Acești Sfinți Mucenici eu fost pe vremea împărăției lui Maximian (286-305), pe când în Nicomidia domnea Maxim. Deci, pornindu-se prigoana, mulți dintre creștini se ascundeau în munte și prin pustietăți. Printre cei ascunși se afla și un tânăr Evlampie, care a fost trimis în cetate să cumpere pâine. Și el, mergând, a văzut cărțile împărătești la porțile cetății și, citindu-le, a fost prins de închinătorii la idoli și dus în fața judecătorului și, fiind întrebat, a mărturisit că este creștin. Și a poruncit judecătorul să fie pus la chinuri, iar tânărul Evlampie le-a îndurat cu multă bărbăție. L-au dus apoi în capiștea idolilor și l-au îndemnat să se închine lui Marte, zeul războiului. Iar el, în loc să jertfească, a poruncit idolului să cadă și, căzând, s-a sfărâmat în țăndări.
Deci, încăpând el la chinuri și mai grele, a venit la priveliște și sora sa Evlampia care, mărturisind că și ea este creștină, se ruga de prigonitori să fie părtașă la chinurile fratelui ei, pentru Hristos. Și, băgându-i pe amândoi într-un cazan cu apă în clocot și rămânând nevătămați, multă lume a crezut în Hristos și li s-au tăiat capetele tuturor, împreună cu dânșii.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre războiul desfrânării

        Un frate era în mare război și supărare de gândurile desfrânării și a mers la un stareț mare și-l ruga pe el, grăind: „Fă bine și te roagă pentru mine, că mă supără foarte mult războiul desfrânării”. Deci, s-a rugat starețul pentru dânsul. Apoi a venit iarăși a doua oară la stareț și același cuvânt i-a zis. Asemenea și starețul nu se lenevea a ruga pe Dumnezeu pentru dânsul și a zice: „Doamne, arată-mi mie sederea fratelui acestuia și din ce parte se năvălește satana asupra lui, că m-am rugat și n-a aflat odihnă”. Și Dumnezeu i-a descoperit lui despre dânsul. Că l-a văzut pe el și pe demonul desfrânării șezând aproape de el și bârfind împreună. Iar îngerul cel trimis lui spre ajutor, departe stând ți mâniindu-se asupra fratelui, că nu se îndrepta spre Dumnezeu, ci se indulcea cu cugetele și tot gândul său îl da vrăjmașului. Deci, a cunoscut starețul că de la fratele este pricina. Și i-a zis lui: „Tu te lași supus, și te împrietenești cu gândul tău și, de aceea, pătimești.” Și l-a învățat pe dânsul, că se cade a se împotrivi gândurilor. Iar fratele, așa făcând, cu rugăciunea starețului a aflat odihna.

 Întru această zi, cuvânt pentru alegerea episcopilor şi a preoţilor şi pentru slujba lor

        Stând ava Amos în Ierusalim și fiind ales patriarh, au venit toți egumenii din mănăstirile pustiului la închinăciune și, cu ei, m-am pogorât și eu împreună cu egumenul meu. Și a început patriarhul a grăi către părinți: „Rugați-vă pentru mine, părinților, că mare sarcină și greu de purtat mi s-a încredințat mie și nu puțin mă înfricoșeazș pe mine acest lucru pătoresc la preoți. Lui Petru, adică, și lui Pavel si lui Moise, unora ca aceștia le este cu putință a păstori sufletele cele cuvântătoare, iar eu sunt mai păcătos decat toti.

Că iată am aflat scris că cinstitul și fericitul Leon, care a fost întâi stătător al romanilor, a petrecut până la patru zeci de zile în rugăciune, lângă mormântul Apostolului Petru, și, viețuind în post, ruga pe Apostol să facă rugăciune lui Dumnezeu pentru dânsul să-i ierte greșelile. Iar după ce s-au sfârșit patruzeci de zile, i s-a arătat lui îngerul, grăindu-i: „M-am rugat pentru tine și ți s-au iertat toate păcatele tale. Numai pentru hirotonie, însă, ai să dai seama.”

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre fapta bună

        Cineva dintre părinți ne-a spus nouă că un oarecare mirean avea copii, între care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic și foarte se păzea, cucernic și postitor și de la toate înfrânat și gândea să iasă din lume. Iar tatăl lui îl oprea și voia a-l încurca în grijile lumii acesteia. Și era pentru aceasta supărat pe dânsul și totdeauna îl ocăra pentru multa lui înfrânare. Și îi zicea lui: „Pentru ce nu te duci în lucrurile lumii acesteia, ca și frații tăi?” Iar el, răbdând, tăcea. Și toți îl iubeau pe el pentru multa lui înțelegere și pentru cucernicia lui.

Iar, bolnăvindu-se tatal lui și apropiindu-i-se sfârșitul vieții, rudeniile și toți cei ce-l iubeau pe el socoteau că tatăl lui îl urăște și-l va lipsi pe el de partea lui de moștenire, fiindcă tatăl său era foarte bogat. Deci, adunându-se, au mers către tatăl lui și i-au zis: „Voim să te rugăm pe tine un lucru.” Iar el a zis: „Ce anume?” Și ei au zis: „Pentru fiul tău Aviv, ca să nu-l lipsești pe el de moștenire.” Iar el a zis lor: „Oare mă rugați pe mine pentru acela, care nu se îngrijește de loc de ale vieții, ci numai se roagă și postește?” Și i-au zis lui: „Așa”. Și a grăit lor: „Chemți-l aici”. Și când a intrat la dânsul, a zis lui: „Apropie-te către mine, fiule.” Și apropiindu-se, s-a intins tatăl său pe sine la picioarele fiului sâu, plângând și zicând: „Iartă-mă pe mine fiul meu, și te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, că te-am supărat în zadar. Că tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticălosul, lumește am judecat.” Și chemând pe toți frații lui, le-a zis lor: „Iată, de acum fratele vostru Aviv va este vouă și tată și stăpân și să-l ascultați pe el, întru toate ce va porunci.” Iar după ce a răposat tatăl lor, a împărțit lor moștenirea. Și partea sa împărțit-o săracilor și pentru el nu și-a lăsat nimic.

Și a zidit pentru sine o chilie mică pentru liniște, iar când a isprăvit-o pe ea, s-a îmbolnăvit și, apropiindu-se vremea sfârșitului său, a venit unul din frații lui și ședea lângă dânsul, iar el a zis: „Mergi, frate, și fă mângâiere în casa ta, că astăzi este zi sfântă și praznic” (că era praznicul Sfinților Apostoli). Și a răspuns fratele lui: „Cum te voi lăsa pe tine?” Iar el a zis: „Mergi, și când va veni vremea, te voi chema pe tine.” Și, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur și a mers la ușa fratelui său și a lovit în ușă și, auzind, fratele a cunoscut că-l cheamă. Iar când a venit la fratele lui, acesta s-a culcat îndată și și-a dat sufletul său Domnului și toți au proslăvit pe Dumnezeu și s-au minunat de un sfârsit atât de fericit.

Așa moare cel credincios.  El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el, după cum ne încredințează pe noi Domnul Iisus, zicând: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.” (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfârșit preafrumos primește luptă și pătimirea creștinului drept-credincios. O, de ar fi cu putință aș a îndemna pe fiecare la această credință, ca să se străduiască spre lupta cea neobosita și să se lupte cu el cu toata osardia, intrând pe ușa cea strâmtă și fericit să-și sarsească alergarea sa. Că acolo îl așteaptă pe el cununa cea slăvită, nevestejită a fericirii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.

 

 

.