mai înainte de înfăptuire, că împăratul va scăpa din surghiun și că el va fi chemat a doua oară la împărăție.

Deci, Sfântul, făcându-și la dreapta bisericii un stâlp descoperit, s-a suit deasupra lui, hrănindu-se cu buruieni crude și cu apă, și aceasta o dată sau de două ori pe săptămână, purtând fiare și vrednic de milă făcându-se, stând în gerul iernii și în arșița zilei. Însă avea acoperământ de sus pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, care sta deasupra capului său. Pentru aceasta, nici zăpada, nici arsura nu se atingeau de creștetul său. Deci, a săvârșit și minuni mari, și învrednicindu-se de darul proorociei, și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul său. Iar fiii săi duhovnicești cu lacrimi îl rugau pe el și cereau ca să mai rămână încă în viață, spre mai mare folos și spre sporirea lor. Și, a cerut Cuviosul de la Născătoarea de Dumnezeu, cincisprezece ani adăogire vieții sale și și-a câștigat cererea. Și ucenicii erau cu numărul peste nouă sute și fiind plin de zile, a viețuit șaptezeci și doi de ani. Deci, săvârșindu-se și anul al cincisprezecelea, ce i-a fost dat lui de Născătoarea de Dumnezeu, s-a mutat către Domnul. Iar Dumnezeu, precum nașterea lui, asemenea și adormirea lui a slăvit-o cu izbitoare minune, strălucind adică stâlpul cu dumnezeiască lumină și pe dinlăuntru și pe dinafară, încât și ucenicii care petreceau prin peșteri și prin munți, precum și alți pustnici, să afle de sfârșitul Cuviosului și să-l jelească.

Deci, după ce au aflat că a murit părintele lor, fără să lase așezământ înscris și mai mult se tânguiau și plângeau cu lacrimi și cu suspine, acestea zicând către Sfântul: „Cu adevărat, nu se va pogorâ trupul tău de pe stâlp, nici nu se va da îngropării, dacă nu vei lăsa nouă, fiilor tăi, vreo mângâiere”. Iar mai vârtos decât toți era întristat ucenicul care-l slujea, Grigore cu numele. Și atunci a arătat Sfântul o prea mare minune. Că, în vremea când se tânguiau fiii săi, precum s-a zis, mortul cel fără suflare s-a arătat viu și cu suflare și băgând mâna în sân și scoțând o hârtie, a dat-o ucenicilor săi și după aceasta s-a făcut iarăși fără suflare, ca și mai înainte. Deci, citind ucenicii cele scrise, cu înspăimântare, dar și cu bucurie, n-au aflat obișnuita iscălitură de mâna Cuviosului la sfârșitul așezământului. Drept aceea, iarăși tânguindu-se către părintele lor ziceau: „De nu vei adeveri hârtia cu iscălitura sfintei tale mâini, noi aici vom muri”. Iar Sfântul, ridicându-se iarăși și șezând, a săvârșit iscălitura, ținând cu mâna sa condeiul; și așa a dat așezământul fiilor săi, apoi iarăși a adormit, umplând sufletele tuturor de mare mirare.

Iar sfintele lui moaște cele vrednice de lumină, cinstindu-le după vrednicie, ucenicii lui cu slavoslovii, cu miruri și cu făclii le-au așezat în sicriul cel de mult preț, aproape de stâlp, lucrând și după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.

Întru această zi, cuvânt despre un om vindecat de Sfântul Ioan Gură de Aur

Unui barbat din Antiohia, bogat si de neam bun, i se imbolnavise foarte jumatate din capul sau, incat de mare durere i-a sarit ochiul lui cel drept si-i spanzura pe obrazul lui. Si el, multa vreme dand pe la doctori iscusiti, n-a aflat folos de la dansii. Si, auzind de Sfantul Ioan, a venit la dansul la manastire si, apropiindu-se, s-a apucat  de picioarele Sfantului, sarutandu-le si cerand tamaduire. Iar Sfantul a zis: „Niste boale ca acestea vin oamenilor pentru pacatele lor si pentru imputinarea credintei lor in Hristos. Deci, daca crezi, din tot sufletul tau, ca puternic este Hristos a te vindeca pe tine si, daca vei departa de la tine cele dintai fapte rele ale tale, apoi vei vedea slava lui Dumnezeu”. Omul a raspuns: „Cred, parinte, si voi face toate cele ce imi vei porunci”. Acestea zicand, s-a apucat de haina fericitului Ioan si a pus-o pe capul lui si pe ochiul cel bolnav si indata a incetat durerea si a pus ochiul la locul lui si s-a facut sanatos, ca si cand n-ar fi fost niciodata bolnav. Si s-a dus omul la casa sa, slavind pe Dumnezeu, Care prin placutul sau Ioan, i-a dat lui sanatate.

Întru această zi, cuvânt de învățătură pentru tot omul ce voiește să se mântuiască

Se cuvine episcopului sa fie fara de prihana, curat, nebetiv, bland, fara de rautate si neiubitor de argint, bine chivernisindu-si casa sa. Ca daca nu stie cineva sa-si randuiasca casa, cum va putea ingriji de Biserica lui Dumnezeu?

Deci, daca, pentru un episcop, astfel de porunci sunt zise, cu cat mai vartos pentru tine? Ca daca tu, in zilele tale, muncesti la cele ce cresc din pamant, precum zici tu, si munca ta aceasta sau saracia sau oricare alta slujba omeneasca te impiedica de la rugaciunile tale catre Dumnezeu, sa nu te mahnesti de aceasta, ci, mai vartos, fa bine lucrul cel incredintat tie, asteptand de la Dumnezeu plata dupa osteneala ta, pentru lucrul cel incredintat tie, precum si mai sus am aratat tie din Sfintele Scripturi. Inca ai si in noapte ceasuri, cate ai si in zi. Imparte-le si pe ele dupa putere: pe unele, adica, spre odihna trupului, iar pe altele spre slujba lui Dumnezeu. Ca pe Dumnezeu nu-L cuprinde nici un loc, ci precum zice dumnezeiescul David: „In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul”. (Ps.102,22). Si chiar de te-ar ura cineva pe tine pentru aceasta, sa nu te mahnesti, ci fa bine lucrul cel incredintat tie. Dumnezeiescului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.